Ascultă Radio România Iași Live

Drulă: Ministerul Transporturilor are în vedere schimbarea modalităţii de plată a taxelor de circulaţie a autovehiculelor pe drumurile publice

Cătălin Drulă: În PNRR, pe partea de rutier, majoritatea fondurilor merg către Moldova

Cătălin Drulă: În PNRR, pe partea de rutier, majoritatea fondurilor merg către Moldova

Publicat de Andreea Drilea, 24 iunie 2021, 15:10 / actualizat: 24 iunie 2021, 16:39

‘A7 este proiectul principal din PNRR. Am fost la Bruxelles, le-am explicat ce înseamnă DN2, crucile de pe DN2, ce înseamnă calvarul lipsei de siguranţă şi al drumurilor care trec prin localităţi. Aşa i-am convins că avem nevoie de drumuri moderne. Europa de Vest şi Centrală şi le-a construit de 20-30-40 ani. Noi trebuie să o facem acum, avem nevoie de aceşti bani europeni. Cei mai mulţi bani pe zona rutieră din PNRR sunt pentru Moldova, care a fost lăsată în urmă atâta timp’, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul.

La rândul său, vicepremierul Dan Barna a subliniat că sume importante din PNRR pe infrastructura rutieră sunt alocate pentru proiecte din Moldova.

‘Avem PNRR în care pe zona de infrastructură sunt 7,6 miliarde euro, din care aproape 3 miliarde pe rutier, 3,68 miliarde euro pe feroviar. O parte importantă din aceste sume se referă, pe infrastructura rutieră, la A7 şi capetele din A8. Aceste autostrăzi vor fi infrastructură cu adevărat modernă, cu staţii de reîncărcare, cu perdele forestiere, cu internet care funcţionează, cu toate acele lucruri pe care lumea modernă le poate asigură, astfel încât Moldova să intre direct în categoria zonelor dezvoltate din punct de vedere al infrastructurii rutiere’, a precizat Dan Barna.

Totodată, preşedintele USR PLUS Neamţ, deputatul Iulian Bulai, şi-a exprimat susţinerea pentru Dan Barna la preşedinţia partidului, la viitoarele alegeri interne.

‘Dan Barna, în 2017, a preluat un partid care era la 5-6 procente şi l-a dus spre mari victorii, împreună cu o echipă mare. Trebuie să mergem înainte şi la Neamţ, trebuie să fim multe voci puternice în ţară pentru a face reforme, şi la Neamţ, şi în Moldova, şi în Bucureşti. Mă bucur că în această guvernare priorităţile pentru infrastructură sunt însemnate pentru Moldova şi că ministrul Transporturilor face o treabă foarte bună’, a subliniat deputatul Iulian Bulai.

Vicepremierul Dan Barna, ministrul Transporturilor Cătălin Drulă, şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Cristina Prună, se află, joi, într-un turneu prin mai multe judeţe din regiunea de nord-est, pentru a-şi exprima susţinerea pentru infrastructura din această zonă.


UPDATE – Majoritatea fondurilor alocate pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) merg în zona Moldovei, a declarat joi, la Iaşi, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Ministrul susţine că fondurile vor fi destinate construirii autostrăzilor A7 şi A8, care leagă regiunea Moldovei de sudul ţării şi, respectiv, de vest.

‘În PNRR, pe partea de rutier, majoritatea fondurilor merg către Moldova. Autostrada A7 şi şi capetele din A8. Personal am fost la Bruxelles în luna aprilie şi am argumentat nevoia de a include aceste autostrăzi în PNRR. Europa şi-a construit infrastructură deja acum 20, 30, 40, 50 de ani. Priorităţile la nivelul continentului sunt un pic altele. Ştiţi foarte bine cât ne doare infrastructura în România şi mai ales în Moldova. Am încercat să aduc aceste argumente în discuţiile de acolo. Am discutat despre economie, siguranţă, poluare, pentru că în momentul în care tot acest trafic nu mai trece prin localităţi nu mai avem poluare. Cred că am reuşit să conving, astea sunt semnalele pe care le avem. Bineînţeles, o să fim mulţumiţi în momentul în care avem programul aprobat, ceea ce urmează în lunile următoare’, a afirmat Drulă.

El a adăugat că proiectele pentru autostrăzile A7 şi A8 sunt ‘mature’, el manifestându-şi speranţa că proiectarea va fi gata în scurt timp, astfel încât să poată fi demarată şi execuţia lucrărilor.

