In Memoriam Emil Brumaru

Publicat de nicolaetomescu, 4 ianuarie 2022, 18:00

EMIL BRUMARU, unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani, s-a născut pe 25 decembrie 1938 (înregistrat în acte oficiale la 1 ianuarie 1939) în comuna Bahmutea (Mihailovca), judeţul Tighina, Basarabia (Republica Moldova de astăzi).

După studii la Şcoala medie nr. 1 „Mihail Sadoveanu” (actualul Colegiu Naţional) din Iaşi, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină (absolvind în 1963). Între 1963-1975 a fost medic în comuna Dolhasca, judeţul Suceava, loc esenţial în imaginarul operei sale, pe care l-a numit, în corespondenţă, „rezervaţia naturală de îngeri„. S-a dedicat scrisului, în paralel cu activitatea de corector (1983–1989) şi redactor (1990–1996) la revista ieşeană „Convorbiri literare„. Debutase cu poezii în revista „Luceafărul” (1967), pe urmă editorial/în 1970/, cu două volume de poezie, Versuri (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut) şi Detectivul Arthur.

„Un înger s-a trezit într-o amiază. /

Era prea grea lumina şi-l izbea. /(…)/

El şi-a-ncălţat uşoarele botine, /

Şi-a luat din vis bastonul de parfum, /

Şi-a pus pe aripi tristeţurile fine /

Şi mâinile şi-a-nmănuşat în fum”

Reflexul simplificator l-ar reduce pe Emil Brumaru la condiţia de „poet erotic„; desigur, destule elemente de erotism, prezente într-o distribuţie savantă, ar putea justifica (oarecum) eticheta, numai până la un punct/departe de a fi un scop (poetic) în sine, nu reprezintă decât mijloace ludice, extinse, de expresie poetică: „Deasupra nesimţirii vom flecări-ntr-un colţ, / vom pipăi popoul fecioarelor cu moţ, / vom scărpina burlane, / vom bate cu ciuperci în buci de domnişoare, / vom prinde fluturi berci, / vom lua cu linguriţa caimacul de pe zei (…)” (Comedia dell’arte I). Poezia erotică nu riscă să eşueze în vulgar, întrucât poetul rămâne copil (uns cu toate alifiile, trecut prin toate experienţele, dar cu forţa uluitoare şi misterioasă de a-şi păstra inocenţa în faţa savorii indicibile a erosului privit fără prejudecăţi); fraza care, îndrăznea a crede Radu-Ilarion Munteanu (vezi„ Un copil uns cu toate alifiile, Editura LiterNet), ar explica levitaţia literară a poetului deasupra oricărei mlaştini senzoriale, vine de sub pălăria tutelară a eternului nenea Iancu, prin gura dragului nostru pedagog de şcoală nouă: că’z doară naturalia non sunt turpia.

„Să ne iubim în pălării de fetru, /

În solniţe cu fluturi moi, sub masă /

Pe pătrunjei şi ţelini ca finetul, /

Lângă oglinzi cu căptuşeala groasă. //

Iar seara, durdulii şi-n pielea goală, /

Scăpaţi de haine ca de o tortură, /

Să facem baie într-o portocală /

Coaptă de-amor, cu vorbe dulci în gură”

,,Poezia e singurul mod al meu de a fi frumos, de a însemna ceva pentru o femeie. Laud femeia, mă port frumos, doar, doar o voi atrage în plasa mea de păianjen. Starea de poezie e o stare de dragoste luminoasă” (Emil Brumaru)

Scrieri: Julien Ospitalierul (1974), Cântece naive (1976), Adio, Robinson Crusoe (1978), Dulapul îndrăgostit (1980), Ruina unui samovar(1983), Dintr-o scorbură de morcov (1998), Poeme alese. 1959-1998 (2003), Opera poetică (2003, 2005 – ed. revăzută şi adăugită), Fluturii din pandişpan (2003), Cerşetorul de cafea. Scrisori către Lucian Raicu (2004), Infernala comedie (2005), Submarinul erotic(2005), Commedia dell’Arte (online, 2005, 2006), Dumnezeu se uită la noi cu binoclul (2006), Cântece de adolescent (2007), Poveşti erotice româneşti (volum colectiv, 2007), Ne logodim cu un inel de iarbă (carte-obiect, 2008), Povestea boiernaşului de ţară şi a fecioarei… (2008, 2012 – ed. adăugită), Opere I. Julien Ospitalierul (2009), Opere II. Submarinul erotic (2009), Basmul prinţesei Repede-Repede (în colaborare cu Veronica D. Niculescu, 2009), Opere III. Cerşetorul de cafea (2012). La Editura „Humanitas” a publicat Poezii (carte la borcan, 2003) şi a contribuit la volumele colective Cartea cu bunici (2007) şi Intelectuali la cratiţă (2012). În perioada 1992–2009 a deţinut o rubrică săptămânală în „România literară” („Cerşetorul de cafea”), având de asemenea, de-a lungul timpului, rubrici în „Ziarul de Iaşi” („Gulliver”), „Cronica”, „Plai cu boi”, „Suplimentul de cultură” („Dumnezeu se uită la noi cu binoclul”, „Crepusculul civil de dimineaţă”, „Diabloguri”– împreună cu Veronica D. Niculescu) ș.a.

A obţinut, printre altele, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu„/Opera Omnia (2001) şi Premiul „Gheorghe Crăciun”/Opera Omnia, acordat de revista „Observator Cultural” (2011).

Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franţa, Anglia, Suedia, S.U.A.

Emil Brumaru a trecut la cele veșnice din 5 ianuarie 2019 (după ce suferise un atac vascular cerebral);  a fost înmormântat, cu onoruri militare, la Cimitirul „Eternitatea„ din Iaşi…