Galaţi: Consiliul Judeţean a achiziţionat 17 echipamente medicale pentru nou-născuţi
Publicat de , 20 august 2021, 12:48
Potrivit sursei citate, noul lot de aparatură medicală cuprinde 17 echipamente medicale, incubatoare nou-născuţi şi monitoare fetale şi maternale, pentru secţiile de obstetrică-ginecologie şi neonatologie.
Valoarea echipamentelor medicale recent achiziţionate este de 592.324 de lei, fonduri din bugetul propriu al CJ Galaţi.
‘Am reuşit în ultimii ani să schimbăm o mare parte din vechea aparatură medicală a spitalului şi să aducem echipamente noi, de ultimă generaţie. Şi anul acesta, investiţiile în aparatură medicală pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă sunt de aproximativ 10 milioane de euro. Vom continua să aducem aparatură medicală performantă şi să înlocuim vechile echipamente. Astfel, în perioada următoare, spitalul va fi dotat cu un echipament modern pentru fragmentarea calculilor renali fără durere şi fără anestezie‘, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea. AGERPRES