(AUDIO) Dilemele începutului de an şcolar – IMPERATIV cu Ioana Soreanu (14.08.2020)

Publicat de isoreanu, 13 august 2020, 17:49 / actualizat: 15 august 2020, 19:44

Acesta este subiectul emisiunii IMPERATIV, vineri, după Radiojurnalul orei 17,00. Invitaţi, consilierul de stat Liliana Romaniuc, trainer, facilitator de învățare, doctor în științele educației, Oana Anton, elevă în clasa a 12-a la Liceul de Informatică “Grigore Moisil” din Iaşi și pianistul Alexandru Plăcintă, student la Royal Conservatoire of Scotland, absolvent al Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași.

Ioana Soreanu: Anul școlar 2020-2021 va începe la 1 septembrie, dau aisugurări președintele României Klaus Iohannis și prim-ministrul Ludovic Orban. Multe dezbateri în jurul acestui subiect așa cum sunt, de altfel, în fiecare an. Numai că, la discuțiile despre avizele sanitare pe care nenumărate școli nu reușesc să le aibă la momentul potrivit și nu îl obțin nici după ce începe anul de învățământ, la discuțiile privind școlile din mediul rural cu wc-uri în curte (știm câți copii au murit din cauza asta) se adaugă și problemele dictate de pandemia de Covid 19. Dotarea cu apă, săpun și dezinfectant a unităților de învățământ reprezintă un subiect în România secolului al 21-lea. În această situație fiind, trebuie, mai nou, să asigurăm acces la internet și la device-uri, în cazul în care orele se vor desfășura în sistem online. Sigur, sunt și școli foarte bine dotate. Prin grija și priceperea directorilor care au atras inclusiv fonduri europene. Sau, altele prin grija și priceperea părinților, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Asta face ca diferențele dintre elevi să fie foarte mari, în funcție de mediile din care provin, și iată că accesul la educație nu este la îndemâna oricui. Și ar trebui să fie. În aceste condiții, trebuie să asigurăm un învățământ modern pentru o generație care vrea să meargă mai repede înainte.

Mărturisesc faptul că îmi pun mari speranţe în “tineretul de azi”. Această sintagmă rezistă în timp şi, din păcate, are uneori un sens peiorativ. Îmi place îndrăzneala lor, faptul că îşi cunosc drepturile. Sunt maturi şi ştiu că au opţiuni. Ar trebui să fim înţelepţi, să înţelegem asta şi să nu le stabilim limite absurde care să le amputeze visurile. Pianistul Alexandru Plăcintă a absolvit, anul acesta, Colegiul Naţional Octav Băncilă din Iaşi. Este invitatul meu astăzi la “Imperativ”. Aţi trecut prin Bacalaureat în condiţii restrictive din cauza pandemiei. Cum s-a desfăşurat pregătirea pentru aceste examene? Aţi făcut ore online?

Alexandru Plăcintă: După cum bine ştiţi situaţia din România, a fost foarte complicat pentru toată lumea să se adapteze, să-şi resolve problemele. Am fost destul de limitaţi în a găsi anumite soluţii. Aşa şi în cazul educaţiei, a fost destul de complicat în a oferi tinerilor şansa de a-şi termina studiile prin susţinerea probei de Bacalaureat. Din fericire, înainte de această sesiune, din acest an, ni s-a oferit şansa de a avea două săptămâni de pregătiri, de cursuri. Elevii trebuiau să respecte acele… restricţii…

Ioana Soreanu: …reguli.

Alexandru Plăcintă: …reguli, să le spun aşa, să se protejeze atât ei cât şi pe cei din jurul lor. Acest lucru ne-a ajutat foarte mult, în cazul meu, deoarece a fost un plus care m-a motivat pentru Bacalaureat şi de care aveam destul de mare nevoie la acel moment.

Ioana Soreanu: Dar înainte de cele două săptămâni, au fost nişte cursuri…

Alexandru Plăcintă: Înainte de cele două săptămâni, o parte din cursuri s-au organizat prin intermediul online. Din păcate, nu toată lumea a avut posibilitatea de a accesa un laptop sau un smartphone pentru a participa la astfel de cursuri online. Din start, aceste personae au fost dezavantajate şi nu au avut posibilitatea de a învăţa cu alţi profesori deoarece întâlnirile între persoane erau restricţionate la acel moment. Cursurile fiind adaptate la online, a fost destul de complicat să comunicăm cu profesorii având o conexiune destul de instabilă, iar sunetul destul de distorsionat, intevenind câteva neînţelegeri între noi.

Ioana Soreanu: Toţi profesorii au accesat această metodă, online, sau au fost ore pe care mai mult nu le-aţi făcut?

Alexandru Plăcintă: În principiu, profesorii pentru materiile propriu-zise de Bacalaureat ne-au contactat, au luat legătura cu fiecare elev în parte şi ne-au invitat să accesăm un link online, pe o platformă pe care puteam organiza toate cursurile cu toţi elevii şi, la o oră stabilită, puteam să ne întâlnim toţi cei care doreau şi care puteau să intre şi majoritatea cursurilor au fost făcute la timpul potrivit. Însă, au mai fost mici probleme între elevi şi profesori de aceea nu toate cursurile au fost făcute în totalitate.

