Nepal, „un cerc al reîncarnărilor”/FILM de Nicolae Tomescu

Publicat de nicolaetomescu, 19 martie 2020, 12:51 / actualizat: 19 martie 2021, 14:23

Mi-am amintit, pe parcursul celor peste 7 ore de zbor: „Nu există înălțimi de neatins, ci numai aripi prea scurte”. Emoția a generat, în principal, exprimări reale (la nivelul conștiinței și trăirilor mele), fie a fost prelucrată în marele complex al asocierilor cu alți oameni. Sunt unii care furnizează materia primă pentru tipul comun de coșmar, cel care pune în scenă cuvinte precum: „Cine se gândeşte la Nepal ca la altceva, descoperă faptul că are în faţa ochilor doar un platou gigantic şi aproape sterp, înconjurat de munţi plini de zăpadă, unde nu cresc decât muşchi şi licheni.”; în plus, „(…)să vezi ce ne așteaptă încă din aeroport…” Recunosc o parte de adevăr… Viza, disponibilă la sosire, presupunea 3 (trei) poze tip pașaport și 30 de dolari (25 USD + taxa de ieșire) pentru taxa de viză (se recomandă să ai suma exactă); formularul de viză poate fi cerut și completat la intrarea în Nepal, poate fi descărcat și completat din România (pentru a nu pierde timp prin aeroportul din Kathmandu) sau, așa cum s-a întâmplat în cazul meu, în două rânduri, îl primești în avion…

Ce am înțeles din propria mea experiență /Vezi și „Ușa deschisă…”/FILM (teaser) de Nicolae Tomescu/ și ce posed, acum, ca reprezentare?

Kathmandu, capitala Nepalului (din secolul al XVII-lea), situată la 1.400 m altitudine în… „Valea Kathmandu”[1], având prima atestare documentară în anul 900 d.Cr., suportă o populație de peste 2 milioane de locuitori, împreună cu „orașele-surori” Patan/„localitatea artelor, a meseriilor” (5 km depărtare) și Bhaktapur, „orașul celor devotați” (14 km distanță)/. Cea mai dezvoltată zona urbană din Nepal, cu infrastructura cea mai avansată și un grad de alfabetizare a populației (de 98%), aproape toți locuitorii vorbind o limbă străină, alta decât nepaleza sau engleza (franceza, chineza, germana, coreeana, ebraica ș.a), poarta de intrare pentru turismul nepalez pare, în primă instanță, o adevărată casă de nebuni; străzile sunt strâmte, aglomerate, oamenii se mișcă neîncetat și în număr mare, de colo până colo (cu motociclete, ricșe, pe jos, pe biciclete); modele japoneze de acum câteva decenii sau „Tata” indiene (la mâna a doua) alcătuiesc zestrea mașinilor – în teorie, se circulă pe partea stângă a drumului, regula de bază fiind să avansezi, să te strecori, să nu blochezi drumul (deși se claxonează fără intermitențe, nimic nu seamănă cu nervozitatea de pe străzile Bucureștiului); spectacolul străzii (inclusiv trecerea acesteia, ca artă a supraviețuirii) este captivant, deopotrivă respingător, nu poți să îl ignori, produce, simultan, durere și plăcere bizară; străzile cu asfalt știrb, gunoiul strâns sau aruncat în mormane, apa stătută, animale-îndeosebi vacile sfinte rătăcind (oriunde au ele poftă), case fără geamuri, pe jumătate căzute (sau pe jumătate tăiate – mă refer la cei care au construit fără certificate de urbanism și devin subiectul acțiunii de lărgire a străzilor), tarabe cu fructe și băuturi ieftine, femei hinduse care când țes, când perpelesc porumb pe o tavă cu jăratec, elevi în uniforme regulamentare (Nepalul are viitor, oricât de murdar și de corupt i-ar fi prezentul), mii de fire electrice care se încalecă pe deasupra capetelor bezmetice, reclame țipătoare, urme (inclusiv comercializate) ale religiozității, temple hinduse și stupe; mai presus de orice, forfota din absența vegetației, drept consecință – aerul cald, înăbușitor, oameni grăbiți, dintre care destui poartă măști de protecție împotriva poluării.

