Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, despre parada de 1 Decembrie
Publicat de , 5 noiembrie 2020, 15:18 / actualizat: 5 noiembrie 2020, 18:18
Întrebat dacă se va organiza parada militară de 1 decembrie, ministrul a subliniat că se caută soluţii pentru marcarea momentului, dar importantă este calitatea activităţilor desfăşurate şi nu amploarea lor.
Nicolae Ciucă: Variantele pe care le luăm în calcul, sigur, sunt condiţionate de situaţia pandemică în care ne aflăm, aşa cum aţi putut observa la data de 25 octombrie, când am sărbătorit Ziua Armatei. Cred că este foarte importantă calitatea activităţilor, nu dimensiunea şi amploarea lor şi în felul acesta căutăm soluţii astfel încât să marcăm Ziua Naţională în conformitate cu rigorile impuse de limitările şi restricţiile pandemiei COVID-19.
Şi premierul Ludovic Orban afirmă recent ca Ziua Naţională va fi marcată cu respectarea strictă a măsurilor privind limitarea răspândirii noului tip de coronavirus şi că nu va există paradă militară. (Rador/FOTO Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă. Foto: www.facebook.com/IonelNicolaeCiuca)