(Multimedia) Oglinda Memoriei: Județul Botoșani

Publicat de nicolaetomescu, 31 martie 2021, 14:20

Iată cum, înainte de a-mi propune (în și prin noul proiect) filmarea mănăstirilor şi bisericilor de lemn ale judeţului Botoşani (care, potrivit unor surse, par a fi de acelaşi nivel cu cele din Bucovina, din Maramureş), am scris și filmat despre oameni, am asociat „mari figuri”…

Unde ar duce o dezbatere privind incidenţa ridicată de apariţie, într-o anumită perioadă, a geniilor în județul Botoşani? Până a mă convinge că am la îndemână toate „instrumentele”, nu m-am concentrat pe „determinarea genetică” sau pe „creuzetul în care s-au amestecat diferite etnii şi rase”, ci pe contribuția numărului mare de personalităţi determinante ale României născute la Botoşani…

O imagine fără perspectivă pare săracă în informaţie, poate chiar să creeze false percepţii; pentru „fenomenul” Eminescu /„Românii au două păcate: primul este că nu-l cunoaştem noi înşine pe Eminescu; al doilea, că nu-l facem cunoscut lumii aşa cum se cuvine.” (Constantin Noica)/ vedeam în profunzime şi analizam în cunoştinţă de cauză, reflectarea subiectivă plus o imaginare – conformă cu aceasta –, în conștiință, a faptelor; nu a lipsit perspectiva: locul nașterii, Biserica „Uspenia”, atmosfera reînviată a celor treizeci de ani (1848-1878) în care familia poetului a locuit la Ipoteşti (casa construită de căminar odată cu mutarea definitivă la moşia din sat)/(VIDEO) Ipoteștii lui Eminescu…/…

Pasiunea „colecționarilor” a plasat județul Botoşani (locul nașterii a fost Ștefănești) pe traseul obligatoriu al celor care îl recunosc pe marele pictor Ștefan Luchian /Ștefan Luchian: „M-am închis într-o lumină”/; a redat peisajul românesc în opere-miracol iar pastelul, alăturat tehnicii uleiului pentru peisaj și pentru natura moartă cu flori, a ajuns la o măiestrie neegalată în fluiditatea contururilor, delicatețea catifelată a petalelor; „florile” lui au intensitatea dramatică a sentimentului, lumina interioară, simplitatea gravă care fac din ele – pare îndestulător să menționăm Anemonele – adevărate capodopere; totodată, Luchian s-a expus suferinţelor fizice care l-au istovit şi i-au înrăutăţit situaţia; instinctul de creator a fost mai puternic decât cel de conservare…

Liveni – Mihăileni – Dorohoi – Tescani desemnează forța unui patrulater /George Enescu, o ilustrare a permanenței/ în care și-a extras, în care s-a mișcat și care i-a oferit cele mai bogate resurse de creație geniului muzical George Enescu… S-a născut într-un spațiu care începe cu localitatea natală (Liveni), se abate pe la Cracalia (în vecinătate, acolo unde a copilărit, până la plecarea către Viena)//, trece prin vechiul târg al Mihăilenilor (prin curtea casei bunicilor materni), se întoarce la Dorohoi (în căsuța de lângă gară, unde a locuit o vreme, ia drumul spre Bacău (oprindu-se la Tescani)…

Tendinţele s-au acumulat în timp; este cazul altei personalități – reprezentative nu doar pentru județ… Casa în care s-a născut și a copilărit savantul, în care a locuit familia sa (perioada 1876-1880), este amplasată pe actuala stradă „Nicolae Iorga” (nr. 14) din Botoșani… /Nicolae Iorga: „Poți închide ochii, dar nu poți stinge Soarele”/ Dintre cele 10 locuințe în mod esențial caracteristice copilăriei și adolescenței, rămâne singura care s-a păstrat din secolul al XIX-lea…

Există și casa lui Grigore Antipa (născut în Botoșani)//, dar acolo a funcţionat un cazinou, nicidecum ceva memorial dedicat fostului director al Muzeului de Istorie Naturală, savantul care îi sporea patrimoniul, potrivit principiilor muzeologice moderne (prezentarea ecosistemelor prin diorame, permițându-se, astfel, o „călătorie” prin diverse habitate naturale din România și din lumea largă, cu fauna lor caracteristică)… /Călăuză prin timp: Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”/

Sunt lucruri care destramă urzeala veacurilor, reaprind imaginația prin focul neliniștii ce împrumută ideea… Spre exemplu, operele semnate de Dumitru Chipăruș, cel care văzuse lumina zilei în Dorohoi… Cunoscut și sub numele de Dimitri, Dmitri, Demetre sau Dimitrius Chiparusa /Dumitru Chipăruș. Un geniu… anonim pentru mai toți românii/, considerat părintele sculpturii „Art Déco” (curent născut în Franța perioadei interbelice), a rămas singurul român în pleiada de artiști…

Așa cum se desprinde și din alt film, nimic nu poate fi asociat doar cu un om sau cu un eveniment, oricât de importante ar fi acestea (chiar luate separat); în cimitirul mănăstirii Sihăstria-Neamț, /Mănăstirea Sihăstria / FILM de Nicolae Tomescu/ unde se află mormântul Părintelui Cleopa, devenit loc de pelerinaj, întâlnești credincioși care aprind o lumânare și se roagă pentru odihna sufletului celui născut în comuna Sulița-Botoșani, amintindu-și, poate, de cuvinte, de dragoste nesfârșită…

Nu am uitat o legendă… vie a sportului românesc /Doina Ignat: „Nu eu am ales canotajul, el m-a ales pe mine”/, originară din nordul îndepărtat al Moldovei (Rădăuţi-Prut); Doina Ignat a cucerit 27 de medalii la Olimpiade, Campionate Mondiale şi Cupe Mondiale, intrând în topul celor mai bune canotoare ale lumii din toate timpurile…

Personalitățile cărora le-am dedicat filme documentare nu aparțin, neapărat, unui spațiu generos – cu sentimentul de bine, de armonie, de încântare; ar fi excesiv să invoc și Spiritus loci/Genius loci – calitatea intangibilă a unui loc material, perceput fizic, spiritual, dezvăluit prin trăsături nemateriale vizibile, tangibile, perceptibile, semnificantul unui proces care se întâmplă și nu poate fi creat în mod intenționat; mai mult, din punctul meu de vedere, județul Botoșani respectă, în timp, doar câteva cerințe fundamentale pentru păstrare și transmitere, care să exploateze specificul, particularul, inconfundabilul, pentru a-i spori frumuseţea şi atractivitatea...