Totuși, nu mi s-a părut că spațiul respectiv dezvoltă o patologie mai accentuată decât unele țări civilizate, nu am întâlnit manifestări evidente ale agresiunii externe, delirului, ideilor expansive și euforice de grandoare, sindroame paranoide, structuri de caracter compulsive…

Despre «piațete» (piețe mici aflate la o răspântie de străzi)? Cele din Patan și Bhaktapur, cu vechi pagode de lemn, sunt cunoscute cu același nume de „Durbar Square”, la fel ca piața din Kathmandu. „Palatul Regal”, cunoscut sub numele de „Hanuman Dhoka”, a fost fondat în secolele IV-VIII d.Cr. și extins, de o manieră considerabilă, în secolul al XVII-lea; adăpostea, inițial, 35 de curți interioare, dar cutremurul din 1934 a redus numărul acestora la 10; destinul mi-a purtat pașii prin palat, înainte de cutremurul năprasnic din 2015; îmbrăcată în roșu și adăpostindu-se sub o umbrelă, statuia „Hanuman” (care datează din 1672) marchează intrarea; chipul zeului a dispărut, au rămas statuile, platforma folosită la încoronare, Muzeul „Tribuvhan”…

Diversitatea culturii medievale a permis atât hinduism-ului cât și buddhism-ului să transforme Kathmandu într-un oraș al artelor frumoase, plin de temple hinduse și monumente buddhiste.   Am vizitat Stupa „Chaitya Swayambhunath” (locul de unde se spune că a fost creată așezarea, din lacul primordial), unul dintre cele mai importante monumente buddhiste din lume, aflat la 3 km vest de Kathmandu, ridicat, potrivit unor opinii, cu circa 2.000 de ani în urmă, având suprastructura pictată, pe toate cele patru părți, cu ochii lui Buddha, simbol al ochilor atoatevăzători, având la bază o multitudine de roți de rugăciune învârtite, incontinuu, de credincioși. Cunoscută și sub denumirea de „Templul Maimuțelor”, stupa milenară, decorată cu steaguri multicolore, este cea mai profundă expresie a simbolismului buddhist din Nepal, bucurându-se de un amplasament special (deschide panorama asupra orașului Kathmandu și… dezvăluie poluarea de care suferă)…

Bodhanath este unul din locurile cele mai sacre ale buddhismului din Nepal, oferind spectacolul unic al pelerinilor buddhiști, care înconjoară templul – prosternându-se (cu fiecare doi-trei pași); atemporali, parcă încremeniți în proiectul lor de trăire, de viață, tibetanii în haine tradiționale și călugării buddhiști în straie lungi și roșii articulează centrul culturii tibetane din Nepal, veche de 2.500 de ani (o înălțime de 36 m, cu ochii pictați ai lui Buddha, deopotrivă cu roți de rugăciune), care închide valea estică, în apropierea zecilor de mănăstiri buddhiste și comunități tibetane înfloritoare…

*

Într-o dimineață de mai (2014), în condiții meteo și de vizibilitate precare, zborul panoramic deasupra Himalayei a reprezentat, în sine, o experiență fascinantă, chiar dacă nu a fost ocazia unică de a admira vârfurile înzăpezite ale Everestului și ale celorlalte înălțimi de peste 8.000 m… Desigur, și zborurile înspre[2] și dinspre Bhutan m-au purtat peste culmile înzăpezite ale Himalayei, oferind imagini de neuitat ale „Acoperișului Lumii”… /Vezi și „Casa Zăpezilor”/FILM de Nicolae Tomescu/

