#InfoEconomic (EXCLUSIV): profesor universitar doctor Bogdan Glăvan, economist: ”SUA are un deficit impresionant, deoarece exportă un lucru ce reprezintă cauza fundamentală a problemei: banii. Dacă, într-o bună zi, nu ar mai avea acest deficit comercial, am constata că nici dolarul nu mai este monedă de rezervă pe plan global”

Publicat de hdaraban, 19 februarie 2025, 17:32 / actualizat: 20 februarie 2025, 8:51

Aceste date sunt importante și în contextul dat de repetatele declarații ale președintelui american Donald Trump, care a făcut trimiteri în repetate rânduri la practicile comerciale nedrepte ale Uniunii, din punctul său de vedere, dând vina pe acestea pentru deficitul mare al Americii cu Uniunea Europeană, care s-a ridicat la aproximativ 157 de miliarde de euro în 2023.

Cu toate acestea, conform analizei Politico, atunci când se iau în considerare serviciile, acest deficit este compensat substanțial. Statele Unite s-au bucurat de un excedent de 109 miliarde de euro în servicii oferite Uniunii Europene. Deci lucrurile sunt mai nuanțate.

Plecând de la aceste repere, profesor universitar doctor Bogdan Glăvan, la #InfoEconomic, a oferit mai multe explicații  legate de ceea ce se întâmplă în relația comercială între cele două părți, SUA și UE.

Economistul  crede  că ”președintele Trump vine cu o idee complet greșită despre cine suportă povara tarifelor  anunțate. Cei care vor plăti noile taxe vamale impuse de administrația Trump sunt consumatorii americani, nu producătorii străini. Deci, din acest punct de vedere, avem de-a face cu eroare științifică și de asta cred că nu vor fi sustenabile”.

Atunci când este analizată relația SUA-Europa, sunt foarte multe detalii problematice. Profesorul precizează că ”e de notorietate că un cetățean român, dacă vrea să-și cumpere un automobil din America, plătește o taxă vamală de 10%,  în vreme ce producătorii europeni, care vând mașini în America, nu plătesc această taxă vamală. Da, cu o excepție, totuși, să nu vândă cumva acele camionete foarte populare în America. Dacă vând așa ceva, atunci taxa este foarte mare.”

Economistul mai adaugă ”așa cum în raport cu NATO, statele europene nu cheltuiesc suficient, tot așa, când vine vorba de economie, nu este normal să vedem că comerțul din țările Uniunii Europene merge mult mai prost, mult mai lent. Merge ca un tren personal în comparație cu trenul rapid din America. Statele americane au o dinamică a comerțului interstatal mult mai mare decât au statele europene între ele. De ce? Pentru că există încă bariere netarifare, există birocrație, există lucruri care încetinesc, există reglementări.”

Referitor la efectele impunerii unor tarife vamale americane la produsele și serviciile europene, Bogdan Plăvan precizează că țara noastră ”este vulnerabilă în mod indirect, pentru că România are ca principali parteneri comerciali marile state vest-europene, în special Germania. Deci noi suntem un subcontractor pentru industria auto din Germania, de exemplu. Și atunci, când industria germană merge prost, evident, că prindem și noi guturai.”

Horia Daraban: Care este sursa disputei comerciale? Până la urmă, ține de elementul politic, electoral din Statele Unite ale Americii, de ceea ce a promis Donald Trump sau este vorba despre un real, adânc dezechilibru în relațiile comerciale dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană? Și dacă e dezechilibru, ce înseamnă el și cum se manifestă, domnule profesor?

Bogdan Glăvan: Este vorba și de una, dar nu neapărat în sensul în care ni se prezintă, îndeobște. Categoric, în timpul campaniei electorale și conform programului de guvernare prezentat, domnul Trump a susținut și a arătat că America importă mult din restul lumii, că este tratată diferențiat, prin

prof. univ. dr. Bogdan Glăvan

taxe vamale diferite de cele pe care America le pune, iar acest lucru va trebui schimbat, prin urmare, putem spune că se ține de program. Categoric așa stau lucrurile, adică America are un deficit impresionant. Însă, America are un deficit impresionant, deoarece America exportă ceva, un lucru despre care noi nu vorbim niciodată și care, de fapt, reprezintă cauza fundamentală a deficitului comercial: America exportă bani.

Începând în anii 1970, Statele Unite au avut un deficit comercial cronic, consistent, permanent, adică au cumpărat din restul lumii mai mult decât au exportat. Aici, nu contează, nu intrăm pe capitole, pe fel de fel de bunuri, pe fel de fel de servicii. Vorbim de ansamblu. Deci America cumpără mai mult din restul lumii decât exportă, pentru că poate să plătească pentru aceste importuri cu dolari. De ce? Pentru că restul lumii dorește să păstreze acești dolari. Restul lumii are nevoie de acești dolari, îi păstrează, nu îi cheltuie la rândul lor, evident, cumpărând ceva din SUA. Acesta este rolul de monedă de rezervă al dolarului. Prin urmare, dacă America, într-o bună zi, nu ar mai avea acest deficit comercial, am constata că nici dolarul nu mai este monedă de rezervă pe plan global.

Horia Daraban: Revenind la ideea de tarife vamale, taxe vamale, chiar e atât de simplu să impui taxe? Adică, efectele unei astfel de măsuri nu se regăsesc la nivelul unor industrii întregi?

Bogdan Glăvan: Sigur că președintele Trump vine cu o idee complet greșită despre cine suportă povara taxei. El ne spune că taxa va fi suportată de producători. Dacă ne întoarcem un pic la România, vedem aceeași retorică. Același discurs a fost folosit cu prilejul impunerii a nenumărate taxe în ultimii ani. Ni s-a spus că taxele vor fi plătite de companii, comercianții și așa mai departe. În realitate, grosul taxelor este plătit de cetățeni, de consumatori. De asta și funcționează impozitarea, fiindcă apasă pe marea majoritate a publicului. Prin urmare, cei care vor plăti noile taxe vamale impuse de administrația Trump sunt consumatorii americani, nu producătorii străini. Deci, din acest punct de vedere, avem de-a face cu eroare științifică și de asta cred că nu vor fi sustenabile. Nu vor dura mult în timp. Lumea a mai asistat la războaie comerciale și toate s-au terminat.

Noi trăim astăzi în cea mai liberă lume în care am trăit vreodată, în care mărfurile circulă liber. De ce? Pentru că toate guvernele și toți oamenii și-au dat seama, până la urmă, că cel mai bine în folosul lor este să nu pui taxe, nu pui taxe vamale, să lași comerțul liber. Dacă pui taxe, nu faci decât să-ți bați cuie în talpă. Asta este ideea. Sigur că, atunci când analizăm relația SUA-Europa, spre exemplu, găsim foarte multe detalii problematice. E de notorietate că un cetățean român, dacă vrea să-și cumpere un automobil din America, plătește o taxă vamală de 10%, în vreme ce producătorii europeni, care vând mașini în America, nu plătesc această taxă vamală. Da, cu o excepție, totuși, să nu vândă cumva acele camionete foarte populare în America, dacă vând așa ceva, atunci taxa este foarte mare.

Deci, cu alte cuvinte, nu avem un comerț complet liber, dar nici nu avem genul de asimetrie de care vorbește președintele Trump. Pur și simplu, fiecare putere comercială, fiecare putere economică, Uniunea Europeană sau America își protejează un pic propriile industriei.

Horia Daraban: Adiacent la ceea ce ați precizat dumneavoastră, războiul tarifelor, amenințările la acest capitol între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, toate acestea pot fi legate și de chestiunea ucraineană? De modul în care americanii văd soluția prin negociere în doi, excluzând Uniunea Europeană, Ucraina, sau e o chestiune separată?

Bogdan Glăvan: Pot fi legate, la fel cum pot fi și separate. Pilonul principal, să spunem așa, al politicii externe, și aici, sigur că politica economică poate fi, este o parte a politicii externe, este acela că SUA trebuie să plătească mai puțin și că restul lumii, Europa, în speță, trebuie să contribuie mai mult. Acest pilon este fundamentat, de fapt, trebuie să recunoaștem acest lucru, pe o realitate: că finanțele publice din America sunt într-o stare aproape la fel de proastă ca cele din România. Sigur, America emite moneda de rezervă pe plan global, dolarul, deci poate s-o tipărească pentru a-și acoperi cheltuielile publice fără să riște inflația pe care am risca-o noi, în România, dacă am face așa ceva, tocmai pentru că nenumărate popoare păstrează dolarul. Cu toate astea, deficitul este formidabil și datoria publică americană sunt formidabilă. Anul acesta, necesarul de finanțare reprezintă un sfert din datoria totală, ceea ce este colosal.

Prin urmare, America are clar o mare problemă bugetară, la fel cum au și Franța, la fel cum are și România și atunci administrația Trump încearcă, cumva, să repare aceste finanțe publice. O face însă, pe alocuri, într-un mod înțelept, pe alocuri, într-un mod prostesc, iar taxele vamale reprezintă, așa cum vă spuneam mai devreme, un mod prostesc de a rezolva această problemă.

Horia Daraban: Ați dat dumneavoastră exemplu industria auto și  taxele care sunt impuse de o parte și de alta Atlanticului. Pentru ce alte domenii, pentru ce sectoare de activitate, disputa taxelor vamale, asupra taxării importurilor, de o parte și de altă Atlanticului, este definitorie pentru întregul tablou? Putem da un exemplu și explica și de ce?

Bogdan Glăvan: Aminteam mai devreme de cazul industriei de automobile. Un alt exemplu sunt bunurile agricole. Aici, trebuie să recunoaștem, iarăși, Uniunea Europeană este una din cele mai protecționiste blocuri comerciale din lume. Adică, când vine vorba de politica agricolă, căreia îi dedicăm foarte mulți bani, foarte multe subvenții, nu doar că aceste subvenții pentru agricultori nu sunt suficiente, dar mai punem și taxe vamale și bariere și tot felul de piedici la importuri. Una din piedici se referă la interzicerea importurilor acelor produse modificate genetic care în America se cultivă, se manufacturează. Deci, iată o practică economică diferită în Europa față de America și care a reprezentat un subiect de dispută de-a lungul timpului. Un alt exemplu interesant este politica energetică: Europa, iarăși trebuie să recunoaștem, axându-se, după părerea mea, în mod exagerat greșit, pe dezvoltarea unor energii din surse regenerabile, în vreme ce America, sub noua guvernare, vrea energia din combustibili fosile și vrea s-o exporte, fiindcă este o sursă de bani.

Deci astea toate sunt surse de tensiuni, de dispută între Uniunea Europeană și Statele Unite. În continuare la ce v-am spus mai devreme și mergând către perspectiva aceasta geopolitică, tot aici putem încadra și contribuția Americii la NATO. America acoperă trei sferturi din cheltuielile militare ale Alianței. Au existat nenumărate avertismente de foarte mulți ani de zile că acest lucru va fi la un moment dat oprit, întrerupt. Iată, se pare că suntem într-un punct de inflexiune în care trebuie să realizăm că relațiile transatlantice trebuie, cumva, renegociate, reașezate pe noi fundamente.

Horia Daraban: În opinia dumneavoastră, care ar fi aceste fundamente?

Bogdan Glăvan: Fundamentul esențial care aduce prosperitate tuturor este cel al liberului schimb. Pe de o parte, deci, în loc să ne îmbățoșăm reciproc și să amenințăm cu taxe de retorsiune, în paranteză fie spus, tocmai de asta nu funcționează taxele vamale ca instrument politic, fiindcă restul țărilor o să-ți dea și ele cu taxe vamale în cap. Și ne batem între noi cu taxe vamale până când obosim și când obosim, renunțăm la ele. De asta nu funcționează. Deci, în loc să ne îmbățoșăm, și să vorbim și noi de taxe va mare la produsele americane, ar trebui să le desființăm pe toate. Asta ar fi un lucru. Iar în privința contribuției la NATO ar trebui să băgăm la cap că nu poate exista o asemenea asimetrie, nu este corect și nu este sustenabil. Iată și în consecință, Europa țările europene ar trebui să cheltuiască mult mai mult pentru domeniul militar.

Horia Daraban: Mario Draghi, fostul președinte al Băncii Centrale Europene și fost prim-ministru al Italiei, într-un editorial în Financial Times, scrie că barierele interne ridicate și obstacolele de reglementare din Uniunea Europeană sunt mult mai dăunătoare pentru creștere decât orice taxe vamale ar putea impune America. În consecință, în opinia dumneavoastră, ce ar trebui să facă Uniunea Europeană, domnule profesor?

Bogdan Glăvan: Este un punct de vedere care ne bagă cu picioarele în apă rece și vine în ideea a ceea ce spuneam mai devreme: să nu cumva să abordăm perspectiva asta ”a îmbățoșelii”, perspectivă greșită, o atitudine greșită și să ne uităm mai bine la bârna din propriul ochi și avem o mare bârnă în propriu ochi. Așa cum  în raport cu NATO, statele europene nu cheltuiesc suficient și trebuie să recunoaștem asta, tot așa, când vine vorba de economie, nu este normal să vedem că comerțul din țările Uniunii Europene merge mult mai prost, mult mai lent. Merge ca un tren personal în comparație cu trenul rapid din America. Statele americane au o dinamică a comerțului interstatal mult mai mare decât au statele europene între ele. De ce? Pentru că există încă bariere netarifare, există birocrație, există lucruri care încetinesc, există reglementări.

Haideți să dăm un exemplu foarte simplu: noi putem, astăzi, să cumpărăm RCA, acea poliție de asigurare pentru automobile, nu doar de la firme înființate în România ci și de la asigurători europeni. Pot să fie francezi, pot să fie nemți, care au dreptul să-și ofere aceste servicii în România, în baza așa-numitului pașaport european. Deci asta înseamnă piață liberă, piață deschisă, ca un asigurător din Franța, fără alte formalități, să poată să vândă RCA șoferului român. Dar noi n-am avut acest ”privilegiu” dintotdeauna, el este recent. Ei bine, așa stau lucrurile în multe alte perspective. Schengen-ul a reprezentat o barieră pentru integrarea României în piața comună. Când domnul Draghi spune că avem multe probleme legate de birocrația internă, are dreptate. Și ar trebui să ne concentrăm pe eliminarea lor.

Horia Daraban: Apropiindu-ne de România, este o zonă a economiei naționale unde țara noastră este vulnerabilă în chestiunea tarifelor vamale Statele Unite ale Americii – Uniunea Europeană.

Bogdan Glăvan: În mod direct, nu cred. Însă, România este vulnerabilă în mod indirect, pentru că România are ca principali parteneri comerciali marile state vest-europene, în special Germania. Deci noi suntem un subcontractor pentru industria auto din Germania, de exemplu. Și atunci, când industria germană merge prost, evident, că prindem și noi guturai. Acest lucru se simte, se vede deja. Economia Germaniei stagnează de 5 ani de zile. Un nou război comercial ar afunda-o și mai mult sau ar periclita șansele de dezvoltare. Și atunci, acest lucru afectează și România. De asta și guvernatorul BNR a menționat că respectivele unei recesiuni nu sunt excluse în România, depind de starea economiei mondiale, de cum vor decurge lucrurile. Deci, noi, în mod direct, nu suntem foarte afectați, însă, în mod indirect, da, categoric vom fi afectați.

Horia Daraban: Revenind la disputa comercială între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană, aceasta poate merge și pe palierul acordurilor bilaterale între Statele Unite și state membre ale Uniunii, ocolind Bruxelles-ul?

Bogdan Glăvan: După părerea mea, este exclus. Este foarte puțin probabil, pentru că Uniunea Europeană tocmai asta este, în primul rând, o piață comună, asta e definiția fundamentală și principalul avantaj al ei, această piață comună, uniune vamală, adică un spațiu intern în care nu trebuie să existe bariere și la granițele căruia trebuie să existe aceleași bariere. În consecință, negocierile se vor purta la nivel comunitar, nu cred că se vor pune la nivel statal.

Varianta audio a dialogului:

sursa foto: link via wikipedia.org

sursa foto: bogdan glăvan

Un grup de opt români, printre care și polițistul băcăuan Dan Gârleanu, ascensiune reușită pe Aconcagua (Argentina), cel mai înalt vârf din emisferele sudică și vestică. Emisiunea ”Weekend cu prieteni” (16.02.2025)

Publicat de hdaraban, 18 februarie 2025, 18:07

 Este vorba despre Aconcagua din Anzii Cordilieri, Argentina, pisc ce face parte din cele șapte vârfuri importante ale lumii, fiecare dintre ele fiind cel mai înalt al continentului sau al sub-continentului unde este situat.

Bineînțeles, acestor date este alăturată povestea ascensiunii pe vârf realizată de mai mulți români chiar la începutul acestui an. Unul dintre ei este Dan Gârleanu, polițist din Bacău, unul dintre cei doi ghizi ai grupului. De altfel băcăuanul, este mare iubitor de natură. Dovada este dată și de inițiativele sale care se raportează la persoanele cu dizabilități, astfel încât acestea să intre în contact cu frumusețile pe care le oferă mediul neatins de om.

În interviul realizat de Horia Daraban, Dan Gârleanu vorbește despre provocările pe care le ridică o ascensiune pe un vârf de aproape 7000 de metri. Una dintre ele ține de deficitul de oxigen și care necesită aclimatizări la diferite altitudini intermediare.

Mai mult decât atât, procurarea apei devine o problemă în sine, singurele surse fiind zăpada și ghețarul de pe munte, asta în condițiile în care, la peste 5 000 de metri, este necesar să bei minimum patru litri de lichid de pe zi.

Dincolo de pregătirea individuală, importantă este și coeziunea grupului de alpiniști, omogenitatea acestuia și capacitatea celor cu experiență în a-i ajuta pe ceilalți camarazi de expediție.

Cât despre sentimentele după reușita unei ascensiuni pe un vârf de mare altitudine, Dan Gârleanu spune: ”în momentul în care ajungi pe vârf și faci echipă cu acești oameni, este sentimentul ăla de încununare a unui efort și este o descătușare. E expresia aia – uite că am făcut-o și pe asta! Bineînțeles, și aici este o oarecare capcană, pentru că este necesar să-și păstreze energia și luciditatea; cele mai multe accidente se întâmplă pe coborâre. Cu adevărat te poți bucura în momentul în care ai ajuns în tabără și totul este sigur și toată lumea este în regulă.”

Horia Daraban: Care sunt motivele care au stat la baza deciziei de a urca pe Aconcagua?

Dan Gârleanu: Nu a fost propriu-zis un proiect stabilit de foarte mult timp. Cumva, a venit logic și firesc. După alte ascensiuni realizate în munți cu o altitudine mai mică, munți din Europa, inclusiv Elbrus sau Kilimanjaro din Africa, era normal să facem următorul pas. Motiv pentru care am organizat împreună cu prietenul și colegul meu Radu Turtă această expediție și am plecat într-o echipă de 10 oameni și am reușit să ajungem pe acest vârf. În afară de o persoană, care s-a întors cu Radu, am fost opt alpiniști, care am bifat acest vârf.

Horia Daraban: La sfârșit de ianuarie, început de februarie, perioada aceasta calendaristică, potrivită pentru ascensiuni montane în emisfera sudică?

Dan Gârleanu: Da, este perioada optimă pentru a realiza ascensiuni, având în vedere inversiunea de sezon. În momentul în care la noi este iarnă, în emisfera sudică este vară. Bineînțeles, și acolo vara, la aproape 7000 de metri sau chiar la 6000, în ultima tabără de bază, înseamnă riscuri, înseamnă vânt foarte puternic și temperaturi resimțite undeva la -30°  Celsius.

Horia Daraban: Cum se ajunge la munte? Ca reper geografic, vârful este situat în Argentina, la frontiera vestică a acesteia cu Chile. Deci, într-un fel, se străbate de la est la vest Argentina.

Dan Gârleanu: Primul pas al nostru a fost aterizarea Sao Paulo și de acolo am aterizat în Mendoza, orașul din care se pleacă pentru a începe ascensiunile în Aconcagua. Se intră în parcul național. E o întreagă procedură realizată, o parte din ea, anterior; sunt niște contracte care se stabilesc cu agenție și, bineînțeles, cu Guarda Parques. Totul este foarte bine pus la punct, inclusiv cu medici până la tabăra de 5500, care te verifică și îți spun dacă este ok sau nu este ok să mergi mai departe.

Horia Daraban: Oferiți-ne din impresiile dumneavoastră, odată ajuns în proximitatea muntelui. Peisajul, de  o frumusețe aparte?

Dan Gârleanu: Este un peisaj, așa, de tip Planeta Marte. Este un peisaj arid, dar care combină în piscurile montane niște nuanțe foarte interesante de culori. Valea Horcones este o vale lungă pe care o străbatem, la un moment dat, când se face urcarea dinspre 3400 la 4300 de metri, respectiv taberele Confluencia și Plaza de Mulas. E o zonă lipsită de vegetație aridă, foarte mult praf, dar de la 4300, mai este o tabără Alaska și de acolo începe practic zăpada. Nu toți anii în Aconcagua sunt cu zăpadă. Noi am avut noroc și eu să spun noroc, deși unii poate n-o să înțeleagă. Noi am avut noroc să prindem zăpadă anul ăsta. Zăpada este importantă, mai ales la 5000 de metri, pentru că nu ai surse de apă și, efectiv, trebuie să cauți ghețarul, să iei bucată din ghețar să o topești ca să-ți poți procura apa.

Undeva, la peste 5 000 de metri, este necesar să bei minimum patru litri de lichid de pe zi, pentru a te putea aclimatiza și pentru a putea funcționa cât de cât corect la altitudine.

Horia Daraban: Mulți alpiniști, domnule Gârleanu sau doar echipa românească?

Dan Gârleanu: Au fost mulți alpiniști din multe țări. Pentru toată lumea este un Aconcagua este o provocare și nu neapărat din punct de vedere tehnic. Vârful nu este unul tehnic, dar este un vârf destul de dificil de abordat în contextul în care produce destul de multă uzură și aerul este rarefiat. Este unul dintre puținii munți care se mai urcă fără oxigen. Oxigenul resimțit în Aconcagua se apropie de zona himalayană de 7500 de metri. Deja, de la 8000, cei mai mulți alpiniști folosesc oxigenul. Este o posibilitate foarte bună de a te evalua și de a te antrena în vederea ascensiunilor pe unul dintre cele 14 vârfuri de 8000 de metri din Himalaya.

Horia Daraban: Deci aclimatizarea în taberele pentru alpiniști este esențială.

Dan Gârleanu: Da, este importantă. Chiar noi am avut o situație în care unul dintre participați a dezvoltat la 6300 de metri simptomatologia ușoară a unui edem pulmonar, lucru pentru care colegul meu Radu Turtă a coborât cu persoana respectivă. Nu au fost absolut niciun fel de probleme, dar ieșirea din parc s-a realizat cu elicopterul și coborârea la o altitudine inferioară este necesară pentru a preveni complicațiile în astfel de afecțiuni, care sunt normale și firești la un moment dat, pentru că fiecare corp răspunde diferit.

Horia Daraban: La astfel de altitudini, să înțelegem, întregul regim de viață se schimbă.

Dan Gârleanu: Da, totul este diferit acolo. Este foarte important să vii mental și fizic bine pregătit, să ai parte din gânduri pozitive. Și ăsta este un avantaj al echipei din care faci parte, să fie echipă omogenă și pozitivă. Este important să ai oameni cu experiență, ghizi sau măcar oameni care știu, în cazul în care tot nu ai suficientă experiență, știu să-ți îndrume fiecare pas, să te ferească cât mai mult de ceea ce înseamnă, în primul rând, rău de altitudine și, ulterior, de tot ceea ce poate însemna edemul cerebral sau pulmonar. Totul acolo se încetinește, parcursul, mersul, vorbitul, absolut orice. Totul se petrece de vreo trei-patru ori mai lent, pentru că așa este normal, pentru că oxigenul este din ce în ce mai puțin pe măsură ce urci și simți lucrul ăsta și durează până organismul se adaptează la pragurile astea de altitudine și cu oxigen puțin.

În momentul în care un alpinist exagerează și crește ritmul de mers, urcă distanțe în altitudine foarte mare, adică diferențe de nivel, organismul poate să ajungă la un nivel de panică, să tragă un semnal de alarmă și să asocieze aceste exagerări cu faptul că vrei să-l omori și atunci te blochează. În momentul în care apare acest blocaj, ca un sistem de protecție al corpului, automat nu mai poți să mergi. Organismul te blochează pe tine și nu te lasă să efectiv să urci; se protejează dacă tu faci vreun gest necugetat. Ceea ce este important în tot procesul ăsta de aclimatizare este ca el să fie făcut moderat, astfel încât să faci o echipă bună cu creierul tău, cu cel care analizează acele semnale de alarmă, acele butoane roșii pe care organismul le transmite ca și informații către creier.

Horia Daraban: Haideți să vorbim și despre reușita în sine. Cu ce trăiri, odată ajuns pe vârful muntelui? S-a plecat de la ultima tabără alpiniștilor, bănuiesc mai dimineața, ca să se ajungă cât mai devreme.

Dan Gârleanu: Noi am plecat în ascensiunea pentru Vârful Aconcagua la ora 3:00. Este necesar să pleci pe timp de noapte, atunci când energia ta este la nivel maxim, astfel încât să eviți să te întorci pe timp de noapte, pentru că atunci, în momentul în care te întorci, ești deja obosit și cari în spate tot efortul zilei.

Horia Daraban: Pe vârf, cu ce sentimente, cu ce trăiri, domnule Gârleanu?