Ioana Soreanu: Aţi absolvit un liceu vocational. Mă interesează, în mod special, cum s-au desfăşurat orele dumneavoastră de pian sau orele de teorie şi solfegii, în această perioadă?

Alexandru Plăcintă: A fost o provocare atât pentru mine cât şi pentru doamna mea profesoară care s-a ocupat destul de intens de ore şi de pregătirea noastră şi a mărturisit şi dumneaei cât de complicat i-a fost şi cât de dificil să ia legătura cu fiecare coleg în parte şi să îi determine să facă ora în condiţiile obişnuite pe care le aveam şi în cadrul unei ore normale, la şcoală. Însă, sunt foarte multe detalii care se pierd de-a lungul unei transmisii online. Aici, discutăm de elemente de fineţe, acele detalii care mişcă publicul şi, acum, discutăm şi de modalitatea de a preda, diferită de cea fizică în cadrul unei clase de pian, acolo unde un profesor pune mâna pe instrument şi îţi arată faţă în faţă ce trebuie făcut şi te corectează. Cum am spus mai devreme, pot interveni mici lipsuri de semnal şi sunetul este destul de distorsionat dacă nu accesăm o platformă destul de bună audio.

Ioana Soreanu: Şi la teorie şi solfegii, cum s-au desfăşurat orele? Mi-e foarte greu să-mi imaginez.

Alexandru Plăcintă: La teorie şi solfegii, în principiu, discutam de materia teoretică unde avem posibilitatea de a transmite informaţiile, însă, dicteurile şi solfegiile nu le-am putut efectua din cauza conexiunilor proaste şi nu puteam distinge sunetele prea bine.

Ioana Soreanu: Una peste alta, după această experienţă, credeţi că este o soluţie şcoala online sau poate fi într-o oarecare măsură, din punctul dumneavoastră de vedere.

Alexandru Plăcintă: Având în vedere situaţia din România în care statul, din punctul meu de vedere, ar trebui să ofere tuturor elevilor gadgeturile necesare pentru a susţine cursurile online, va fi destul de dificil de abordat această manieră de lucru între profesori şi elevi. Aşa că aş merge mai mult pe chemarea elevilor în şcoli, crearea unui program flexibil, în aşa fel încât să existe acea distanţare socială prin care toată lumea să fie ferită de răspândirea coronavirusului şi elevul poate primi informaţia necesară pentru nevoile sale.

Ioana Soreanu: Unde veţi merge mai departe să studiaţi?

Alexandru Plăcintă: Anul trecut, am susţinut examenul de admitere la Royal Conservatoire of Scotland din Glasgow, acolo unde am fost şi admis ca student, loc în care, de asemenea, sunt restricţii, însă, s-au gândit să facă un echilibru între orele online şi cele pe plan fizic la Conservator, acolo unde vom susţine orele de instrument care nu pot fi făcute într-o camera de cămin deoarece ca pianişti sau mulţi alţi instrumentişti care au instrumentele în Conservator nu pot efectua orele de instrument. Pe când, cei cu instrumente de coarde sau de suflat pot lucra şi din camerele lor.

Ioana Soreanu: De ce aţi ales această universitate?

Alexandru Plăcintă: Am urmărit de-a lungul ultimilor doi ani această universitate care a avut studenţi excepţionali. De asemenea, avem un student brilliant care a obţinut premiul al II-lea la al doilea cel mai prestigios concurs international din lume, din punctul meu de vedere, un pianist care s-a format de-a lungul a patru ani, la acest Conservator, şi care m-a motivat să mă interesez puţin de ceea ce oferă studenţilor acest Conservator pentru viitorul lor şi am observant cât de prietenoşi sunt cu studenţii şi cât de bine îşi fac treaba, cât de profesionişti sunt.

Ioana Soreanu: Sunteţi la finalul liceului în România. Sunteţi mulţumit de sistemul de învăţământ românesc? Credeţi că satisface nevoile unui tânăr de astăzi?

Alexandru Plăcintă: Din păcate, aş spune că sistemul de învăţământ românesc de la acest moment este destul de învechit, să spun aşa. Sunt unele lacune, elevul primeşte multe informaţii de care, poate, nu are nevoie. Sistemul educational românesc nu se axează pe nevoile elevului, pe plan professional, mă refer acum. Aş da un exemplu, în cazul meu, acolo unde sistemul educational ne oferea acealaşi cumul de materie ca şi în cazul unui colegiu normal având sesiunea de Bacalaureat egală cu restul colegiilor.

Ioana Soreanu: Este valabil şi pentru Evaluarea Naţională, pentru cei care trec din clasa a VIII-a în clasa a IX-a. Cei de la liceul vocational au şi alte probe în plus foarte, foarte grele care necesită ore de pregătire pe zi. Apropo, cât studiaţi la pian, pe zi?

