Himalaya (7)… Text și foto: Nicolae Tomescu

Publicat de nicolaetomescu, 5 martie 2015, 12:59

Totodată, drumul mi se pare a fi o călătorie intimă. Doar rătăcitorii nu au nicio cale de străbătut…

În mai 2014, am pășit pe drumul…

Starea de mister aduce cu sine o certitudine. Mai curând, prin intermediul relatării în scris, zi de zi, a călătoriei mele, ceea ce este (încă) neînțeles sau nedescoperit, va deveni, imediat, o taină, un secret (la îndemâna tuturor)…

***

ZIUA 7 /  09.05.2014:  PARO – KATHMANDU – ZHANGMU (avion + autocar / 115 km – cca 4h)

Transfer la aeroport pentru zborul spre Kathmandu cu compania Druk Air Bhutan National Airline, KB 204 (08:00 / 08:55). ..

600.000 de kilometri pătrați… Este greu de crezut că acolo unde se ridică, în prezent, cei mai înalți munți de pe glob au fremătat, cândva, valurile unei mări vaste, care se întindea din Asia Mică până pe teritoriul Chinei actuale. Plăcile tectonice, aflate în continuă mișcare, se ciocnesc în numeroase regiuni ale Pământului, fenomen care a cauzat ridicarea suprafeței terestre în această parte a Asiei. Procesul continuă, el a dat naștere unor munți fără egal.[1] Himalaya are 38 de vârfuri mai înalte de 7.000 m și 8 vârfuri mai înalte de 8.000 m, culminînd cu Everestul (8.848 m).[2] Mai mult de 100 de vârfuri se ridică la înălțimi de peste 7.200 de metri, iar 14 dintre acestea depășesc 8.000 de metri. De aici izvorăsc numeroase cursuri de apă asiatice: Brahmaputra, Ind, Gange. Trecătorile pot fi întâlnite la altitudini de peste 3.000 de metri, sunt printre cele mai înalte din lume.

Ideea de munte este corelativă cu destinul uman. Din pruncie, fiecare urcă muntele propriei vieți. Nu o dată, suntem asemuiți lui Sisif – eșecul zămislește revenirea, dorința de a acționa răscolind fără încetare. De unde vine această nevoie de Paradis? Revăzînd un pasaj din Divina Comedie, cred că am înțeles: pentru a se naște munții trebuia să existe Infernul, un soi de pâlnie care se pierde în abisuri. Munții pot fi asemuiți Paradisului imaginat de Dante, încearcă să ofere un model al lumii într-o variantă pe deplin autentică la nivel poetic, inexactă la nivel geologic, pilduitoare întrucât sugestiile sunt mai puternice decât denotațiile concrete în realul imediat. Pentru noi s-a născut muntele. Simți sentimentul unei împliniri, dar și deznădejde, angoasă, tot ce ține de un complex afectiv menit să-l arate pe om așa cum este. O ascensiune înseamnă o luptă cu limitele care nu sunt atât în afara noastră, cât înlăuntrul propriei ființe. Dacă vom reuși contopirea unor creații înălțate cu vârful către Dumnezeu și cu abisurile care se prăvălesc în interiorul nostru, avem fiecare șansa să înregistrăm „recorduri” și să credem în vocația de „alpinist”. Să fim „sportivi”, luîndu-ne răgazul de a urmări conturul munților în deplina lor monumentalitate. Nu trebuie să mergi departe pentru a ajunge la tine însuți/însăți, să dobândești sentimentul muntelui, deplinătatea libertății interioare. Desigur, atunci când îți propui să explici fapte de conștiință intervine responsabilitatea scriitorului, mijlocitor al unor destăinuiri și părtaș la aventură, datoria morală de a comunica ceea ce vedem și simțim, semnificația celor care au ajuns pe munte. Dimensiunea culturală, aromele rafinate ale cuvântului, ideea de partener în ascesiuni creează și o solidaritate umană, motivează gesturile care duc la descoperirea unor lumi existente la scara mare a timpului. Reconstruirea lor prin act și imagine, aspirația de a descoperi și de a izbândi ne îndeamnă să nu mai fim disponibili – prea disponibili – în perceperea realității imediate pe orizontală. Dacă epuizezi orizontala, singura șansă rămâne verticala. În virtutea unei asemenea filosofii culturale, privilegiații au șansa verticalei, relației intime între Dumnezeul din noi și cel dinafara noastră. Sunt convins că la revelație (mistică) ajunge doar cel care ajunge. Oricum, „șansa” singurătății absolute nu există atâta timp cât cineva te însoțește cu gândul…