Dan Gârleanu: Aici, diferă; eu și cu Radu, ca ghizi, avem alte trăiri și prioritatea numărul unu a noastră este siguranța oamenilor și apoi succesul echipei și al nostru, bineînțeles și starea de bucurie. Dar în momentul în care ajungi pe vârf și faci echipă cu acești oameni,  care a fost o echipă grozavă, este sentimentul ăla de încununare a unui efort și este o descătușare. E expresia aia ”uite că am făcut-o și pe asta!” Bineînțeles, și aici este o oarecare capcană, pentru că este necesar să-și păstreze energia și luciditatea; cele mai multe accidente se întâmplă pe coborâre. Cu adevărat te poți bucura în momentul în care ai ajuns în tabără și totul este sigur și toată lumea este în regulă.

Horia Daraban: Am povestit despre Aconcagua, ce mai urmează?

Dan Gârleanu: Nu am un plan. Pentru noi, există mai multe ascensiuni pe care le vom realiza împreună cu participanții și, în martie, o să avem vârful Toubkal (4167 de metri) din Africa de Nord, cel mai înalt vârf, care este o obișnuință pentru cei care doresc să testeze partea de altitudine și vom mai avea și alte expediții. Bineînțeles că ne gândim și noi ușor-ușor cu Radu să urcăm spre un vârf de 8000 de metri sau în apropiere. Va mai fi vârful Lenin în luna iulie, pe care îl vom urca, aproape 7200 de metri. Anul viitor, avem în plan să urcăm și pe acoperișul Americii de Nord, respectiv Muntele Denali (Muntele McKinley), care este un vârf mai tehnic decât Aconcagua, dar la o altitudine un pic mai mică, aproape 1 000 de metri diferență de nivel. Planuri sunt, dar noi luăm lucrurile așa cum vin și nu există neapărat un ”must do” în aceste vârfuri.

Varianta audio a interviului:

Sursa foto: Dan Gârleanu

#InfoEconomic: Cecilia Țugulia, președintele Asociației Producătorilor Locali ”Produs în Iași”: ”pentru noi, importante sunt schemele de calitate, calitatea produsului pe care îl punem pe piață”

Publicat de hdaraban, 12 februarie 2025, 12:10 / actualizat: 12 februarie 2025, 15:01

Când vorbim despre percepția cu privire la producătorii locali, același studiu arată faptul că cei din mediul urban îi asociază pe aceștia cu o calitate ridicată și tradiție, prin folosirea rețetelor autentice, percepându-le produsele ca fiind sănătoase.

Totodată, aceștia îi asociază cu sustenabilitatea, pentru că susțin comunitățile locale și economia națională.

Sunt mai mult motive pentru care produsele românești sunt alese: 64% dintre consumatori afirmă că sunt gustoase, 56% o fac pentru a susține afacerile locale. Pentru 54%, produsele locale sunt mai sănătoase și tot 54% declară că le aleg pentru gustul tradițional românesc.

Cu aceste repere pe fundal, la #Infoeconomic, doamna Cecilia Țugulia, antreprenor din categoria producătorilor locali în domeniul panificației, președinte al Asociației Producătorilor Locali ”Produs în Iași”, a vorbit despre provocările care apar pe drumul pe care îl parcurge un produs local pentru a ajunge la client: lipsa mâinii de lucru calificate, chestiunile de ordin legislativ, aspectele financiare și, nu în ultimul rând,  relația dintre producătorii locali și marii retaileri.

Interlocutoarea lui Horia Daraban spune că, ”pentru noi, micii producători locali din cadrul Asociației Producătorilor Locali ”Produs în Iași”, importante sunt schemele de calitate, calitatea produsului pe care îl punem pe piață”.

Plecând de la exemplul produsului pe care îl oferă pe piața locală, Cecilia Țugulia, spune că produsele locale trebuie să fie din ”ingrediente pe care consumatorii le recunosc, ingrediente pentru care nu au nevoie de un dicționar ca să le înțeleagă”.

Horia Daraban: Plecând de la datele oferite în introducere a dialogului nostru, din punctul dumneavoastră de vedere, cine intră în această categorie a producătorului local?

Cecilia Țugulia: Producătorul local, în concepția noastră, este acel producător care își desfășoară activitatea în zona în care noi locuim. De aia se spune producător local, faci în locul unde exiști, unde îți desfășori viața. Producătorii locali din județul Iași, că la ei o să fac referire, sunt pe raza județului Iași. Își desfășoară activitatea și în mediul urban și în mediul rural. Își valorifică marfa local, ori în relația directă cu clientul, prin piețe, târguri, evenimente specifice, ori în magazinele proprii, ori în magazinele partenere, mai puțin cei care reușesc să intre în supermarket-uri și marii retaileri.

Horia Daraban: Vom reveni la subiectul acesta. Până la urmă este nebunia unui individ în a face ceva pe plan local sau ceea ce rezultă este relația dintre cerere și ofertă?

Cecilia Țugulia: Cred că este o combinație între cele două, pentru că fără un dram de curaj și de nebunie, oricât de mult ai vrea, nu poți să faci minuni. Chiar dacă cererea și oferta dictează piața, îți trebuie acel curaj și acea doză de nebunie, aș putea spune, ca să faci produse atestate tradițional, să faci produse certificate ecologic, produse cu scheme de calitate în spate, nu orice fel de produs. În categoria de producători lor locali pot fi mai multe entități care produc alimente, dar pentru noi, micii producători locali din cadrul Asociației Producătorilor Locali ”Produs în Iași” importante sunt schemele de calitate, calitatea produsului pe care îl punem pe piață. Și aici intervine curajul și doza de nebunie de care vorbeam.

Horia Daraban: Câți membri are asociația pe care o  reprezentați și, lărgind orizontul, există o statistică, există o centralizare a numărului producătorilor locali de la nivelul județului Iași?

Cecilia Țugulia: Există, bineînțeles. În rândul asociației noastre activează undeva la 25 de producători care se pliază pe cerințele noastre, să spunem așa, și pe idealurile noastre. Dar la nivelul județului Iași sunt mult mai mulți, mulți sunt în zona de agricultură, legumicultură și apicultură. Această listă este disponibilă pe o platformă care se numește ”Gust de Iași”, spre exemplu, o platformă dezvoltată în parteneriatul dintre Primăria Municipiului Iași, Academia Română și asociația noastră; o platformă care este informativă și, acolo, dacă intrați, veți vedea pe categorii toți producătorii care au autorizație de funcționare. Este foarte important să înțelegem ce înseamnă un producător autorizat, un producător care are un circuit, un flux tehnologic bine pus la punct și avizat de autoritățile locale. Nu vorbim de gospodina de toamnă, care face câteva borcane de zacuscă în cămara ei și le scoate la vânzare la poarta casei sau, mai nou, pe diverse site-uri și grupuri de Facebook sau Instagram.

Horia Daraban: Ce exploatează producătorul local în a fi aproape de consumator? Sigur, plecând de la cerere și ofertă, există particularități în cazul nostru?

Cecilia Țugulia: În orice domeniu trebuie găsite particularități. Nevoia este cea care dictează apariția unui produs pe piață. În cazul nostru, apariția pâinii cu maia, în cadrul brutăriei noastre, a avut legătură cu ce se întâmplă la nivel de sănătate. Nu avem surse de alimentare sănătoase, care să respecte principii de alimentație sănătoasă; adică, industria alimentară la ora actuală, datorită consumul destul de ridicat, s-a dat și la a folosi substanțe chimice, nu substanțele naturale care intră în compoziția ingredientelor. Și atunci, noi am început să dezvoltăm această pâine din dorința de a arăta oamenilor că se poate consuma sănătos și din proveniență locală, adică apă, făină, sare. Sunt ingredientele care definesc pâinea noastră și nimic mai mult. Celelalte nu au ce căuta și invităm clienții să extrapoleze această triere a alimentelor pe care o fac, uitându-se foarte bine pe etichetă. Trebuie să fie ingrediente pe care ei le recunosc, ingrediente pentru care nu au nevoie de un dicționar ca să le înțeleagă.

Atunci ei vor ști că se află în fața unui produs natural. Mai mult, să înțeleagă însemnele de pe etichete, ce simboluri apar, dacă avem o frunzuliță verde, ce înseamnă, dacă avem un tricolor, ce înseamnă. Încercăm să explicăm oamenilor care sunt elementele cheie pe care ar trebui să le urmărească în alegerea unui produs, care face parte din coșurilor zilnic.

Horia Daraban:  În ideea a ceea ce ați spus dumneavoastră și prin prisma experienței pe care o aveți, care sunt provocările în a aduce produse ecologice, produse sănătoase aproape de clientul local?

Cecilia Țugulia: În primul și în primul rând, vorbim de lipsa mâinii de lucru calificată, pentru că e un domeniu în care a face natural parcă s-a uitat, parcă lumea nu mai știe ce înseamnă să gătești în casă și să faci un produs absolut sănătos și 100% natural. Apoi sunt provocările legislative care te forțează și pe bună dreptate, să respecți anumite criterii. Aici intervin aspectele financiare. Tu trebuie să fii profitabil, ca să poți să reinvestești în afacerea ta, ca să fii la nivelul celorlalți jucători de pe piață, pentru că suntem totuși competitori, direct sau indirect, cu marii producători locali, naționali sau internaționali. Pentru că vorbim de Uniunea Europeană, produsele noastre sunt într-o competiție la nivel european. Apoi intervin celelalte aspecte legate de zona de antreprenoriat, care presupun să dezvolți afacerea apelând la anumite credite bancare.

Iar dacă e să ne uităm pe piața românească, cu cât se împrumută un antreprenor din România, ca și dobândă de la băncile locale, și cu cât se împrumută de pe piața bancară din Uniunea Europeană un alt producător din celelalte state membre ale Uniunii Europene, se vede o mare diferență, ceea ce pe noi, antreprenori români, nu ne ajută, din contră, ne împiedică să fim din ce în ce mai competitivi pe această piață; plus, legislația, care în unele state membre ale Uniunii Europene favorizează apariția unor astfel de produse cu scheme de calitate în spate, favorizează producătorii locali, producătorii autohtoni. Cred că mulți dintre noi, care am avut ocazia să călătorim în afară, am văzut că în centrele marilor metropole găsim piețe dedicate producătorilor locali, unde numai ei au dreptul să vândă. Acolo avem piețe care sunt extraordinar de frumoase și de atractive, piețe care oferă o experiență gastronomică dincolo de tradiția locului.

Vorbim de o experiență culinară care te duce în zona de turism, de atracție turistică. Sunt multe de discutat pe tema aceasta ca  diferențe și provocări în ceea ce privește accesul micilor producători pe piață, iar nu în cele din urmă, este accesul către marile supermarketuri.

Horia Daraban: Apropo de acest subiect, pentru că tot există această perioadă disputa, hai să spunem, în cheie politică, cum vedeți dumneavoastră relația cu marii retaileri, din punctul de vedere al producătorului local?

Cecilia Țugulia: Este o relație, care cred că ar putea să funcționeze mai bine și care ar trebui reglementată și din partea statului, mai coerent. Avem legi, care nu sunt puse în practică și aici o să vă dau un exemplu strict legat de un produs care este produs în România și care ajunge într-un supermarket și căruia i se a pune un adaos comercial diferit față de un alt produs care vine din altă țară a Uniunii Europene și căruia i se pune un adaos comercial mai mic: există legea concurenței, care spune foarte clar că la produse similare nu ai voie să practici adaosuri comerciale diferite. Lucrul acesta, din păcate, se întâmplă, de aceea vedem la raft un ulei venit din Franța și costă, nu știu, 10 lei, dau un exemplu, și un ulei venit din România, produs aici cu mai puțini kilometri, cu mai puțin cost pe mâna de lucru, undeva la 16-17 lei, adică o diferență foarte mare.

Apoi, poziționarea produsului la raft: în față vezi produsele, cele care sunt marcă proprie ale supermarket-ului respectiv, care nu sunt neapărat din țara noastră; și mai jos, unde nu prea te uiți în mod normal, vezi produsele românești. Adică, trebuie să le cauți, trebuie să faci eforturi ca să găsești produsele din țara ta. Cred că ne-ar ajuta foarte mult dacă ar exista o legislație care să spună foarte clar supermarket-urilor să aibă un procent minim sub care să nu se scadă prezența producătorilor locali în supermarket-uri. Cred că ar fi bine să fim identificați foarte clar, un colț al producătorilor locali, distinct de tot restul magazinului, unde românul știe că acolo găsește doar produse românești și nu trebuie să le caute el, alandala, printr-un raft.

Horia Daraban: Ar putea reprezenta, reprezintă târgurile de produse locale, evenimentele de prezentare, de desfacere a acestora, o soluție viabilă la sincopele în relația dintre producătorul local și marii retaileri?

