Coronavirus: Germania îşi închide luni frontierele cu Franţa, Austria şi Elveţia (surse): Parisul dezminte ştirea
Publicat de andreeadaraban, 15 martie 2020, 17:55
Conform informaţiilor dpa, transportul de mărfuri între Germania şi ţările vecine va fi asigurat în continuare, iar navetiştii vor putea trece frontierele.
Planul ar fi fost deja aprobat de cancelarul german Angela Merkel şi de liderii a patru landuri componente ale republicii federale. Ziarul Bild a publicat o ştire similară, fără a cita sursa.
Un oficial din cadrul preşedinţiei Franţei a comunicat agenţiei Reuters că frontiera franco-germană nu se închide, ci este vorba doar despre întărirea măsurilor de control. El a adăugat că preşedintele Emmanuel Macron a comunicat în weekend cu Merkel, pentru coordonarea eforturilor. (Agerpres/ FOTO Radio Iasi)