La fotbal, trăim doar din amintiri…
Publicat de nicolaetomescu, 9 iulie 2016, 08:50
În ziua de 10 iulie 1994, România a fost… la mai puțin de un pas de semifinalele Campionatului Mondial, dar neputința și destinul au transformat în lacrimi speranţele „Generaţiei de Aur”…
Partida de pe „Stanford Stadium” din San Francisco a fost una echilibrată. Vedeta de atunci a suedezilor, Thomas Brolin, deschisese scorul în minutul 78 (după o schemă lucrată, care a prins pe picior greşit apărarea noastră). Tricolorii au reuşit să egaleze prin Răducioiu (minutul 88), cel care a reluat în poartă balonul şutat de Hagi şi deviat de un fundaş advers. S-a intrat în prelungiri, iar în minutul 101, acelaşi Răducioiu a şutat de la marginea careului mare şi a dus România în avantaj. Imediat după reluarea jocului, nordicii au rămas în zece – după ce Stefan Schwarz l-a faultat din postura de ultim apărător pe Ilie Dumitrescu. A venit minutul 115, minut în care Florin Prunea a ieşit greşit la o centrare venită din partea dreaptă a atacului suedezilor; înaltul Kennet Andersson a reluat cu capul în plasa porţii apărate de goalkeeper-ul tricolorilor. S-a ajuns la penalty-uri, acolo unde, alţi doi jucători extraordinari (Dan Petrescu şi Miodrag Belodedici) au fost doborâți de emoții și au ratat… România părăsea, pentru a doua oară, un turneu final în urma executării loviturilor de pedeapsă, prima dată consemnându-se acest fapt în 1990 (România-Irlanda).
În 1994, România a fost eliminată în faza sferturilor, performanţa „Generaţiei de aur” păstrându-și caracterul de unicitate în istoria fotbalului românesc. Tot atunci, Gheorghe Hagi era inclus echipei ideale a World Cup 94, iar reușita sa împotriva Columbiei a fost votat „Cel mai frumos gol al turneului”…
feature realizat, în 1994, de Nicolae Tomescu
Purtătorul clasic al numărului 10 (conducător de joc), s-a remarcat prin claritatea paselor trimise către atacanți și șuturile senzaționale către poartă (de multe ori, în poartă)… Deși nu a fost remarcat la capitolul viteză, se orienta fabulos în teren, reușind să fie prezent în cele mai favorabile poziții de joc, ceea ce i-a permis să paseze decisiv, să șuteze – așa cum se vede mai sus… Hagi a debutat în echipa națională la vârsta de 18 ani (10 august 1983). Jucase pentru România în echipele de juniori (sub 16 ani, sub 17 ani, under’18) și echipa olimpică. 16 octombrie 1985 semnifică desemnarea lui Hagi în calitatea căpitanului, de către Mircea Lucescu – pe atunci antrenor al echipei naționale; Hagi avea doar 20 de ani, iar meciul împotriva Irlandei de Nord era decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic (ediția 1986). Rezervă la Campionatul European din 1984, titular la Cupa Mondială din 1990 (Italia), a devenit, după retragerea lui Silviu Lung, căpitanul de drept (65 de partide), conducând echipa României la două Cupe Mondiale (1994, S.U.A. și 1998, Franța), la două Campionate Europene (1996, Anglia și 2000, Belgia/Olanda). În ziua de 24 aprilie a anului 2001 Gheorghe Hagi s-a retras din echipa națională, la festivitate participând aproximativ 80.000 de fani… Măreția unui rege al fotbalului românesc constă în faptul că nu a avut inimă decât pentru regatul său…