Iată partea introductivă a discursului în care am expus, rezumativ, chestiunile pe care le voi dezvolta (ceva timp de acum încolo): mănăstiri şi biserici de lemn din județul Botoșani, reunirea acestora desemnând o premieră absolută…

© FOTO: Nicolae Tomescu

Călăuză prin timp: Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Publicat de nicolaetomescu, 10 martie 2021, 08:40

realizator: Nicolae Tomescu

imagine: Nicolae Tomescu și Bogdan Zlei

montaj: Alexandru Iurea

Muzeul „de Istorie Naturală și Antichități” din București a fost fondat[1] de Alexandru Ghica, la inițiativa fratelui său, banul Mihalache Ghica, cel care a fost și primul donator important[2]. Câțiva ani mai târziu (1863), o comisie numită de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice a decis instalarea Muzeului Național în trei săli situate în aripa stângă a Palatului Academiei[3]. În 1864, Alexandru Ioan Cuza a aprobat Regulamentul pentru Administrarea și Organizarea Muzeului „de Istorie Naturală” din București[4].

O îmbogăţire spectaculoasă a colecţiilor a avut loc după numirea marelui naturalist, biolog, zoolog, oceanolog, ecolog, întemeietor al școlii românești de hidrobiologie și ihtiologie, Grigore Antipa (27 noiembrie/10 decembrie 1867, Botoșani–9 martie 1944, București). Ca director al muzeului[5], Grigore Antipa i-a înfățișat lui Dimitrie Sturdza, în 1903, necesitatea existenței unei clădiri special construite pentru un „Muzeu de Istorie Naturală demn de capitala țării”; primele săli au fost deschise, oficial, la 24 mai 1908[6], în prezenţa Regelui Carol I, a Principesei Maria, a unor somități aparținând lumii ştiinţifice, culturale şi politice de atunci[7]. Antipa și-a dorit și a reușit aducerea unor colecţii valoroase reprezentând material exotic bogat şi divers; în acest sens, a contactat firme specializate pentru achiziţii, dar a încurajat şi dezvoltarea colecţiilor prin donaţii (donatorii fiind atât români cât şi străini – exploratori, personalităţi ştiinţifice, membri ai corpului diplomatic ș.a.); rămâne remarcabilă donaţia medicului Hilarie Mitrea[8].

De la cele 2.038 piese pe care le-a preluat Grigore Antipa (în 1893), patrimoniul a sporit la peste 200.000, cele mai spectaculoase fiind cuprinse în expoziţia permanentă pe care a organizat-o potrivit principiilor muzeologice moderne (prezentarea ecosistemelor prin diorame, permițându-se, astfel, o „călătorie” prin diverse habitate naturale din România și din lumea largă, cu fauna lor caracteristică):

Marea Neagră /Prima sală este dedicată Mării Negre: material informativ, câteva piese umede reprezentative din lumea nevertebratelor Mării Negre (expuse în cilindri), o dioramă de mare întindere – care înfățișează tranziția ecologică de la ecosistemele caracteristice sudului coastei românești (cu fund stâncos) la cele caracteristice zonei nordice a litoralului, în dreptul Deltei Dunării (cu fund mâlos sau nisipos);

Foca din Marea Neagră /Dioramă dedicată focii-monah, singura întâlnită, în trecut, în Marea Neagră/țărmul românesc; exemplarele care apăreau pe litoral (din sud până la gurile Dunării) proveneau din colonia de la Capul Caliacra (Bulgaria);

Trecerea de la habitatele umede din Delta Dunării la stepa din Dobrogea şi Bărăgan se face şi prin grindurile nisipoase de la „Gura Portiței”;

Silvostepa /Zona de îmbinare între stepa ierboasă şi pădurile de câmpie şi deal, bogată în faună (zone de silvostepă se întâlnesc în Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Moldova);

Lăstăriș de pădure (cu mistreț, iepure de câmp, vulpe, jder de copac, bursuc, arici răsăritean cu platoșa de spini, cuiburi multe specii de păsări – mierla, gaița, pitulicea fluierătoare, sfrânciocul roșiatic, cucuveaua, acvila țipătoare mică);

Delta Dunării /„Paradisul păsărilor” – pelicani comuni, boicuș, cormoran mare, egreta mică, lopătar, țigănuș, lișiță, corcodel cu gât negru, corcodel mare, piciorong – o barză în miniatură, egreta mare, buhai de baltă, țestoasă de baltă, șarpe de apă și broască mare de lac;

Bioregiunea alpină /Cuprinde munţii, deasupra regiunii de poale (diorama dedicată Carpaţilor româneşti urmăreşte o tranziţie de la zona inferioară a etajului alpin, cu vegetaţie de făgete amestecate cu molid, către regiunile mai înalte, trecând prin zona molidişurilor pure, cea a tufişurilor de jnepeni şi cea a pajiştilor alpine, cu smârdar, floare de colţ etc.; fauna este dispusă în consecinţă – în zonele de păduri de fag şi molid întâlnim carnivore mari, precum lupul, ursul şi râsul, dar şi păsări precum ierunca, huhurezul mare, cocoşul de munte, alunarul, diverşi piţigoi; urcând, întâlnim acvila de munte, vipera de munte, iar în zona alpină superioară, capra neagră, marmota, prundăraşul de munte, corbul);

Cerb atacat de lupi /Cerbul carpatin, specie importantă în ecosistemele bioregiunii continentale (animal impresionant, esențial din punct de vedere cinegetic, una dintre prăzile principale ale lupului)…

