Destinaţia zilei: Iaşii marilor biserici. EU Aleg România – 3 octombrie

Publicat de Lucian Bălănuţă, 2 octombrie 2014, 20:27

În urmă cu mai bine 600 de ani, Alexandru cel Bun menţiona în actele cancelariei domneşti numele oraşului Iaşi, aceasta fiind considerată de istorici drept prima menţiune cunoscută a oraşului. Există însă şi clădiri mai vechi de această dată, ceea ce arată că aşezarea a fost cladită cu mai mult timp în urmă.

Iaşul este localitatea cu cele mai multe biserici din România. Moştenirea a fost una de invidiat. Dacă în anul 1990 erau 43 de astfel de lăcaşuri de cult, astăzi sunt peste 70, iar 30 dintre acestea sunt incluse pe lista monumentelor istorice.

În filmuleţul Iasi. The City of the Beginnings realizat de Rofilco sunt evocate aceste momente:

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]http://www.youtube.com/watch?v=oJWWlPMVnB4[/youtube]
Asemenea Romei, oraşul este legendara urbe a celor şapte coline: Cetăţuia, Galata, Copou, Bucium-Paun, Şorogari, Repedea şi Breazu. Este o plăcere să străbaţi oraşul la picior şi să admiri priveliştea de pe una dintre aceste coline. La fiecare privire de ansamblu este aproape imposibil să nu remarci tezaurul spiritual ieşean.

O ierarhizare sau o selecţie obiectivă este de prisos, căci bisericile din Iaşi se îmbină într-un mozaic de vechi si nou, de istorie si modernitate. Aşezăm degetul în centrul oraşului, iar de acolo, cu paşi mărunţi, ne scufundăm în apa limpede în care se oglindeşte o concentraţie impresionantă de lăcaşuri de cult.

Situată pe locul a două biserici din secolele XV şi XVII, Catedrala Mitropolitană a prins viaţă ca urmare a decretului dat de domnitorul Sandu Sturdza, în 8 august 1826. Ridicarea lăcaşului s-a înfăptuit în timpul Mitropolitului Veniamin Costachi, între anii 1833 – 1839. An de an, atunci când Iaşul devine Mecca României, odată cu Sărbătoarea Sfintei Parascheva (de care ne mai desparte puţin timp), Catedrala Mitropolitană împrumută, la rându-i, un colţişor din centrul atenţiei.

Puţini sunt cei care ştiu că vocile care încântă urechile credincioşilor care se roagă în interiorul Mitropoliei din Iaşi au o istorie care îmbrăţişează primele preocupări de organizare a muzicii corale din vechea cetate a Moldovei. Este vorba despre Corul Catedralei Mitropolitane, care a fost, odinioară, dirijat chiar de marele muzician Gavriil Musicescu.

La doar câţiva paşi de Catedrala Mitropolitană, te înscrii pe firul spiritual care se agaţă de Mănăstirea cu Biserica Trei Ierarhi. Lăcaşul de cult face parte din ctitoriile de seamă ale domnitorului Vasile Lupu, un veritabil giuvaier arhitectonic, construit la început de secol XVII.

Elementul de unicitate este redat, chiar şi la o privire superficială, de ornamentaţia exterioară – o broderie de piatră de la temelie ţesută până la cornişa ulucelor.

Aici odihnesc foştii domnitori Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza.

Din nou, distanţa pare să se comprime la infinit, căci următorul lăcaş de cult – Biserica „Sf. Nicolae“ – Domnesc este la o aruncătură de băţ. Aici inima bate necontenit sub semnul dragostei. datorită numărului mare de tinere perechi ce aleg să-şi unească destinele în faţa altarului acestei biserici. Credincioşii sunt atraşi de magnetul istoric, de o încărcătură imensă, iar slujbele care se săvârşesc în biserica ştefaniană de lângă Palatul Culturii din Iaşi sunt animate de Corul „Mira“, o formaţie care a cucerit, prin vocea lor, ţări precum Olanda, Belgia, Danemarca sau Austria.

