Un bărbat arestat în Ghana după ce a intrat cu o ‘armă’ în biserica preşedintelui
Publicat de Andreea Drilea, 27 iulie 2015, 06:41
Bărbatul neidentificat a fost arestat după ce a avut un ‘comportament suspect’ în timpul serviciului religios de dimineaţă la Adunările Bisericii lui Dumnezeu din Accra, potrivit comunicatului semnat de ministrul comunicaţiilor Edward Omane Boamah.
‘El a fost escortat de personalul de securitate şi după o percheziţie corporală, a fost găsită arma’, se afirmă în comunicat. Comunicatul nu oferă alte detalii despre suspect sau arma care ar fi fost găsită.
Mahama şi familia sa nu erau în biserică în momentul incidentului, adaugă comunicatul.
(Agerpres/FOTO exposeghana.com)