Alexandru Plăcintă: În funcţie de programul destul de flexibil pe care-l am, incluzând şi activităţi personale, aş spune cel puţin şapte ore pe zi, într-o zi destul de aglomerată.

Ioana Soreanu: În condiţiile în care la şcoală stateaţi cât? Şase ore, să spunem, în medie, da? Pe zi.

Alexandru Plăcintă: Aproximativ şase ore plus/minus orele de instrument.

Ioana Soreanu: Bun, şi cu teme la celelalte obiecte, când reuşeaţi să studiaţi atâtea ore? Să zicem că nu în fiecare zi şapte, dar eu ştiu… patru, cinci, măcar.

Alexandru Plăcintă: În cadrul şcolii, eram nevoiţi să venim de dimineaţă, de la şapte dimineaţă, să ocupăm o sală de studiu dacă aveam noroc să găsim liber, şi stabileam un program. Unii colegi doreau să vină după-amiază, alţii pe la prânz, dacă era sala liberă. Mie îmi plăcea foarte mult să vin seara, unde era mai multă linişte în corpul de muzică şi puteam să plec după ora nouă, după programul destul de aglomerat, să plec acasă unde mă apucam de temele propriu-zise.

Ioana Soreanu: Dar, în aceste condiţii, mai aveaţi timp şi de alte lucruri, nu ştiu, să mergeţi la un concert, să citiţi o carte?

Alexandru Plăcintă: Sigur, un concert, să spunem, la Filarmonică sau la Operă, o opera foarte bună, ar fi însemnat minus o oră sau două cât ar fi durat concertul…

Ioana Soreanu: Sau chiar trei.

Alexandru Plăcintă: Sigur, din orele mele de studiu. Însă, dacă artistul ar fi fost unul de excepţie, ar fi meritat toate acele ore fără nicio… fără niciun regret.

Ioana Soreanu: Se spune despre generaţia aceasta a dumneavoastră că nu mai citiţi şi că sunteţi foarte ataşaţi de gadgeturile acestea, telefoane, tablete, jocuri, nu ştiu. Vă jucaţi, de exemplu, vă jucaţi pe calculator? Mai aveţi timp şi de asta? Când aveţi timp, vă jucaţi?

Alexandru Plăcintă: Aş spune că echilibrez utilizarea telefonului cu cea a cărţilor, cu cititul. La nevoie, utilizez telefonul pentru a mă promova pe reţelele de socializare, pentru a socializa cu unii prieteni de la distanţă, nu neapărat din oraş, cu care poate nu am şansa de a vorbi destul de des. Îmi place foarte mult să citesc, îmi aloc, zilnic, câteva minute sau ore de citit în funcţie de programul pe care-l am stabilit. În cazul generaţiei de astăzi, am observant că toată lumea încearcă să-şi adapteze viaţa la tehnologie ceea ce, poate, nu este un lucru prea rău întrucât îşi rezolvă unele probleme prin această tehnologie. Însă, majoritatea tinerilor, din cât am putut observa, tind să petreacă prea mult timp în faţa ecranelor şi să nu observe detalii din viaţa lor foarte importante. N-aş mai spune acum de citit pentru că nu mai au timp nici de asta dacă stau în faţa ecranelor.

Ioana Soreanu: Intenţionaţi să vă întoarceţi? E adevărat că viaţa unui artist… un artist nu poate fi legat de un loc, dar intenţionaţi să vă întoarceţi, la un moment dat, în România, sau nu?

Alexandru Plăcintă: Am în gând să mă întorc, însă, în funcţie de situaţia de la acel moment, dacă să mă întorc sau nu, voi decide cu exactitate. Însă, mi-aş dori foarte mult, sunt ataşat de România, e o ţară foarte frumoasă, cu oameni foarte frumoşi, aici am familia, am prietenii şi nu-i pot lăsa în spate fără a mă gândi la ei vreo clipă. La cei care m-au format ca student, ca viitor student ce voi fi acum şi mă voi întoarce cu zâmbetul pe buze.

Ioana Soreanu: Veţi vota, intenţionaţi să mergeţi la vot?

Alexandru Plăcintă: Da, m-aş gândi să merg la vot. Şi când au fost alegeri în anul trecut, cred, am participat la vot. De ce nu aş vota? Pentru că aleg, până la urmă, viitorul ţării mele şi al familiei, al prietenilor.

Ioana Soreanu: Cred că elevii trebuie consultați în ceea ce privește modul în care este conceput sistemul de învățământ pentru că ei sunt beneficiarii. Trebuie să aflăm ce așteptări au de la școală, de la profesori, cum cred ei că trebuie construită programa, care sunt nevoile lor. Oana Anton este elevă în clasa a XII-a la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iași și este invitată, astăzi, în emisiunea „Imperativ”. Cum a fost experiența școlii în timpul pandemiei, cum s-au desfășurat orele online în cazul dumneavoastră?