Cecilia Țugulia: Da, este un exemplu care Iași a demonstrat că funcționează. Și aici vorbim de târgul ”Iașul în bucate”, care se desfășoară deja de trei ani,  cu o adresabilitate din ce în ce mai mare, din ce în ce mai mulți producători doresc să participe la acest târg și din ce în ce mai multe persoane vin către aceste târguri, pentru că au înțeles că acolo este un târg unicat, un târg în care au ocazie să se întâlnească direct cu producătorul. Relația dintre consumatori și producători este directă, nu intermediată, așa cum se întâmplă în supermarket-uri, așa cum se întâmplă în alte piețe, unde nu prea mai găsim producătorii, ci intermediarii care, din păcate, profită cel mai mult și câștigă cel mai mult în tot lanțul acesta de punere a unui produs pe piață.

Horia Daraban: Există un portret robot al clientului care caută produse locale, care este acesta?

Cecilia Țugulia: Din punctul nostru de vedere, este mama care dorește să-și hrănească familia cât mai sănătos și care  are obligația de a alege produsele românești pentru ca economia să meargă mai departe, economia locală și banul să se întoarcă în propriul buzunar. De fapt și de drept, asta înseamnă să consumi local: să-ți păstrezi banul în propria curte, dar îl treci din buzunarul stâng în buzunarul drept.

Horia Daraban: Din postura de președinte al Asociației Producătorilor Locali ”Produs în Iași”, cu siguranță le puteți spune ce pregătiți pentru acest an, 2025.

Cecilia Țugulia: Pentru anul 2025, vom continua proiectele care țin de ”Iașul în bucate”, de platforma ”Gust de Iași”. În continuare, vom disemina informații către copii, către cei care reprezintă viitorul nostru și vom dezvolta proiecte care vor atrage atenția și vor uimi, în același timp, prin frumusețea lor. Și aici mă refer la un proiect care se va implementa anul acesta și care se numește ”Moara culturală” și este un fenomen, care, în zona noastră, a Moldovei, nu s-a întâmplat niciodată. Moara Probota va avea ocazia să primească copiii într-un spațiu imersiv, o cunoaștere la un alt nivel, cu alte simțuri, iar la nivel național, vom avea acțiuni care vor da un gust mai bun României. Și aici mă refer la o mișcare, care ține de promovarea produselor locale la nivel național, regional, mult mai bine și mult mai coerent, organizându-ne mai mulți producători sub aceeași umbrelă.

Varianta audio a interviului:

Sursa foto: Cecilia Țugulia

#InfoEconomic: Romeo Vatră, director general al Aeroportului Iași: ”în lipsa unei autostrăzi, aeroportul e principala poartă de intrare și de ieșire pentru oameni de afaceri. Există o legătură strânsă între conectivitatea Iașului cu Europa și facilitarea de investiții în regiune. Dezvoltarea de activități cargo pe aeroportul de la Iași va aduce un plus la sprijinirea mediului de afaceri, de a putea transporta și mărfuri pe calea aerului”

Publicat de hdaraban, 5 februarie 2025, 12:02

Studiul de caz poate fi Aeroportul Internațional Iași. De altfel, potrivit unei autoevaluări, ca număr de călători, aerogara se situează pe locul doi în topul aeroporturilor regionale, având al doilea cel mai mare terminal din România. Este vorba despre finalizarea terminalului patru anul trecut, cel mai important proiect cu fonduri europene din istoria entității, în valoare totală de 90 de milioane de euro.

La #InfoEconomic, Horia Daraban l-a avut partener de dialog pe domnul Romeo Vatră, directorul general al Aeroportului Internațional Iași. În răspunsurile oferite, invitatul a vorbit despre bilanțurile lui 2024, care înseamnă, 2,2 milioane de pasageri, dar și un profit de peste un milion de euro.

Directorul Aeroportului Iași a vorbit și despre proiectele de dezvoltare care includ transformarea celor patru terminale în doar două: unul pentru pasageri cu zone separate Schengen și non Schengen și unul, în premieră  pentru transport marfă, cu accent pe coletărie. Pe lângă acestea, ”vrem să extindem și platforma de parcare pentru aeronave cu încă 10 locuri și să construim o nouă cale de rulare paralelă cu pista.”

De altfel, managerul aeroportului de la Iași subliniază că ”e important să punem un picior în prag în zona de transport mărfuri, unde nu existăm absolut deloc, urmând ca într-o etapă ulterioară să dezvoltăm o zonă cargo ca la carte, în partea de est a aeroportului.”

Legat de importanța aeroportului pentru mediul de afaceri regional, Romeo Vatră precizează că ”în lipsa unei autostrăzi, avem aeroportul ca fiind principală poartă de intrare și de ieșire pentru oameni de afaceri. Există o legătură strânsă între conectivitatea Iașului cu Europa și facilitarea de investiții în oraș, dar nu doar în oraș, în județ, ci în întreaga regiune, pentru că Aeroportul Iași este cel mai important aeroport din această regiune de nord est a României. Drept urmare, dezvoltarea de activități cargo pe aeroportul Iași va aduce un plus la sprijinirea mediului de afaceri, de a putea transporta și mărfuri pe calea aerului.”

Horia Daraban: În ideea bilanțurilor, cum a încheiat Aeroportul Iași anul 2024? Ne puteți oferi câteva cifre reprezentative?

Romeo Vatră: Desigur, unele cifre sunt clare la ora aceasta, altele sunt previzibile. Cifre clare avem, evident, cel mai așteptat indicator este traficul pe 2024, care se situează la nivelul aproximativ de 2,2 milioane de pasageri. E un rezultat bun, pe de o parte, mai puțin bun, pe de altă parte, în sensul că e foarte bun pentru că am reușit să depășim pragul de 2 milioane de pasageri pentru al  doilea an consecutiv. Mai puțin bun, dacă e să ne raportăm față de 2023, pe care noi îl considerăm ca fiind un an atipic pentru Aeroportul Iași, pentru că în 2023 am avut un trafic de 2,3 milioane. Diferența nu este foarte mare, dar există o explicație, ținând cont de creșterea de trafic de pe aeroporturile din Bacău și Chișinău, care, evident, ne-au vizat și perspectivele sunt bune. Sperăm ca anul acesta să depășim pentru treia oară pragul de 2 milioane de pasageri, dar să avem o creștere față de 2024.

Din punct de vedere economic, vă pot spune cu certitudine că suntem pe zonă de profitabilitate. Nu pot să estimez în mod concret acum, la această oră, cât a fost profitul, dar undeva cred că la peste un milion de euro. Urmează să finalizăm situațiile financiare, ceea ce iarăși este un lucru bun pentru dezvoltarea aeroportului.

Horia Daraban: Plecând de la aceste cifre, vin cu întrebarea: în ce direcție se îndreaptă dezvoltarea aeroportului? Mai mulți călători, există o strategie și care sunt obiectivele ce se regăsesc în aceasta?

Romeo Vatră: Avem stabilite foarte clar o serie de investiții pe care va trebui să le atacăm în această perioadă. Una dintre ele deja o putem considera finalizată: extinderea spațiul de procesare a pasagerilor prin construire a unui nou terminal, terminalul T4, și extinderea parcării. De asemenea, am reușit să construim un nou parc fotovoltaic, ceea ce ne face singurul aeroport care are o astfel de facilitate, să devenim mai prietenoși cu mediul. Pe agendă, ca și puncte de investiții pe care dorim să le atacăm în acest an și anul viitor, avem transformarea terminalului T2 într-unul cargo, reconfigurarea terminalului T3 astfel încât să asigurăm același aspect interior și exterior al terminalul T3 cu cel al terminalului T4; adică să nu mai existe o diferențiere între cele două terminale din punct de vedere estetic și funcțional.

Și, din acest punct de vedere, este o prioritate pentru noi extinderea spațiului de așteptare în zona de îmbarcare a terminalului T3, care este o zonă pentru zboruri non Schengen. Acum, mai avem în plan să construim un turn nou de control pentru care vom începe în acest an studiu de fezabilitate, iar terminalul T1 va fi reconfigurat și transformat în clădire de birouri, ceea ce și este în momentul de față. Deci, pe viitor, nu vom mai avea terminale T1,T2,T3,T4. Ne propunem să avem o clădire administrativă, un terminal cargo și un terminal de pasageri cu zonă pentru Schengen și cu zonă pentru non Schengen. De asemenea, vrem să extindem și platforma de parcare pentru aeronave cu încă 10 locuri și să construim o nouă cale de rulare paralelă cu pista. Aș mai adăuga pe lista de investiții, construirea unei noi parcări pentru mașini, pentru pasageri, dedicată parcării pentru lungă durată.

Horia Daraban: În ce măsură aceste planuri de investiții, aceste direcții de dezvoltare se întâlnesc cu viitoarea desfășurare a autostrăzii A8? Aeroportul, cumva, să fie conectat la această autostradă.

Romeo Vatră: Există această perspectivă și sunt antamate mai multe discuții de a se construi o bretea de legătură cu viitoare autostrada opt, o bretea care va conecta Spitalul de Urgență și aeroportul cu A8. Acum, evident, e un proiect, să zicem, pentru termen mediu. Mi-aș dori să fie cât mai scurt. Ne-ar ajuta foarte mult, pentru că această bretea ar putea deschide zona de est a aeroportului, unde Consiliul Județean deține 70 de hectare de teren, unde putem dezvolta, pe viitor aeroportul, în special pentru transportul de mărfuri. Și, așa cum spuneam, T2 îl transformăm în terminal cargo, dar pentru că trebuie să ținem cont de particularitățile pe care le are, va fi un terminal mai mult pentru coletărie, cross-docking, mai puțin pentru depozitare, pentru că nu este potrivit pentru așa ceva.

Dar e un început, pentru că e important să punem un picior în prag în zona de transport mărfuri, unde nu existăm absolut deloc, urmând ca într-o etapă ulterioară să dezvoltăm o zonă cargo ca la carte, în partea de est a aeroportului.

Horia Daraban: Există o evaluare a impactului economic asupra județului și asupra celor învecinate și care să plece din funcționarea aeroportului?

Romeo Vatră: Evident, în lipsa unei autostrăzi, avem aeroportul ca fiind principală poartă de intrare și de ieșire pentru oameni de afaceri. Există o legătură strânsă între conectivitatea Iașului cu Europa și facilitarea de investiții în oraș, dar nu doar în oraș, în județ, ci întreaga regiune, aș putea spune, pentru că Aeroportul Iași este cel mai important aeroport din această regiune de nord est a României. Drept urmare, dezvoltarea de activități cargo pe aeroportul Iași va aduce un plus la sprijinirea mediului de afaceri, de a putea transporta și mărfuri pe calea aerului.

Am avut mai multe discuții cu mediul de afaceri, există un interes ridicat vizavi de creșterea conectivității aeroportului, care, în momentul de față, asigură legături externe pe 23 de destinații în toată Europa și nu doar. Aceasta este una dintre prioritățile noastre să continuăm această extindere a conectivității, lucru care, în momentul de față, este puțin dificil din cauza problemelor pe care operatorii aerieni le au cu aeronavele. Ele sunt ținute la sol pentru a se face o mentenanță obligatorie la motoarele Pratt & Whitney, unde s-a depistat o problemă și, astfel, de exemplu, unul dintre operatorii aerieni trebuie să țină 25% din flotă la sol, până se verifică motoarele; ceea ce, evident, ne afectează, dar nu atât de mult. În schimb, au pus, cumva, în așteptare anumite planuri de dezvoltare.

Horia Daraban: Revenind la zona cargo, există un orizont în ceea ce privește realizarea terminalului pentru mărfuri?

Romeo Vatră: Avem niște constrângeri vizavi de lipsa căilor de acces. Aici,  aș menționa faptul că cele două proiecte de căi de acces sunt în derulare, să zic, în anumite faze ale proiectului. Vorbim de calea de acces către Tătărași, cartierul Tătărași și cea către Aroneanu, iar pentru T2 va trebui să facem reconfigurare și a zonei de parcare pentru a putea permite accesul mașinilor cu marfă pentru a le descărca la T2. Începem anul acesta cu proiectul și sper că anul viitor putem să spunem că avem facilități pentru transportul de mărfuri pe aeroport. Iași, să inaugurăm acest nou terminal de cross-docking.

Horia Daraban: Ați pomenit dumneavoastră de accesul la aeroport, accesul rutier. Pe lângă aceasta, aș insista cu întrebarea: care este provocarea, problema principală pentru viitoarea dezvoltare a aeroportului? Vizăm și timpul prezent și merg cu această întrebare și pe ideea curselor aeriene deviate din cauza ceții. Se poate face ceva în acest sens?

Romeo Vatră: Trebuie să spunem că, dacă ținem cont de episodul de ceață densă pe care l-am avut în decembrie și care a afectat pe parcursul  a șase zile activitatea de pe Aeroportul Iași, acest episod a mai avut loc abia în 2014, adică vorbim de o perioadă de zece ani în care nu s-a întâmplat acest lucru, să avem mai multe zile în care nu se poate zbura de pe Aeroportul Iași.  Trebuie de spus că nu s-a întâmplat acest lucru din cauza lipsei posibilităților tehnologice. Noi suntem pregătiți să avem toate echipamentele și toată tehnologia necesară pentru a se putea naviga pe ceață. Problema o reprezintă acele obstacole din Aroneanu, care nu ne permit să aplicăm procedurile atât de necesare pentru a putea și zbura pe o astfel de vreme.