Colecțiile de paleontologie înfățișează dovezi ale formele de viață, permit reconstituirea speculativă a înfățișării acestora, a relațiilor prezumtive dintre specii (impresionează scheletul de Deinotherium gigantissimum, flancat de un schelet de hipopotam și unul de elefant asiatic, deopotrivă scheletul de mastodont american /Mammut americanum/, scheletul de balenă cu aripioare lungi Megaptera novaeangliae / Colecţia de Anatomie comparată…

Cele mai spectaculoase colecții sunt expuse în Sala de paleontologie: un schelet complet de cerb gigant (Megaceros giganteus)/achiziţionat în 1913 (de la „Casa Krantz” din Bonn); două plăci de calcar cu impresiunile unor exemplare de Ichthyosaurus (Stenopterygius) quadriscissus, reptilă marină de vârstă jurasică timpurie, descoperite la Holzmaden (Germania), precum și o placă de calcar cu fosilă de crocodil marin, Steneosaurus bollensis, având aceeaşi provenienţă, achiziţionate în 1909 (de la aceeași firmă din Bonn); un exemplar de Glyptodon typus, cumpărat în 1909 din S.U.A. (de la „Ward’s Natural Sciences Establishment”); un schelet de urs de peșteră (Ursus spelaeus) din peștera Drachenhöhle-Austria…

Colecțiile de nevertebrate (impresionantă fiind cea de lepidoptere), Colecțiile de Vertebrate (de păsări, ornitologice, de herpetologie /amfibieni şi reptile/, de mamifere, de ihtiologie (peşti), își găsesc drept completare Colecțiile de geologie și mineralogie (care cuprind eșantioane de minerale și roci, de la bazalt sau cărbuni la strălucitoarele pietre prețioase), Colecţiile de etnografie universală şi antropologie…     

La 23 mai 1933, a avut loc o ședință solemnă, prezidată de regele Carol al II-lea, consacrată împlinirii a 100 de ani de la fondarea Muzeului, 40 de ani de la numirea lui Grigore Antipa în funcția de director și 25 de ani de la deschiderea Muzeului în clădirea din Șoseaua Kiseleff. Prin decret regal, Carol al II-lea a impus titulatura: Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”….

În prezent, patrimoniul ştiinţific al Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”[9] este format din aproximativ 2.000.000 exemplare de nevertebrate şi vertebrate (actuale şi fosile) provenind din România şi din diverse zone geografice, de la ecuator la regiunile polare[10]. Muzeul conservă o parte din biodiversitatea României şi a Globului Terestru, reprezentând cea mai importantă sursă de documentare pentru cercetarea zoologică românească.

[1] Prin decretul nr. 143 semnat de Alexandru Ghica, domnul Țării Românești (1834-1842)…

[2] Banul Ghica Mihalache a oferit noii instituții culturale o colecție de 1.250 monede grecești, romane și bizantine, 150 minerale, una cuprinzând 213 cochilii de moluște, precum și un important număr de pești, păsări, mamifere și fosile. Colecțiile erau depuse în incinta Colegiului Sfântul Sava, dar, în anul 1859, existând intenția de demolare a acestuia din urmă, colecțiile au fost transferate în câteva clădiri situate în apropierea colegiului…

[3] Exponatele fiind transferate în luna septembrie 1864…

[4] Stabilea atribuțiile personalului, activitățile destinate să îmbogățească colecțiile, programul de vizitare, numirea unui profesor universitar în funcția de director…

[5] Consiliul de Miniștri a aprobat proiectul și suma de 350.000 lei, necesară ridicării clădirii pe un teren de 23.000 mp, situat pe Șoseaua Kiseleff nr. 1. Astfel, în 1904 au început lucrările de construcție a noii clădiri destinate Muzeului, după proiectul inginerului Mihail Rocco, fațada fiind proiectată de arhitectul Grigore Cerchez…

[6] Lucrările au fost terminate în anul 1906 și toate colecțiile au fost transferate în noua clădire, începându-se dificila muncă de aranjare. Inaugurarea oficială a Muzeului în noua sa clădire a avut loc la 24 mai 1908, în prezența regelui Carol I, a prințului Ferdinand și a Prințesei Maria…

[7] Cu această ocazie, au fost deschise pentru vizitare 16 săli create de Grigore Antipa, dintre care una cuprindea patru diorame bio-geografice (deșertul Sahara, savana africană, preria americană și tundra), printre primele realizate în lume și care, datorită calității lor, au servit drept model pentru multe alte muzee din țară și străinătate. Ulterior, a fost adus în clădirea muzeului Scheletul de Deinotherium gigantissimum de la Laboratorul de Geologie al Universității București (1911); au fost inaugurate noi secții – Geologie, Mineralogie, Paleontologie, Anatomie comparată, Antropologie, Etnografie generală și Ecologie – care ocupau 11 săli și a fost montată pe frontonul clădirii o placă de marmură purtând inscripția Muzeul Național de Istorie Naturală (1914)…

[8] Cuprinzând piese zoologice şi etnografice colectate în Arhipelagul Indonezian…

[9] Patrimoniul ştiinţific al Muzeului îşi are originea în colecţiile care cuprindeau 150 de minerale, 213 moluşte, precum şi un număr apreciabil de peşti, mamifere şi fosile – dăruite la 3 noiembrie 1834 de Banul Mihalache Ghica (ministru de interne), cel care a avut iniţiativa înfiinţării Muzeului Naţional. Se adaugă piesele obţinute prin schimburi de Carol Wallenstein – primul conservator al Muzeului (1837-1859) şi cele dobândite de succesorul său, Carlo Ferreratti (1860-1867) prin relaţiile sale cu Muzeul din Torino. Profesorul Gregoriu Ştefănescu care a urmat la conducearea Muzeului (1867-1893) îmbogăţeşte în special colecţiile de geologie şi paleontologie…