Oana Anton: La noi la liceu, orele s-au desfășurat după orarul care exista, deja, înainte de trecerea în acest sistem și a fost vorba despre o componentă online. Adică, noi stăteam la ore cu profesorii un anumit interval de timp după care, ni se dădeau exerciții sau aplicații de făcut. Practic, a fost o interacțiune care ne-a permis să fim  mai relaxați și am avut ocazia să nu stăm doar cu ochii pe un ecran ci să îmbinăm offline-ul cu online-ul.

Ioana Soreanu: Ați avut o platformă anume sau ce ați folosit?

Oana Anton: Da, da, da, toată activitatea școlară, la Liceul de Informatică, s-a mutat pe Microsoft Teams, o platformă care, într-adevăr, a prezentat multe avantaje și ne-a ajutat să ne desfășurăm în condiții optime.

Ioana Soreanu: Cum credeți că ar fi bine să se desfășoare cursurile începând din septembrie, online sau cu prezența fizică în clase? Mai ales că urmează un an complicat, cu Bacalaureat, cu admitere?

Oana Anton: Da, așa este. Acum, vă dați seama, dacă ar fi să fie doar după mine, aș spune că fizic pentru că, sincer, îmi este dor de școală, îmi este dor de colegii mei, îmi este dor să îi văd, să mă întâlnesc cu profesorii. Altceva este când e pe viu, să zic așa. Însă, totuși, trebuie să fim raționali și cred că cea mai bună variantă este aceea care ne ține în siguranță pe toți și care ne asigură sănătatea. Așadar, cred că autoritățile sau oamenii care gândesc aceste strategii vor lua decizia cea mai bună.

Ioana Soreanu: Dar, considerați că pregătirea aceasta online o să vă ajute în vederea examenelor pe care le aveți anul viitor? Adică, nu va fi în defavoarea dumneavoastră?

Oana Anton: Eu cred că totul poate fi în favoarea noastră dacă noi ne dorim acest lucru. Practic, noi ne creem, până la urmă, singuri, condițiile și, dacă avem o atitudine pozitivă și găsim avantajele și le punem în lumină doar pe acestea, nu văd niciun impediment și cred că se poate învăța și face treabă bună în orice mediu dacă există dorință.

Ioana Soreanu: Ați hotărât ce vreți să faceți atunci când terminați liceul, mai departe, la ce facultate vreți să mergeți?

Oana Anton: Momentan, varianta la care mă gândesc acum este Administrarea Afacerilor, însă, este o variantă care poate fi schimbată. Încă mă gândesc.

Ioana Soreanu: În Iași sau în altă parte?

Oana Anton: Da, în Iași.

Ioana Soreanu: Aproape că ați terminat liceul? Ce credeți despre sistemul de învățământ românesc?

Oana Anton: Cred că este un sistem extraordinar. Materia este foarte bine gândită din anumite puncte de vedere. Însă, pe de altă parte, aș adăuga în materia școlară obiecte care să dezvolte competențele non-formale ale tinerilor, acele calități, atitudini și aptitudini, care-i ajută în viața reală, după ce termină liceul. De exemplu, aș pune o materie de vorbit în public, una de educație financiară, cum să-și creeze un brand personal, pentru că sunt lucruri de care ei se izbesc. De exemplu, când se angajează undeva sau chiar și în orice situație a vieții.

Ioana Soreanu: Nu ar fi atunci și mai mult încărcată programa școlară? Sunt mulți elevi sau părinți care se plâng de acest lucru, că este destul de încărcată programa.

Oana Anton: Da, dar se pot găsi, chiar și în această situație, se pot găsi soluții. Cred că dacă s-ar stabili că vrem să adăugăm aceste materii în programă, am reduce sau am găsi o variantă, adică…

Ioana Soreanu: Reducerea ponderii altora, altor obiecte, da.

Oana Anton: Exact.

Ioana Soreanu: Pentru un echilibru. Dar, de la profesorii voștri, ce așteptări aveți?

Oana Anton: Nu pot să zic că avem așteptări, ci sunt sigură că… Eu, de exemplu, sunt foarte fericită în momentul în care relația cu profesorul pe care-l am în față este una deschisă și, în momentul în care îți simți profesorul ca pe un prieten, înveți mult mai ușor, ești mult mai atent la ore și tot procesul de învățare este mai plăcut. Cred că interacțiunea este cea mai importantă.

Ioana Soreanu: Este o discuție, acum, despre purtarea uniformelor, introducerea uniformelor. Credeți că uniformele ar trebui să devină obligatorii?

Oana Anton: Nu știu ce părere să am despre asta pentru că, chiar și în cazul uniformelor, există plusuri, există și minusuri. Uniforma poate fi, cu siguranță, ceva foarte util, poate fi un simbol al liceului din care faci parte. Totodată, poate susține egalitatea între elevi pentru că n-o să se mai facă acele diferențieri sociale… Știți și dumneavoastră cum e, unii poartă haine mai scumpe, alții mai puțin scumpe… La clasele mici, din câte știu eu, copiii chiar se ceartă din cauza asta. Pe de altă parte, dacă s-ar introduce uniforma obligatorie, poate că elevii ar avea mai puțină libertate de exprimare dacă unii consideră că acesta poate fi un mijloc prin care ei să își exprime personalitatea. Deci, e o discuție foarte lungă, dar cred că dacă ar fi, tot așa, luată o decizie bazată și pe opinia elevilor și pe opinia profesorilor și analizate foarte bine punctele forte și cele slabe, s-ar ajunge la o cale de mijloc care să fie agreabilă.