Suntem în curs de rezolvare, pentru că, da, reprezintă un impediment, nu reprezintă un impediment major din punct de vedere al operațiunilor privind dezvoltare aeroportului, dar asta nu înseamnă că trebuie tratată cu superficialitate acest fenomen și, de câțiva ani, luăm măsuri pentru a rezolva. Din păcate, nu e o soluție care s-o putem aplica imediat. Trebuie parcurse niște etape legale și trebuie identificate soluții care să fie cu un termen concret, tangibil de rezolvare.

Horia Daraban: Dezvoltarea aeroportului poate atinge și acest plan al unor noi curse aeriene și în acest sens vă întreb există planuri pentru acest an de deschidere a unor noi rute?

Romeo Vatră: Noi suntem în contact permanent cu companiile aeriene. Anul trecut, în martie, am organizat Adunarea Generală a Aeroporturilor din România, la Iași. Săptămâna trecută, am avut o întâlnire cu CEO de la Wizz Air Malta, domnul Mauro Peneda, în care am discutat și aspectele de performanță operațională și, aici, aș vrea să adaug că am fost felicitați. Aeroportul Iași este cea mai performantă bază din rețeaua Wizz Air din România. Săptămâna viitoare, vin la Iași reprezentanții importanți Ryanair pentru a discuta perspectivele dezvoltări operațiunilor Ryanair la Iași. Adică, perspective avem. Evident, lucrurile nu se întâmplă peste noapte, să zic așa, cărămidă cu cărămidă punem.

Mai multe etape trebuie parcurse pentru a putea să concretizăm dezvoltarea bazelor, pentru că asta ne interesează, a celor mai importante companii. Pe de altă parte, am avut întâlniri și cu cei de la Turkish Airlines, cu cei de la LOT. Anul trecut, am fost și la Târgul de Rute, unde am avut întâlniri cu vreo zece companii aeriene din Europa și am prezentat oportunitățile de pe Aeroportul Iași. Suntem într-o permanentă căutare și comunicare cu companiile aeriene pentru a reuși să, așa cum am spus, să ne atingem obiectivul de a crește conectivitatea aeroportului.

Horia Daraban: Când spuneți dezvoltarea bazelor de la aeroportul din Iași, ce înseamnă acest lucru?

Romeo Vatră: Însemna, de exemplu, dacă acum trei ani Wizz Air avea trei aeronave în bază, acum au cinci cu perspectivă de a o aduce și pe a șasea, iar din discuțiile pe care le am cu ei, în următorii patru ani, mă aștept să avem opt sau nouă aeronave baza de la Iași, ceea ce înseamnă automat și frecvențe crescute, dar și rute noi. De asemenea, discuțiile cu Ryanair vor viza deschiderea unei baze la Iași, dar, iarăși, știți cum e, să nu ne facem așteptări, pentru că nimeni nu vine să ofere decât în condițiile în care și cere ceva. Va trebui să vedem dacă, într-adevăr, putem să ajungem la o soluție de mijloc.

Horia Daraban: De ce anume depinde ajungerea la o înțelegere?

Romeo Vatră: N-aș vrea să intru în detalii, că până la urmă aceste lucruri țin de aspectul comercial al negocierilor pe care le purtăm cu ei.

Horia Daraban: Ca o concluzie la dialogul nostru, domnule director, cum se vede Aeroportul Internațional de la Iași peste 5 ani?

Romeo Vatră: Peste cinci ani, va fi unul dintre aeroporturile care va oferi servicii moderne, începând de la servicii de îmbarcare, de parcare, pasageri cu mobilitate redusă, serviciile de bridge pe care vrem să le deschidem în perioada imediat următoare și, de asemenea, vrem să fim un aeroport care să inspire mișcarea, așa cum e și sloganul nostru, să facem să se simtă bine pasageri. Și suntem într-o continuă preocupare și efort de a face ca serviciile oferite de Aeroportul Iași să fie din ce în ce mai profesioniste.

Varianta audio a interviului:

Cafeneaua ”La Mâțe”, un local cu peste o sută de pisici pe post de gazde, deschisă la Botoșani. Despre inițiativă, Daniel Bejinariu, unul din medicii veterinari care au realizat-o. Emisiunea ”Weekend cu prieteni” (26.01.2025)

Publicat de hdaraban, 4 februarie 2025, 13:53 / actualizat: 5 februarie 2025, 9:39

Localul, potrivit celor doi medici, are caracter de unicitate, cel puțin pentru zona Moldovei. Numele lor sunt Dănuț Bratu și Daniel Bejinariu. Ambii sunt absolvenți ai Facultății de Medicină Veterinară de la Iași, din cadrul Universității de Științele Vieții ”Ion Ionescu de la Brad”.

Pe ultimul din enumerare, Horia Daraban l-a avut invitat la ”Weekend cu prieteni” . În dialogul ediției, medicul a devoalat motivele care au dus la deschiderea cafenelei. Unul dintre ele este dragostea și grija pentru pisicile fără stăpân. De altfel, pisicile cafenelei își pot găsi viitori stăpâni în rândul celor ce servesc cafeaua.

Plecând de la originala inițiativă, Daniel Bejinariu a vorbit despre rolul civic pe care și-l poate asuma medicul veterinar în ceea ce privește drepturile animalelor.

Într-o abordare personală, interlocutorul a spus povestea motanului Floyd, al cărui prim stăpân dorea să scape cât mai repede de el.

Cât despre relația animal de companie – stăpân, Daniel Bejinariu spune că Floyd, l-a schimbat enorm: ”m-a făcut mult, mult mai răbdător ” și ” n-am mai putut să-l dau, pentru că simțea efectiv și când eram trist și când aveam o reușită; era și este sufletul meu. Acest motan, nu știu, m-a dat peste cap. Adică, mi-a contrazis toată etologia pe care o știam despre pisici.”

Horia Daraban: Cafeneaua, deschisă la începutul acestui an sau mai devreme? Care au fost motivele ce v-au determinat să deschideți un astfel de local?

Daniel Bejinariu: Cafeneaua a avut deschiderea pe 13 ianuarie. Este o cafenea de nișă, tocmai din cauza că găzduiește 109 pisici. Pisicile provin din adăpostul nostru privat, pisici strânse de pe stradă, cu diferite probleme și tratate de noi în timp. Au rămas și sunt în cadrul cafenelei și pisici cu probleme cronice, adică fără un picioruș, fără două piciorușe, fără ochi, dar sănătoase din alte puncte de vedere și care pot fi vizitate de către cei care consumă cafeaua.

E un fel de terapie cu pisici, dar, în primul rând, de unde ne-a venit ideea și de ce am optat pentru o cafenea? Pentru că noi activăm de doisprezece ani ca medici veterinari în oraș, ideea a venit pentru a fi și terapie pentru ele. Noi neavând timp în adăpost să le acordăm de afecțiune, adică o mângâiere. Fiind foarte multe și noi neavând timpul necesar, atunci ele aveau nevoie tot timpul de o mângâiere. Principalul motiv ăsta a fost.

Horia Daraban: Îmi dau seama din ceea ce spuneți dumneavoastră, cafeneaua, bineînțeles, pentru clienții care ajung la dumneavoastră, dar spațiul ei adaptat și pisicilor.

Daniel Bejinariu: Inițial, noi am făcut o clinică veterinară performantă. Spațiul ne-a permis, având două clădiri, să folosim o clădire pentru aceste pisici, în ideea că noi, făcându-ne meseria de medici veterinari, în aceeași curte, dar în altă clădire, să putem ziua să trecem pe la ele să le mai mângâiem. Ulterior, a venit ideea cafenelei, pentru că ne-am dat seama că nici măcar așa nu avem timp să ajungem la ele și să le mângâiem. Am făcut o listă, pentru că împreună cu colegul am făcut o listă, o balanță, să vedem pro și contra dacă să facem cafeneaua. Pe deasupra, aveam foarte mulți proprietari de animale, care veneau la clinică și care trebuiau să aștepte pentru analize, pentru intervenții. Și atunci, am zis că și pe partea asta, și pe ei putem să-i mulțumim cu o cafea în timp ce așteaptă după animăluțele proprii.

Nu ne așteptam să ia așa o amploare. Acum, primim cu rezervări, pentru că sunt foarte mulți clienți pe partea de cafenea. Pisicile sunt fericite, s-au schimbat total.

Horia Daraban: În ce sens?

Daniel Bejinariu: În sensul că doresc apropierea față de oameni, se bucură de prezența oamenilor. Toată lumea zice că sunt foarte sociabile și noi, ca medici veterani, prin ochii noștri, vedem o schimbare în bunăstarea lor.

Horia Daraban: Ați spus dumneavoastră în introducerea dialogului, Cafeneaua ”La mâțe” a fost deschisă la 13 ianuarie și ați spus că se bucură de succes. De aici poate vine și întrebarea, se leagă o relație între clienți și pisicile gazdă? Finalitatea acestei relații înseamnă o adopție?

Daniel Bejinariu: Se leagă. Am spus, pe noi, în primul rând, ne-a interesat ca pisicile acestea să beneficieze de acea bunăstare. Din punctul ăsta de vedere, sunt acoperite, dar mângâiere nu aveau și nici adopțiile, pentru că adopțiile la noi sunt puțin mai speciale. Oamenii nu sunt educați în direcția asta. De multe ori, pisica este luată drept cadou copiilor, fără a se informa înainte despre ce înseamnă o pisică sau să se pregătească etc. Și atunci, omul vine, vede o dată pisica, vorbește cu noi, noi îi dăm detalii despre ce înseamnă pisica și ce înseamnă o adopție. Vine și a doua oară și o vede, pentru că noi am considerat tot timpul că între animal, fie el pisică, câine, trebuie să existe o conexiune, o chimie, dacă vreți să-i spunem așa, pentru a fi adoptat. Și atunci, omul vine, o vede, deci în felul acesta cred că sunt adopțiile reușite.

Horia Daraban: Domnule doctor, pentru că ați spus dumneavoastră și ați oferit câteva descrieri, inclusiv legat de adopție, până la urmă, cine modelează pe cine, personalitatea pisicii pe cea a stăpânului sau e invers?

Daniel Bejinariu: Depinde de pisică. Eu, având șapte și interacționând încă de acum 11 ani, având un adăpost cu 300 de pisici, depinde de pisică. Uneori, să știți, eu am un motan care m-a modelat complet. Cu toate cunoștințele mele m-a dat peste cap.

Horia Daraban: Îndrăznesc să merg mai departe cu întrebarea, în ce sens v-a modelat? Ce a schimbat la dumneavoastră?

Daniel Bejinariu: M-a făcut mult, mult mai răbdător și e acel motan, chiar dacă e de rasă, pentru că eu tot timpul am salvat pisici și nu am fost de acord cu cumpăratul pisicilor, nu l-am cumpărat, dar a fost motanul care e dintr-o rasă foarte scumpă, care a intrat la noi în cabinet cu fostul proprietar și fostul proprietar a spus ”dacă nu îl luați, eu îl arunc la gunoi”. Și pentru că era foarte sensibil, e dintr-o rasă foarte sensibilă, nu am putut să–l las în adăpost și l-am primit în casă. Iar în două săptămâni, n-am mai putut să-l dau, pentru că simțea efectiv și când eram trist și când aveam o reușită, era și este sufletul meu. Deși le iubesc pe toate, dar acest motan, nu știu, m-a dat peste cap. Adică mi-a contrazis toată etologia pe care o știam despre pisici și comportament și tot.

Horia Daraban: Cum îl cheamă pe motan?

Daniel Bejinariu: Motanul este Floyd.

Horia Daraban: Plecând de la povestea lui Floyd, oferiți-ne o descriere, prin prisma experienței dumneavoastră ca medic veterinar, a relației românului cu animalul de companie pe care îl are în preajmă. Putem găsi o definiție în acest sens, domnule doctor?

Daniel Bejinariu: Nu cred că putem găsi, deși mă gândesc la asta tot timpul, lucrând în protecție animalelor de 12 ani, mă gândesc tot timpul la acest lucru. Nu poate fi, pentru că sunt diferite categorii. Dacă vreți, îi putem împărți în trei categorii mari, deși sunt și unele mai mici, dar trei categorii mari sunt; acel proprietar de animal care îl tratează ca și membru al familiei și care, atunci când vine la medicul veterinar, nu spune doar numele mic al animalului, ci spune și numele de familie. Și cu asta am spus tot. Adică îi oferă de toate și tot pentru bunăstarea lui.

