Vrancea: Focar de COVID-19 într-un centru pentru copii cu dizabilităţi al DGASPC
Publicat de gabrielarotaru, 11 august 2020, 13:58
‘În cursul săptămânii trecute, patru beneficiari dintr-un centru al DGASPC pentru copii cu dizabilităţi au prezentat simptome de COVID-19. Instituţia a dispus testarea tuturor beneficiarilor la Direcţia de Sănătate Publică Vrancea, iar 17 beneficiari din cei 21 care locuiesc un centru au ieşit pozitiv la noul coronovirus. De asemenea, şi un angajat din cei 12 care lucrează în centrul respectiv a fost testat pozitiv pentru COVID-19’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vrancea, Adina Lăscan.
Toţi beneficiarii depistaţi pozitiv au fost internaţi în Spitalul Municipal Adjud, iar ceilalţi patru, care sunt negativi, se află în izolare preventivă.
Totodată, s-a dispus dezinfectarea centrului şi s-au luat măsurile necesare pentru prevenirea infecţiei cu COVID-19.
Cei 17 copii depistaţi pozitiv au vârste între 12 şi 19 ani şi prezintă simptomatologie uşoară sau sunt asimptomatici, în timp ce angajatul DGASPC care a fost, de asemenea, testat pozitiv pentru COVID-19, nu prezintă nicio simptomatologie specifică virusului SARS-CoV-2. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)