Iaşi: Grup de suport pentru persoanele cu cancer şi rudele acestora, la Institutul Regional de Oncologie
![Iaşi: Grup de suport pentru persoanele cu cancer şi rudele acestora, la Institutul Regional de Oncologie Iaşi: Grup de suport pentru persoanele cu cancer şi rudele acestora, la Institutul Regional de Oncologie](https://www.radioiasi.ro/wp-content/uploads/2024/10/IRO-Iasi-850x479.jpg)
Publicat de gabrielarotaru, 13 februarie 2025, 17:16
Managerul IRO Iaşi, ec Mirela Grosu, a declarat presei că un grup de suport este un spaţiu sigur şi empatic dedicat sprijinirii celor care se confruntă cu provocările bolii.
În cadrul acestui grup participaţii vor beneficia de suport emoţional pentru a face faţă provocărilor generate de boală, consiliere psihologică personalizată şi adaptată nevoilor individuale.
‘Acest grup de suport este un spaţiu deschis şi primitor, unde participanţii pot împărtăşi experienţe, găsi sprijin reciproc şi se pot conecta cu persoane care înţeleg prin ce trec. Împreună, vom înfrunta această provocare şi vom căuta noi căi de vindecare şi speranţă’, a declarat psihologul Lidia Stoica, preşedintele Asociaţiei ‘Restart la Viaţă’.
De asemenea, specialiştii fac psiho-educaţie, pentru a ajuta participanţii să ia cele mai bune decizii pentru ei şi familiile lor şi, totodată, organizează activităţi ocupaţionale care contribuie la relaxare, conectare cu ceilalţi şi descoperirea de noi perspective.
‘Dăm startul întâlnirilor grupului de suport psihologic. El se adresează atât pacienţilor diagnosticaţi cu boală oncologică, cât şi familiilor acestora. Vom fi aici pentru cei care ni se vor adresa în miercuri, o dată la două săptămâni, de la orele 17 la 19, în amfiteatrul de la etajul 7 al IRO Iaşi. Studiile de specialitate spun că grupurile au rezultate bune în ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor, iar din punct de vedere emoţional scade depresia, anxietatea. Mai mult decât atât, oferă persoanelor posibilitatea de a comunica, de a socializa cu alte persoane care trec prin aceeaşi experienţă de viaţă’, a afirmat psihologul Claudia Borhan. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)