Categoria a doua, a celui care are un animal, nu contează, nu aduce foloase, ouă, carne, etc., dar e o necesitate pentru că vrea copilul. Haideți să introducem în această categorie părinții neinformați, care doresc un animal pentru copil și, la un moment dat, se satură de el și îl ține acolo în casă sau în curte sau îl duce la bunici, cam așa se întâmplă, doar pentru că nu-i mai trebuie copilului.

Iar a treia categorie sunt acei oameni cruzi, care țin câinele în lanț și nu ar fi asta o problemă, dacă ar fi lanțul destul de lung, pentru că nu există o lege în țara noastră care să interzică lanțul, nu că nu ar fi o problemă din punctul meu de vedere, dar este acceptat în România legal lanțul la căței, și care uită să-i mai pună un acoperiș deasupra capului și atunci plouă pe el, ninge pe el, bate soare, nu îl interesează, mâncarea la trei zile și, dacă îi mănâncă găinile, eventual îl pune în sac și îl duce sau îi dă în cap. Deci, din punctul meu de vedere, astea sunt cele trei mari categorii de proprietari de animale din România.

Horia Daraban: Ceea ce spuneți dumneavoastră mă duce cu gândul la un subiect care, cu siguranță, vă este aproape: despre rolul medicului veterinar în țara noastră. Are, își poate asuma un rol civic în a apăra drepturile animalelor? Ajută legea românească astfel de gesturi? Dincolo, evident, de actul medical.

Daniel Bejinariu: Dacă vorbim de spiritul civic, din punctul meu de vedere, ar trebui ca fiecare doctor veterinar să dea un sfat proprietarului, să-l ajute în direcția asta. Dar, din păcate, nu se practică acest lucru. Nu știu de ce, n-aș putea să vă zic din ce motive. Probabil, din comoditate, dar noi îl practicăm și îl practicăm la un nivel foarte înalt. Am avut și programe de educare. Vom face, în continuare, în cafenea, tot în balanța aia despre care vă spuneam, a intrat și acest lucru. Deci vom face educare, în special a tinerilor, a copiilor.

Horia Daraban: Vocea dumneavoastră trădează într-un mod frumos dragostea veritabilă pentru animale, pentru animalele de companie și vin cu întrebarea într-o cheie personală, pe dumneavoastră ce v-a determinat să urmați această carieră, de doctor veterinar? Este o poveste în spate?

Daniel Bejinariu: Povestea din spate, nu știu, multă lume m-a întrebat, dar știu că de mic am vrut să fac asta, de la 5-6 ani; în afară de faptul că, atunci când eram mic, cu sora mea geamănă, adunam pisici și căței de la gunoi și le duceam mamei în casă. Mama le scotea, noi le băgam iarăși și tot așa. În afară de faptul că am știut asta, am avut animale tot timpul. Numai că noi, fiind copii, voiam din ce în ce mai multe. Și atunci am crescut pe lângă animale, animale domestice, păsări, porci, etc., dar și cățel, pisică, tot timpul am avut. Am știut că vreau să fac asta. La liceu, m-am dus la științele naturii, la facultate am dat doar la medicină veterinară, Iași și la Cluj, am intrat la amândouă, am ales Iașul, dar nu am căutat alte opțiuni. Deci am știut clar că asta vreau să fac.

Horia Daraban: Drumul dumneavoastră, așadar, tot timpul cu un orizont clar, senin, și, în această cheie aș vrea să încheiem și dialogul nostru. Așadar, ce i-ați sfătui pe cei care vor să meargă pe această cale a medicinei veterinare?

Daniel Bejinariu: Sfatul meu este să muncească, dacă își doresc asta, că e multă muncă, și să empatizeze nu numai cu animalul, dar în principal cu animalul, dar și cu omul. Și apropo de spiritul civic, să-și facă meseria până la capăt. Adică, partea financiară e puțin importantă în meseria asta și, dacă îți faci treaba, vine și partea financiară.

Varianta audio a interviului:

sursa foto: Daniel Bejinariu

Până la 7 februarie 2025, înscrieri deschise pentru cursuri gratuite la parașutism, planorism și pilotarea unui avion ultra-ușor. Iași și Suceava, aerocluburile din zona Moldovei care vor găzdui pregătirile teoretice și practice. Invitat la ”Weekend cu prieteni”, comandat Ciprian Drobotă. Realizator al ediției – Horia Daraban (26.01.2025)

Publicat de hdaraban, 3 februarie 2025, 17:04 / actualizat: 4 februarie 2025, 11:20

Aeroclubul României a deschis înscrierile pentru cursurile teoretice și practice destinate obținerii licențelor. La Iași, este unul din centrele teritoriale care vor găzdui cursurile.

Invitat la ”Weekend cu prieteni”, Ciprian Drobotă, comandantul Aeroclubului Teritorial ”Alexandru Matei” Iași, a vorbit despre modalitatea de înscriere, dar și ce presupun cursurile: parte teoretică și parte practică.

De altfel, pentru zona Moldovei, ”sunt două centre ale Aeroclubului României: Aeroclubul Teritorial Iași și cel de la Suceava. Pe Aeroclubul Teritorial Suceava se pot înscrie doritorii doar pentru disciplina planorist și parașutist. La Iași, avem și disciplina ULM, în plus. Acest lucru înseamnă că la Aeroclubul Suceava doritorii nu pot să se înscrie la aeronave ultra ușoare, pentru că nu avem secții. Secția de aeronave ultra ușoare este doar la Iași.”

În dialogul cu Horia Daraban, comandantul Ciprian Drobotă  a vorbit și despre performanțele internaționale ale echipelor de parașutism, planorism și aviație, în condițiile în care Aeroclubul României este una din entitățile fondatoare ale Federației Aeronautice Internaționale.

Cât despre sentimentul finalizării cursurilor de parașutism, planorism sau de pilotare a unui avion ultra-ușor, comandantul ieșean spune că reușita îți oferă ”libertate și încredere. Cred că sunt cele două lucruri esențiale. Încredere în noi, fiecare în puterile sale, și libertate, pentru că sus suntem liberi”.

Horia Daraban: Am spus, domnule comandant, cursuri gratuite la mai multe discipline pentru anumite categorii de vârstă. Și vă las pe dumneavoastră să aduceți informațiile în acest sens.

Ciprian Drobotă: Așa este, Aeroclubul României prin Aeroclubul Teritorial Iași a dat drumul înscrierilor gratuite la cursurile de parașutiști, piloți planor și piloți aeronave ultra-ușoare. Cei care intră în gratuitate trebuie să aibă între 16 și 23 de ani. Înscrierile se efectuează până pe data de 7 februarie, dar, după înscriere, cei care s-au înscris vor intra la cursurile teoretice.

Horia Daraban: Am văzut în comunicatul oficial al Aeroclubului României, pentru zona Moldovei, în ideea pregătirii cursanților, sunt invocate două centre: la Iași și la Suceava. Ce înseamnă acest lucru?

Ciprian Drobotă: Pe zona Moldovei, sunt două centre ale Aeroclubului României: Aeroclubul Teritorial Iași și Suceava. Pe Aeroclubul Teritorial Suceava se pot înscrie doritorii doar pentru disciplina planorist și parașutist. La Iași, avem și disciplina ULM, în plus. Acest lucru înseamnă că la Aeroclubul Suceava doritorii nu pot să se înscrie la aeronave ultra ușoare, pentru că nu avem secții. Secția de aeronave ultra ușoare este doar la Iași.

Horia Daraban: Putem povesti cum se fac aceste cursuri?

Ciprian Drobotă: Da, înscrierile se fac pe https://legitimare.ar.ro sau pe site-ul Aeroclubului României, www.aeroclubulromaniei.ro. Înscrierile sunt doar în format electronic, doritorii pot să intre să acceseze aceste site-uri și acolo să urmeze pașii din programul de înscriere. După ce finalizează înscrierea, vor fi invitați într-un grup de WhatsApp, în funcție de disciplina la care s-au înscris și acolo vor ține legătura directă cu instructorii. Pe data de 9 februarie, cu un comitet, vom face deschiderea oficială a cursurilor și la Iași și la Suceava. Dar mai multe informații vor avea de la instructori după ce s-au înscris.

Horia Daraban: Cursurile se fac online sau la fața locului?

Ciprian Drobotă: Prima parte a modulului teoretic va fi în format online. După ce vom termina formatul online, vor avea o mică testare din materiile care s-au fost predate, iar apoi vor intra cu instructorii la sala de curs fizic. După ce termină modulul teoretic, vor susține un examen din toate materiile, examen pentru obținerea aprobării de zbor, ca apoi să poată să treacă la modulul practic de zbor.

Horia Daraban: De ce cursurile pentru anumite categorii de vârstă sunt gratuite, domnule comandant? Acest pas se face an de an?

Ciprian Drobotă: An de an. De 100 de ani de la înființarea, Aeroclubul României oferă aceste cursuri gratuite tuturor tinerilor între 16 și 23 de ani.

Horia Daraban: Care este pulsul înscrierilor? Au fost perioade când au fost mai puțini înscriși? S-a revenit?

Ciprian Drobotă: Aeroclubul României, în general, a avut peste două-trei mii de înscriși la nivel național pe discipline. S-a păstrat cam aceeași planeitate la numărul de înscriși, per total, pe an. Eu zic că e un trend ascendent momentan, datorită faptului că e foarte bine mediatizat Aeroclubul și vom fi într-un trend ascendent.

Horia Daraban: Dacă e să facem portretul robot al celui care vine la cursuri, care ar fi liniile definitorii? Unii s-ar putea gândi că un cursant este definit în primul rând prin curaj. E mai mult decât atât? Despre ce este vorba?

Ciprian Drobotă: În primul rând, seriozitate. Al doilea rând, trebuie să-și aloce un pic din timpul lor aeroclubului, pentru că mare parte, vara, în timpul programului practic, vor fi foarte mult timp pe aerodrom, la zbor. De seriozitate, curaj, cum ați spus și dumneavoastră, și un pic de sănătate, pentru că o să trebuiască să facă și o vizită medicală în domeniul aeronautic, clasa a doua. E o vizită medicală specială de aviație. Dar nu este ceva de speriat, trebuie să fie în niște limite, nu perfect sănătoși. Nu știu ce înseamnă perfect sănătos.

Horia Daraban: Frica de înălțime se poate învinge?

Ciprian Drobotă: Automat. Asta vor și învăța la cursuri, să se adapteze condițiilor, să spun așa, un pic mai extreme față de o zi normală a unui om normal care e cu picioarele pe pământ. O să învețe să lucreze și cu frica, să o controleze și frica să-i devină prieten în aviație, pentru că dacă avem frică, atunci și toate simțurile noastre în momentul zborului sunt conectate la realitate.

Horia Daraban: În ce măsură cel care a pornit pe acest drum să urmeze cursurile de planorism, de parașutism pentru a obține licența, ajunge să renunțe? Dau un exemplu, din 10 cursanți, câți duc la final aceste cursuri?

Ciprian Drobotă: Nu am o statistică acum, dar ei trebuie să treacă prin niște pași, după manualele de instruire, niște filtre, în funcție de abilitățile fiecăruia. În principiu, proporția e de  90%; dacă sunt prezenți la aeroclubul la zbor, sunt perseverenți în ceea ce fac, aproximativ 90% din ei ajung să-și dea examenul de licență cu autoritatea.

Horia Daraban: Care sunt satisfacțiile la finalul probei practice? Cum am putea defini satisfacțiile cursanților?

Ciprian Drobotă: Libertate și încredere. Cred că sunt cele două lucruri esențiale. Încredere în noi, fiecare în puterile noastre și libertate că sus suntem liberi.

Horia Daraban: Cursurile înseamnă și punctul final, când vine vorba despre acest domeniu al parașutismului, al zborului într-o accepțiune largă sau se poate merge mai departe? În sensul, cursurile acestea pot fi pași spre o carieră profesională în domeniul aviației?

Ciprian Drobotă: Așa este. După ce obțin licențele pe fiecare disciplină, vor fi cooptați în loturile județene ale aerocluburilor teritoriale, unde se vor pregăti mai în amănunt, adică, calitatea lor să crească. După aia, vor reprezenta aerocluburile teritoriale pe discipline la campionatele naționale, iar cei mai buni dintre ei vor intra în loturile naționale și vor reprezenta România în afara țării.

Horia Daraban: Deci sunt competiții internaționale cu alte reprezentative…

Ciprian Drobotă: Da, la parașutism, echipa de fete a ieșit locul 3 mondial la probe clasice, precizie aterizări și acrobație aeriană. Cei de la echipa The Hawks of Romania, au ieșit campioni mondiali la advanced, la înaltă acrobație. Sunt rezultate semnificative pe plan mondial.

Horia Daraban: De ce anume depinde obținerea unor astfel de performanțe? Practica continuă, pregătirea continuă?

Ciprian Drobotă: Pregătirea continuă și totul depinde de ei și depinde de abilitățile fiecăruia. De acolo vom începe să extragem cei mai buni dintre cei mai buni.