Dezvoltarea (patrimoniului ştiinţific) avea loc după 1964, când la conducerea muzeului fusese numit Academicianul Mihai Băcescu; acesta a încurajat cercetarea faunei României şi mondiale de către specialiştii Muzeului. După 1990, colecţiile au fost îmbogăţite cu material colectat din deplasările în ţară, efectuate cu scopul evaluarii diversităţii faunei terestre şi acvatice, dar şi din expediţiile organizate sau în care specialişti din Muzeu au fost invitaţi să participe. Modalităţile de constituire a colecţiilor sunt: colectare de material biologic (cu respectarea statutului unor specii protejate), schimburi de material ştiinţific cu instituţii de profil, achiziţii, donaţii…

În prezent, cea mai mare colecţie din patrimoniul ştiinţific este cea de insecte, cu peste 1.000.000 de exemplare, unele dintre ele fiind colectate în urmă cu 100 de ani. Îi urmează Colecţia ştiinţifică de moluşe, cu 250.000 de exemplare, şi Colecţia de crustacee, cu 103.000 exemplare. Colecţiile de vertebrate numără 46.500 exemplare…

[10] Sau colectate de la suprafaţa apei şi până la mai mult de 6.000 de metri adâncime…

9 martie / Filă de calendar

Publicat de nicolaetomescu, 9 martie 2020, 06:40

În multe părţi ale Bisericii creştine, /la 9 martie în Biserica din Răsărit/ şi /la 10 martie în Biserica de Apus/, se comemorează amintirea unui grup de 40 (patruzeci) de ostaşi, care, pentru credinţa lor statornică faţă de Cristos, au suferit moarte de martiri prin îngheţare într-un loc din părţile Armeniei…

„Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989”, stabilită prin Decretul nr. 912 din 2 decembrie 2011…

• 1371: Întemeierea unei episcopii catolice la Siret, capitala Moldovei; primul titular al acesteia a fost călugărul franciscan Andrei Wasilo, din Cracovia…

• 1837: A murit Alexandru Hrisoverghi, poet şi traducător.

Trăgându-se dintr-o familie de greci stabiliţi în Moldova şi menţionaţi printre marii boieri ai ţării încă din vremea lui Dimitrie Cantemir, Hrisoverghi, al doilea fiu al vornicului Neculai Hrisoverghi, a început să înveţe carte în greaca veche cu un dascăl din Chişinău, unde familia se refugiase la 1821, şi şi-a continuat învăţătura tot în greceşte, din 1824 până în 1827, la Iaşi, în pensionul părintelui Singhel, dobândind apoi cunoştinţe de limba şi literatura franceză în pensionul lui Monton. Un vestit dascăl al timpului, Franguli, îl familiarizează cu clasicii greci. În 1830 tânărul intră în oştirea naţională, dar, bolnav, părăseşte armata în 1832 pentru a se îngriji (în acest scop face o călătorie la Adrianopol). Citeşte din romanticii francezi şi începe să scrie. În 1834 publică oda Ruinelor Cetăţii Neamţu. Este singura poezie care i-a apărut în timpul vieţii, dar care l-a făcut îndeajuns de cunoscut. Reintrând în armată, Hrisoverghi ajunge aghiotant domnesc. Boala nu-l cruţă, deşi se tratează la Viena şi la băile din Ischia. Moare încă foarte tânăr, de tuberculoză osoasă. În 1837 C. Negruzzi i-a publicat traducerea dramei Antony a lui Al. Dumas, în al cărei erou damnat, fatal, însingurat Hrisoverghi se regăsea. Prin grija familiei, un volum, Poezii (traduceri şi originale), este editat în 1843, cu o prefaţă de M. Kogălniceanu. Mai receptiv faţă de spiritul timpului ca traducător, Hrisoverghi se orientează, printre primii în epocă, spre literatura modernă, romantică, tălmăcind – în genere exact, dar într-o limbă neşlefuită – din Schiller (Mâna, Tânărul la pârâu), Hugo (Dimineaţa) şi Lamartine (Lacul). Andre Chenier (din care a dat în româneşte Elegia a XXXVIII-a, sub titlul Lampa, şi Idila a XII-a, Neera) era modelul său. În schimb, „cercările” sale (erotică şi elegie) sunt prozaice şi comune, nedesfăcute din formele greoaie ale poeziei secolului al XVIII-lea. Ruinelor Cetăţii Neamţu are un pronunţat caracter ocazional, lipsindu-i accentul meditativ pe care îl pune în joc motivul ruinelor. Hrisoverghi deplânge decăderea morală a celor ce risipesc cu indiferenţă vestigiile unui trecut eroic…

• 1886: S-a născut Ilie (Elie) Dăianu, scriitor, critic literar şi traducător, figură reprezentativă a Clujului cultural şi literar.

Dăianu a făcut liceul la Sebeş, Sibiu şi Blaj şi studiile universitare – teologia şi literele – la Budapesta şi Graz, luându-şi doctoratul cu teza Vocalis nasalis în limba română (1893). Reuşeşte să se impună ca unul dintre cei mai prestigioşi membri şi conducători ai Societăţii „Petru Maior” din Budapesta. În aprilie 1894, participă la Congresul studenţesc de la Constanza (Elveţia), iar în luna mai a aceluiaşi an, face parte din Biroul de presă al procesului Memorandului, condus de Vasile Lucaciu şi Septimiu Albini. Reântorcându-se în ţară se stabileşte la Timişoara, unde conduce ziarul „Drep­tatea”, în 1895, Ion Raţiu, preşedintele Partidului Naţional Român, îi încredinţează direcţia „Tribunei” din Sibiu, pe care o conduce până în 1900. Dăianu s-a impus în ochii contemporanilor atât prin demnităţile pe care le-a deţinut – deputat şi senator din partea Partidului Poporului (după Unire), membru în Comitetul Central al Astrei, om de încredere al Societăţii pentru Fond de Teatru Român, sprijinitor al Ligii Culturale -, cât şi prin lucrările pe care le-a scris, prin publicaţiile pe care le-a condus. Sunt de reţinut studiile despre Eminescu, Eminescu în Blaj. Amintiri de ale contimporanilor,Gheorghe Şincai (1939), Timotei Cipariu (1937) şiIoan Micu Moldovanu (1937)…

• 1906: S-a născut Radu Boureanu, scriitor, publicist şi traducător.

Face liceul în Bucureşti („Mihai Viteazul” şi „Matei Basarab”) şi Bazargic, apoi urmează cursurile Academiei de Muzică şi Artă Drama­tică, la clasa Luciei Sturdza Bulandra, absolvite în 1931. Între 1929 şi 1947 este, cu întreruperi, actor la Teatrul Naţional din Bucureşti, apoi se dedică scrisului. A debutat cu poezie în „Ritmul vremii” şi „Adevărul literar artistic”, dar se face cu­noscut şi apreciat de Mihail Dragomirescu cu o poemă publi­cată în „Lumea” de la Iaşi, dedicată lui Mihail Sadoveanu şi intitulată Cherhanaua de altădată, cherhanaua de acum. Mai colaborează la „Bilete de papagal”, „Gândirea”, „Vremea” şi scrie la revista „Azi”, în colecţia căreia îşi publică şi primul volum de poezii, Zbor alb (1932). Între anii 1936 şi 1940, a condus revista de turism şi artă „România”, a îngrijit suplimentul „Caiet de poezie” al „Vieţii româneşti”, al cărei redactor-şef va deveni între 1967 şi 1974. Ca poet a obţinut mai multe premii naţionale şi internaţionale (începând din 1933), concomitent realizând şi o remarcată creaţie de pictură (a participat şi a fost premiat la Saloanele Oficiale cu începere din 1942). A mai scris şi critică de artă, memorialistică, proză, teatru, ca şi literatură poematico-dramatică, şi a făcut numeroase traduceri…

• 1907: S-ar fi născut, la data menționată, Mircea Eliade, istoric al religiilor, filosof, prozator şi eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale; stabilit iniţial în Franţa (1945-1956), apoi în S.U.A.; membru post-mortem al Academiei Române din 1990…

Mircea Eliade: „Dacă uiţi, te rătăceşti”

• 1907, 9/22 – 13/26: Răscoala ţărănească izbucnită în satul Flămânzi din judeţul Botoşani (la 8/21 februarie acelaşi an) cuprinde toată Muntenia şi Oltenia, unde cunoaşte o violenţă extremă…

• 1920: A murit scriitorul Haralamb George Lecca. A fost primul român care a şi jucat în piesele pe care le-a scris.

Lecca face clasele primare în Caracal, absolvind apoi Liceul Central din Craiova. După ce termină Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, începe să studieze medicina la Paris, dar se întoarce în ţară şi se dedică activităţii teatrale. A fost director de scenă al Teatrului Naţional din Iaşi, subdirector general şi inspector general al teatrelor, regizor şi chiar interpret în câteva din propriile piese; ca actor, a folosit pseudonimul Sybil. În 1891 Lecca debutează cu o poezie în „Revista nouă” a lui B.P. Hasdeu. În volum a debutat în 1896, cu versuri – Prima (1890-1895). Se află, alături de alţi confraţi, între fondatorii Societăţii Scriitorilor Români. Pentru volumele Prima şi Secunda (1895-1897) (1898) a fost distins cu Premiul Academiei Române. Amintirile şi experienţa de combatant în războiul balcanic din 1913 pe frontul de operaţiuni din Bulgaria sunt împărtăşite în volumul Dincolo. Din Dunăre-n Balcani (1913). În Tertia. Casta Diva (1899), piesă căreia i s-a acordat Premiul Teatrului Naţional din Bucureşti, abordează, în manieră moralizatoare, conflictul de caractere…

• 1925: S-a născut istoricul literar Dimitrie Păcurariu, specialist în literatura română din secolul XIX, coordonator al „Dicţionarului de literatură română”.

După ce urmează Liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava (1937-1944) şi Liceul „Mihai Viteazul” din Bucureşti (1944-1945), va absolvi în 1949 Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj. Funcţionează ca profesor la Liceul „Gh. Bariţiu” din Cluj (1949-1950), biblio­tecar la Biblioteca Academiei Române (1951-1954), iar din 1953 intră ca asistent la Catedra de istoria literaturii române a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, unde va deveni profesor (1969, obţinând şi docenţa în acelaşi an), şef de catedră (1968-1979) şi decan al Facultăţii de Limba şi Literatura Română (1967-1975). În 1962 îşi susţine doctoratul cu Tudor Vianu, cu teza Ion Ghica, cea dintâi monografie exhaustivă dedicată prozatorului. Predă limba, literatura, istoria şi civilizaţia poporului român la Universitatea Sorbona din Paris (1963-1964) şi ţine cursuri, ca profesor invitat, la Universitatea din Viena (1965-1967). Între 1990 şi 2002 este decanul Facultăţii de Filologie de la Universitatea Hyperion din Bucureşti, unde fondează seria Comunicările „Hyperion” (I-XI, 1992-2002), rod al unei susţinute activităţi didactice, încununată cu titlul de profesor onorific al Academiei Internaţionale de învăţământ de pe lângă UNESCO (1999). A debutat în 1942 cu poezii, în cotidianul „Viaţa”, publicând în anii următori poezii şi proză…

• 1942: S-a născut actorul şi regizorul Ion Caramitru, preşedintele UNITER (din 19 februarie 1990). A fost director general al Teatrului Naţional din Bucureşti (din 2005) şi ministru al culturii în perioada 1996-2000.

Este preşedinte al UNITER din 1990, iar în prezent, din 2005 este directorul Teatrului Naţional din Bucureşti. Ion Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale în 1964, când a şi debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în „Eminescu”, de Mircea Ştefănescu. A fost actor și regizor la Teatrul Bulandra, al cărui directorat l-a şi deţinut în perioada 1990 – 1993. A fost ministrul Culturii între anii 1996-2000…

.

• 1944: A murit Grigore Antipa, biolog, oceanolog, zoolog şi ecolog. Este întemeietorul Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti, care-i poartă numele. Membru al Academiei Române şi vicepreşedinte al acestui for între anii 1912-1924 şi 1935-1938…

In Memoriam Grigore Antipa

• 1961: A murit scriitorul Cezar Petrescu. Membru al Academiei Române (din 1955).

După două clase primare pregătite acasă şi două la Roman, începe gimnaziul la Liceul Internat din Iaşi, îşi continuă învăţătura la Roman şi iarăşi la Iaşi, la Liceul Naţional, cu ultima clasă în particular. Urmează Facultatea de Drept la Universitatea din Iaşi. Este codirector la revista „Hiena”, redactor la „Adevărul”, „Dimineaţa”, „Bucovina”, „Ţara nouă”, la ziarul „Voinţa” din Cluj, unde a înfiinţat în mai 1921, împreună cu Gib I. Mihăescu, Adrian Maniu etc., revista „Gândirea”. Redactor la ziarele „Cuvântul” şi „Curentul”, mai târziu director al cotidianului politic şi literar „România” şi al revistei „România literară”, funcţionează un timp şi ca secretar general în Ministerul Artelor. Debutează cu povestirea Scrisori, publicată în „Sămănătorul”, iar prima carte, Scrisorile unui răzeş, îi apare în 1922. Se naşte într-o familie bogată, dar se simte bine în gazetele de stânga, nemulţumindu-şi familia. Este ameninţat cu puşcăria pentru o vină pe care nu ar fi avut-o. Încearcă să se sinucidă la 28 de ani, dar este salvat printr-un miracol. Îşi sacrifică relaţiile cu mama pentru a se căsători cu iubita săracă, dar grijile existenţei îl fac să călătorească foarte mult, fiind alături de tânăra sa soţie prea puţin timp până la moartea neaşteptată a acesteia (1921). Adolescenţa şi tinereţea îi vor sta sub semnul crizelor de tuberculoză osoasă. Mai târziu, când îşi câştigase cu multă muncă autoritatea de romancier de succes, cedează unei dictaturi fără glorie precum cea a lui Carol al II-lea, conducându-i gazetele oficiale, pentru ca după război să se supună uneia de-a dreptul funeste, care, e drept, îl făcea în 1955 academician. În 1940 i se întâmplase ceva şi mai cumplit: unicul său fiu, Aurel Teodor Petrescu, nemulţumit că Petrescu nu e de acord cu căsătoria sa înainte de a-şi termina studiile, îşi împuşcă iubita şi se sinucide, fără norocul de a putea fi salvat, ca odinioară tatăl său. Ulterior Petrescu mai are neşansa să îşi vadă cea mai apropiată dintre surori condamnată politic la închisoare pe viaţă, concomitent cu fuga peste graniţă a celei de-a patra soţii. Moare de infarct în timp ce lucra la un stufos roman tezist (Vladim sau Drumul pierdut), care avea aproape trei mii de pagini (şi peste 10.000 de file cu variante)…

• 1966: A murit arhitectul şi urbanistul Duiliu Marcu; cele mai semnificative opere ale sale se înscriu în direcţia arhitecturii moderne, în cadrul căreia a fost, alături de arhitectul Horia Creangă, un adevărat creator de şcoală (clădirile Guvernului, Academiei de Înalte Studii Militare, Ministerului Transporturilor, Bibliotecii Academiei Naţionale ş.a.); membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1885)

• 1971: A murit fizicianul Ion I. Agârbiceanu, conducătorul cercetărilor care au dus la realizarea primului laser românesc (1962). Este membru corespondent al Academiei Române din 1963 şi fiul scriitorului Ion Agârbiceanu.

A urmat studii superioare la Institutul Electrotehnic din Bucureşti (1925-1929), apoi la Facultatea de ştiinţe din Paris, unde şi-a luat doctoratul (1934), cu o lucrare elaborată sub conducerea lui A. Cotton. Teza sa de doctorat cu denumirea de Recherche sur le spectre de fluorescence et d’absorption des vapeurs de Iodine a devenit o lucrare de referinţă în domeniu. În anul 1948, devine profesor universitar la Institutul de Petrol şi Gaze din Bucureşti. Din anul 1951 este profesor la Facultatea de Matematică şi Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti. Transferat la Institutul Politehnic din Bucureşti, deţine în perioada 1955-1971 funcţia de şef al Catedrei de Fizică I. În anul 1956, prof. dr. Ion I. Agârbiceanu a organizat, la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti, laboratorul de „Metode Optice în Fizica Nucleară”, în cadrul căruia s-au realizat numeroase cercetări privind structurile atomice hiperfine şi izotopice, rezonanţa magnetooptică şi păturile subţiri dielectrice. În acest laborator, a fost realizat, sub conducerea sa, în 1962, primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiaţie infraroşie, după o concepţie originală. Prin focalizarea fasciculului luminos produs de laserul monocromatic, se obţin densităţi enorme de radiaţie pe suprafeţe foarte mici. A fost reprezentantul României la „International Union of Pure and Applied Physic” şi la „European Group for Atomic Spectroscopy”. La 21 martie 1963, a fost ales membru corespondent al Academiei Române…

• 2001: A murit scriitorul Petre Ghelmez.

Debutase cu poezii, în 1955, la revista „Tânărul scriitor”, iar prima lui carte, Germinaţii, apare în 1967. Ghelmez se arată în Altare de iarbă (1969) un autentic poet htonic, încercând totuşi să justifice în lirica sa, sub pretextul „miraculos” al vieţii trăite în mijlocul naturii-mamă, o vârstă a „împlinirilor sociale”. Poetul devine prin Lynxul (1972) mai reflexiv şi mai înclinat spre simbolic. În 1974, adoptând forma fixă, publică Sonetele, volum de versuri dedicate iubirii, considerat de critică „moment de răscruce, dar şi de sinteză” (Premiul Uniunii Scriitorilor, ex-aequo cu Pasteluri de Constanţa Buzea; Premiul Academiei Române). Cartea următoare, Evenimente (1976), face oarecum un pas înapoi, spre tehnica primelor versuri. În Conversaţia (1981), poetul desenează şi mai apăsat stările sugerate în Evenimente – pesimismul, frustrarea, deprimarea, urâtul, spleen-ul elegiac, stârnite de simulacrul de confort. Contemporan cu începuturile optzecismului, poemul Cifrul este cel mai reprezentativ pentru acest volum ce adună chintesenţele poeziei lui Ghelmez…

• 2001: A murit inginerul Gheorghe Silaş. A organizat şi dezvoltat la Timişoara o şcoală de vibraţii şi vibropercuţii. Este membru fondator al Academiei Tehnice din România şi membru corespondent al Academiei Române din 1991.

