Ascultă Radio România Iași Live

dosare dna 2019

DNA: În 2019 procurorii au trimis în judecată 108 cauze de fraude cu fonduri europene

DNA: În 2019 procurorii au trimis în judecată 108 cauze de fraude cu fonduri europene

Publicat de , 6 iulie 2020, 19:29

Concret, investigatorii OLAF transmit analize şi investigaţii financiare, ne sprijină în identificarea entităţilor persoane fizice sau juridice implicate, efectuează verificări la societăţile comerciale din diferite state membre implicate în circuitul infracţional, obţin documente legate de implementarea proiectelor cu parteneri din statele membre, toate aceste date fiind exploatate ulterior şi detaliate în cadrul activităţilor judiciare‘, a spus Bologa, potrivit unui comunicat al DNA transmis, luni, AGERPRES.

Audierea publică a avut ca subiect ‘Valorificarea investigaţiilor desfăşurate de OLAF în materie de combaterea fraudei, a corupţiei şi alte nereguli constatate în statele membre ale UE’.

În discursul său, procurorul-şef al DNA a prezentat perspectiva României asupra investigării fraudelor la fondurile europene, menţionând că, deşi este un organ de anchetă administrativ, datele şi informaţiile pe care OLAF le furnizează anchetei penale contribuie la reducerea timpului de anchetă şi la creşterea eficienţei măsurilor de urmărire penală.

În finalul intervenţiei, acesta a subliniat buna colaborare avută de DNA cu OLAF în peste 17 ani de investigare a fraudelor cu fonduri europene.

Printre vorbitori s-au mai numărat şi reprezentanţi ai autorităţilor de aplicare a legii din Germania şi Italia, directorul general OLAF, procurorul-şef al EPPO (Parchetul European) şi un reprezentant al Curţii de Justiţie a UE.

În perioada 2012 – 2018, au fost primite 84 de recomandări de la OLAF, dintre care 25 au fost valorificate în dosare penale trimise în judecată, ceea ce reprezintă un procentaj de 30%.

Pe de altă parte, în cauze cu fraude europene, activitatea DNA a fost şi este în continuare mult mai vastă decât cea care se întemeiază pe rapoartele OLAF.

Potrivit sursei citate, dosarele penale de acest tip au la bază sesizări din surse diverse, naţionale, în primul rând din partea Agenţiei româneşti de coordonare şi control antifraudă, cea care asigură şi contactul cu OLAF, respectiv Departamentul de Luptă Anti-Fraudă (DLAF), dar şi din partea altor persoane juridice sau fizice.

Dacă ne raportăm numai la anul trecut, în 2019 procurorii DNA au trimis în judecată 108 cauze de fraude cu fonduri europene (prin rechizitoriu sau prin acord de recunoaştere a vinovăţiei), cu prejudicii de aproximativ 40 milioane euro (din care cea mai mare parte, respectiv 38 milioane euro, au reprezentat fonduri UE, iar restul – fonduri naţionale de cofinanţare‘, se arată în comunicatul DNA.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Tichete sociale de 500 de lei pentru copiii din familii cu venituri mici
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 12:50

Tichete sociale de 500 de lei pentru copiii din familii cu venituri mici

Guvernul va aproba, în şedinţa de miercuri, alocarea tichetelor sociale în valoare de 500 de lei pentru copiii din medii defavorizate, a anunţat...

Tichete sociale de 500 de lei pentru copiii din familii cu venituri mici
Specialiştii din bănci recomandă românilor să facă economii
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 11:49

Specialiştii din bănci recomandă românilor să facă economii

Specialiştii din bănci recomandă românilor să faca economii, să aiba un grad de îndatorare scăzut şi să păstreze un dialog permanent cu...

Specialiştii din bănci recomandă românilor să facă economii
Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 10:07

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”

Asociaţia Energia Inteligentă lansează astăzi cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”, care îşi propune să vină...

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 06:56

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim

Camera Deputaţilor a adoptat în calitate de for decizional proiectul de lege privind salariul minim adecvat prin care se transpune o directivă...

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 13:30

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind stabilirea salariului minim adecvat

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care se asigură un nou mecanism de stabilire a nivelului salariului minim,...

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind stabilirea salariului minim adecvat
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 12:28

Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională din cauza reţelelor de socializare

Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională, în ultimii 2 ani, din cauza reţelelor de socializare. Conform datelor...

Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională din cauza reţelelor de socializare
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 11:39

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege potrivit căruia nu se recuperează sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie,...

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 10:15

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU...

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”