Ioana Soreanu: Nu știu ce vârstă aveți dumneavoastră și o să încheiem cu asta, dar vreau să întreb dacă veți vota după ce veți împlini optsprezece ani, dacă vă veți implica în felul acesta în viața societății.

Oana Anton: Cu siguranță. Da, după ce… încă nu am optsprezece ani, însă categoric, vreau să fiu un cetățean responsabil care se implică în comunitatea sa.

Ioana Soreanu: Sunt opinii conform cărora şcolile nu ar trebui deschise în septembrie din cauza pandemiei. Dimpotrivă, sunt şi opinii în favoarea începerii anului de învăţământ. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că școlile se vor redeschide începând din data de 14 septembrie în funcție de deciziile comandamentelor județene pentru situații de urgență care vor trebui să aibă în vedere trei scenarii pentru a permite accesul elevilor în clase. Criteriul epidemiologic, în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile „verde”, „galben” sau „roșu”, este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori din localitatea în care se află școala. Aceste scenarii prevăd fie prezenţa elevilor în clase, fie elevii din clasele mici, cei din calsele a 8-a şi a 12-a vor fi prezenţi fizic la şcoală, iar ceilalţi vor urma cursuri online pentru a fi posibilă distanţarea. Şi, în sfârşit, ultimul scenariu, în care toţi elevii vor urma cursuri online. Liliana Romaniuc, consilier de stat al vicepremierului Raluca Turcan, trainer, facilitator de învățare, doctor în științele educației. Care este părerea dumneavoastră doamnă profesor, de ce nu poate fi amânată începerea scolii?

Liliana Romaniuc: În primul rând, vreau să vă mulţumesc pentru faptul că mi-aţi spus ”doamna profesor” pentru că, trebuie să recunosc, răspunsurile mele cred că sunt, în primul rând, fundamentate pe fapul că sunt profesor. Din punctul acesta de vedere, da, eu cred că copiii trebuie să vină la şcoală şi când spun lucrul acesta sunt conştientă de faptul că pot exista anumite riscuri pe care le cunoaştem cu toţii. În acelaşi timp, trebuie să luăm foarte serios în calcul faptul că copiii noştri, pratic, nu au mai venit la şcoală de aproape şapte luni. Dincolo de aspectele de natură, hai să-i spunem, academică, de faptul că, cu siguranţă, învăţarea nu a mai atins aceleaşi cote. Sigur, la momentul acesta, nu avem încă studii foarte clare care să ne spună cât de mult sau cât de puţin au învăţat copiii, având în vedere faptul că tot semestrul al doilea, tot procesul educaţional din trimestrul al doilea a suferit foarte multe modificări. Din punctul acesta de vedere, ştim că foarte multe dintre disciplinele la care copiii trebuiau să dea examen au fost echivalate sau că mediile s-au încheiat cu totul şi cu totul altfel comparativ cu ceea ce noi ştiam sau cu ceea ce noi eram obişnuiţi şi făceam în mod constant. Prin urmare, dincolo de aspectul acesta legat de învătare, care nu este deloc de neglijat, dar care sper eu, şi îmi doresc lucrul acesta foarte tare, să fie abordat imediat ce ne întoarcem în şcoală. Mai există o dimensiune şi anume, dimensiunea emoţională. Foarte mulţi dintre părinţi ne sesizează lucrul acesta. Copii care până la închiderea şcolilor manifestau oarece rezerve atunci când trebuiau să meargă la şcoală, îsi manifestau anumite nemulţumiri, acum, lipsa colegilor, şi chiar lipsa profesorilor, şi lipsa activitătilor educaţionale din clasă i-au făcut cumva să-şi dorească lucrul acesta. Deci, este o nevoie care vine din partea copiilor. În al treilea rând, trebuie să luăm în calcul şi situaţia părinţilor. Cel puţin pentru clasele primare şi pentru ciclul preşcolar, a-i ţine pe copii acasă, a merge pe varianta asta, exclusiv, exclusiv învăţământ online, presupune ca unul dintre părinţi sau un adult să fie în preajma copiilor, să-i supravegheze, să aibă grijă de ei şi să-i susţină, să-i ajute în procesul de învăţare. Lucrul acesta se va răsfrânge, în mod inevitabil, asupra viitorului, locului de muncă al părintelui, asupra resurselor financiare pe care părinţii le vor avea ş.a.m.d.  În al patrulea rând, toate lucrurile acestea, mă refer la părinţii care nu vor putea merge la serviciu, vor rămâne acasă, aceste aspecte vor influenţa, în mod inevitabil, şi vor avea efecte asupra economiei ţării. Aşadar, am luat în discuţie doar patru elemente, dar sunt mult mai multe care, cel puţin la momentul acesta, pe mine, mă fac să cred că este bine şi este nevoie să-i aducem pe copii în şcoală, pe cât mai mulţi. Şi, aş mai spune un lucru aici pe care l-am omis şi care este extrem, extrem de important. În această perioadă, decalajul în învăţare între copiii din mediul urban şi copiii din mediul rural sau copiii din medii defavorizate s-a accentuat incredibil de mult. Aşadar, cred eu, este opţiunea cea mai bună să lăsăm decizia la nivelul şcolilor, la nivelul autoritatilor locale şi, în măsura în care nu există risc de infectare, să aducem cât mai mulți copii în şcoală.

