Ascultă Radio România Iași Live

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare

Publicat de , 29 octombrie 2020, 10:42

Iniţial, în decembrie 2019, Bogdan Olteanu a primit la Tribunalul Bucureşti o condamnare de 7 ani închisoare, însă Curtea de Apel Bucureşti i-a redus pedeapsa la 5 ani.

‘În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul Olteanu Bogdan împotriva sentinţei penale nr. 1960 din data de 24 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 20082/3/2017. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Olteanu Bogdan pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal, de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, menţinând pedepsele complementare şi accesorii aplicate aceluiaşi inculpat prin sentinţa apelată. În temeiul art. 424 alin. 3 Cod de procedură penală rap. la art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului perioada reţinerii, a arestării preventive şi a aretului la domiciliu, de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate’, se arată în decizia CAB.

Curtea de Apel Bucureşti a menţinut hotărârea Tribunalului privind confiscarea de la Bogdan Olteanu a contravalorii în lei a sumei de un milion de euro, reprezentând suma traficată.

Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că, în perioada iulie – noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţineau procurorii.

Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL.

De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat.

În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

ÎCCJ a amânat luarea unei decizii privind modificarea legii pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa drogurilor
Naţional marți, 12 noiembrie 2024, 08:09

ÎCCJ a amânat luarea unei decizii privind modificarea legii pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa drogurilor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat din nou luarea unei decizii privind necesitatea introducerii unui prag pentru infracţiunea de...

ÎCCJ a amânat luarea unei decizii privind modificarea legii pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa drogurilor
Rata inflaţiei va reveni pe creştere uşoară, iar la sfârşitul acestui an se va apropia de 5%
Naţional marți, 12 noiembrie 2024, 08:06

Rata inflaţiei va reveni pe creştere uşoară, iar la sfârşitul acestui an se va apropia de 5%

Banca Naţională şi-a majorat semnificativ prognoza, de la patru procente, cât estima în vară, la 4,9% conform raportului trimestrial prezentat...

Rata inflaţiei va reveni pe creştere uşoară, iar la sfârşitul acestui an se va apropia de 5%
BNR a urcat la 4,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an
Naţional luni, 11 noiembrie 2024, 16:29

BNR a urcat la 4,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an

UPDATE – Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului...

BNR a urcat la 4,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an
Legea care reglementează dobânzile creditelor ipotecare şi de consum, oferite de IFN-uri a intrat în vigoare
Naţional luni, 11 noiembrie 2024, 15:51

Legea care reglementează dobânzile creditelor ipotecare şi de consum, oferite de IFN-uri a intrat în vigoare

UPDATE – Legea 243/2024 privind protecţia consumatorilor referitoare la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe, prin care se...

Legea care reglementează dobânzile creditelor ipotecare şi de consum, oferite de IFN-uri a intrat în vigoare
Naţional luni, 11 noiembrie 2024, 12:36

Burduja: Suntem pregătiţi pentru iarna 2024-2025. Gradul de umplere în depozitele de gaz este de peste 101%

Gradul de umplere în depozite depăşeşte 101%, peste media europeană, iar în iarna aceasta stăm chiar mai bine decât anul trecut, a declarat,...

Burduja: Suntem pregătiţi pentru iarna 2024-2025. Gradul de umplere în depozitele de gaz este de peste 101%
Naţional luni, 11 noiembrie 2024, 10:18

În perioada 11 – 17 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România

În perioada 11 – 17 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România:  Luni, 11...

În perioada 11 – 17 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România
Naţional luni, 11 noiembrie 2024, 07:45

Salariul minim brut pe ţară va fi de 4.050 lei de la 1 ianuarie

Salariul minim brut pe ţară va fi de 4.050 lei de la 1 ianuarie, potrivit unui proiect de act normativ postat pe site-ul Ministerului Muncii....

Salariul minim brut pe ţară va fi de 4.050 lei de la 1 ianuarie
Naţional luni, 11 noiembrie 2024, 07:31

Ploile vor continua până marţi dimineaţă în sudul, sud-estul şi, local, în centrul ţării

Ploile vor continua până mâine dimineaţă în sudul, sud-estul şi, local, în centrul ţării. Este în vigoare o atenţionare meteo în acest...

Ploile vor continua până marţi dimineaţă în sudul, sud-estul şi, local, în centrul ţării