Alunecări de teren în Vrancea
Publicat de Andreea Drilea, 30 martie 2015, 08:39
Probleme au apărut ieri seară şi în comuna Dumitreşti unde drumul comunal 171, o locuinţa şi o anexa, au fost afectate de alunecările de teren, la fel ca si DC 172 care face legătura între satele Trestia si Motnau. Autorităţile au încercat să redea drumul circulaţiei rutiere, dar nu au reuşit, alunecarea fiind una mai veche si reactivată de ploile din aceste zile.
Probleme au fost şi la Vrâncioaia, unde un drum judeţean s-a rupt în mai multe puncte. Ieri a fost reluată însă circulaţia pe DN 2D, între localităţile Lepşa şi Greşu, oprită din cauza bolovanilor de pe versanţi care au căzut pe carosabil, în urma ploilor torenţiale.
Şi la această oră, circulația auto pe DN2M Reghiu – Mera și DN2N Chiojdeni – Jitia se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, din cauza unor alunecări de teren.
(Mihaela Vlădescu, corespondent Vrancea pentru Radio Iaşi/FOTO evz.ro)