O zi a fost dedicată orașelor istorice din Valea Khatmandu: Patan, oraș străvechi, cunoscut ca Lalitpur (situat la 5 km sud-est de Kathmandu), un adevărat muzeu în aer liber, cu numeroase temple, statui ale zeităților protectoare, un tezaur artistic din bronz și din lemn; continuarea însemnase Bhaktapur, cunoscut ca Bhadgaon, faimos pentru arta și arhitectura medievală, cu străduțe pitorești, case tradiționale și ateliere de artizanat, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, cu „Durbar Square” – în care impresionează „Poarta Leului”, „Poarta de Aur”, „Palatul celor 55 de Ferestre”, „Templul Batsala” și statuia regelui Bhupatendra Malla, precum și templul hinduist de la Changu Narayan. Am remarcat unul dintre cele mai înalte temple-pagodă, „Nyatapola”, respectiv alt templu impresionant prin dimensiunile sale, dedicat „Zeului terorii”, numit „Bhairavnath”. În următoarea «piațetă» admirasem Templul „Dattatraya”, construit în anul 1427 din trunchiul unui singur copac…

Pe drumul de întoarcere în Kathmandu mi-a fost propusă vizitarea Templului Pasupathinath, cel mai sacru templu hindu din Nepal, în apropiere de cea mai mare stupă tibetană; legenda spune ca locul actualului templu a fost descoperit de Shiva, zeul hindus, pornit în căutarea unui loc liniștit unde să se adapostească; Shiva este cunoscut sub mai multe nume, Pashupati[3] desemnează doar unul dintre ele; templul, în care au voie să intre doar hindușii, a ajuns un loc ocrotit de UNESCO. În apropiere, pe malurile râului Bagmati (izvorăște tocmai în Himalaya) sunt aduse trupurile hindușilor din castele inferioare, care apoi sunt arse (așa se rupe cercul reîncarnărilor). Ceremonia are loc în tăcere, cu asistența unui preot ce se trage din brahmani indieni, iar morții sunt însoțiți de rude îmbrăcate în alb, culoarea doliului. Un punct de atracție este reprezentat de „oamenii sfinți” hinduși, sadhu, asceți și yogini care, în cazul concret al expediției, nu s-au dovedit decât copii calpe, vopsite pe față și îmbrăcate în portocaliu (culoarea renunțării), nicidecum în căutarea eliberării prin contemplare și meditație, ci așteptând câteva bancnote în schimbul permisiunii de a fi fotografiați… 

*

Revenirea în Kathmandu a fost de scurtă durată[4], plecându-se către Tibet („Tibet… Mister și certitudine”/FILM de Nicolae Tomescu…)

Am parcurs circa 120 km, mai întâi până la Kodari, punctul de frontieră cu China, unde am trăit întâmplări neobișnuite. Nicidecum romanul scris de Jules Verne… Revendicările nu priveau „redresarea axei Pământului – pentru a o face perpendiculară pe planul eclipticii (la fel ca a planetei Jupiter)”, ci trecerea frontierei; operațiunea nu a fost proiectată pentru a fi realizată „cu ajutorul unei lovituri de tun”, ci cu prezentarea pașapoartelor, pretextul experimentului nu era „exploatarea cărbunelui din zonele arctice” sau „redresarea planetară”, ci dorința de a înțelege Tibetul, planul nu a dat naștere unei „explozii gigantice în masivul Kilimanjaro”, dar o carte cu Dalai Lama a inflamat spiritele cuceritorilor. Vameșii chinezi au intrat în panică, dată fiind și existența unei delegații militare în zonă, chiar pe „Podul Prieteniei”. Dormind noaptea într-un loc în care m-am spălat cu ajutorul găleților, am pornit dis-de-dimineață către Zhangmu (acolo unde începe lanțul muntos propriu-zis); orașul, aflat la o altitudine de 2.300 m, cu o climă subtropicală blândă, o binecuvântare față de Tibetul mai răcoros, înconjurat de munți maiestuoși, cu râuri limpezi, cu flori (tot timpul anului), este oarecum pitoresc datorită peisajului. „Autostrada prieteniei” (și controalelor interminabile) șerpuiește printre înălțimile gri împietrite, printre văi pitorești și trecători marcate, în mod mistic, de stegulețele cu rugăciuni care flutură în bătaia vântului, ducând, astfel, mesajele în cele patru zări…