Proaspăt restaurată, mănăstirea Golia, situată în plin centrul oraşului, este ca o fortăreaţă care însă nu îţi dă, nicicând, sentimentul de închidere, ci dimpotrivă. Biserica de care se leagă numele domnitorului Vasile Lupu, a fost ridicată undeva în secolului al XVI-lea şi îşi arogă meritele unei arhitecturi care-i conferă unicitate în raport cu specificul bisericilor ortodoxe din regiunea Moldovei, îmbinând o gamă largă de stiluri, cu precădere baroc şi bizantin. De altfel, biserica este considerată, de unii specialişti, ca fiind monumentul care marchează începuturile barocului în Ţările Române.

Şi catolicismul ieşean îşi regăseşte spiritualitatea într-o construcţie măreaţă, într-o vecinătate discretă cu Mitropolia Iaşi. Vechea catedrală episcopală din Iaşi devenise neîncăpătoare, însă opoziţia regimului comunist a făcut ca proiectul să prindă viaţă abia după 1989.

Episcopul Petru Gherghel este cel care a pus piatra de temelie pentru noul lăcaş, însă şi aici culoarul nu a fost unul neted. Prefectura Iaşi a dispus sistarea lucrărilor, indicând faptul că biserica ar fi prea aproape de Bulevardul Ştefan cel Mare şi ar afecta vizibilitatea clădirilor din jur. Spiritualitatea catolică a răsuflat abia după anul 1992, iar la 1998 a fost săvârşită prima liturghie de către PS Petru Gherghel. De atunci, istoria catedralei îşi scrie şi rescrie istoria pe pământ ieşean.

Cea mai veche mărturie scrisă a oraşului, o inscripţie în piatră de la 1395, o regăsim la Biserica Armeană din Iaşi. Lăcaşul este marca armenilor, dispersaţi peste tot în România, care însă şi-au stabilit punctul de echilibru spiritual în construcţia de biserici şi mănăstiri. De altfel, regiunea Moldovei este presărată de astfel de mărturii spirituale, cele mai vechi biserici armene fiind găzduite pe meleaguri moldave – cea de la Iaşi având o având aproximativ 620 de ani. Spre deosebire de creştinii ortodocşi români, ortodocşii armeni au numai 6 sărbători mari de-a lungul anului: Naşterea Domnului, pe 6 ianuarie (după calendarul de rit vechi), Sărbătoarea Învierii, Sărbătoarea Înălţării, care variază, conform calendarului, Sfânta Cruce, Naşterea Maicii Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul.

Cel mai vechi lăcaş de cult mozaic din România Sinagoga Mare din Iaşi este, de peste 400 de ani, un monument de o încărcătură simbolică neţărmurită, inclusă în Lista Monumentelor Istorice din România şi, recent, în World Monuments Fund.

Cea mai vehiculată dată istorică se învârte în jurului faptului că locul vechiului templu mozaic a fost cumpărat imediat după întemeierea primei comunităţi evreieşti din România, în jurul anului 1658. Sunt, desigur, şi variante care înclină spre faptul că edificiul a fost ridicat treptat, în perioada 1657-1682, în locul Mănăstirii Aron Vodă sau că, mergând cu mai mult aplomb în arhivele istorice, acel loc ar fi fost deja amenajat, fiind spaţiul de desfăşurare al unei sinagogi mici, din lemn, încă din anul 1582. Lăcaşul de cult evreiesc se află de mai mulţi ani înconjurat de schele. Sinagoga se află de mai mulţi ani înconjurată de schele, însă comunitatea evreiască din Iaşi îşi pune mari speranţe în World Monuments Fund, pentru ca, în scurt timp, edificiului să-i fie redată strălucirea de altădată.

Credit pentru FOTOGRAFIILE ALB-NEGRU revin
https://www.facebook.com/iasifotografiivechi

***

Spiritualitatea Iaşului nu poate fi epuizată în rânduri scrise, rostite sau redate în imagini. Iar lucrul acesta este valabil pentru întregul judeţ, căci, atunci când vine vorba de Iaşi, chiar dacă nu ştii niciodată ce te aşteaptă când porneşti la drum, fiecare pas făcut scurtează ruta unei întâlniri cu propriul destin, aşa cum susţine Florin Bărhălescu- ghid cu state vechi şi Manager al unei agenţii de turism din Iaşi.

