17 noiembrie, 18:03-20:00, Concertul 4 din Festivalul Rencontres Enesco – Paris, la Fundația Statelor Unite
Vă invit să ne ascultați pe frecvențele Radio Iași și online pe radioiasi.ro/asculta-live, în fiecare sâmbătă și duminică între 18:03 și 20:00
Publicat de dvlad, 17 noiembrie 2024, 15:30
Am ascultat deja din primele trei concerte ale Festivalului Rencontres Enesco ediția aniversară cu nr 10, desfășurată între 7 și 18 octombrie, aflată anul acesta sub semnul unei idei extraordinare, de a pune în lumină cariera marelui compozitor George Enescu în Statele Unite și de a-i programa lucrările împreună cu piese ale timpului său din repertoriul românesc, francez și american.
Artiștii concertului din 15 octombrie, desfășurat la Fundația Statelor Unite din Paris, au fost soprana Diana Higbee, tenorul Tony Boldan, celistul Andrew Briggs și pianistul Edgar Jaber cu piesele de Copland, Bernstein, Charles Ives și alți compozitori americani, alături de Pascal Bentoiu, Francis Poulenc și bineînțeles, Enescu. Ambianța a fost întregită de panourile cu expoziția Enescu și Statele Unite, oferită de Muzeul Național George Enescu.
Diana Higbee, soprană de origine neozeelandeză și americană crescută la Paris, este din 2016 director artistic al Festivalului Musica Le Mans și ambasadoarea orașului Le Mans. Printre marile sale pasiuni se numără repertoriul mozartian. Prezentă la Concertul final al Concursului Georges Enesco, acompaniat de Orchestra Colonne, doamna Higbee a decis să acorde un Premiu Special, constând în colaborarea cu Festivalul pe care îl organizează și coordonează în Le Mans mezzosopranei Janina Schweitzer.
Tenorul Tony Boldan, licențiat în psihologie și psihodramă, a absolvit ulterior Academia de Muzică din Cluj Napoca și are premii la câteva concursuri revelatoare, Haricleea Darclée și Armel International Opera Competition Budapesta. A fost angajat al Operei Braşov și a fost adoptat de francezi încă din urmă cu peste zece ani, cariera sa urmându-și cursul exclusiv pe scenele vest europene. Din 2019 face parte din spectacolul Opera Locos, prezentat la Paris – Théâtre Libre și Bobino și în turnee în Franța și Elveția.
Pianistul româno-american Edgar Jaber urmează studii doctorale de matematică și inginerie la Paris. Masterul de pian de la UNMB a rămas nefinalizat, dar între timp pasiunea sa pentru muzică se materializează în concerte pe care le conduce ca dirijor și director muzical al Orchestrei de Cameră de la Cité Universitaire din Paris.
Iar violoncelistul Andrew Briggs este doctor în muzică și absolvent al Juilliard School din New York, un artist în plină afirmare internațională ca solist sau muzician de cameră, invitat în Festivalurile Radio France, Fontainebleau, Bridging Arts Music Festival (Nürnberg), Seria de concerte Opus 16 din Țările de Jos. Locuiește la Paris, unde are de asemenea o activitate didactică și este membru fondator al ansamblului IMAGO, în rezidență la Fundația Statelor Unite.
Vom avea detalii în interviuri și avem prilejul să ascultăm secvențe din recitalul de la Fundația Statelor Unite din Paris, unde concertul Enescu și Statele Unite din cadrul Festivalului Rencontres Enesco a fost primit cu brațele deschise.
scriam la vremea respectivă despre concert:
Câteva imagini din cel de al 4-lea Concert Rencontres Musicales Internationales Georges Enesco a 10-a ediție, cu titlul „Enesco et les Etats Unis”. Frumoasa Sală de concert de la Fundația Statelor Unite a răsunat mereu de aplauze la programul celor patru artiști invitați, soprana franco-zeelandeză Diana Higbee, tenorul român Tony Boldan (stabilit în Franța), pianistul româno-american Edgar Jaber și celistul francez Andrew Briggs, care au interpretat piese de Charles Ives, Barney Johnson, Aaron Copland, Pascal Bentoiu și bineînțeles, melodii și Sonata Torso pentru violoncel și pian de Enescu. Un repertoriu pus împreună surprinzător, variat și totuși omogen, cu interpreți versatili, experimentați și bucuroși de acest context unic, o seară gustată din plin de publicul Fundației, care cu siguranță este altul decât cel obișnuit al Ambasadei și al celorlalte apariții ale artiștilor români la Paris. Mai ales că Fundation des Etats Unis este lângă Cite Universitaire, unde sunt mulți amatori de muzică și chiar o orchestră al cărei director muzical este Edgar Jaber. Pentru mine, întâlnirea cu cei patru a fost prilejul fericit pentru scurte întrevederi care au dezvăluit un mozaic universal de trasee artistice pasionante. La reușita serii a contribuit ca de fiecare dată inimoasa echipă a Institut Culturel Roumain de Paris , Doina Marian , Pompiliu Constantinescu și Simina Stan. Alina Pavalache , director artistic al Rencontres Enesco, a reușit să unească din nou sub semnul Festivalului și să pună în valoare poli inediți de energie artistică benefică și inspiratoare. Un grand merci și felicitări tuturor!
Daniela Vlad