Galaţi: Paradă navală, ceremonii militare şi religioase, jocuri marinăreşti şi expoziţii, de Ziua Marinei
Publicat de Andreea Drilea, 14 august 2022, 05:10 / actualizat: 14 august 2022, 8:30
O paradă navală, ceremonii militare şi religioase, lansarea crucii de flori şi expoziţii vor fi organizate în zilele de 14 şi 15 august pe Faleza Dunării din Galaţi cu ocazia Zilei Marinei, informează, joi, Biroul de presă al Primăriei municipiului.
Programul evenimentelor va mai cuprinde animaţie stradală cu statui vivante, ateliere, jocuri marinăreşti şi întreceri, muzică şi dans, spectacol cu jonglerii cu foc, show de lasere şi lumini.
Potrivit sursei citate, pe 14 august, între orele 9,00 şi 13,00, pe Faleza Inferioară a Dunării, în zona Căpităniei Portului – AFDJ, Comandamentul Flotilei Fluviale ‘Mihail Kogălniceanu’ Brăila organizează ‘Ziua Porţilor Deschise’.
Evenimentul include activităţi precum ceremonialul ridicării pavilionului şi a marelui pavoaz; expoziţie de tehnică militară şi armament; vizitarea navelor militare de către populaţia civilă; vizionare materiale de instrucţie; expoziţie navomodele şi articole marinăreşti; prezentarea ofertei educaţionale a instituţiilor de învăţământ militar de marină.
Luni, în Holul Universităţii ‘Dunărea de Jos’ Galaţi va fi organizată o expoziţie de navomodele, obiecte marinăreşti, noduri marinăreşti, expoziţie ce va fi deschisă în intervalul orar 10,00-19,00.
Pe Faleza Dunării, la ‘Elice’, vor avea loc mai multe activităţi în intervalul orar 12,00 – 15,00 ca animaţie stradală cu statui vivante, ateliere, jocuri marinăreşti şi întreceri.
Ulterior, programul include în intervalul orar 18,00 – 19,10 următoarele momente: alinierea Gărzii de onoare; întâmpinarea oficialităţilor, întâmpinarea comandantului Flotilei Fluviale, comandor Marcel Neculae; intonarea imnului de stat; citirea ordinului comun al ministrului Apărării Naţionale, ministrului Transporturilor; defilarea Gărzii de Onoare; ceremonialul religios şi alocuţiunea ÎPS Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos; alocuţiunile primarului, preşedintelui Consiliului Judeţean şi prefectului.
În continuare sunt programate următoarele acţiuni între orele 19,10- 20,10: lansarea Crucii de Flori; parada navelor militare, exerciţiu naval şi parada navelor civile.
În intervalul orar 20,10-22,30 vor fi acţiuni socio-culturale (DJ, spectacol lasere, focuri bengale, light dancer, personaje mitologice). AGERPRES/FOTO Primăria Galați