Vrancea: Prea puțini pacienți vindecați de coronavirus donează plasmă
Publicat de , 17 noiembrie 2020, 09:18
Echipamentul special care fusese adus la Focşani a fost relocat pentru că numărul donatorilor este foarte mic.
La începutul lunii iunie, o companie multinaţională care lucrează în industria medicală şi farmaceutică aducea la Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină de la Focşani, în regim de comodat, un echipament de plasmafereză şi 500 kituri de recoltare, cu titlu gratuit.
Aparatura era destinată iniţial judeţului Suceava, aflat atunci pe primul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte cazurile de pacienţi afectaţi de virusul SARS-CoV-2, însă pentru că reprezentanţii Centrului de Transfuzie de acolo au refuzat să primească echipamentul, acesta a fost adus în Vrancea, unde a rămas până în luna septembrie, când a fost luat şi dus la Bucureşti, unde numărul donatorilor de plasmă convalescenta era în creştere.
Şi în alte judeţe s-a întâmplat acelaşi lucru, după cum au precizat proprietarii echipamentelor medicale, care au spus că la Focşani au fost luni în care nu a existat nici măcar un donator.
(Rador/FOTO radioiasi.ro)