‘Concret, autostrada A7, obiectivul este pentru cei 320 de kilometri, cu valoare de 2,5-3 miliarde de euro, valoarea exactă o vom şti după ce avem licitaţiile finalizate, finanţate prin PNRR, scoase la licitaţie toate cele patru segmente. Anul acesta primul a fost scos deja la licitaţie. Vreau să subliniez că aici este o documentaţie completă, cu tot proiectul tehnic, am scos la licitaţie doar execuţia lucrărilor. Nu mai avem acele întârzieri după semnarea contractului, alte avize, exproprieri, ajustări de proiect la realitatea din teren. Nu, pentru că proiectul e făcut din anii din urmă. De altfel, este un proiect lansat la licitaţie în guvernul tehnocrat din 2016, când am fost consilier 10 luni pe infrastructură, mergeam atunci la ministru şi spuneam să pregătim A7. Iată ce bine e să fie pregătit, pentru că poţi să ai un proiect matur. (…) Aşa cum spuneam, primul sector dinspre autostrada A7 a fost deja scos la licitaţie, 62 de km, următoarele trei sectoare vor continua în următorii trei ani. A8, am argumentat şi am găsit calea de a obţine acordul de mediu pe sectoarele din capetele proiectului, pe cel care s-a lucrat în ultimul an, doi, mai mult decât era cazul, şi acolo am avut nişte discuţii cu firma respectivă să accelereze, astfel încât să prindem aceste două sectoare zona Târgu Neamţ, capătul celălalt al autostrăzii din Transilvania, în PNRR, pentru ca această autostradă să fie în sfârşit construită, să nu mai vorbim despre ea doar pe bannere’, a precizat Cătălin Drulă.

Ministrul Transporturilor a arătat că alte proiecte de infrastructură rutieră, precum centura ocolitoare a municipiului Iaşi, vor fi incluse în Programul Operaţional Transport 2021-2027.


Ministerul Transporturilor are în vedere schimbarea modalităţii de plată a taxelor pentru circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, a declarat joi, la Iaşi, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Potrivit acestuia, maşinile de mare tonaj ar urma să plătească taxa de drum în funcţie de numărul de kilometri parcurşi, nu pentru anumite perioade de timp, România aliniindu-se astfel la practica europeană în domeniu.

‘Nu mă gândesc doar eu, se gândeşte toată Europa. Este chiar în discuţie acum un regulament european, este o obligaţie a României în PNRR tocmai cumva în contrapartidă oarecum cu construcţia de autostrăzi şi faptul că am cerut atâţia bani pentru infrastructură, ceea ce este atipic pentru celelalte state membre. E vorba despre introducerea taxării traficului greu, a vehiculelor de peste 7,5 tone nu pe timp, ca în prezent, se cumpără o vignetă care este pentru o zi, o săptămână, o lună, un an, ci pe distanţă parcursă, ceea ce se întâmplă deja în Bulgaria, în Ungaria, în total în 23 din 27 state membre. Numai patru state mai sunt pe vinietă ca noi. Transportatorii care au şi operaţiuni internaţionale sunt complet familiarizaţi cu acest sistem. Imediat după ce ies peste graniţele României, fie în Ungaria, fie în Austria, Germania, Bulgaria, folosesc acest sistem. Evident, va fi o discuţie asupra nivelului taxei, cât costă per kilometru şi pe tip de vehicul pe care o vom face în consultare. Nu o vom introduce imediat. În PNRR orizontul este 2023. Deci este o aliniere la sistemul european de taxare pentru traficul greu. Vinieta rămâne la fel ca în Austria, spre exemplu pentru vehiculele mici’, a afirmat Drulă, într-o conferinţă de presă.

Referindu-se la eliminarea taxei de acces pe podurile peste Dunăre, ministrul Transporturilor a declarat că în acest moment o astfel de măsură nu este oportună.