*

Revenirea în Kathmandu a fost de scurtă durată, plecându-se către Tibet…

Am parcurs circa 120 km, mai întâi până la Kodari, punctul de frontieră cu China, unde am trăit întâmplări neobișnuite. Nicidecum romanul scris de Jules Verne… Revendicările nu priveau redresarea axei Pământului – pentru a o face perpendiculară pe planul eclipticii (la fel ca a planetei Jupiter), ci trecerea frontierei; operațiunea nu a fost proiectată pentru a fi realizată cu ajutorul unei lovituri de tun, ci cu prezentarea pașapoartelor, pretextulul experimentului nu era exploatarea cărbunelui din zonele arctice sau redresarea planetară, ci dorința de a înțelege Tibetul, planul nu a dat naștere unei explozii gigantice în masivul Kilimanjaro, dar o carte cu Dalai Lama a inflamat spiritele cuceritorilor. Vameșii chinezi au intrat în panică, dată fiind și existența unei delegații militare în zonă, chiar pe „Podul Prieteniei”. Dormind noaptea într-un loc în care ne-am spălat cu ajutorul găleților, am pornit dis-de-dimineață către Zhangmu (acolo unde începe lanțul muntos propriu-zis); orașul, aflat la o altitudine de 2.300 m, cu o climă subtropicală blândă, o binecuvântare față de Tibetul mai răcoros, înconjurat de munți maiestuoși, cu râuri limpezi, cu flori (tot timpul anului), este oarecum pitoresc datorită peisajului. „Autostrada prieteniei” (și controalelor interminabile) șerpuiește printre înălțimile gri împietrite, printre văi pitorești și trecători marcate, în mod mistic, de stegulețele cu rugăciuni care flutură în bătaia vântului, ducând, astfel, mesajele în cele patru zări…

[1] Munții Himalaya (în sanscrită, „him” desemnează zăpada, iar „alaya” înseamnă casa, deci „Casa Zăpezilor”) cunosc și denumirea „Locul Zeilor”, „Acoperișul Lumii” sau „Al treilea pol al Pământului”. Munții Himalaya se întind între valea superioară a Indului, la vest, și valea fluviului Brahmaputra, la est; sunt împărțiți în trei lanțuri montane paralele, care cresc în înălțime spre nord: Siwalik, Himalaya Mijlocie și Himalaya Înaltă, care poate fi subîmpărțită în Himalaya de Vest (Punjab), Centrală (cu varful Everest) și de est (Assam). Munții sunt într-un proces continuu de înălțare. Placa tectonică indiană, care alcătuiește o parte importantă a litosferei, se mișcă sub masiv cu o viteză de 5,5 metri pe an.

[2] Numele tibetan al muntelui este Quomolangma, în traducere, „Obârșia Pământului și a Apei” (numele nepalez este Sagarmatha, în traducere Zâna Pământului).

Himalaya (6)… Text si foto: Nicolae Tomescu

Publicat de nicolaetomescu, 20 februarie 2015, 11:47

Totodată, drumul mi se pare a fi o călătorie intimă. Doar rătăcitorii nu au nicio cale de străbătut…

În mai 2014, am pășit pe drumul…

Starea de mister aduce cu sine o certitudine. Mai curând, prin intermediul relatării în scris, zi de zi, a călătoriei mele, ceea ce este (încă) neînțeles sau nedescoperit, va deveni, imediat, o taină, un secret (la îndemâna tuturor)…

***

ZIUA 5 / 07.05.2014:  THIMPHU – PUNAKHA (72 km – autocar cca 2h)

Dimineața, am vizitat „Fortăreața Glorioasei Religii”, Tashichho Dzong, care domină zona, într-un mod maiestuos, prin grandoarea și frumusețea stilului tradițional în care a fost construită. Este centrul guvernământului și centrul religios, aici aflându-se locul sălii tronului și sediul Je Khenpo (abatele-șef), construit în anul 1641 de Shabdnung Ngawang Namgyal, unificatorul politic și religios al Bhutanului, reconstruit în anii ’60 ai secolului XX în manieră tradițional bhutaneză. Am pătruns în Memorialul Chorten, devenit emblema Bhutanului, cea mai impresionantă stupă dedicată celui de-al treilea rege Jigme Dorji Wangchuck, supranumit „Tatăl Bhutanului Modern”, construită la inițiativa mamei sale, Regina Ashi Phuntsho Choden Wangchuck (în 1774), la doi ani după pierderea fiului său, un monument al păcii, înconjurat permanent de „pelerine” care murmură mantre și învârt roți de rugăciune. Turul de oraș continua cu Institutul de Medicină Tradițională, fondat pentru a îmbunătăți medicina tradițională din regat, Muzeul Textilelor – care prezintă o gamă vastă de produse din materiale textile, produse mesteșugărești și obiecte decorative, Changangkha Lhakhang, cel mai vechi templu din Thimphu – datează din secolul al XV-lea, Biblioteca Națională – care păstrează o colecție inestimabilă de manuscrise antice budhiste și Institutul Zorig Chusum, cu o școală importantă de pictură, unde studenții deprind mesteșuguri tradiționale, mai ales arta de a picta „thanka”, manuscrisele sfinte buddhiste. Guvernul a fondat și a sponsorizat, în anul 1971, acest institut național pentru a promova și păstra nealterată cultura, pentru a contribui la dezvoltarea economică a țării prin produse și servicii de calitate; de-a lungul istoriei, Bhutanul a conservat o tradiție istorică unică; aceasta a jucat un rol vital în modelarea patrimoniului cultural distinct a cărui continuitate este reflectată în cele 13 arte și meșteșuguri. Am ajuns apoi la Nunnery, unde maicile budhiste practică dharma, la punctul de belvedere Sangaygang, de unde se vede întreaga Vale Thimphu, la Mini Zoo pentru a vedea Takin–ul, animalul național al Bhutanului. Ne-am deplasat spre Punakha (capitala Regatului Bhutanez, până în anul 1955), localitate în care își are reședinta de iarnă Je-Khempo, conducătorul religios al Bhutanului. De-a lungul drumului ne întâmpinase, la tot pasul, armonia celestă dintre peisajele și liniștea montană de aici, dar și steagurile cu rugăciuni ale celor mai pioși budiști. Am trecut prin pasul Dochula, situat la o altitudine de aproximativ 3.100 m, unde am oprit pentru fotografii, nefiind posibil să distingem vârfurile de peste 7.000 m ale munților Himalaya de est, ratând – și la dus și la întoarcere – priveliștea asupra Gankher Puensum (7.497 m). Câmpuri terasate, zone împădurite, înainte de a ajunge la partea de sus a unor dealuri, apoi drumul coboară prin păduri de rododendroni și magnolii, după care am trecut printr-o zonă semi-tropicală cu portocali, bananieri, cactuși…