• 2004, 9/10: A murit poetul Mihai Ursachi.

În anii ’60, a fost închis pentru încercarea de a trece înot Dunărea lângă „Porţile de Fier”. Până în 1981, atunci când a emigrat în S.U.A., nu a avut niciun fel de loc de muncă stabil; vara lucra, ca salvamar („Lacul Ciric”, lângă Iaşi). Activitatea sa literară însumează mai multe volume de poezie, eseuri şi traduceri din limba germană. A tradus în limba română creaţiile unor scriitori ca Hölderlin, Schiller şi Paul Celan. În Statele Unite ale Americii, a intrat în viaţa universitară, fiind, pe rând, asistent de limba germană la Universitatea Statului Texas din Fort Worth, apoi doctorand şi lector la Universitatea Statului California. A revenit în România după „Revoluţie”, obţinând şi primul său contract de muncă în ţara natală, fiind numit director al Teatrului „Vasile Alecsandri” din Iaşi (a predat și la universitate, a fost secretar al Uniunii Scriitorilor). După ce, în 1992, a fost demis, printr-un decret al ministrului culturii, a preferat să trăiască cât mai discret, având puţini prieteni. În 1998, a publicat un volum retrospectiv al carierei din România, intitulat Nebunie şi lumină…

• 2006: A murit (într-un accident de maşină) solista pop-rock Laura Stoica.

EVENIMENTE EXTERNE

• 1454: S-a născut navigatorul florentin Amerigo Vespucci, care a luat parte la câteva călătorii în Lumea Nouă (1497-1507). După numele său, la sugestia geografului german M. Waldseemul er, au fost denumite noile teritorii descoperite, care formează America de azi.

Tatăl lui Amerigo a murit în aprilie 1478 şi astfel Amerigo a devenit moştenitorul averii familiei sale. A devenit managerul familiei Medici, şi timp de 16 ani a încheiat contracte în numele acestora acumulând foarte mulţi bani. Se decide să părăsească Italia în favoarea Spaniei. În 1493 în Spania ajunge vestea conform căreia Cristofor Columb ajunsese în Indiile de vest. Amerigo a continuat să fie comerciant în slujba familiei Medici şi a stabilit foarte multe contacte în Spania. În anul 1489 Vespucci a transferat afacerea familiei Medici lui Gonzalo Berardi iar aceştia doi devin prieteni apropiaţi. Vespucci devine din ce în ce mai interesat de călătoriile lui Columb. După mai multe încercări de a descoperi un pasaj către Asia, Vespucci realizează faptul că trebuie să devină explorator, întrucât avea toate calităţile pentru a fi marinar. În mai 1499, Vespucci pleacă la drum alături de Alonso de Hojeda. Lui Amerigo i s-au dat 2 nave şi putea să facă ce ar fi vrut cu ele atâta timp cât avea permisiunea lui Hojeda. Navele au ajuns în Brazilia pe 27 iunie 1499 şi au fost primele ambarcaţiuni europene ce au ajuns acolo. Navele au navigat pe Amazon studiind totul. Vespucci se ocupa de cosmografie. Drumul l-a transformat pe Vespucci dintr-un om de afaceri într-un învăţat. Vespucci se gândea că era foarte aproape de a găsi o nouă rută spre Asia, totuşi în iunie 1500 navele s-au întors în Spania. Imediat cum Vespucci a ajuns în Spania i-a scris lui Lorenzo de Medici o scrisoare în care îi povestea cum a traversat Atlanticul, despre animalele pe care le-a văzut, date despre tot cea întâlnit. Cum a ajuns în Europa Vespucci era foarte dezamăgit deoarece Vasco da Gama reuşise să navigheze în jurul Africii ajungând până în partea estică. Amerigo Vespucci s-a decis să mai facă o expediţie iar guvernul spaniol i-a dat 3 nave plus provizii dar a refuzat considerând că va avea succes numai dacă va naviga sub pavilion portughez. Astfel portughezii îi oferă 3 nave şi control total asupra lor. Expediţia avea să-l facă pe Vespucci faimos, deoarece descoperise un nou continent. Vespucci era sigur că nu ajunsese în Asia. Ultima expediţie a fost făcută sub comanda lui Gonzalo Coelbo şi a fost un dezastru. În iunie 1504 Vespucci ajunge la Lisabona şi până la sfârşitul anului se mută la Sevilla unde va rămâne până la sfârşitul vieţii sale.

• 1661: A murit Jules Mazarin, cardinal şi om politic francez; ca prim-ministru (1643-1661), a dus o politică externă abilă (Pacea din Westfalia – 1648 şi Tratatul de la Pirinei – 1659), consacrând hegemonia Franţei în Europa (n. 1602)…

• 1927: A intrat în vigoare Convenţia internaţională privind interzicerea sclaviei, adoptată de Societatea/Liga Naţiunilor, la 25 noiembrie 1926, la Geneva. România a ratificat-o la 1 mai 1931…

• 1934: S-a născut Iuri Gagarin, cosmonaut rus, primul om care a zburat în Cosmos…

• 1943: S-a născut celebrul şahist Robert (Bobby) Fisher, campion al SUA la 14 ani, devenit mare maestru internaţional la 15 ani; campion mondial în perioada 1972-1975…

• 1992: A murit Menachem Begin, jurist şi om politic israelian (premier al Israelului între anii 1977 şi 1983); Premiul Nobel pentru Pace pe 1978, împreună cu Anwar Sadat, preşedintele Egiptului, datorită rolului important în procesul de pace în Orientul Apropiat (n. 1913, la Brest-Litovsk/azi în Belarus).

