Guvernul aprobă o investiţie de 5 miliarde de euro pentru Autostrada Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni
Publicat de Andreea Drilea, 30 octombrie 2024, 11:34
‘Vă anunţ că astăzi am avizat indicatorii tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii ‘Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni’. Este o porţiune de 93 km din cei 311 km pe care îi va avea Autostrada Unirii (A8), ce va lega Moldova de Transilvania. Vorbim despre o investiţie totală de peste 26 miliarde lei, asigurată din bani europeni prin Programul Transport 2021-2027 şi de la bugetul de stat’, a scris ministrul Finanţelor pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, este un pas important pentru Autostrada Unirii, care va poziţiona România ca un nod de legătură strategic în Europa de Est.
‘Pe termen lung, acest proiect va sprijini o dezvoltare economică echilibrată, oferind Moldovei instrumentele necesare pentru a deveni un actor economic puternic la nivel naţional şi regional. Mă bucur că aceste investiţii strategice prind viaţă rând pe rând: Pentru cei care nu ştiu, ca ministru al fondurilor europene am reuşit aprobarea pentru 2021-2027 a unui program special dedicat sectorului transporturilor, din care peste 305 km drumuri noi sau reabilitate, 2370 km drumuri dotate cu elemente de siguranţă rutieră, 150 km linii de tramvai şi metrou reconstruite sau modernizate şi 64 km de căi ferate reconstruite sau modernizate. Aceasta este strategia pe care ne-am asumat-o: să asigurăm absorbţia integrală a fondurilor europene alocate prin Politica de Coeziune de 46 miliarde Euro, precum şi prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă de peste 29,7 miliarde Euro, ceea ce înseamnă să acoperim partea de cofinanţări de la bugetul de stat. Pentru următorii ani, planificarea bugetară pe termen mediu corespunde cu implementarea unui volum de investiţii ce ne plasează pe locuri fruntaşe în UE: de peste 7,9% din PIB în anul 2025, 7,7% din PIB în anul 2026, 6,5% din PIB în anul 2027’, a scris Marcel Boloş.
Traseul acestui tronson al A8 se desfăşoară pe teritoriul judeţului Iaşi, începând din zona localităţii Moţca, tranzitează teritoriile localităţilor Paşcani, Târgu Frumos, Podu Iloaiei, municipiul Iaşi şi se finalizează în zona localităţii Ungheni, unde face joncţiunea cu Podul peste Prut, potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Pe traseul cu o lungime de 93,269 km vor fi construite inclusiv 101 poduri/pasaje, 14 tuneluri, 11 noduri rutiere, 4 spaţii de servicii, 2 Centre de Întreţinere şi Coordonare (CIC) şi 6 parcări de scurtă durată. AGERPRES
Guvernul va aproba, miercuri, o investiţie de 5 miliarde de euro pentru Autostrada Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni, anunţă premierul Marcel Ciolacu.
Cei peste 88 km de autostradă vor fi gata în trei ani, a spus prim-ministrul în debutul şedinţei de guvern.
‘Aprobăm, cum deja am obişnuit, o nouă investiţie majoră de infrastructură rutieră, Autostrada Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni. Cei peste 88 km de autostradă vor fi gata în trei ani de zile şi vor contribui, cum e normal, la dezvoltare economică a zonei. Este o investiţie de peste 5 miliarde de euro, finanţată mai ales din fonduri europene, pe Exerciţiul financiar 2021-2027’, a spus Ciolacu.
Conform proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei, Executivul urmează să aprobe indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii ‘Autostrada Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni’, judeţul Iaşi. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro