George Orwell /„Audio Feature” în „Pulsul Zilei” din 21 ianuarie 2022/…

Publicat de nicolaetomescu, 20 ianuarie 2022, 19:10

Concept și „voice over”: Nicolae Tomescu

postprocesare sunet: Alexandru Iurea

Vă rog să citiți și articolul George Orwell: „Normalitatea nu se măsoară statistic”  publicat pe www.radioiasi.ro

George Orwell: „Normalitatea nu se măsoară statistic”

Publicat de nicolaetomescu, 24 iunie 2021, 17:30

*

Ce se întâmplă când porcii ajung la putere?

Parabola, despre corupţie, trădare, începuturile comunismului în Rusia post-revoluționară, și-a găsit o iulstrare cinematografică (personajele și decorurile sunt desenate), de aici percepția ușor volatilă despre revolta animalelor împotriva oamenilor care le tratează cu cruzime; după ce devin stăpâne pe domeniu şi pe propria soartă, porcul Napoleon – conducătorul revoluţiei – prinde gustul puterii şi începe să-şi chinuie foştii aliaţi, transformându-i în supuşi umili, deoarece „toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”.

Ferma Animalelor nu mi se pare doar o satiră referitoare la conducătorii ipocriți, ci este adresată, în egală măsură, oamenilor care se lasă conduși în direcții dezastruoase, cu zâmbetul pe buze, în ciuda evidenței, care se lasă striviți, jucați pe degete – ca niște marionete în jocul păpușarului, care pierd învățăturile propriilor greșeli din trecut, repetându-le. Romanul lovește în lăcomie și minciună, în prostie și umilință. Fiecare personaj, individual sau colectiv, prezintă o anumită tipologie umană, impecabil creionată, dar, din poveste lipsește tocmai tipul eroului (la fel ca în realitate). Napoleon și Squealer încep să se răsfețe cu vicii și obiceiuri umane (consumul de alcool, dormitul în pat, schimbul de mărfuri). Squealer primește sarcina de a modifica Cele Șapte Porunci pentru a legitima umanizarea, de fapt, optimizarea teoriei comuniste de către guvernul sovietic pentru a o face, mai degrabă, o reformare a capitalismului decât un substitut al acestuia… Am fost cuprins de un val de sentimente contradictorii: milă și dezgust – în același timp, pentru animalele persecutate; dispreț, ură, chiar… un soi de înțelegere pentru animalele conducătoare. Cine este mai nociv? Cine merită judecat mai aspru? Cel care ia dacă vede că se poate (și are de unde) sau cel care permite altora…?

*

Ată ecranizare / în distribuția: John Hurt (ca Winston Smith), Richard Burton (în rolul O’Brien), Bob Flag (în calitate de Big Brother) /, pigmentează – pe mai departe – posibilitatea interpretării operei lui George Orwell…

O mie nouă sute optzeci și patru, roman retipărit de peste 30 de ori, începe cu portretul Fratelui cel Mare care „stă cu ochii pe tine” – expresie a cărui dublu sens lesne de sesizat: Fratele cel Mare te protejează, se interesează mereu („îi pasă”) de soarta ta, însă, în același timp, tu nu poți face nimic fără ca el să știe: te supraveghează clipă de clipă. Supravegherea se face nu doar prin mijloace tehnologice, ci și în mod direct, prin membrii unor instituții specializate: patrulele de poliție, zburând în elicoptere la mică înălțime, „își bagă nasul prin casele oamenilor”, și, mult mai de temut: Poliția Gândirii. „Fratele cel Mare este masca sub care Partidul se prezintă lumii întregi”. Mai ușor să concentrezi sentimentele maselor spre o singură persoană (fie ea și imaginară), decât spre un grup destul de numeros… Fratele cel Mare nu fusese văzut niciodată; cu siguranță, nici măcar nu fusese pseudonimul vreunuia dintre liderii inițiali ai revoluției, însă luase naștere odată cu Partidul, și, desigur, „nu va muri niciodată” (cel puțin atât cât Partidul continuă să existe).

În afară de afișele imense prezente pe toate blocurile, clădirile instituțiilor, panourile, mai există și ecranele televiziunilor, care transmit neîncetat și receptează – simultan – sunete și imagini. În fiecare încăpere – inclusiv în camerele apartamentelor – există câte un ecran, al cărui sonor poate fi dat mai încet, dar niciodată oprit.

Astăzi, privim dintr-o altă perspectivă (corelativ democratică) afișele imense pe toate blocurile (doar în luna premergătoare alegerilor), dar ecranele s-au înmulțit (numărul televiziunilor, de asemenea/de ce să nu circumscriem analizei și radiourile?), iar ele difuzează, pe lângă informații, imagini/idei/sunete manipulatoare non-stop, în majoritatea caselor. Diversitatea, aparentă, nu exclude aceleași cauze şi aceleași efecte.

Odată cu trecerea anilor, semnalul de alarmă, tras de Orwell în 1949, își verifică actualitatea (sub forme noi, dacă ne raportăm la subtilitatea malefică, primitivă totodată, a rețelelor de socializare)…

Nicolae Tomescu

Redactor Șef Radio Iași

Alt decor. Sistemul funcționează… Eseu de Nicolae Tomescu

Publicat de Lucian Bălănuţă, 21 ianuarie 2015, 12:34 / actualizat: 23 ianuarie 2015, 12:25

*

Ce se întâmplă când porcii ajung la putere?

Parabola, despre corupţie, trădare, începuturile comunismului în Rusia post-revoluționară, și-a găsit o iulstrare cinematografică (personajele și decorurile sunt desenate), de aici percepția ușor volatilă despre revolta animalelor împotriva oamenilor care le tratează cu cruzime; după ce devin stăpâne pe domeniu şi pe propria soartă, porcul Napoleon – conducătorul revoluţiei – prinde gustul puterii şi începe să-şi chinuie foştii aliaţi, transformându-i în supuşi umili, deoarece „toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”.

Ferma Animalelor nu mi se pare doar o satiră referitoare la conducătorii ipocriți, ci este adresată, în egală măsură, oamenilor care se lasă conduși în direcții dezastruoase, cu zâmbetul pe buze, în ciuda evidenței, care se lasă striviți, jucați pe degete – ca niște marionete în jocul păpușarului, care pierd învățăturile propriilor greșeli din trecut, repetându-le. Romanul lovește în lăcomie și minciună, în prostie și umilință. Fiecare personaj, individual sau colectiv, prezintă o anumită tipologie umană, impecabil creionată, dar, din poveste lipsește tocmai tipul eroului (la fel ca în realitate). Napoleon și Squealer încep să se răsfețe cu vicii și obiceiuri umane (consumul de alcool, dormitul în pat, schimbul de mărfuri). Squealer primește sarcina de a modifica Cele Șapte Porunci pentru a legitima umanizarea, de fapt, optimizarea teoriei comuniste de către guvernul sovietic pentru a o face, mai degrabă, o reformare a capitalismului decât un substitut al acestuia… Am fost cuprins de un val de sentimente contradictorii: milă și dezgust – în același timp, pentru animalele persecutate; dispreț, ură, chiar… un soi de înțelegere pentru animalele conducătoare. Cine este mai nociv? Cine merită judecat mai aspru? Cel care ia dacă vede că se poate (și are de unde) sau cel care permite altora…?

*

Ată ecranizare / în distribuția: John Hurt (ca Winston Smith), Richard Burton (în rolul O’Brien), Bob Flag (în calitate de Big Brother) /, pigmentează – pe mai departe – posibilitatea interpretării operei lui George Orwell…

O mie nouă sute optzeci și patru, roman retipărit de peste 30 de ori, începe cu portretul Fratelui cel Mare care „stă cu ochii pe tine” – expresie a cărui dublu sens lesne de sesizat: Fratele cel Mare te protejează, se interesează mereu („îi pasă”) de soarta ta, însă, în același timp, tu nu poți face nimic fără ca el să știe: te supraveghează clipă de clipă. Supravegherea se face nu doar prin mijloace tehnologice, ci și în mod direct, prin membrii unor instituții specializate: patrulele de poliție, zburând în elicoptere la mică înălțime, „își bagă nasul prin casele oamenilor”, și, mult mai de temut: Poliția Gândirii. „Fratele cel Mare este masca sub care Partidul se prezintă lumii întregi”. Mai ușor să concentrezi sentimentele maselor spre o singură persoană (fie ea și imaginară), decât spre un grup destul de numeros… Fratele cel Mare nu fusese văzut niciodată; cu siguranță, nici măcar nu fusese pseudonimul vreunuia dintre liderii inițiali ai revoluției, însă luase naștere odată cu Partidul, și, desigur, „nu va muri niciodată” (cel puțin atât cât Partidul continuă să existe).

În afară de afișele imense prezente pe toate blocurile, clădirile instituțiilor, panourile, mai există și ecranele televiziunilor, care transmit neîncetat și receptează – simultan – sunete și imagini. În fiecare încăpere – inclusiv în camerele apartamentelor – există câte un ecran, al cărui sonor poate fi dat mai încet, dar niciodată oprit.

Astăzi, privim dintr-o altă perspectivă (corelativ democratică) afișele imense pe toate blocurile (doar în luna premergătoare alegerilor), dar ecranele s-au înmulțit (numărul televiziunilor, de asemenea/de ce să nu circumscriem analizei și radiourile?), iar ele difuzează, pe lângă informații, imagini/idei/sunete manipulatoare non-stop, în majoritatea caselor. Diversitatea, aparentă, nu exclude aceleași cauze şi aceleași efecte.

Odată cu trecerea anilor, semnalul de alarmă, tras de Orwell în 1949, își verifică actualitatea (sub forme noi, dacă ne raportăm la subtilitatea malefică, primitivă totodată, a rețelelor de socializare)…

Nicolae Tomescu

Redactor Șef Radio Iași

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=DsU3CdQdhWs[/youtube]

(FOTO hyperliteratura.ro)