In Memoriam Grigore Antipa

Publicat de nicolaetomescu, 26 noiembrie 2019, 21:00 / actualizat: 7 iunie 2020, 12:37

Documentar: dr. Nicolae Tomescu, Redactor Șef Radio Iași

Grigore Antipa s-a născut în Botoşani la 27 noiembrie/7 decembrie 1867 (a trecut la cele veșnice în data de 9 martie 1944).

Atunci când a întrerupt cursurile universităţii ieşene, pleca înspre Jena, susţinând examenul de doctorat (1891); celebrul profesor Ernst Haeckel, înfocat susţinător al teoriei evoluţioniste şi fondatorul Muzeului Filetic, i-a acordat Summa Cum Laude (cea mai înaltă distincție conferită la absolvire).

În august 1892, Grigore Antipa a obținut o întrevedere cu Regele Carol I, înmânându-i un memoriu dedicat „introducerii pisciculturii raţionale în apele României”. Impresionat, suveranul l-a recomandat lui Petre P. Carp (ministrul Agriculturii şi Domeniilor) pentru ocuparea postului de director general al „Pescăriilor Statului” (și-a exercitat funcția până în 1914), lui Take Ionescu (ministrul Cultelor), pentru calitatea de director al colecţiilor zoologice din cadrul Muzeului de la Universitate şi generalului Ion Lahovary (ministru de Război) pentru a-i permite îmbarcarea pe navele militare care plecau pe Marea Neagră.

În 1903, Grigore Antipa i-a înfățișat lui Dimitrie Sturdza necesitatea existenței unei clădiri special construite pentru un „Muzeu de Istorie Naturală demn de capitala țării”. Primele săli au fost deschise, oficial, la 24 mai 1908, în prezenţa Regelui Carol I, a Principesei Maria, a unor somități aparținând lumii ştiinţifice, culturale şi politice de atunci.

Grigore Antipa a îmbogăţit colecţiile (îndeosebi prin intermediul donaţiilor), bucurându-se de susţinerea unor personalităţi şi instituţii din România şi din străinătate. Muzeul Naţional de Istorie Naturală este unul dintre cele mai vechi locuri de cercetare a biodiversităţii, de educare şi culturalizare a publicului, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate „baze de date”… (Vezi Filmul Muzeul Antipa, valoare a tezaurului național/realizator: Nicolae Tomescu)

Grigore Antipa: „Omul poate stăpâni natura atâta timp cât ţine seama de legile ei”

Publicat de nicolaetomescu, 26 noiembrie 2018, 22:33

Atunci când a întrerupt cursurile universităţii ieşene, pleca înspre Jena, susţinând examenul de doctorat (1891); celebrul profesor Ernst Haeckel, înfocat susţinător al teoriei evoluţioniste şi fondatorul Muzeului Filetic, i-a acordat Summa Cum Laude (cea mai înaltă distincție conferită la absolvire).

În august 1892, Grigore Antipa a obținut o întrevedere cu Regele Carol I, înmânându-i un memoriu dedicat „introducerii pisciculturii raţionale în apele României”. Impresionat, suveranul l-a recomandat lui Petre P. Carp (ministrul Agriculturii şi Domeniilor) pentru ocuparea postului de director general al „Pescăriilor Statului” (și-a exercitat funcția până în 1914), lui Take Ionescu (ministrul Cultelor), pentru calitatea de director al colecţiilor zoologice din cadrul Muzeului de la Universitate şi generalului Ion Lahovary (ministru de Război) pentru a-i permite îmbarcarea pe navele militare care plecau pe Marea Neagră.

În 1903, Grigore Antipa i-a înfățișat lui Dimitrie Sturdza necesitatea existenței unei clădiri special construite pentru un „Muzeu de Istorie Naturală demn de capitala țării”. Primele săli au fost deschise, oficial, la 24 mai 1908, în prezenţa Regelui Carol I, a Principesei Maria, a unor somități aparținând lumii ştiinţifice, culturale şi politice de atunci.

Grigore Antipa a îmbogăţit colecţiile (îndeosebi prin intermediul donaţiilor), bucurându-se de susţinerea unor personalităţi şi instituţii din România şi din străinătate. Muzeul Naţional de Istorie Naturală este unul dintre cele mai vechi locuri de cercetare a biodiversităţii, de educare şi culturalizare a publicului, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate „baze de date”… (Vezi Filmul Muzeul Antipa, valoare a tezaurului național / realizator: Nicolae Tomescu)

Documentar: dr. Nicolae Tomescu, Redactor Șef Radio Iași

Grigore Antipa – precursorul hidrobiologiei în știința mondială

Publicat de Lucian Bălănuţă, 22 noiembrie 2015, 15:02 / actualizat: 22 noiembrie 2016, 9:13

Atunci când a întrerupt cursurile universităţii ieşene, a plecat la Jena, susţinând examenul de doctorat (1891), iar celebrul profesor Ernst Haeckel, înfocat susţinător al teoriei evoluţioniste şi fondatorul Muzeului Filetic, i-a acordat Summa Cum Laude (cea mai înaltă distincție conferită la absolvire).

În august 1892, Grigore Antipa a obținut o întrevedere cu Regele Carol I, înmânandu-i un memoriu dedicat introducerii pisciculturii raţionale în apele României.

Impresionat, suveranul l-a recomandat lui Petre P. Carp (ministrul Agriculturii şi Domeniilor) pentru ocuparea postului de director general al „Pescăriilor Statului” (a rămas pe funcție până în 1914), lui Take Ionescu (ministrul Cultelor), pentru funcţia de director al colecţiilor zoologice din cadrul Muzeului de la Universitate şi generalului Ion Lahovary (ministru de Război) pentru a-i permite îmbarcarea pe navele militare care plecau pe Marea Neagră.

Continuarea articolului și videoreportajului – AICI.