*

ZIUA 6 / 08.05.2014:  PUNAKHA – PARO (135 km / autocar 4-5h)…

Am vizitat și cea mai impresionantă fortăreață, Punakha Dzong, construită strategic, la confluența râurilor Pho Chhu și Mo Chhu (1637). Fortăreața, loc de încoronare a regilor buthanezi, încă din anul 1907, a suferit – de-a  lungul timpului – diferite incendii, cutremure, inundații cărora le-a rezistat eroic, jucînd un rol important în istoria Bhutanului, devenind centrul administrativ și religios al districtului Punakha, totodată reședința de iarnă a conducătorului lama din Bhutan. Una dintre atracțiile fortăreței este sistemul de 21 de temple care încântă prin armonia decorațiilor și a arhitecturii; arată ca un vas gigantic, cu lucrări rafinate în lemn și picturi detaliate. În Paro, am vizitat Ta Dzong, turnul de observație construit pentru apărarea Rimpung Dzong (în timpul războaielor interne din secolul al XVII-lea), care a devenit, din 1968, Muzeul Național Bhutanez, adăpostind o moștenire culturală de o valoare inestimabilă. Colecțiile muzeului includ picturi religioase – thanka, obiecte de artă care datează din secolul al VII-lea, stampe bhutaneze și o colecție de arme, respectiv de armuri. De aici, coborâm spre Rimpung Dzong, care controlează toate activitățile religioase și sociale din vale. Dzongul, construit ca o cetate, în anul 1646, de primul lider temporal și spiritual al Bhutanului, găzduiește corpul monastic din Paro, biroul șefului administrativ – Dzongda, inclusiv biroul judecătorului districtului Paro – Thrimpon. Tot aici am privit podul acoperit Nermi Zam…

Înainte de a ajunge în Paro, am avut privilegiul să fotografiem, de la cațiva metri, după o ascensiune dificilă (dar de neuitat), celebrul „Tiger’s Nest”, în traducere „Cuibul Tigrului”, după cum este cunoscută Mănăstirea Taktshang Goemba, situată pe o stâncă la înălțimea de aproximativ 800 m deasupra văii. Legenda spune că, în secolul al VIII-lea, Guru Padmasambhava a zburat pe spatele unei tigroaice și, la o distanță de 3 ani, 3 luni, 3 săptămâni, 3 zile și 3 ore de meditație, într-o peșteră, a convertit întreaga vale Paro la buddhism; el este creditat cu introducerea buddhismului în această parte a lumii (reprezintă zeitatea tutelară a țării). Mai târziu, în secolul al XVII-lea, cel de-al patrulea lider temporal al Bhutanului, Tenzin Rabgye, a construit templul actual chiar pe locul unde Guru a meditat, numindu-l Taktsang. Templul este unul dintre cele mai sacre locuri de pelerinaj ale buddhiștilor din întreaga lume. A fost demolat, la propriu, de un cutremur – în anul 1998 – și reconstruit cu ajutorul guvernului din Bhutahn, donațiilor individuale, suportului financiar primit din partea altor țări.

Deși picioarele dădeau semne că nu mai vor să fie supuse, am vizitat unul dintre cele mai vechi altare sacre din Bhutan, Kyichu Lhakhang, construit în secolul al VII-lea. Potrivit legendei, regele tibetan Songtsen Gompo a înălțat, în întreaga regiune Himalayană, 108 temple într-o singură zi, pentru a supune demonii care terorizau aceste regiuni…

– va continua –

Himalaya (5) Text și foto: Nicolae Tomescu

Publicat de Iuliana Bubuianu, 16 februarie 2015, 14:24

Totodată, drumul mi se pare a fi o călătorie intimă. Doar rătăcitorii nu au nicio cale de străbătut…

În mai 2014, am pășit pe drumul…

Starea de mister aduce cu sine o certitudine. Mai curând, prin intermediul relatării în scris, zi de zi, a călătoriei mele, ceea ce este (încă) neînțeles sau nedescoperit, va deveni, imediat, o taină, un secret (la îndemâna tuturor)…

***

ZIUA 4 / 06.05.2014:  KATHMANDU – PARO – THIMPHU (avion + autocar / 55 km, aproximativ 1,5 h)

Transfer la aeroport, pentru zborul spre Bhutan, cu compania Druk Air Bhutan National Airline, KB 205 (08:45 / 10:20)…

Zborul spre Bhutan te poartă peste culmile înzăpezite ale Himalayei, oferind imagini de neuitat ale „Acoperișului Lumii”…

Survolînd, mai târziu, Valea Paro, am văzut meandrele râului argintiu Pa Chu, Dzong-ul Paro (dzong înseamnă fortăreață sau cetate) și turnul de observație Ta. După aterizarea pe aeroportul din Paro, cel de-al doilea oraș ca mărime din Bhutan, dar singurul înzestrat cu aeroport internațional, a urmat deplasarea prin fascinanta vale. La confluența râurilor Thimphu și Paro, am urcat și traversat un pasaj îngust, coborând apoi la Namseling, de unde ne-am îndreptat către Thimphu, capitala Bhutanului; ultima se evidențiază prin casele construite în stil tradițional bhutanez, cu un farmec special; odată ajunși în centru, iese în evidență mulțimea localnicilor din piața orașului, oameni îmbrăcați în costume tradiționale – care merg la treburile zilnice într-un mod liniștit, tipic bhutanez…

Aflat la poalele Munților Himalaya, învecinându-se la sud, est și vest cu India, la nord cu China (între Bhutan și Nepal se află statul indian Sikkim, iar Bengalul de Vest separă alcătuirea statală de Bangladesh), Druk Yul (Dzongkha), adică „Țara dragonului”, se află în primele 10 locuri din clasamentul celor mai fericite țări din lume (ultimul Shangri La’ – ţinut magic descris de James Hillton în cartea Orizont Pierdut – sinonim cu orice paradis terestru), singura unde buddhismul este religie de stat (și singura naţiune budistă Vajrayana din lume[1] iar costumul național reprezintă portul obișnuit al locuitorilor. Din 1971, Bhutanul a adoptat un nou sistem de măsurare a progresului național. Pe lângă PIB, țara ia în calcul rezultatele sporului național de fericire (Fericirea Internă Brută), care contabilizează nivelul de sănătate, bunăstarea fizică și spirituală, statutul social al cetățenilor. Thimpu este singura capitală din lume fără semafoare, semnele de circulație de pe marginea drumului oferă alt tip de mesaje conducătorilor auto și pietonilor; sunt realizate manual și afișează o serie de „învățături”: Viața este o călătorie! Du-o până la capăt!, Lasă natura să te ghideze sau, în dreptul curbelor mai periculoase, Ne cerem scuze pentru neplăceri. În ultimele decenii, lumea s-a bazat pe indicatorii financiari pentru a măsura prosperitatea; însă, în lumina ultimelor trenduri economice în scădere, abordarea micului stat a suscitat un interes global, Națiunile Unite au dat undă verde abordării holistice din partea Bhutanului, mișcarea fiind susținută de 68 de țări; mai mult, ONU ia în considerație posibilitatea ca și alte națiuni să adopte modelul, Bhutanul servind drept exemplu și pentru dezvoltarea surprinzătoare pe care a înregistrat-o – ultimele două decenii au însemnat o dublare a speranței de viață, s-au facut importante schimbări în domeniul infrastructurii, s-a reușit integrarea copiilor în sistemul educațional…

Teritoriul Bhutanului, un soi de destinaţie exclusivistă, din cauza/datorită legilor date pentru a proteja mediul şi tradiţiile locale, a fost închis străinilor pentru o lungă perioadă de timp (primii turiști au pășit pe acest tărâm al fericirii abia în 1974); în prezent, numărul vizitatorilor este controlat şi limitat de guvern, în încercarea de a limita dimensiunile valului occidentalizării. În pofida piedicilor legate de căile de acces şi de limitările impuse de guvern, Bhutanul merită văzut, pentru perspectiva diferită asupra a ceea ce este, cu adevărat, important în viaţă, pentru peisajele de vis, pentru şocul cultural pe care îl reprezintă…

Încărcat de istorie şi de legende, universul bhutanez, îndepărtat de aglomeraţia urbană a secolului XXI, conservă tradiţiile şi superstiţiile, ritmul în care se desfăşoară viaţa este ancestral, un tempo al meditaţiei şi rugăciunilor, al armoniei şi feiricii venite din lucrurile simple. Bhutanul poate fi considerat un loc mitic şi utopic, unde te poţi simți (mereu) fericit, izolat şi protejat de restul lumii. O călătorie în această țară înseamnă o întoarcere, cu 2.000 de ani în urmă, la un stil de viaţă rustic şi pur. Casele se bucură de un regim aparte, fiind transmise din generaţie în generaţie – o locuință nu poate să găzduiască familii diferite, ci doar urmaşii aceluiaşi neam, motiv pentru care, atunci când o familie se stinge, casa se vede părăsită (numeroase construcţii, cu o vechime impresionantă, dar în foarte bună stare, sunt abandonate tocmai din această cauză). Dar prima impresie este dată de seninătatea cu care localnicii privesc lucrurile, urmând cu sfinţenie preceptele religioase budiste, complet mulţumiţi cu ceea ce au şi de locul în care se află; sunt calmi, respectuoşi, loiali, având o adevărată veneraţie faţă de familia regală şi mândrie naţională. Deşi au intrat în cotidian câteva dintre noutăţile tehnologiei moderne, tradiţiile sunt parte integrantă a vieții. Orezăriile de mătase se întind pe câmpuri; cât privește orezul comestibil am întâlnit, des, o varietate locală, roșie, secondată de unt – se folosește excesiv în bucătăria bhutaneză[2]; ardeii iuţi devin o mâncare în sine, renunţând-se la statutul de condiment adăugat. Trasul cu arcul este sport naţional (sunt şi campioni mondiali), iar pădurea acoperă mai bine de jumătate din suprafaţa țării. Produsele excedentare sunt comercializate în India, îngrăşămintele chimice sunt interzise, la fel ca şi fumatul[3]. În Bhutan nu există sărăcie, foamete sau cerşetori, nu se poate vorbi nici de crime sau de fricţiuni politice[4]

– va continua –

[1] Una dintre cele trei ramuri principale ale budismului (celelalte două fiind Theravada și Mahayana). Adepții lui Vajrayana susțin că învățăturiile lor tantrice au apărut în India și că provin direct de la Buddha Shakyamuni, caracterizate prin diferitele forme de ritualuri magice și ezoterice, îmbinate cu elemente din hinduismul tantric și din șamanismul tibetan; monahii se numesc lama, întreaga autoritate spirituală a acestei ramuri fiind deținută de Dalai Lama

[2] Celebrul „ceai cu unt” (tipic acestei ţări) fiind, mai degrabă, unt cât cuprinde cu puţină aromă de plante

[3] Încă din 2005, comercializarea de ţigări şi fumatul în spaţii publice au interdicție în Bhutan, prima țară din lume care a dictat astfel de legi. Fiecare om este liber să fumeze în spaţiul privat, importul se rezumă la ceea ce hotărăște statul, din raţiuni de sănătate și datorită/din cauza faptului că budismul consideră fumatul ca fiind negativ pentru karma unei persoane.

[4] La 8 august 1949, prin tratatul semnat cu India, aceasta din urmă preia reprezentarea intereselor externe ale Bhutanului, iar, din 1961, și apărarea. Sistemul politic s-a dezvoltat, gradual, în ultimele cinci decenii, primele alegeri libere având loc pe data de 24 martie 2008. Parlamentul cuprinde 25 de membri în Senat și 47 în Camera reprezentanților (toți membrii partidelor politice provin din Camera reprezentanților). Politica externă se bazează pe acordul semnat cu India în 1949 (revizuit în 2007). Bhutanul nu are relații diplomatice cu China; este membru ONU din 1971, totodată membru în 150 de organizații internaționale.

Himalaya (3). Text și foto: Nicolae Tomescu

Publicat de Iuliana Bubuianu, 2 februarie 2015, 00:01 / actualizat: 2 februarie 2015, 13:54

Totodată, drumul mi se pare a fi o călătorie intimă. Doar rătăcitorii nu au nicio cale de străbătut…

În mai 2014, am pășit pe drumul…

Starea de mister aduce cu sine o certitudine. Mai curând, prin intermediul relatării în scris, zi de zi, a călătoriei mele, ceea ce este (încă) neînțeles sau nedescoperit, va deveni, imediat, o taină, un secret (la îndemâna tuturor)…

***

ZIUA 2 / 04.05.2014:  DOHA – KATHMANDU (Zbor cu QR 648 (01:10 / 08:35)

Mi-am amintit, pe parcursul celor peste 7 ore de zbor: „Nu există înălțimi de neatins, ci numai aripi prea scurte”. Emoția a generat, în principal, exprimări reale (la nivelul conștiinței și trăirilor mele), fie a fost prelucrată în marele complex al asocierilor cu alți oameni. Sunt unii care furnizează materia primă pentru tipul comun de coșmar, cel care pune în scenă cuvinte precum: „Cine se gândeşte la Nepal ca la altceva, descoperă faptul că are în faţa ochilor doar un platou gigantic şi aproape sterp, înconjurat de munţi plini de zăpadă, unde nu cresc decât muşchi şi licheni.” În plus, „(…)să vezi ce ne așteaptă încă din aeroport…” Recunosc o parte de adevăr… Viza, disponibilă la sosire, presupune 3 poze tip pașaport și 30 de dolari (25 USD + taxa de ieșire) pentru taxa de viză (se recomandă să ai suma exactă); formularul de viză poate fi cerut și completat la intrarea în Nepal, poate fi descărcat și completat din România (pentru a nu pierde timp prin aeroportul din Kathmandu) sau, așa cum s-a întâmplat în cazul nostru, în două rânduri, îl primești în avion…