Ioana Soreanu: Pentru că vorbeaţi de responsabilitatea şcolilor, sunt directori de şcoli care au spus că sunt pregătiţi pentru începerea noului an şcolar, chiar şi în condiţii de pandemie. Pe de altă parte, sunt directori de şcoli care au declarat că aşteaptă ordine de la minister, aşteaptă indicaţii. Totuşi, nu ar trebui să existe mai multă iniţiativă? Adică, dacă în unele şcoli, în unele locuri, se poate, nu ar trebui să se poată  peste tot? Directorii să-şi asume anumite decizii, pentru că sunt lucruri care nu ţin neapărat de pandemie, se întâmplă an de an.

Liliana Romaniuc: Este o întrebare foarte bună şi vă mulţumesc pentru că mi-aţi adresat-o. Aşa este. Aş vrea ca înainte de a răspunde, să vă spun că eu susţin foarte mult descentralizarea şi dacă lucrul acesta poate este un pic pretenţios la momentul acesta şi, la nivelul la care este sistemul educational din România, aş merge către un prim pas pe care l-aş numi acordarea unei anumite autonomii şcolilor. Şi practic, despre aceasta este vorba acum. Iată, este un prim exerciţiu şi un prim pas  către a experimenta ce înseamnă să iei decizii în funcţie de contextul pe care-l ai în şcoala ta şi decizia acceasta vine la pachet şi cu responsabilitatea şi cu asumarea responsabilităţii cu privire la decizia pe care ai luat-o. Ei bine, în ceea ce ne priveşte pe noi, cei care lucrăm în sistemul de educaţie, noi nu am exersat şi nu am practicat foarte mult acest lucru. Într-un sistem educaţional extrem de centralizat, cum este al nostru, decizia în general o iau cei de sus. Iată că suntem în situaţia în care trebuie să luăm noi decizii şi e normal şi înţeleg rezervele colegilor noştri. Convingerea mea este că cei mai mulţi dintre directori şi din cele mai multe şcoli sunt capabili, sunt în stare ca împreună cu autorităţile locale, împreună cu părinţii, împreună cu ceilalţi profesori să ia cele mai bune decizii. Evident, există această teamă că ar putea greşi. Ce vreau eu să spun acum este că, desigur, există posibilitatea să greşim, dar aşa învăţăm. Dacă o să vedem că o decizie pe care noi am luat-o nu are efectele cele mai bune cu siguranţă că vom avea capacitatea ca împreună să ne repliem si să gândim profund încercând să găsim o altă soluţie. Asadar, este de înţeles această teamă şi această rezervă pentru că, repet, decizia vine la pachet cu asumarea responsabilităţii şi nu avem acest exerciţiu. În acelaşi timp, am convingerea şi toată încrederea că după acest prim exerciţiu, directorii noştri, profesorii noştri, vor învăţa mult mai bine şi vor avea mult mai mult curaj să ia decizii cu privire la ceea ce se întâmplă în şcoală, nu doar într-o situaţie ca aceasta, ci în orice alte situaţii, iar lucrul acesta încet, încet, va conduce către ceea ce am spus puţin mai devreme, autonomia şcolii şi chiar descentralizarea sistemului de educaţie.

Ioana Soreanu: Doamna Liliana Romaniuc, sistemul de învăţământ din România este depăşit, nu răspunde nevoilor acestor generaţii. Nu este adaptat cerinţelor pieţei de muncă şi nici noului mod de a trăi sau de a socializa. Schimbările ar trebui să se producă rapid pentru că nu mai putem sacrifica alte generaţii. Am copil la scoală şi citesc manualele, nu se poate învăţa după astfel de manuale. Limba de lemn nu poate înlesni comunicarea cu elevii de astăzi, iar încercările unui limbaj colocvial sunt adesea exagerate şi penibile. Nu numai în manuale, ci şi în discursurile unora dintre profesori. Cum s-ar putea produce rapid o schimbare ?