Horia Daraban: Apropo de rezultatele obținute pe plan internațional, cum este văzut Aeroclubul României și prin cluburile teritoriale în afara țării? Este apreciată România?

Ciprian Drobotă: Este foarte apreciată România și în domeniul aviației. Sub egida FAI, Federația Aeronautice Internaționale, este unul din statele fondatoare ale federației și, acum, prin rezultate, țara noastră este foarte bine văzută între celelalte state.

Horia Daraban: Apropo de competiții, ce urmează pentru 2025?

Ciprian Drobotă: La început de 2025, deocamdată, intrăm în pregătirea noilor tineri. După aia, când o să începem zborul și cu loturile județene, vom încerca să scoatem echipele cele mai bune dintre loturile aerocluburilor teritoriale, iar apoi coordonatorii loturilor naționale vor extrage de acolo cei mai buni sportivi în funcție de rezultatele pe care le au la campionatele naționale, cei mai buni care vor intra în lot.  Cred că anul acesta este campionatul european de parașutism, este mondialul la planor acrobație și distanță și cred că e european și la înaltă acrobație cu avionul.

Horia Daraban: Ce condiționează mai mult obținerea performanțelor, pregătirea sportivului sau ce are în dotare?

Ciprian Drobotă: Pregătirea sportivului, pentru că Aeroclubul României, în ultimii ani, a investit foarte mult în tehnică de parașutism, de planorism și de aeronave în altă acrobație. La parașutism avem ca și tehnică de salt cele mai bune componente și parașute la nivel mondial. La planorism s-au achiziționat planoare de fibră de înaltă acrobație și de distanță, iar celebrele Extra 300 sunt avioane de înaltă acrobație numărul 1 mondial. Deci ca tehnică avem cel mai înalt standard.

Horia Daraban: Iar dacă să vorbim despre bazele de pregătire și mă gândesc aici, de exemplu, la Iași, în dealul Copoului, lângă parc, este acel turn pentru parașutism. Este el folosit?

Ciprian Drobotă: Este folosit. În fiecare an îl folosim. Când începem pregătirea practică la sol cu parașutiștii, mergem cu ei acolo să se acomodeze cu înălțimea. Ăla-i primul pas până la avion. Îl folosim. Sunt trei turnuri în țară care sunt folosite, turnul de la Iași, turnul de la Cluj și cel de la Suceava.

Horia Daraban: Așadar, înscrierile sunt deschise până la începutul lunii februarie pentru cursuri.

Ciprian Drobotă: Da, înscrierile sunt deschise până pe data de 7 februarie pentru toți doritorii care au vârsta între 16 și 23 de ani. Au gratuitate la cursuri, îi așteptăm cu brațele deschise să înscrie și să intre în lumea aviației. Pentru ceilalți, care au vârsta mai mare de 23 de ani, pot și ei să înceapă cursurile, dar sunt contracost.

Varianta audio a interviului:

Sursa foto: Aeroclubul Teritorial ”Alexandru Matei” Iași

Lucian Dîrdală, politolog: suma declarațiilor lui Donald Trump reprezintă ”un semnal că America e din nou imperialist-expansionistă. Până acum, America s-a afirmat ca păstrătoare a ordinii internaționale. Acum, vedem vorbindu-se despre expansiune ca în secolul al XIX-lea.” Emisiunea ”Weekend cu prieteni (19.01.2024)”

Publicat de hdaraban, 20 ianuarie 2025, 09:26 / actualizat: 21 ianuarie 2025, 11:09

Acestea sunt doar câteva exemple. Adăugăm și chestiunile de ordin economic și aici poate fi invocată declarația lui Donald Trump potrivit căreia va crea un nou departament denumit Serviciul pentru Venituri Externe. Scopul acestuia va fi să colecteze taxe vamale, datorii și toate veniturile din surse din afara țării.

În plan intern, venirea lui Trump, salutată de unele tabere, primită cu reticență și avertizări în altele.

De altfel, președintele Joe Biden, într-un discurs de rămas bun, și-a exprimat îngrijorarea că America va cădea în mâinile unei ”oligarhii”, vizându-i, fără a-i numi, pe președintele Donald Trump și pe miliardarii din domeniul tehnologiei aliniați acum în spatele acestuia.

Politologul Lucian Dîrdală a oferit câteva răspunsuri legate de cum ar putea arăta al doilea mandat al lui Donald Trump. Invitatul lui Horia Daraban spune că partea economică va fi fundamentală și, în cazul acestei administrații, ”foarte multe alte teme internaționale vor fi văzute, în primul rând, prin lentile economice”.

Referitor la ralierea giganților americani high-tech în spatele lui Donald Trump, Lucian Dîrdală precizează că, ”există un apel din partea companiilor americane să li se asigure măcar un teren rezonabil de competiție, pentru că, până acum, foarte multe alte state au profitat de viziunea pro-liber schimb a Statelor Unite și au răspuns cu politici mai protecționiste.”

Politologul spune că poziționările cu privire la Groenalanda, Canalul Panama reprezintă ”un semnal că America e din nou imperialist-expansionistă. Până acum, America s-a afirmat ca păstrătoare a ordinii internaționale, o putere oarecum defensivă, redutabilă, dar defensivă. Acum vedem vorbindu-se despre expansiune ca în secolul al XIX-lea”.

Horia Daraban: Care este paradigma celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump? Putem încerca o creionare a acesteia, poate făcând și o paralelă între cea ce a fost prima administrație a președintelui ales?

Lucian Dîrdală: Cred că în cazul lui Donald Trump, paradigma este, în mod clar, că nu există nicio paradigmă. Lăsând jocurile de cuvinte la o parte, Donald Troamp este, destul de neomogen, eclectic în abordări și oamenii din jurul său, chiar dacă uneori par foarte similari, în realitate, în politica externă, inclusiv în privința relațiilor economice internaționale, au opinii diverse. Va fi o competiție, așa cum e mereu în cazul administrațiilor americane, și s-ar putea să rezulte un traseu incoerent al acestui mandat. Va fi însă foarte clar pentru toți ceilalți jucători din sistemul internațional, fie ei parteneri sau adversari, în măsura în care la Donald Tom mai funcționează această distincție, deci toți ceilalți jucători vor avea mai multe dificultăți în a face predicții, în a anticipa comportamentul Statelor Unite.

Horia Daraban: Și totuși, ați spus dumneavoastră, viziunea președintelui ales pentru următorii ani, într-o cromatică impregnată de elementul economic al influenței presiunii prin această pârghie. Și sunt exemple anunțuri legate de taxe vamale pentru diferite țări, pentru diferite organizații multinaționale.

Lucian Dîrdală: Într-adevăr, partea economică mie mi se pare fundamentală și cred că, în cazul acestei administrații, foarte multe alte teme internaționale vor fi văzute în primul rând prin lentile economice. Pomeneați de discuții despre taxe, tarife vamale. Donald Trump nu este un protecționist, filozofic vorbind, dar aici există un consens în rândul membrilor administrație și, sigur, Donald Trump este și el de această părere; Statele Unite ar face bine să fie mai puțin altruiste, să fie mai ferme în a dobândi toate beneficiile posibile din statutul pe care îl au, încă îl au, de principală economie mondială, principală putere în planul tehnologiei, ș.a.m.d. Aș face doar o precizare, pentru că ați pomenit în introducere de această acuzație a democraților, că în jurul lui Trump e oligarhie și ați dat exemplul marilor conglomerate din domeniul înaltei tehnologii. Sigur că întrebarea s-ar pune, dar când erau toți în jurul democraților și al președinților democrați, nu era tot oligarhie?.

Lăsând aceste înțepături, aș pune altceva: ralierea acestor companii la mesajul lui Trump s-a făcut nu doar din frică, nu doar din dorința de a nu fi sancționate în vreun fel prin taxe, prin alte metode, ci și pentru că simt nevoia ca Statele Unite să fie în spatele lor în dialogurile adesea contondente cu alt jucător internațional, cum ar fi Uniunea Europeană. Aici, în cazul Meta, în cazul domnului Zuckerberg, problema a venit de la încercările Uniunii Europene de a impune constrângeri și cred că și în alte zone, poate mai puțin vizibile pentru noi fascinați de înalta tehnologie, există un apel din partea companiilor americane să li se asigure măcar un teren rezonabil de competiție, pentru că, până acum, să recunoaștem, foarte multe alte state au profitat de viziunea pro-liber schimb a Statelor Unite și au răspuns cu politici mai protecționiste.

Horia Daraban: Deci, dau un exemplu, poziționările publice ale miliardarului Elon Musk legate de campania electorală, scena politică din Germania, legate de ceea ce se întâmplă în Marea Britanie, aceste luări de poziții pot fi privite în această cheie, a ceea ce spuneați dumneavoastră, alăturarea voluntară în spatele lui Donald Trump?

Lucian Dîrdală: Elon Musk a fost, sigur, primul dintre mogulii care s-au alăturat lui Trump. Aici mi se pare totuși diferit. Elon Musk, sigur, și un sine greu de cuprins în limitele fizice, a început să intervină în politica internă a multor state, și România este un exemplu. Întrebarea este, desigur, dacă a făcut-o într-un fel cu voia lui Donald Trump. Părerea mea este că aceste odată venit la Casa Albă, Donald Trump le va cere colaboratorilor săi să nu întreprindă gesturi de politică externă, iar dacă le vedem, înseamnă că sunt încurajate de Donald Trump. Faptul că această încercare de a afecta jocurile politice din Europa, invitarea unuia din co-liderii Alternativei pentru Germania la inaugurare, din câte știu, nu e decizia lui Elon Musk. Este o decizie a unui comitet mai amplu responsabil în fața lui Donald Trump. Deci e clar că noua administrație nu boicotează, nu marginalizează aceste forțe ”Alt-right” ale dreptei alternative, cum ar fi Alternativa pentru Germania, cum ar fi partidul domnului Farage în Regatul Unit(Reform UK), e un peisaj mai complicat și liderii europeni convenționali, probabil, se vor adapta. Sunt foarte curios dacă nu va veni curând și o relație cu formațiunea doamnei Le Pen.

Horia Daraban: Îmi dau seama din ceea ce spuneți dumneavoastră că Donald Trump este interesat mai mult de planul economic și mai puțin de alianțele construite în timp de către Statele Unite.

Lucian Dîrdală: Da, Donald Trump nu crede în alianțele bazate pe valori. Crede în alianțe bazate pe interese.

Horia Daraban: Am văzut că problema migrației este o temă centrală și pe care Trump a promis că o va aborda în relațiile cu Mexicul, cu Canada. Mai mult decât atât, am văzut poziționări foarte clare legate de Canalul Panama, de Groenlanda. Se creionează un interes mai mare pentru a crea o influență puternică a Statelor Unite ale Americii în emisfera vestică și mai puțin interes pentru ceea ce înseamnă partea asta de glob cu Rusia, China ș.a.m.d?

Lucian Dîrdală: Cred că Groenlanda poate fi privită și prin prisma respingerii sau contracarării unei influențe ruse, nu doar chineze. Sigur, aici vorbim de un teritoriu cu resurse imense. Probabil, foarte curând, vor deveni exploatabile și o concurență care are în vârf China, dar nici Rusia nu trebuie exclusă. Zona Canalului Panama are o importanță globală pentru comerțul global. Aș pune de asemeni că interesul major pentru Pacific va rămâne. Deci e un joc global cu parteneri și adversari globali. Dar mai e ceva, e un semnal că America e din nou imperialist-expansionistă. Până acum, America s-a afirmat ca păstrătoare a ordinii internaționale, o putere oarecum defensivă, redutabilă, dar defensivă. Acum vedem vorbindu-se despre expansiune ca în secolul XIX.

Horia Daraban: Pentru că nu am discutat mai aplicat pe această zonă, în ceea ce privește Uniunea Europeană, va predomina aceeași dispută privind taxele vamale, așa cum a fost în primul mandat sau vor fi și alte direcții, mai ales că, trebuie să recunoaștem, Europa trece printr-o perioadă cu șefi de stat ale căror mandate sunt la final sau sunt șubrezite de alegerile recente sau care urmează. Așadar, în ce cheie această relație trans-atlantică? Statele Unite – Europa, Uniunea Europeană?

Lucian Dîrdală: Cred că e, în primul rând, o mixtură de cooperare și conflict. Competiția și solidarizarea sunt vectori care vor coexista, dar, prin comparație cu administrația Biden, dimensiunea concurențială va fi mult sporită. Și da, vor putea să fie taxe vamale pe care vor putea să apară elementele preferențiale de care Europa se bucură. E aici interesant ce vor spune și specialiștii în relații economice internaționale. Eu pot să anticipez o modificare dinamicii în cadrul NATO și această viziune, oarecum mercantilistă, ”trebuie să plătești ca să fie apărat”, care, până la urmă, sigur, are până la un punct logica ei, dar și NATO va fi un teren mai zbuciumat decât a fost până acum.