Ce am înțeles din propria mea experiență și ce posed, acum, ca reprezentare? Kathmandu, capitala Nepalului (din secolul al XVII-lea), situată la 1.400 m altitudine în Valea Kathmandu (cuprinde întreaga vale himalayană din jurul orașului, laolaltă cu aglomerația urbană Tri-City), având prima atestare documentară în anul 900 d.Hr., suportă, în prezent, o populație de peste 2 milioane de locuitori, împreună cu „orașele-surori” Patan/localitatea artelor, a meseriilor (5 km depărtare) și Bhaktapur, orașul celor devotați (14 km distanță). Cea mai dezvoltată zona urbană din Nepal, cu infrastructura cea mai avansată și un grad de alfabetizare a populației de 98%, aproape toți locuitorii vorbind o limbă străină, alta decât nepaleza sau engleza (franceza, chineza, germana, coreeana, ebraica etc.), poarta de intrare pentru turismul nepalez pare, în primă instanță, o adevărată casă de nebuni; străzile sunt strâmte, aglomerate, oamenii  se mișcă neîncetat și în număr mare, de colo până colo (cu motociclete, ricșe, pe jos, pe biciclete); modele japoneze de acum câteva decenii sau „Tata” indiene (la mâna a doua) alcătuiesc zestea mașinilor – în teorie, se circulă pe partea stângă a drumului, regula de bază fiind să avansezi, să te strecori, să nu blochezi drumul (deși se claxonează fără intermitențe, nimic nu seamănă cu nervozitatea de pe străzile Bucureștiului); spectacolul străzii (inclusiv trecerea acesteia, ca artă a supraviețuirii) este captivant, deopotrivă respingător, nu poți să îl ignori, produce, simultan, durere și plăcere bizară; străzile cu asfalt știrb, gunoiul strâns sau aruncat în mormane, apa statută, vacile sfinte rătăcind (oriunde au ele poftă), năluci care au dormit sub cerul liber și care se spală pe marginea trotuarului, case fără geamuri, pe jumătate căzute (sau pe jumătate tăiate – mă refer la cei care au construit fără certificate de urbanism și devin subiectul acțiunii de lărgire a străzilor), tarabe cu fructe și băuturi ieftine, femei hinduse care perpelesc porumb pe o tavă cu jăratec, elevi în uniforme regulamentare (Nepalul are viitor, oricât de murdar și de corupt i-ar fi prezentul), mii de fire electrice care se încalecă pe deasupra capetelor bezmetice, reclame țipătoare, urme ale religiozității, temple hinduse, stupe, fântâni; mai presus de orice, forfota din absența vegetației, drept consecință – aerul cald, înăbușitor, oameni grăbiți, dintre care destui poartă măști de protecție împotriva poluării. Totuși, nu mi s-a părut că spațiul respectiv dezvoltă o patologie mai accentuată decât țările civilizate, nu am întâlnit manifestări evidente ale agresiunii externe, delirului, ideilor expansive și euforice de grandoare, sindroame paranoide, structuri de caracter compulsive…

Diversitatea culturii medievale a permis atât hinduismului cât și buddhismului să transforme Kathmandu într-un oraș al artelor frumoase, plin de temple hinduse și monumente buddhiste. Am vizitat Stupa Chaitya Swayambhunath (locul de unde se spune că a fost creată așezarea, din lacul primordial), unul dintre cele mai importante monumente buddhiste din lume, aflat la 3 km vest de Kathmandu, ridicat, potrivit unor opinii, cu circa 2.000 de ani în urmă, suprastructura pictată, pe toate cele patru părți, cu ochii lui Buddha, simbol ai ochilor atoatevăzători, având la bază o multitudine de roți de rugăciune învârtite, incontinuu, de credincioși. Cunoscută și sub denumirea de „Templul Maimuțelor”, stupa milenară, decorată cu steaguri multicolore, este cea mai profundă expresie a simbolismului buddhist din Nepal, bucurându-se de un amplasament special (deschide panorama asupra orașului Kathmandu)…

Bodhanath/Boudhanath este unul din locurile cele mai sacre ale buddhismului din Nepal, oferind spectacolul unic al pelerinilor buddhiști, care înconjoară templul – prosternându-se până la pământ (cu fiecare doi-trei pași); atemporali, parcă încremeniți în proiectul lor de trăire, de viață, tibetanii în haine tradiționale și călugării buddhiști în straie lungi și roșii articulează centrul culturii tibetane din Nepal, veche de 2.500 de ani (o înălțime de 36 m, cu ochii pictați ai lui Buddha, deopotrivă cu roți de rugăciune), care închide valea estică, în apropiereaa zecilor de mănăstiri buddhiste și comunități tibetane înfloritoare…

Altă zi a fost dedicată orașelor istorice din Valea Khatmandu: Patan, oraș străvechi, cunoscut ca Lalitpur (situat la 5 km sud-est de Kathmandu), un adevărat muzeu în aer liber, cu numeroase temple, statui ale zeităților protectoare, un tezaur artistic din bronz și din lemn; continuarea însemnase Bhaktapur, cunoscut ca Bhadgaon, faimos pentru arta și arhitectura medievală, cu străduțe pitorești, case tradiționale și ateliere de artizanat, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, Durbar Square – în care impresionează Poarta Leului, Poarta de Aur, Palatul celor 55 de Ferestre, Templul Batsala și statuia Regelui Bhupatendra Malla. Despre «piațete» (piețe mici aflate la o răspântie de străzi)? Se afirmă că Patan Durbar  este una dintre cele mai frumoase din lume (ar mai fi de vizitat măcar superbele piețe cu vechi pagode de lemn din Patan și Bhaktapur (ambele piețe fiind cunoscute cu același nume de Durbar Square, la fel ca piața din Kathmandu), precum și templul hinduist de la Changu Narayan. Am remarcat unul dintre cele mai înalte temple-pagodă, Nyatapola, respectiv alt templu impresionant prin dimensiunile sale, dedicat Zeului terorii, numit Bhairavnath. În următoarea «piațetă» admirasem Templul Dattatraya, construit în anul 1427 din trunchiul unui singur copac. Pe drumul de întoarcere la Kathmandu ne-a fost propusă vizitarea Templului Pasupathinath, cel mai sacru templu hindu din Nepal, dedicat lui Shiva, ridicat pe malul râului Bagmati, în apropiere de cea mai mare stupă tibetană; legenda spune ca locul actualului templu a fost descoperit de Shiva, zeul hindus, pornit în căutarea unui loc liniștit unde să se adapostească; Shiva este cunoscut sub mai multe nume, Pashupati desemnează doar unul dintre ele (Pashi=ființă vie, iar Pati=stăpân, cu alte cuvinte, Pashupati ar fi stăpânul tuturor ființelor din univers); templul, în care au voie să intre doar hindușii, a ajuns un sit ocrotit de UNESCO. În apropiere, pe malurile râului Bagmati (izvorăște tocmai în Himalaya) sunt aduse trupurile hindușilor din castele inferioare, care apoi sunt arse (așa se rupe cercul reîncarnărilor). Ceremonia are loc în tăcere, cu asistența unui preot ce se trage din brahmani indieni, iar morții sunt însoțiți de rude îmbrăcate în alb, culoarea doliului. Un punct de atracție este reprezentat de „oamenii sfinți” hinduși, sadhu, asceți și yogini care, în cazul concret al expediției, nu s-au dovedit decât copii calpe, vopsite pe față și îmbrăcate în portocaliu (culoarea renunțării), nicidecum în căutarea eliberării prin contemplare și meditație, ci așteptând câteva bancnote în schimbul permisiunii de a fi fotografiați…

 – va continua –

Himalaya(2) Text şi foto: Nicolae Tomescu

Publicat de Iuliana Bubuianu, 29 ianuarie 2015, 13:16 / actualizat: 9 februarie 2015, 9:46

Totodată, drumul mi se pare a fi o călătorie intimă. Doar rătăcitorii nu au nicio cale de străbătut…

În mai 2014, am pășit pe drumul…

Starea de mister aduce cu sine o certitudine. Mai curând, prin intermediul relatării în scris, zi de zi, a călătoriei mele, ceea ce este (încă) neînțeles sau nedescoperit, va deveni, imediat, o taină, un secret (la îndemâna tuturor)…

***

ZIUA 1 / 03.05.2014:  BUCUREȘTI – DOHA

Aeroportul „Henri Coandă” (ora 16:30, în fața ghișeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways – una dintre puținele linii aviatice care are zboruri pe 5 continente). Plecare spre Doha, cu zborul companiei Qatar Airways – QR 220 (18:25 / 22:55)…

Escală în Doha… Aeroportul / unde am fotografiat până în clipa în care forțele de securitate m-au rugat să șterg pozele / este foarte întins, nu și foarte modern (când afirm acest lucru, nu mă gândesc doar la angoasa provocată de grupurile sanitare); distanța între terminale pare uriașă; se folosesc autobuze, care te transportă câțiva kilometri; boarding galbene (pentru tranzit), albastre (pentru cei care intră în Doha), portocalii (pentru cei cu short transfer); majoritatea angajaților definește statutul de imigrant (nepalezi – în calitate de agenți de securitate, originea thailandeză – la vânzări, creuzet în care se topesc și diferite influențe africane etc.); magazinele duty free, cu parfumuri și accesorii din mai toate aeroporturile, pun în vânzare suveniruri (printre care și magneți cu perle – Qatarul fiind renumit, pe vremuri, în privința căutătorilor de perle); trec în revistă oameni aparținând clasei de mijloc sau de „rang inferior”, indiscreție care nu ofensează, ci elogiază prețul cu adevărat accesibil al biletelor…

La întoarcere (16 mai 2014), am primit viză de Qatar/24 de ore. De la 2:00 la 5:00 dimineața, având cazarea asigurată (Moevenpick Hotel Doha), dar convins că o călătorie cere dezlipirea de comoditate, cere căutare, chiar fără acces în privința atracțiilor de top din zonă (Muzeul de Artă Islamic, Qatar Islamic Cultural Center, Souq Waqif, Al-Baraha Majlis) m-am plimbat de-a lungul Golfului Doha, fotografiind vestita Cornișă, inclusiv de pe artera principală – care leagă cartierul de afaceri din West Bay cu partea de sud a orașului și Aeroportul Internațional.