Liliana Romaniuc: Nu aş generaliza, în primul rând. Nu toate şcolile din România sunt depăşite, avem şcoli în care educaţia şi învăţarea au loc într-un mod foarte plăcut şi foarte atractiv pentru copii. Avem multe exemple din punctul acesta de vedere. Desigur că nu este în regulă că nu toate şcolile sunt la nivelul acesta. Deci, acesta este primul lucru şi aş adăuga aici, poate că ar fi mai potrivit să spunem că sistemul de educaţie din România nu este încă pregătit pentru timpul în care noi trăim şi, mai bine zis, pentru copiii aceştia care sunt digital native, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, au alte aşteptări, comportamentul lor este diferit, navighează cu o uşurinţă absolut extraordinară în lumea virtuală, noi profesorii suntem parcă într-o altă lume din punctul acesta de vedere, mă refer la competenţele digitale. Dar, iată că această pandemie şi această criză prin care noi am trecut a adus în faţa noastră, a profesorilor, pe de o parte, dar şi în faţa întregii societăţi, această realitate în faţa căreia nu putem să rămânem indiferenţi. Vreau să spun că soluţiile nu vor veni peste noapte. Cred că este important să ne uităm la paşii pe care-i putem face imediat, pe termen scurt, şi din punctul acesta de vedere, trebuie să vă mărturisesc şi dumneavoastră probabil că ştiţi că eu am fost destul de critică la adresa sistemului fără a ataca persoane, dar anumite practici din sistem trebuie schimbate. De data aceasta, vreau să apreciez un lucru: capacitatea majorităţii profesorilor de a învăţa rapid să predea online, de exemplu, cu neajunsuri, cu… poate… ştiu eu, lucruri  de care nu suntem încă foarte mulţumiţi, totuşi, cei mai mulţi dintre profesori au făcut lucrul acesta şi eu apreciez asta. Acesta a fost un prim pas. Pe perioada verii, chiar dacă, poate, în spatiul public, lucrul acesta nu s-a văzut sau nu a fost atât de vizibil, vreau să vă spun că au fost incredibil de mulţi profesori care au participat la tot felul de cursuri si de webinarii şi de sesiuni de învăţare online. Nu ştiu, nu sunt sigură dacă dumneavoastră aţi urmărit, dar eu fiind în domeniu am urmărit toată vara, au fost o multitudine de cursuri oferite de tot felul de organizaţii, de minister, la care s-au înscris şi au participat foarte mulţi profesori. Deci, iată un al doilea pas care s-a făcut. Interesul acesta al profesorilor şi conştientizarea faptului că iată, din toamnă, e posibil să avem perioade în care să trebuiască să predăm online, să lucrăm cu copiii în sistemul acesta, este un pas important pe care profesorii l-au făcut. Programul accesta national, cred, de formare a profesorilor, a fost uşor reconfigurat şi a inclus în sesiunile de formare foarte multe aspecte legate de predarea online. Deci, revin, nişte paşi s-au făcut, dar aşteptarea ca de la 15 septembrie sau 14 septembrie, când începe anul şcolar, toţi profesorii din România să fie apţi să predea online, să-şi schimbe radical modul de predare, cred că este o aşteptare uşor nerealistă. S-a mai făcut un pas, extrem de important, şi anume faptul că, din toamnă, iată, opt universităţi vor implementa masteratul didactic. Masteratul didactic este prevăzut în Legea Educaţiei încă din 2011 şi nu a fost organizat până acum. 400 de stundenţi, este un progam pilot finantat prin fonduri europene, şi 400 de studenţi vor fi incluşi în această formă de învăţământ, masteratul didactic, care înseamnă 30 la sută învăţare în domeniul specialităţii, 30 la sută în ştiintele pedagogice şi 30 la sută, practică. Iată că, şi eu sunt extrem, extrem de interesată de acest masterat didactic, pentru că am convingerea că formarea iniţială a profesorilor în universitate este extrem de importantă şi că de acolo trebuie să pornim. Desigur, între timp, rămâne să facem paşi şi cu ceilalti profesori din sistem, dar abordarea corectă este să avem o formare iniţială de calitate, urmată, apoi, de o formare continuă şi o dezvoltare profesională continuă a profesorilor pe parcursul carierei lor. Deci, mi-ar plăcea să vă spun că de la 14 septembrie totul va fi altfel, dintr-un anume punct de vedere, va fi altfel. Din punctul de vedere al profesorilor, pentru că ne-am referit la ei şi am discutat despre ei, cred că sunt paşi care se fac şi că, da, încet, încet, vom ajunge, sper eu, la profesorii aceia care să fie, pe de o parte, foarte bine pregătiţi, adaptaţi la contextul actual şi, pe de altă parte, profesori care să-i înţeleagă pe copii şi care să dezvolte relaţii cât se poate de puternice cu aceştia, relaţii care să-i încurajeze pe copii, să-i susţină în procesul de învăţare.

