Grup infracţional specializat în contrabanda cu produse accizabile, destructurat la Galaţi
Publicat de gabrielarotaru, 22 iunie 2017, 12:59
În acest scop, la data de 21.06.2017 au fost efectuate un număr de 12 percheziţii la domiciliile şi locuinţele fără forme legale ale membrilor structurii infracţionale, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate peste 2.000 de pachete de ţigări de contrabandă şi cantitatea de 1.400 litri de combustibil.
De asemenea, au fost găsite şi ridicate un număr de 8 autovehicule utilizate pentru realizarea activităţilor de contrabandă.
În urma cercetărilor efectuate au rezultat suspiciuni rezonabile că, în cursul lunii septembrie 2016, inculpaţii H. Gabriel, C.G. Marian, F. C. Daniel şi P. I. Marinel, cetăţeni români şi R Moldova, au constituit un grup infracţional organizat la care ulterior au aderat şi inculpaţii F. George, M. Marian şi M. Cornelia.
Acţionând în cadrul grupului infracţional organizat, în perioada septembrie 2016 – iunie 2017, membrii acestuia au introdus în România, din Republica Moldova, peste 125.000 litri de produse energetice accizabile (motorină) şi peste 13.000 pachete de ţigări, aceştia procedând la valorificare acestora.
Prin ordonanţele din data de 22.06.2017 s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui număr de 6 inculpaţi, faţă de alţi 2 inculpaţi dispunându-se luarea măsurii preventive a controlului judiciar.
Acţiunea a fost desfăşurată cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi si sprijinul tehnic a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
(Radio Iaşi/ Comunicat de presă ITPF Iaşi/ FOTO ITPF Iaşi)