– va continua –

Himalaya. Întoarcere la gândul primar… Text şi foto: Nicolae Tomescu

Publicat de Iuliana Bubuianu, 27 ianuarie 2015, 11:00 / actualizat: 27 ianuarie 2015, 12:18

Ce valoare au toate câte sunt cuprinse în acest articol și în altele (care vor urma)?[1] Desfătări de moment, prin forța lucrurilor supertficiale, oarecum frivole, oprite la aventura optică? Poți întâlni și întrebări dramatice, ecouri dureroase, emoții răscolitoare? Se desprind și povești mute ale unor ore apuse? Destule alte întrebări vor căuta, în curând, răspunsurile tale. Din adâncul vitalității teasing-ului, aș recomanda mii de fotografii și de filmări; de fapt, ele mai trebuie „șlefuite”, deopotrivă cu intriga, scenariul, dimensiunea epică, îmbinarea principiului acțiunii cu înțelegerea superioară…

*

O excursie, care mă urmărește și pe care o văd, pretutindeni, a fost cea de pe traseul fascinant: Nepal–Bhutan–Tibet.

Peisaje deloc mincinoase, care nu îmbătrânesc. Priveliști fantastice asupra vârfurilor înalte ale Himalayei, inclusiv din avion…

Obiectivele din Kathmandu (Nepal), îndeosebi Stupa Chaitya Swayambhunath /„Templul Maimuțelor”,

Durbar Square,

Zeița vie Kumari,

Palatul Hanuman Dhoka,

din Patan

– Bodhanath-Bhaktapur-Pasupathinath …

Entuziasmul provocat de înfățișarea Bhutan-ului, mai ales de Dzong-ul Paro,

de capitala Thimpu cu Memorialul Chorten,

Tashichho Dzong, „Fortăreața Glorioasei Religii”

–Buddha Dordenma,

de pasul Dochula

-Punakha Dzong

–„Tiger’s Nest”,

așa cum este cunoscută Mănăstirea Taktshang Goemba…

Platoul tibetan, cea mai mare și cea mai înaltă zonă care a existat vreodată în istoria Pământului,

amestecă locuri incredibile, precum Yamadrok („Lacul de Turcoaz”),

cu budismul tras oarecum îndărăt din fața ochiului rece al civilizatorului chinez,

întreținând iluzia perfecțiunii, absolutului, prin Potala – ca sacerdot al purității tibetane…

Poate că lumea nu ți se pare mai bună, dacă inspiri aerul fetid al capitalei nepaleze, cu străzi în care craterele simbolizează corupția politicienilor, dacă te pălmuiesc controalele drastice ale poliției și armatei chineze din Tibet, dacă rupi, din context, obiceiul unor bhutanezi de a întinde cadavrele pe platforme înalte, astfel încât vulturii să se înfrupte.

Dar natura rămâne convertită la propria ei trăire, fără obiecții teoretice. Valorile pe care ni le pun la dispoziție societățile respective punctează cât un tratat de morală.

Religiile sunt îmbinate și îmbină.

Misterele stăruie, fără prea mari anxietăți (cel puțin, sunt ascunse atât de bine încât îți asumi riscul să nu le cunoști).

*

Oglinda planetei rămâne aceeași, dar chipurile reflectate sunt mereu altele. Oameni și locuri, fiecare cu amintiri și speranțe.

Eu unul nu m-am mulțumit să trăiesc pe „Acoperișul Lumii” doar în imaginație. Las ușa deschisă a fotografiei (în curând, și a filmului) să te convingă de faptul că merită să incerci mai multe decât am reușit…

[1] Ca strategie, propun cultura diferenţelor (pornind – paradoxal sau nu – și de la ziua naţională a unor state, ajungând la difuzarea încercărilor proprii de documentar-video).

Nicolae Tomescu,

Redactor Șef Radio Iași

(EXCLUSIV) Trei vârfuri din Himalaya, cucerite de alpinişti români FOTO – VIDEO

Publicat de Lucian Bălănuţă, 19 noiembrie 2014, 17:50

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=j5BzGnKPNws[/youtube]

Abia întorşi în ţară, de câteva zile, alpiniştii au fost felicitaţi de toţi suporterii, care i-au aşteptat cu bucurie acasă.

Colega noastră, Diana Prodan, l-a invitat la Radio Iaşi pe Ionuţ Ştefănescu, liderul echipei, alpinistul care a ajuns pentru a parta oara în Himalaya, pentru a dezvălui încercările acestei aventuri:

GALERIE FOTO

FOTO VIDEO – Ionuţ Ştefănescu