BREAKING NEWS: Rectorul UPA Iași, Sorin Bocancea, și profesorii Cristian Bocancea și Mark Bucuci au fost arestați preventiv
Publicat de isoreanu,
10 iunie 2016, 20:05 / actualizat: 11 iunie 2016, 4:47
Cei trei sunt anchetați în dosarul în care fostul prodecan al Facultății de Drept, Dan Drugă, este acuzat de luare de mită, după ce, potrivit procurorilor, a pretins bani, prin intermediar, de la un student, în vederea înscrierii în anul al III-lea, deşi acesta nu susţinuse, în fapt, examenele aferente.
Sorin și Cristian Bocancea și Mark Bucuci sunt acuzați că au modificat notele din anul I ale studentului. Tânărul care a depus plângere la DNA a fost nemulțumit de suma prea mare cerută ca mită. Prodecanul Facultății de Drept, Dan Drugă, a fost prins în urma unui flagrant. Acesta se află, în prezent, în arest la domiciliu. (Radio Iași/ FOTO ziuaconstanta.ro)
În perioada 28 martie – 5 aprilie, Facultatea de Drept va găzdui o serie de patru conferințe, după cum urmează:
1. Conferința de Drept European, ediția a II-a – 28 martie 2016, 13:00, Amf. III.9;
2. Conferința de Dreptul Afacerilor, ediția a II-a – 30 martie 2016, 12:00, Amf. II.6;
3. Conferința de Științe Penale, ediția a II-a – 31 martie 2016, 11:00, Amf. I.1;
4. Conferința Națională de Criminalistică, ediția a IV-a, 2-3 aprilie 2016, 09:00, Aula Magna.
Conferința de Drept European își propune tratarea unui subiect de actualitate, și anume importanța cetățeniei europene în contextul crizei refugiaților și a migrațiilor curente (Cetățenia Europeana: Imigranți și Refugiați). La discuțiile conduse de lect. dr. Emanoil Mogârzan vor participa prof. dr. Cătălin Turliuc, conf. dr. Marius Nicolae Bălan și lect. dr. Lucian Dîrdală, urmând ca tema să fie abordată atât din perspectivă juridică, cât și istorică.
Conferința de Dreptul Afacerilor se adresează studenților interesați de antreprenoriat. Intitulată Tinerii Antreprenori: Un Plan de Viitor, ea se va centra asupra posibilităților pe care le au tinerii care vor să își pornească o afacere, de la finanțări și proiect, despre care vor vorbi dna. Violeta Greciuhin de la GEA Strategy&Consulting și dna. Roxana Apostu de la Mundi Business Consult, și până la soluțiile juridice pentru organizarea unei afaceri. Dialogul va fi moderat de conf. dr. Ioana Maria Costea, urmând ca invitații sa trateze subiectul din doua perspective complementare: teoretic, prin intermediul sesiunii de comunicări, și practic, în baza unui workshop ținut de Sebastian Gabor și Daniela Mărgărint.
Conferința de Științe Penale se va centra asupra Dreptului la viață. Discuțiile vor fi moderate de asist. dr. Mihai Dunea și vor privi aspectele medico-legale referitoare la începutul și sfârșitul vieții (prof. dr. Călin Scripcaru) , problematica avortului și a infracțiunilor ce privesc întreruperea cursului sarcinii (asist. dr. Anca Franț) precum și infracțiunile contra vieții și incriminarea eutanasiei în actuala reglementare legislativa (prof. dr. Tudorel Toader, rectorul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași), urmând ca apoi să fie dezbătute implicațiile psihologice și aspectele de ordin moralo-religios, cu ajutorul prof. dr. Nicoleta Turliuc și a pr. dr. Iulian Necula.
Aflată deja la cea de a IV-a ediție, Conferința Națională de Criminalistică este unicul eveniment de acest gen din zona Moldovei și se adresează atât publicului larg – persoanelor pasionate de cultura forensic, cât și studenților, masteranzilor și specialiștilor în domeniu. Organizată alături de Grupul de Inițiativă al Masteranzilor la Criminalistică, cu sprijinul CERNESIM – Centrul de studii în știința mediului pentru Regiunea de Dezvoltare Nort-Est din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Conferința se va desășura pe parcursul a două zile și implică o sesiune de comunicări, urmată de o serie de workshopuri (precum balistică, poligraf, luminol și Kestle-meyer).
Evenimentele sunt organizate alături de Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu sprijinul JURIDICE și al Societății de Științe Juridice. Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați site-ul ASD.