Realizator,

Irina Fiedler – Radio Iaşi

Destinația zilei. Drobeta, prima poartă către latinitate . EU Aleg România – 1 august

Publicat de Lucian Bălănuţă, 31 iulie 2014, 18:31 / actualizat: 4 august 2014, 11:10

Castrul roman de la Drobeta a fost prima cetate ridicată din piatră în Dacia romană. O scenă de pe Columna lui Traian, ce prezinta momentul inaugurarii podului (primavara anului 105), arată castrul deja construit. Ruinele actuale păstrează forma de cruce pe care a căpătat-o organizarea spaţiului intern în urma retragerii din timpul lui Constantin cel Mare Ultima refacere a castrului datează din timpul împăratului Justinian I. Cetatea era înconjurată de ziduri groase de 1,5 metri și înalte de 3 metri. Avea 4 turnuri de apărare, iar poarta principală a fortificației era spre sud, adică spre capătul nordic al podului.

În decursul timpul, din locuințele din jurul castrului s-a format orașul Drobeta, pe care împăratul Hadrian l-a ridicat la rang de municipiu în anul 121. 72 de ani mai târziu, în 193, Septimiu Sever i-a dat rangul de colonie. Devenise primul centru urban din regiune şi al treilea din Dacia, după Sarmizegetusa şi Apullum.

Pentru a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian şi a proviziilor necesare celei de-a doua campanii miltare de cucerire a Daciei regelui Decebal, A polodor din Damasc a construit podul cunoscut sub numele de Podul lui Traian, pe Dunărea de Jos, la est de Porțile de Fier, în apropiere de orașul Drobeta-Turnu Severin. A fost cel mai mare pod al lumii construit în antichitate. Mareţia şi ingeniozitatea tehnică a construcţiei au uimit şi uimesc şi astăzi. A fost construit într-un timp record, în numai trei ani (103-105), în răgazul dintre cele două războaie dacice.

Deşi constructia podului a fost dificilă, măreția arhitectonică şi tehnică a podului de peste Dunăre era remarcabilă şi demonstrează importanţa strategică pe care Traian a dat-o construcției şi, prin aceasta, cuceririi Daciei!

Destinaţia zilei: Salina Ocnele Mari sau “oraşul subteran”. EU Aleg România – 30 iulie

Publicat de Lucian Bălănuţă, 31 iulie 2014, 18:21

Despre mina de sare de la Ocnele Mari există însemnări încă din perioada dacilor. Conform descoperirilor arheologice, aici s-ar afla centrul tribal Buridava. Exploatarea minei a continuat şi pe timpul ocupaţiei romane. In 1957 mina a fost inchisă din cauza unor surpări. Parcul turistic al Salinei Ocnele Mari are o biserică, un muzeu, restaurant, magazine de suveniruri, terenuri de fotbal, de baschet, de tenis, masă de biliard, locuri de joacă pentru copii.

Găzduieşte evenimente culturale care imbogăţesc modul de petrecere a timpului in salină.
La orice pas te poţi opri pe o băncuţa sau un taburet din trunchi de copac, în aşa fel încat momentele petrecute în orasul subteran sa fie plăcute.

Zona de vizitare este amenajată la 225 de metri faţă de nivelul mării . Lungimea galeriei de acces este de 1300m. Suprafaţa amenajată pentru turişti şi în scopuri comerciale şi de relaxare e de 20 000 m2.Inaltimea camerelor este de 8m.

Intrarea în salină se face cu autobuzele, transport in comun.

Aerul din salină este foarte sanatos si indicat pentru cei cu probleme respiratorii. Aici un timp de 30min pana la 60minute poate aduce beneficii celor cu răceli uşoare, celor cu astm, celor cu emfizem pulmonar, celor cu diverse alergii, rinită cronică, bisinoza, silicoză gr I si gr II, amigdalită cronică, etc. Temperatura interioară este de 13-15 grade Celsius.

