Funcţionari reţinuţi în dosarul documentelor de identitate false pentru moldoveni, ucraineni şi ruşi
21 noiembrie 2024, 15:40
Este vorba despre funcţionari din Primăriile şi Serviciile de evidenţă a populaţiei din comuna Vârfu Câmpului şi oraşul Bucecea, acuzaţi de luare de mită în formă continuată, fals informatic în formă continuată, complicitate la infracţiunea de luare de mită în formă continuată, complicitate la infracţiunea de fals informatic în formă continuată şi complicitate la infracţiunea de dare de mită în formă continuată.
Alte cinci persoane au fost puse sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la dare de mită în formă continuată şi complicitate la fals informatic în formă continuată.
Parchetul General informează într-un comunicat de presă că a solicitat joi Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a celor 12 inculpaţi, fiind transmise instanţei două referate de arestare preventivă, aferente celor două localităţi vizate de această anchetă.
Dosarul vizează destructurarea unei reţele care, prin intermediul unor funcţionari publici din cele două Primării, a obţinut documente de identitate româneşti neconforme cu realitatea pentru persoane născute în Republica Moldova, Ucraina şi Federaţia Rusă.
Din referatele cu propunere de arestare preventivă reiese că funcţionarii din cadrul Serviciilor de evidenţă a populaţiei din comuna Vârfu Câmpului şi oraşul Bucecea, precum şi alţi funcţionari din cadrul celor două Primării care eliberează adeverinţe şi chitanţe necesare pentru eliberarea cărţilor de identitate ar fi primit, direct sau prin intermediari, sume de bani pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale în materie.
Astfel, funcţionarii menţionau în Registrul Naţional de Evidenţă a Populaţiei (RNEP), contrar realităţii, domiciliul persoanelor solicitante în imobile în privinţa cărora proprietarii nu şi-au dat consimţământul, aceştia fiind decedaţi, iar partajul succesoral nu era efectuat, precum şi în imobile care nu au destinaţia de locuinţă, funcţionarii cunoscând realitatea că la acele adrese nu vor locui niciodată solicitanţii.
Din probatoriul administrat mai reiese că în unele cazuri au fost introduse în RNEP date neconforme realităţii, inclusiv referitoare la atribute de identificare ale persoanei, respectiv nume, prenume, data naşterii, locul naşterii, CNP etc.
De asemenea, funcţionarii eliberau documente de identitate româneşti fără luarea consimţământului personal al solicitantului sau găzduitorului, în lipsa titlului locativ, primind documente în fotocopie sau urgentând în unele cazuri eliberarea actelor de identitate, totul contrar normelor legale.
Anchetatorii au descoperit că în comuna Vârfu Câmpului, care are oficial în jur de 7.000 de locuitori, figurează aproximativ 10.000 de cetăţeni originari din Ucraina, Republica Moldova şi Federaţia Rusă, marea majoritate având domiciliul la diferite adrese, fără acordul prealabil al proprietarilor, sau în baza unor declaraţii de luare în spaţiu neconforme cu realitatea, prin contrafacerea semnăturii proprietarilor sau a unor adeverinţe emise de reprezentanţi ai Primăriei în care a fost consemnat în mod nereal dreptul de proprietate.
În realitate, locuinţele unde figurau cetăţenii străini erau fie părăsite, fie neracordate la utilităţi sau, pur şi simplu, utilizate de către alte persoane care au declarat că domiciliile cetăţenilor străini au fost stabilite în mod fictiv la adresele respective.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate miercuri, au fost descoperite numeroase documente reprezentând acte de stare civilă aparţinând unor cetăţeni străini, fotocopii ale unor astfel de documente ori diferite tipuri de formulare tipizate utilizate de către autorităţile române în cadrul procedurilor de acordare a cetăţeniei sau de eliberare a documentelor de identitate româneşti.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)