Reveneam în Nepal după aproape o săptămână[5], ghidul local conducându-mă prin centrul capitalei Kathmandu pentru a vizita artera comercială „Walkabout” și pitorescul cartier comercial „Thamel” (sunt, doar într-o măsură, reprezentative pentru Nepal). „Sir, you want, please? Very good price, best price” ademenește la tot pasul; patronii de mici magazine înghesuite, vânzătorii ambulanți, oamenii cu ricșa sau șoferii de taxi, toți vor să-ți ofere ceva[6], „la cel mai bun preț posibil”…

Conform tradiției șerpașilor, se manifestă prietenia și respectul pentru cei care au pășit în Nepal prin „Farewell Dinner” – cina de bun rămas[7], într-un local specific, cu muzică și dansuri tradiționale; a rămas pentru altă dată „Khata”, simbolul norocos, semn al dragostei, al faptului că se vor îndeplini multe dintre dorințele noastre pentru un viitor mai bun…

[1] (cuprinde întreaga vale himalayană din jurul orașului, laolaltă cu aglomerația urbană „Tri-City”)…

[2] Bhutan ZIUA 4 / 06.05.2014:  KATHMANDU – PARO – THIMPHU (avion + autocar / 55 km)… Transfer la aeroport, pentru zborul către Bhutan, cu compania „Druk Air Bhutan National Airline”, KB 205 (08:45 / 10:20)…

[3] Pashi=ființă vie, iar Pati=stăpân, cu alte cuvinte, Pashupati ar fi stăpânul tuturor ființelor din univers…

[4] ZIUA 7 /  09.05.2014:  PARO – KATHMANDU – ZHANGMU (avion + autocar / 115 km – cca 4h)…

[5] ZIUA 13 / 15.05.2014:  LHASA – KATHMANDU – DOHA

Transfer la Aeroportul „Lhasa Gonggar” pentru zborul spre Kathmandu cu „Air China” CA 407 (11:05/ 10:30)…

[6] Obiecte artizanale pe post de antichități, îmbrăcăminte, pashmina (textile din lână de cașmir), „cremă-balsam de tigru”, statui, statuete, suluri cu desene tantrice, brățări, mărgele, instrumente muzicale, „thanka” (picturi religioase), „mandale”, echipament pentru expediții pe munte, chiar hașiș sau alte droguri mai ușoare…

[7] Zestrea gastronomică nepaleză depinde nu atât de relief sau de resurse, cât, mai curând, de religia celui care îţi aşterne masa… Bucătăria (re)simte, abundent, influenţe din partea strălucitelor civilizaţii ale Asiei: etnicii nawari (în valea Kathmandu) au o bucătărie bazată pe bivolul de apă, pe cereale şi pe plante fermentate, abundă în usturoi, piperuri, cardamon, coriandru, şofran şi turmeric (şofran indian, curcuma); date fiind restricţiile de dietă ale castei superioare hinduse, populaţiile khas/pahari consumă supa de linte cu orez fiert sau bucăţi de pâine de grâu nedospită, fierturi de porumb, cu boabele întregi sau mămăligi lungi; triburile de deal („cei de neatins”) mănâncă porc şi bivol; bucătăria din Himalaya, mâncarea tibetanilor şi a celor sub influenţa culturală tibetană, este bazată în special pe cereale (orz şi mei) şi cartofi, se bea lapte de vacă, se poate consuma carne de iac sau carnea vitelor provenite din încrucişările dintre iac şi vacă. Gastronomia stradală face parte din experienţa culinară a unei călătorii prin Nepal; produsele sunt expuse pe jos – ardei iuţi, usturoi, ghimbir, roşiile tip prunişoare, ingrediente nelipsite în bucătăria nepaleză. La piaţă, peştele se vinde prăjit ori uscat, iar în magazinele locale, produsele se vând vrac, direct din saci…