(AUDIO) Iaşi: joi, 26 feb., Rossini, Mica Misă Solemnă
Publicat de dvlad, 26 februarie 2015, 14:49
Soliști: Diana Bucur – soprană, Mihaela Blându – mezzo-soprană, Traian Mişcu – tenor, George Cojocariu – bas
Partea instrumentală este asigurată de Ciprian Ciotloş – pian I, Edit Arva – pian II şi Brîndușa Tudor – orgă. Dirijor: Doru Morariu
Petite messe solennelle de Gioachino Rossini a fost creată în 1863 şi descrisă de autor ca fiind „ultimul păcat de bătrâneţe”. După Napoleon al III-lea, lucrarea nu este nici mică, nici solemnă şi nici măcar liturgică, în timp ce Rossini o prefaţa cu următoarele cuvinte: „Bunule Dumnezeu, uite, am terminat această biată Missă – să fie cu adevărat muzică sacră, ori pur şi simplu muzică? Tu ştii bine, am fost făcut pentru opera comică. Ceva ştiinţă, puţină inimă, cam atât. Aşa că, fii binecuvântat şi… du-mă în Paradis!”
Rossini avea 71 de ani când a creat Petite Messe Solennelle, în ultimele trei decenii nu mai scrisese nici o operă şi erau peste 50 de ani de când muzica lui fusese auzită prima oară pe scenă. Dar inventivitatea sa nu era deloc tocită, oricât de mult ar fi petrecut aceşti ani departe de operă. De fapt, trăia la Paris din 1855, într-un comfortabil mediu de celebrităţi artistice şi intelectuale şi compunea doar ocazional, în această perioadă semnând aproximativ 150 de opusuri camerale numite în glumă „păcatele bătrâneţii”. Această muzică rafinată, sinceră, directă şi elegantă a avut prima audiţie la 14 martie 1864, în capela privată a Contesei de Pillet-Will, căreia Rossini i-a şi dedicat-o – şi evită opulenţa sentimentală a majorităţii lucrărilor liturgice ale vremii. Rossini a scris-o pentru 12 voci, inclusiv soliştii, care urmau să dubleze părţile corului, iar partea instrumentală era pentru două piane şi armonium. Folosirea soliştilor de-a lungul celor 16 părţi este variată, uneori cântă solo adevărate arii (nr. 5 Domine Deus are tenor solo, nr. 10 Crucifixus are soprană solo, nr. 15 O salutaris hostia – soprană), uneori un cor mic însoţeşte solistul, alteori apare tot cvartetul solistic, în timp ce corul nu are practic nici un număr doar al său. Dintre însemnările pline de umor de pe manuscris, una spune să-l ierte Dumnezeu pe autorul ei, dar faţă de cei 12 apostoli, nici unul dintre cei 12 cântăreţi ai săi nu va cânta fals. S-a spus ironic, în spiritul lui Rossini de altfel, că tot ce are nevoie piesa asta e o sală mică, un pian, un armonium, 8 corişti şi patru – cele mai mari voci din lume. În 1866-67, însuşi autorul a orchestrat-o, de teamă că o vor face alţii oricum, după moartea sa, iar acest lucru ar fi fost inacceptabil. Şi a ştiut desigur să-i păstreze candoarea şi subtilitatea, iar noua versiune a fost interpretată pentru prima oară pe 28 februarie 1869, la trei luni după ce a murit. Lucrarea este una fundamentală pentru muzica sacră a secolului al XIX-lea.
Dirijorul Doru Morariu (Daniela Vlad)
