Guvernul va discuta în această săptămână primul set de măsuri pentru fermierii afectaţi de secetă
Publicat de Andreea Drilea, 26 august 2024, 06:32
Autorităţile au în vedere despăgubiri pentru pagubele produse de seceta pedologică, dar şi un nou pachet de sprijin pentru anul viitor.
Reporter: Petruţa Obrejan: Chiar în urmă cu câteva zile, între ministrul Agriculturii, Florin Barbu, şi reprezentanţii fermierilor a avut loc o discuţie care a vizat, pe de o parte, acordarea de despăgubiri pentru pagubele produse de seceta pedologică, dar şi pentru un nou pachet de măsuri pentru combaterea efectelor secetei, pachet pe care ministrul urmează să-l prezinte membrilor guvernului. Se are în vedere, totodată, crearea unui mecanism agreat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară de asigurare din partea statului a unei suprafeţe de circa 7 milioane de hectare cu o primă de asigurare în valoare de 3.000 lei pentru fiecare hectar. Ministrul Agriculturii a mai spus că urmează să se modifice şi condiţiile de acordare a Creditului Fermierului şi suspendarea plăţii ratelor la creditele cu dobândă mai mare de 2% plus Robor până în octombrie 2025. Cei prezenţi la reuniune au mai discutat despre irigaţii, despre înfiinţarea unor sisteme locale de irigat, dar şi despre importanţa perdelelor forestiere.
Rador/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro