Ascultă Radio România Iași Live

FILM(ul) „Nu uitați Geamăna”

„Nu uitați Geamăna”

„Nu uitați Geamăna”

Publicat de nicolaetomescu, 19 mai 2021, 17:21

Într-un prim-pas al dezastrului, era înecat satul Geamăna[1] din comuna Lupșa (județul Alba); „desigur”, a venit rândul așezărilor din jur; „retezarea unui munte era urmată de poluarea unei văi imense; în zilele noastre, numai localnicii (dacă îi întâlnești) pot să te ghideze; drumurile de pământ nefiind marcate, au murit până și adăposturile… Iată „lacul” (de fapt, iazul de decantareValea Șesii”), al milioanelor de tone de steril[2], al culorilor halucinante, al amestecului de frumusețe și de otravă

Geamăna” merită mai mult decât supranumele „satul scufundat”… Dar, picătură de timp după picătură de timp, satului i-au fost hărăzite deșeuri toxice[3]; nămolul roșiatic provine de la mina de cupruRoşia Poieni”/a fost creată cea mai mare mină de cupru din Europa (în acea etapă istorică) și cea mai mare din România zilelor noastre; s-a ajuns la cel mai mare iaz de decantare din Europa, iar, în Munții Apuseni, a fost amorsată o adevărată „bombă ecologică”; proiectul a început odată cu 1977, atunci când România ceaușistă pornise exploatarea de cupru;

Într-adevăr, la „Roşia Poieni” primiseră de lucru vreo 5.000 de oameni (acum, numărul s-a redus la circa 500). Cel mai mare zăcământ diseminat de cupru şi de aur din România, rezervele sale reprezentând 65% din totalul cantităţii de cupru din ţară, estimat la sute de mii de tone, permite continuarea exploatării pe o perioadă de cel puţin 15 de ani; mina produce minereu din care se pot extrage aproximativ 5.000 de tone de cupru/an, de acest lucru ocupându-se o companie de stat[4]Zona este un simbol al nepăsării Statului român, deopotrivă „locul exotic căutat de turiști” și de autori ai unor proiecte media – gen…

Apele care se scurg din deal au culoarea roșie-sângerie; totul este otrăvit (apă, iarbă, copaci, fructe, legume, animale); oamenii, care mai cutează să stea sub amenințare, simt cum li se apropie sfârșitul… Nu am deschis ferestre printre chipuri (din cauza ritmului deplasării, pe alocuri agonizant, totodată din respect pentru oameni în privirea cărora a apărut, parcă, licărirea unei mlaștini de metal); cum ar putea fi cu unii care, ori de câte ori s-a umflat „lacul” cu steril[5], apa ajungând în bătătură, și-au demontat casa de lemn și s-au mutat ceva mai la deal?

La începutul anilor ’80 ai secolului trecut, au fost expropriate peste 300 de familii din Geamăna, sumele primite fiind în funcţie de proprietăţi[6]Înconjurasem „lacul” pe partea dreaptă (ca sens al deplasării, reper fiind podul cu veșminte păstrate în colțuri); câteva căsuțe par a fi când părăsite, când locuite la nivelul Evului Mediu (și nu simbolizează îmbrățișarea dintre om și pădure); o biserică nouă, ridicată pe deal, parcă plutește în culori căzute din amintire… Biserica se construia „pe deal”, tocmai pentru a desemna cea mai înaltă clădire din sat, mersul către liturghii „refăcând”, simbolic, drumul lui Iisus pe Golgota. Astăzi, edificiul din prima jumătate a veacului al XVIII-lea este îngropat în mâl cenușiu (suntem printre ultimii care filmează turla)… Satul Vința mai are câteva case; acolo locuiesc oamenii[7] care nu au vrut să își părăsească pământurile și cimitirul, cu biserica pe care apa de turcoaz o cuprinde fără a-i lăsa nicio geană de speranță; nicio îndurare față de viețile oamenilor care s-au încăpățânat să rămână (mai mult, după moartea lor, vor fi înghițiți de otravă, autoritățile nefiind capabile nici să strămute mormintele)…

Dacă nepăsarea este o stare, dacă minciuna este înțeles și crez, atunci ipotetica fericire economică se preface în coșmar, în cuvântul celor împinși să înalțe mori de vânt; gigantul fragil ne-ar împiedica „să dăm târcoale iazului de decantare”, probabil pentru a nu-i primejdui „eforturile” de neutralizare a apelor acide…

Nuanțe de roșu și de verde aduc aminte de deșeurile vărsate în iaz… Câteva tufișuri cerșesc lumina din nămol… Arbori uscați ies din mlaștina plină cu var, pe alocuri cenușie, înconjurați fiind de o apă alb-gălbuie (galbenul trimite la steril)… Iar barajul din piatră albă la un „decantor natural”[8], cu rol de a zăgăzui deșeurile, pericolul crescând de fiecare dată când plouă abundent în zonă…

Și gândacii visează atingerea ploilor parfumate, nu-i așa?

Satul-fantomăGeamăna (județul Alba), înghițit de unlacalcătuit din mâl și din steril, peisajul înțesat de culori vii, acide, ireale, hrănesc într-un fel straniu și dureroslocul incredibil și poveștile sale de împărtășit[9]

 

[1] Se spune că ar fi fost „cel mai bogat sat” din Munții Apuseni, „pe vremea comunismului”…

[2] Steril = partea nefolositoare a unui zăcământ sau a unui produs minier, care se aruncă după prelucrare…

[3] Ar fi trebuit depozitate în locuri special amenajate, dar se dovedea „prea scump şi complicat”, astfel încât a fost preferată deversarea reziduurilor direct în „Valea Șesii”…

[4]Cupru Min SA/Abrud (din 01.04.2002, prin desprinderea din „CN Minvest”-Deva, fiind succesoarea „Combinatului Minier al Cuprului” Roşia Poieni, înfiinţat pe 1 mai 1977) este o companie de stat al cărei principal obiect de activitate îl constituie extracţia de minereuri metalifere neferoase; activitatea principală privește extracţia şi prepararea minereurilor cuprifere din zăcământulRoşia Poieni”, cu valorificarea concentratului cupros şi a metalelor preţioase; uzina dinDealul Piciorului” are o capacitate de prelucrare de 2.000.000 de tone de minereu pe an; au eșuat mai multe încercări de privatizare (Statul român rămâne acţionar majoritar), devenind vitale investiţiile masive în retehnologizare şi protecţia mediului (specialiştii estimau un minimum necesar de ordinul zecilor de milioane de Euro, dar, cel care personifică – din punct de vedere juridic – națiunea, pare capabil să ofere doar complicitate exploatării miniere din „Munții Apuseni”)…

[5] Ar crește cu 90-100 de cm anual…

[6] Odată cu apariția Legii 10 din 2001, aproximativ 100 de oameni și-au cerut pământurile înapoi; casele nu mai puteau fi restituite „în natură”, oamenii au fost „îndrumați” către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților…

Este corect ca o companie de stat să creeze justificări prezente pentru despăgubiri care s-au produs pe timpul regimului ceaușist?

[7] Pe deal, satele adună, în general, 50-60 de locuitori… Unele dintre ele au 2-3 locuitori (Șasa, Pârâu Cărbunări, Geamăna, Valea Holhorii, Curmătura)…

[8] În octombrie 2020, alba24.ro anunțase că barajul urma să fie înălțat cu 5 metri, că nivelul de steril va ajunge până la 710 m deasupra nivelului mării („Agenția pentru Protecția Mediului” și-ar fi exprimat acordul pentru lucrare), că iazul va avea 300 de hectare (acum depășește 130 ha) iar 66,5 milioane de metri cubi de steril (până deunăzi, s-au înregistrat vreo 150 de milioane de metri cubi de steril/din activitatea minieră de prelucrare primară a concentratului de cupru) vor mai fi depozitate până la capătul proiectului…

[9] Inclusiv despre o biserică salvată prin demontare și dusă, piatră cu piatră, la „Muzeul Etnografic” din Sibiu…

Concert Extraordinar 3 Tenori ieșeni – O Seară de Magie Muzicală!
Evenimente Radio Iaşi joi, 17 octombrie 2024, 12:47

Concert Extraordinar 3 Tenori ieșeni – O Seară de Magie Muzicală!

Vineri, 18 octombrie 2024, începând cu ora 19:00, cei 3 Tenori ieșeni, Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă vor susține un...

Concert Extraordinar 3 Tenori ieșeni – O Seară de Magie Muzicală!
Expoziția ”AD INFINITUM” la Muzeul de Artă Roman, grafică-pictură-sculptură
Evenimente Radio Iaşi joi, 17 octombrie 2024, 10:07

Expoziția ”AD INFINITUM” la Muzeul de Artă Roman, grafică-pictură-sculptură

  AD INFINITUM grafică-pictură-sculptură   Muzeul de Artă Roman vă invită, începând cu data de 11 octombrie 2024, la o nouă expoziție...

Expoziția ”AD INFINITUM” la Muzeul de Artă Roman, grafică-pictură-sculptură
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași: Atelierele de povești pentru copii „Creștem cu fiecare poveste”
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 16 octombrie 2024, 13:11

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași: Atelierele de povești pentru copii „Creștem cu fiecare poveste”

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași anunță demararea unui nou proiect dedicat copiilor: Atelierele de povești pentru copii „Creștem...

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași: Atelierele de povești pentru copii „Creștem cu fiecare poveste”
Iași: „Ziua Părinților de îngeri” sărbătorită pe 15 octombrie
Evenimente Radio Iaşi luni, 14 octombrie 2024, 11:08

Iași: „Ziua Părinților de îngeri” sărbătorită pe 15 octombrie

În semn de solidaritate cu părinții care au suferit pierderea copiilor, fațada Palatului Culturii din Iași, clădire emblematică a orașului,...

Iași: „Ziua Părinților de îngeri” sărbătorită pe 15 octombrie
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 9 octombrie 2024, 12:30

Proiect „Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”

Luni, 7 octombrie, a avut loc la Sala Radio, simpozionul  “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”, un...

Proiect „Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 9 octombrie 2024, 10:58

Iași: Expoziția „Piese de excepție din epoca lui Vasile Lupu în colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei”

O nouă micro-expoziție din seria „Piese de excepție din colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei” va fi accesibilă publicului la Palatul...

Iași: Expoziția „Piese de excepție din epoca lui Vasile Lupu în colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei”
Evenimente Radio Iaşi marți, 8 octombrie 2024, 11:24

Premieră la Ateneul Național din Iași – Scandal în culise

Sâmbătă, 12 octombrie, începând cu ora 19:00, Ateneul Național din Iași vă invită la Sala Unirii, fostul Cinema Victoria, la cea mai nouă...

Premieră la Ateneul Național din Iași – Scandal în culise
Evenimente Radio Iaşi luni, 7 octombrie 2024, 10:35

Expoziția „Artă populară japoneză din regiunea Tohoku” la Palatul Culturii la Muzeul Etnografic al Moldovei

Ambasada Japoniei, Japan Foundation şi Complexul Muzeal Național „Moldova” – Muzeul Etnografic al Moldovei organizează în perioada 9...

Expoziția „Artă populară japoneză din regiunea Tohoku” la Palatul Culturii la Muzeul Etnografic al Moldovei