În Ocnele Mari se poate ajunge folosind drumul DN67 (strada Copacelu a municipiului Râmnicu Valcea) şi strada Alexandru Ioan Cuza a oraşului care se intersectează cu aceasta. Distanţa de la Salina Ocnele Mari la Râmnicu Vâlcea este de 12 km.

Destinaţia zilei: Transalpina. EU Aleg România – 29 iulie

Publicat de Lucian Bălănuţă, 31 iulie 2014, 18:17

Drumul regelui

Drumul este supranumit “Drumul Regelui”, pentru că Regele Carol al II-lea, după ce l-a reconstruit, în anul 1938, l-a inaugurat parcurgându-l el insuşi, împreuna cu familia regală. După ce au reabilitat-o nemţii în al II-lea razboi mondial, Transalpina a fost dată uitarii, devenind un drum greu de parcurs .Astfel si-a p[strat neatinsă sălbăticia şi farmecul aparte pe care puţine locuri din ţara îl mai au.

Cel mai înalt drum rutier din România

Transalpina este cel mai înalt drum rutier din România şi din întregul lanţ al Munţilor Carpaţi, atingând altitudinea maxima (2145 m) in Pasul Urdele. Traverseaza Munţii Parâng de la N la S, fiind paralelă cu Valea Oltului si Valea Jiului.Până în anul 2009 nu a fost niciodata asfaltată, iar aceasta înnoire a făcut-o să revină în atenţia iubitorilor de călătorii.

Cea mai sigură şosea

Cei aproximativ 120 de km de la Bengeşti Ciocadia din judetul Gorj pana la Sebeş sunt kilometri câstigati pentru că tot timpul ai ceva de văzut şi de făcut. Aceasta este opinia domnului Sabin Cornoiu, şef Salvamont Gorj, care mai spune ca, în ultimmi doi ani ,deşi drumul este destul de dificil de parcurs, pe Transalpina nu s-a inregistrat niciun accident.

Destinaţia zilei: Muzeul Trovanţilor de la Costeşti, Vâlcea. EU Aleg România – 28 iulie

Publicat de Lucian Bălănuţă, 31 iulie 2014, 18:14 / actualizat: 31 iulie 2014, 21:13

De câte ori nu v-aţi lovit in drumurile dumneavoastră de o piatră sau de câte ori nu aţi aruncat o piatra în raul pe malul caruia vă plimbaţi V-aţi întrebat însă vreodată din ce sunt alcătuite acele pietre sau dacă ele au suflet? Suflet nu ştiu daca au, dar, cu siguranţă, pietrele care cresc în judeţul Vâlcea, în apropierea drumului care leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu, la 8 km distanţă faţă de Horezu, într-un sat mic numit Costeşti, au radacini si cresc.Un adevarat camp de pietre de marimi si forme diferite, care te duc cu gandul la o calatorie selenară, pe care cu toţii ne-o dorim.

Cum şi când s-au născut aceste forme bizare

Specialiştii spun că acum 6 milioane de ani nişte cutremure puternice au dat naştere acestor forme sferice de nisip cimentat cunoscute sub numele de trovanţi.Nimic neobisnuit pana aici.Dar stai să dea o ploaie şi să vezi cum pietrele acelea cuminţi, la locul lor, incep să creasca, de la 6-8 mm până la 6-10 metri, şi să se transforme in uriaşi! Ca şi cum s-ar “hrăni” cu apă! Este impresionant!

De ce cresc pietrele

Oamenii de ştiinţă cred că pietrele cresc în dimensiuni datorită conţinutului ridicat de săruri minerale diferite, care se află sub învelişul lor. Atunci când suprafaţa devine umedă, aceste substanţe chimice începe să se răspândească, aplicând presiune pe nisip şi determinând astfel ca pietrele “să crească”. Totuşi, în ciuda eforturilor lor, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să vină cu vreo explicaţie logică privind “extensiile” de care au parte pietrele, ce amintesc de rădăcini. Dacă sunt tăiate, secţiunile lor au inele colorate, la fel ca şi copacii.