Ioana Soreanu: Aş vrea să vorbim şi despre programa de învăţământ care mi se pare foarte stufoasă şi, de asemenea, nu este adaptată nevoilor elevilor. Se merge uneori, nu uneori, de foarte multe ori, se merge pe învăţare mecanică pentru că este foarte aglomerată programa şi profesorii nu au timp să se asigure că toţi elevii au reuşit să înteleagă ceea ce predau. Sunt foarte multe informaţii de care unii elevi de la un profil sau altul poate nu au nevoie şi nu le mai rămâne timp pentru alt tip de educaţie, mă refer la lectură, mersul la spectacole sau la evenimente culturale.

Liliana Romaniuc: Discuţia despre programă, programe şi despre curriculum este una extrem de vastă şi foarte complexă. E o temă pe care nu o vom epuiza astăzi, ea vine din urmă, discutăm despre asta de foarte mulţi ani şi, probabil, vom mai discuta încă foarte mulţi ani. Aş vrea să spun câteva lucruri. Programa şcolară şi curriculumul este important, dar nu este cel mai important factor, asta o spun studiile, nu spun eu. România nu are cel mai prost curriculum din lume, nu-l are, probabil, nici pe cel mai bun, dar nu este cel mai prost. Cred că, şi aici îl voi cita pe profesorul Miclea, cred că ceea ce contează cel mai mult este profesorul care predă curriculumul respectiv, pentru că dacă ai cel mai bun curriculum şi nu ai profesorul care să ştie să predea curriculumul respectiv, pentru că nu este atât de mult despre “ce”, cât despre “cum”, nu ajută la nimic aproape. În schimb, poţi avea un curriculum care nu este foarte bun, dar dacă ai profesorul potrivit care ştie exact de ce are nevoie copilul, care este conectat la lumea aceasta, el va şti să selecteze din acel curriculum acele aspecte, acele conţinuturi, care sunt cele mai importante. Şi, revin la importanţa lui ”cum”, le va preda în aşa fel încât copiii le vor învăţa, le vor achiziţiona conţinuturile respective. Aşadar, aceasta este o discuţie, acesta este un aspect care mă duce, din nou, la ce am discutat puţin mai înainte, la cât de important este să ne formăm resursa umană din educaţie. Formarea iniţială şi formarea continuă. Un alt aspect, pe care aş vrea să-l aduc în discuţie, se referă la faptul că, în ultimii 10 ani, cred, 8 – 10 ani, s-a tot lucrat la planurile cadru, la curriculum, la programe s.a.m.d. Nu cred însă că ne-am găsit drumul, dar am făcut şi aici un pas, iată, a fost aprobată Hotărârea de Guvern prin care se înfiinţează şcolile pilot. În aceste şcoli pilot, vom putea pilota, vom putea încerca, vom avea posibilitatea să încercăm diferite forme şi de curriculum şi de abordări didactice pentru că altfel nu se poate, acesta este cursul firesc. Avem idei bune, vedem ce se întâmplă la alţii, pilotăm cumva şi tragem niste concluzii. Deci, vom avea posibilitatea ca din anul şcolar 2020 – 2021, să încercăm şi alte abordări. Şi după aceea, pe baza rezultatelor pilotărilor respective, să revenim şi să multiplicăm la nivel de sistem acele exemple de bună practică, acele exemple şi acele abordări care într-adevăr produc mai multă învăţare pe de o parte, pentru că despre asta este vorba la şcoală, venim la şcoală ca să învăţăm şi doi, despre acele modele care produc o dezvoltare armonioasă si împlinire a copiilor pe parcursul anilor de şcoală. Şi când spun asta mă refer la finalităţi, adică, ce se va întâmpla cu copiii aceştia, cu elevii, în momentul în care ei termină şcoala. Nu ştiu dacă v-am răspuns.

Ioana Soreanu: Da, mi-aţi răspuns. Mă gândeam doar că acestea sunt solutii pe termen destul de lung adică, generaţiile acestea, care sunt acum la şcoală, nu ştiu în ce măsură se vor mai bucura de rezultate.

Liliana Romaniuc: Din păcate, trebuie să recunosc lucrul acesta şi să recunoaştem că educaţia este o investie pe termen mediu şi lung. Ce faci astăzi, rezultatele a ceea ce faci astăzi nu se văd mâine, în general. Putem vedea mâine o notă, putem vedea o medie, putem vedea rezultatul la un examen, dar aceste aspecte nu sunt garanţia împlinirii persoanei respective în viaţa reală pentru că, trebuie să recunoaştem, că şcoala trebuie să ne pregătească pentru viaţa reală, nu pentru perioada cât suntem în şcoală. Aşa cum ştiţi şi dumneavoastră, dacă până acum 10 – 15 în urmă, succesul din şcoală, rezultatele foarte bune din şcoală erau cumva o garanţie a împlinirii în viaţa reală, viaţa care este dincolo de porţile şcolii, ştim foarte bine că astăzi lucrurile acestea nu se mai întâmplă sau nu mai sunt chiar o realitate. Cred că e vorba mai mult de dezvoltarea unor competenţe, poate chiar metacompetenţe, de capacitatea de a învăţa, de a reînvăţa, de a adapta, de a transforma, lucruri pe care, din păcate, nu le întâlnim încă foarte frecvent în şcoală.