‘Aceste taxe care se plătesc la podurile dunărene s-a spus despre ele că ar fi cumva o dublă taxare. Acelaşi principiu se aplică în foarte multe ţări europene. De exemplu, în Austria se plăteşte vinietă, noi spunem rovinietă în România, şi la trecerile din anumite tuneluri care sunt pe autostrăzile lor se mai plăteşte încă o taxă. Pot să vă spun că sumele colectate anual sunt semnificative şi eliminarea taxei ar văduvi bugetul Companiei de Drumuri de aceste sume. Pot să vă spun că am cerut amortizat pe cinci ani investiţiile în autostrada A2 Bucureşti-Constanţa pentru a o ţine funcţională, şi ele se apropie de încasările taxei. Din acei bani încasaţi efectiv se întreţine acea autostradă. Majoritatea călătoriilor care trec prin Feteşti sunt Bucureşti-Constanţa sau Constanţa-Bucureşti. Nu sunt destinaţii majore. Deci, în acest moment, în condiţiile în care avem un buget dificil, ştim cu toţii că avem o criză economică de la pandemie, am avut anul trecut, a fost un buget creat, ca în multe alte ţări europene, nu e România un caz special cu deficit, nu cred că este oportun acum, şi asta a fost şi discuţia pe care am avut-o în coaliţie, eliminarea unei surse de venit care se regăseşte în drumuri reparate, că nu ia nimeni banii să fugă cu ei’, a argumentat ministrul Transporturilor.

Cătălin Drulă a precizat că sumele încasate din plata taxei de utilizare a podului de la Feteşti se ridică la 120 de milioane de lei anual, în timp ce la Giurgeni- Vadu Oii se încasează aproximativ 50 de milioane de lei pe an. AGERPRES

ÎCCJ a amânat luarea unei decizii privind modificarea legii pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa drogurilor
Naţional marți, 12 noiembrie 2024, 08:09

ÎCCJ a amânat luarea unei decizii privind modificarea legii pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa drogurilor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat din nou luarea unei decizii privind necesitatea introducerii unui prag pentru infracţiunea de...

ÎCCJ a amânat luarea unei decizii privind modificarea legii pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa drogurilor
Rata inflaţiei va reveni pe creştere uşoară, iar la sfârşitul acestui an se va apropia de 5%
Naţional marți, 12 noiembrie 2024, 08:06

Rata inflaţiei va reveni pe creştere uşoară, iar la sfârşitul acestui an se va apropia de 5%

Banca Naţională şi-a majorat semnificativ prognoza, de la patru procente, cât estima în vară, la 4,9% conform raportului trimestrial prezentat...

Rata inflaţiei va reveni pe creştere uşoară, iar la sfârşitul acestui an se va apropia de 5%
BNR a urcat la 4,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an
Naţional luni, 11 noiembrie 2024, 16:29

BNR a urcat la 4,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an

UPDATE – Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului...

BNR a urcat la 4,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an
Legea care reglementează dobânzile creditelor ipotecare şi de consum, oferite de IFN-uri a intrat în vigoare
Naţional luni, 11 noiembrie 2024, 15:51

Legea care reglementează dobânzile creditelor ipotecare şi de consum, oferite de IFN-uri a intrat în vigoare

UPDATE – Legea 243/2024 privind protecţia consumatorilor referitoare la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe, prin care se...

Legea care reglementează dobânzile creditelor ipotecare şi de consum, oferite de IFN-uri a intrat în vigoare
Naţional luni, 11 noiembrie 2024, 12:36

Burduja: Suntem pregătiţi pentru iarna 2024-2025. Gradul de umplere în depozitele de gaz este de peste 101%

Gradul de umplere în depozite depăşeşte 101%, peste media europeană, iar în iarna aceasta stăm chiar mai bine decât anul trecut, a declarat,...

Burduja: Suntem pregătiţi pentru iarna 2024-2025. Gradul de umplere în depozitele de gaz este de peste 101%
Naţional luni, 11 noiembrie 2024, 10:18

În perioada 11 – 17 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România

În perioada 11 – 17 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România:  Luni, 11...

În perioada 11 – 17 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România
Naţional luni, 11 noiembrie 2024, 07:45

Salariul minim brut pe ţară va fi de 4.050 lei de la 1 ianuarie

Salariul minim brut pe ţară va fi de 4.050 lei de la 1 ianuarie, potrivit unui proiect de act normativ postat pe site-ul Ministerului Muncii....

Salariul minim brut pe ţară va fi de 4.050 lei de la 1 ianuarie
Naţional luni, 11 noiembrie 2024, 07:31

Ploile vor continua până marţi dimineaţă în sudul, sud-estul şi, local, în centrul ţării

Ploile vor continua până mâine dimineaţă în sudul, sud-estul şi, local, în centrul ţării. Este în vigoare o atenţionare meteo în acest...

Ploile vor continua până marţi dimineaţă în sudul, sud-estul şi, local, în centrul ţării