Pietrele care cresc sau trovanţii

[social type=”facebook” opacity=”dark”]https://www.facebook.com/pages/Radio-Iasi-Romania/119278721431759[/social]

Şi una şi alta, doar că termenul de „trovant”este denumirea ştiinţifica si a apărut prima dată în 1907 in lucrarea „Tertiarul din Oltenia” a naturalistului Gheorghe Murgoci. Muzeul Trovanţilor a fost infiintat in 1996 de un colectiv al Facultăţii de Geologie şi Geofizică Bucureşti – Societatea pentru Protecţia Mediului Geologic. Din 2006, el s-a transformat in Rezervaţia Naturală Muzeul Trovanţilor şi a intrat sub tutela Asociaţiei Kogayon, care o îngrijeşte din resurse proprii, cu sprijinul voluntarilor.

Sunt multe legende legate de aceste pietre, care se comportă ca şi cum ar fi o formă necunoscută de viaţa. Unele vorbesc despre nişte pietre ciudate care, pe înserat, ascunse de ochii curioşi ai oamenilor, vorbesc, şoptesc, se mişcă… Sunt zvonuri că ar fi ouă ale unor creaturi dispărute, precum dinozaurii, sau că înşişi oamenii le-au sculptat. Se spune că ar fi încărcaţi cu energie pozitivă sau că ar creşte de fiecare dată după ploaie.
Toate aceste lucruri misterioase i-au convins pe foarte mulţi, de vârste diferite, să vină în Valcea , să viziteze Muzeul în aer liber de la Costeşti , să priveasca dealul de unde se rostogolesc trovanţii şi să simtă energia pozitivă pe care se zice că pietrele o emit.

Destinaţia zilei: Târgu Ocna. EU Aleg România – 23 iulie

Publicat de Lucian Bălănuţă, 31 iulie 2014, 13:31 / actualizat: 2 septembrie 2015, 14:58

Aşa se traduce iubirea faţă de oraşul Târgu Ocna. Micul burg din judeţul Bacău, prin salina ce-i poartă numele, ar putea asigura, preţ de ani buni, necesarul de sare de unul singur. Asta în cazul în care lumea întreagă s-ar transpune în personajele din basmul lui Ispirescu, ce ajung să preţuiască, prea târziu, virtuţile aurului alb. Salzburgul României, aşa cum a fost el denumit, datorită numeroaselor biserici care străbat localitatea, a cromaticii şi a arhitecturii cu elemente de baroc târziu moldovenesc, Târgu Ocna respiră la fel de îndrăzneţ atât la suprafaţă cât şi în subteran. Şi de aici şi explicaţia pentru care oraşul a dominat, timp de trei secole, economic şi cultural întreaga zonă trotuşeană.

Oraşul din adâncuri

O vizita la Târgu Ocna vă aşază la aceeaşi masă cu realizările străbunicilor, bunicilor şi părinţilor noştri, de la 1848 la 1948, când noi, românii, reuşeam să ţinem ritmurile generale de dezvoltare asociate Europei. „Ocnele acestea sunt nesecate, cu toate că în ele lucrează, zi de zi, sute de oameni.”, remarca Dimitrie Cantemir, în cartea sa, Descriptio Moldaviae. Atitudinea e neschimbată şi în prezent. Numai că de data aceasta, oamenii lucrează şi pentru buna dispoziţie a celor care coboară în subteranul adânc de 240 de m şi lung de peste 10.000 de metri pătraţi. Până şi turismul s-a descălţat de bocanci atunci când a pătruns în salină, iar lacul cu apă sărată şi cascada veghează asupra acestui lucru. Înăuntru, singurul comerţ acceptat este trocul stresului şi al moliciunii cu cel al relaxării şi al revigorării.

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=ZeqxomWpNFY[/youtube]

Biserica „Sfânta Varvara”

Oraşul din adâncuri nu se putea simţi împlinit fără a fi vegheat de un minunat monument de purificare sufletească. Biserica „Sfânta Varvara” este cel mai mare lăcaş de cult ortodox săpat în sare din Europa. În anul 1992, minerii au preschimbat ciocanele şi târnăcopul în dălţi şi cuţite, iar realizarea lor este acum admirată de turişti veniţi din toate colţurile lumii. Se întâmplă, mai ales, în fiecare an, la 4 decembrie, atunci când mii de pelerini ajung să admire arhitectura îngrijită în sare, formele atent reliefate şi răbdarea celor care le-au executat. Într-un astfel de pelerinaj, rezemat de coloanele de sare, sub lumina unui candelabru impresionant, un tânăr român, obişnuit cu toate resemnările, ajunge să evadeze din aglomeraţia care-i pune stăpânire.

Realizator,

Valeriu Ştefan

Text:

Lucian Bălănuţă

Destinaţia zilei: Techirghiolul de legendă. EU Aleg România – 17 iulie

Publicat de Lucian Bălănuţă, 31 iulie 2014, 12:06

Se spune că pe meleagurile acestea trăia de mult un paşă bătrân, pe nume Techir. După ce turcii au început să se retragă pe tărâmurile lor, cel mai de preţ lucru pe care îl mai avea acest paşă era un măgăruş. Cum sănătatea i se deteriora de la o zi la alta, într-o zi, Techir i-a cerut unui hoge să-i citească din Coran. „Mântuirea se află numai în iubire; să te încrezi celui care te iubeşte şi să te laşi în voia şi dragostea lui, căci numai aşa te vindeci de toate durerile”, i-a spus hogea. Cum fiinţă mai dragă pe lume nu avea, bătrânul a slobozit măgăruşul, care a rupt-o la fugă, cu tot cu căruţa în care era şi paşa, şi nu s-a oprit decât în mijlocul unui lac cu nămol. Murdari de pământul negru şi moale al lacului, au ieşit şi s-au uscat la soare, iar, ca prin minune, durerile bătrânului au dispărut. De atunci, vestea noroiului vindecător s-a răspândit în lume, iar în zilele noastre nămolul de Techirghiol este o carte de vizită pentru turismul balnear.

Atraşi de frumuseţea simplităţii

Turiştii care ajung la Techirghiol nu caută luxul şi nici confortul, ci curele de sănătate. Căsuțe vechi, cu aer tihnit, ce te poartă în perioada dintre cele două războaie încadrează străzile şerpuite ale oraşului. Casa unde trăgea Constantin Tănase sau imobilul lui Mircea Eliade răspândesc şi astăzi parfumul vremurilor de altădată.

Când istoria se întâlneşte cu noul

Comunitatea musulmană din Techirghiol este recunoscută drept una dintre cele mai longevive din Dobrogea. Şi, nu-i greu de bănuit, că atunci când treci pe lângă o curte mirosul suberekului proaspăt scos din tigaie sau parfumul delicioaselor baclavale servite lângă o cafea turcească fierbinte îţi gâdilă simţurile.

Plaja, lacul şi nămolul

Dincolo de orice, lucrurile care îi fac pe oameni să aleagă Techirghiol sunt lacul sărat, plaja cu nisip fin şi nămolul sapropelic. În bazele de tratament moderne, mulţi au uitat de dureri, precum bătrânul paşă Techir şi al său măgăruş. O baie în cel mai mare lac salin din România, care te menţine la suprafaţă fără să mişti un deget, este ca o gură de sănătate, după o zi încărcată de muncă. La distanţă de o oră şi jumătate de Capitală, dacă vii pe Autostrada Soarelui, vei găsi şi un loc excelent pentru windsurfing şi yachting. Dar, nu-ţi spun să vii la Techirghiol ca să faci baie în lac sau să te ungi cu nămol, ci ca să vezi că se poate ca Modernul să nu afecteze Trecutul, ci să se armonizeze cu el.

Destinaţia zilei: Sulina. EU Aleg România – 16 iulie

Publicat de Lucian Bălănuţă, 31 iulie 2014, 12:02