Varianta audio a interviului:

Sursa foto: flickr.com

Autor: Gage Skidmore from Surprise, AZ, United States of America

#InfoEconomic Adrian Covăsnianu, vicepreședinte Moldova Vrea Autostradă: ”anul acesta, pentru A8, ar fi necesare aproximativ 800-900 de milioane de euro, fonduri care să ofere, inclusiv pentru capetele din sectorul montan, o anumită certitudine că există un demers concret, real de a construi autostrada”.

Publicat de hdaraban, 15 ianuarie 2025, 12:48 / actualizat: 20 ianuarie 2025, 8:26

Dincolo de acest plan, este dimensiunea deschiderii economice pentru regiune, oportunitățile de afaceri care vor căpăta amploare și care vor pune în valoare resursa umană mult mai bine decât se întâmplă acum. Antreprenorii, companiile mai mari sau mai mici din regiunea Moldovei realizează importanța arterelor rutiere, fie și având proiecții pornind de la viitorul efort de reconstrucție a Ucrainei.

La #InfoEconomic, Adrian Covăsnianu, geograf, profesor asociat la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” și membru fondator și vicepreședinte al  Asociației Civice Moldova a oferit mai multe informații de actualitate legat de cele două autostrăzi care ar urma să străbată regiunea Moldovei.

Una dintre ele este că, la finalul anului trecut, aproximativ  27% din întreaga Autostradă 7 era executată și poată fi valorificată. În ceea ce privește A8, se așteaptă vești bune referitoarele la secțiunile incluse deja în PNRR, care trebuiau începute deja de anul trecut. În acest sens, se previzionează că, în februarie, va fi deschis șantierul pe segmentul Moțca -Leghin. Mai mult, vine din urmă și sectorul ieșean și se speră anul acesta să fie lansate licitațiile pentru Moțca – Târgu Frumos, Târgu Frumos – Lețcani.

În ceea ce privește avantajele de ordin economic, Adrian Covăsnianu spune că, odată cu finalizarea arterei rutiere spre vest, acea frână a distanței se diminuează foarte mult, undeva la vreo 40%, pe ruta Iași – Cluj, și asta, pentru că vor fi ocolite toate localitățile și nu vor mai fi acele curbe sinuoase.

Vicepreședintele asociației Moldova vreau Autostradă precizează că, pentru următoarele săptămâni, ”cel mai important este să vedem cum va arăta bugetul pe anul acesta. Din analizele noastre, sperăm să fie alocate resurse considerabile pentru partea de proiectare. Aici mă refer la sectorul montan, unde, după ce se vor finaliza licitațiile respective, sperăm, fără contestații, va demara acea pe etapă de proiectare, care nu va fi una ieftină, pentru că sectorul montan are și un anumit handicap: nu au fost finalizate acele studii geotehnice și, automat, trebuie să fie alocate resurse suplimentare corespunzătoare realizării acestor etape restante.”

O estimare a asociației arată că, pentru A8, anul acesta, ar fi necesare aproximativ 800-900 de milioane de euro, fonduri care să ofere, inclusiv pentru capetele din sectorul montan, o anumită certitudine că există un demers concret, real de a construi autostrada.

Într-o evaluare personală, Adrian Covăsnianu spune că 2032 este anul ”maximal pentru finalizarea Autostrăzii 8. Autostrada 7 va fi făcută mai rapid, pentru că deja o vedem în implementare în majoritate.”

Horia Daraban: Vă propun să deschidem dialogul nostru cu evaluare. Am ajuns la jumătatea drumului cu vreuna din cele două autostrăzi ale Moldovei? Mă refer la realizarea lor.

Adrian Covăsnianu: Firește, putem spune că A7 a avansat binișor. Adică, anul trecut am văzut vreo 80 și ceva de kilometri din A7 executați și dați în trafic. Către finalul anului trecut, din calculele noastre, undeva la 27% din întreaga autostradă A7 este, să spunem, executată și poată fi valorificată. Acum, așteptăm să vedem același exemplu și anul acesta, un an, sperăm, la fel de roditor ca anul trecut, pentru că constructorul, care și-a arătat, să spunem, importanța și faptul că lucrează susținut și cu mobilizare adecvată, să replice și anul acesta o experiență similară. Vor fi provocări, bineînțeles, ca și anul trecut, sperăm să le depășească cu succes și anul ăsta.

Horia Daraban: În ceea ce privește A8?

Adrian Covăsnianu: În ceea ce privește A8, aici, veștile bune sperăm să apară în curând, pentru că, dacă ne uităm la secțiunile incluse deja în PNRR, care au fost prinse încă din 2021, trebuiau să-i spunem începute deja de anul trecut. De exemplu, lotul Moțca –  Leghin ar fi trebuit să înceapă undeva în luna august anul trecut. Încă nu știm dacă a fost finalizată proiectarea. Din informațiile noastre, discuțiile oficiale și neoficiale cu compania și cu, să spunem, persoanele interesate, am înțeles că undeva în februarie, anul acesta, ar trebui să vedem efectiv șantierul început pe Moțca -Leghin.

Horia Daraban: Unde sunt demersurile mai dinamice, ca să spun așa, din ceea ce știți dumneavoastră, în ideea că se lucrează, se fac eforturi pentru a se avansa?

Adrian Covăsnianu: Vedem eforturi și pe A7 și pe A8. Sectorul montan este mai avansat, în sensul licitațiilor. Vedem licitațiile care au fost  întârziate, pentru că am vorbit de un studiu de fezabilitate destul de precar, care, cumva, a perpetuat această, să-i spunem, lipsă de interes și de implicare. Dar în ultimii trei-patru ani, se vede o accelerare pe sectorul montan. Era și timpul după atâția ani de stagnare și vine din urmă și sectorul ieșean, cel ce ne interesează pe toți și sperăm anul acesta să vedem primele două licitații lansate, primele două loturi. Mă refer la Moțca cum se vine spre Târgu Frumos și Târgu Frumos spre Lețcani.

Horia Daraban: Am spus în introducerea noastră, în ideea avantajelor economice, aveți date, sunt informații care să scoată în evidență plusurile pentru economia Moldovei, odată finalizate cele două autostrăzi?

Adrian Covăsnianu: E cumva un deziderat. Eu îmi mențin argumentele și am un calendar propriu. Eu mă gândesc la un 2032 maximal pentru finalizarea Autostrăzii 8. Autostrada A7 va fi făcută mai rapid, pentru că deja o vedem în implementare în majoritate. Referitor la avantaje, noi am făcut niște calcule, e clar că distanța timp se reduce. Cel mai important este că acea frână a distanței se diminuează foarte mult, undeva la vreo 40% câștigăm pe deplasare medie, dinspre Iași spre Cluj, pentru că ocolim toate localitățile respective, nu mai avem acele curbe sinuoase. Evităm și Podu Iloaiei, asta, în contextul în care vom avea în integralitate autostrada A8. Beneficiile sunt și pentru persoanele care doar se deplasează în scop turistic, dar cele mai importante beneficii sunt pentru transportatori sau economia reală, cei care produc efectiv bunuri, transportă bunurile și fac schimburi de mărfuri.

Și cu faptul că suntem membri ai spațiului Schengen, autostradă  va avea o valență suplimentară, adică vom vedea beneficiile acesteia și valorificând faptul că nu vor mai stagna mărfurile în zona de graniță. Dar până la graniță trebuie să avem autostradă.

Dacă nu construim Autostrada 8 cât mai rapid, alte regiuni ne-o iau înainte, pentru că, în timpul în care noi milităm pentru A8, alte proiecte, alte zone nu stau. De exemplu, A3 merge în continuare, Autostrada 1 Sibiu-Pitești, la fel. Până la urmă, competiția este și între regiuni și trebuie să ne urmărim interesul nostru regional. Cred eu că valorizarea autostrăzii va fi un bun concret, dar va fi și o provocare pentru autoritățile locale.

Adică, dacă nu reușim pe partea de mobilitate urbană locală să gestionăm acel trafic de mărfuri, să-l diminuăm sau să ameliorăm tot acest trafic în zona urbană, automat, ambuteiajele care le avem momentan la Podu Iloaiei sau în zona periferică, spre Valea Lupului, o să le avem mai în țesutul urban. Cu toții vom căuta acele zone în care vom vrea să intrăm pe autostradă și vom aglomera deja trama stradală existentă, deja ineficientă și automat se va bloca tot orașul. Deci, cumva, va fi o provocare și pentru autoritățile locale. Și aici nu mă refer doar la municipiul Iași, ci  și la autoritățile din zona Pașcaniului, Târgu Frumos, Podu Iloaiei, pentru că vor fi provocări, traficul va avea o altă dinamică, inclusiv compoziția traficului se va modifica și poate ar fi bine să fie făcute niște studii în acest sens, în care să vedem cum vom integra autostrada, cum o vom valoriza.

Horia Daraban: Apropo de Pașcani, mă uitasem pe o hartă, la sud de Pașcani, dacă nu mă înșel, celebra intersecție, celebrul nod A7-A8. Cu siguranță peisajul economic se va schimba.

Adrian Covăsnianu: Corect. De asta există inițiativă din partea Consiliului Județean de a implementa, în zona respectivă, un parc industrial, de a valoriza această autostradă. E bine ca aceste lucruri să se întâmple cât mai rapid, pentru că autostrada nu stă, ea deja vine, o vedem, se construiește în zona Pașcani. A7 vine dinspre sud și ulterior va veni și dinspre vest A8. Deci trebuie să valorizăm aceste oportunități deoarece cu ele nu ne vom mai întâlni prea curând c și dacă nu suntem atenți la ele, posibil să le ratăm.

Horia Daraban: Mă uitam pe niște date, secțiunea A8 Târgu Neamț – Iași – Ungheni are o lungime de 89 de kilometri, o valoare estimată de peste 25 de miliarde de lei și prezintă o complexitate tehnică ridicată. În ideea sumelor vehiculate, sunt fonduri ca aceste proiecte să fie duse la capăt? Și, în contextul aceste întrebări, poate faceți și o trimitere la rolul fondurilor europene.

Adrian Covăsnianu: Acum putem doar să estimăm sau putem să facem prognoze ce se va întâmpla după. Cel mai important pas pe care noi, ca societate civilă am intenționat să-l realizăm a fost să maturizăm această documentație, adică să ajungem în etapa în care să avem această discuție concretă legată de finanțarea proiectului, pentru că, în general, un proiect se finanțează pe baza unei documentații tehnice concrete, mature, cu un studiu de fezabilitate clar, cu un acord de mediu și mă bucur că în 2024 am finalizat acest demers și acum avem această discuție legată de bani și da, discuția este bună. Cel mai important este să vedem cum va arăta bugetul pe anul acesta. Din analizele noastre, sperăm să fie alocate resurse considerabile pentru partea de proiectare. Aici mă refer la sectorul montan, care, după ce se vor finaliza licitațiile respective, sperăm, fără contestații, va demara acea pe etapă de proiectare, care nu va fi una ieftină, pentru că sectorul montan are și un anumit handicap: nu au fost finalizate acele studii geotehnice și, automat, trebuie să fie alocate resurse suplimentare corespunzătoare realizării acestor etape restante.

Dacă ne uităm pe cifre, sectorul montan înseamnă undeva la vreo 6 miliarde de euro, sectorul, ieșeam tot pe acolo. Ai 11-12 miliarde. Grosso modo, dacă ne uităm pe axele de finanțare, avem Programul Transport și el are o sumă finită, ne uităm pe Prioritatea unu, dacă nu mă înșel,  sunt vreo 4 miliarde, cu supracontractare, ajungem celor 12 miliarde.

Deci calculul simplu este că întregul program ar acoperi autostrada A8, dar, bineînțeles, în același timp, vorbim de o întreagă rețea, vorbim de întregi regiuni care construiesc autostrăzi și care folosesc aceleași fonduri. Și discuția este una utilă. Anul acesta, presiunea pe bugetul de stat, care include componenta de finanțare din fonduri europene, împrumuturi bancare, co-finanțări și alte forme de finanțare, nu va fi una mare, pentru că anul ăsta, din A8 în principiu vom avea, sperăm, în proiectare sectorul montan, pentru sectorul ieșean să finalizate licitațiile, iar la capetele din PNRR nu ar trebui să fie surprize, fiind pe PNRR, chiar dacă vorbim de niște împrumuturi, sunt niște angajamente mai concrete, pentru că sunt niște contracte semnate. Deci, dacă fac o prognoză sau estimare, ar trebui măcar la vreo 800-900 de milioane de euro să fie bugetat pentru întreaga A8 care să ne ofere, și aici includ și capetele din sectorul montan, o anumită certitudine că există un demers concret, real de a construi autostrada A8.

Horia Daraban: În ceea ce privește finanțarea, îmi dau seama că provocările strângerii fondurilor pentru investițiile despre care vorbim, vor apărea 2026, 2027.

Adrian Covăsnianu: Da, pentru că și A8 va intra în partea lui concretă de execuție, cu lucrări energofage. Vorbim de tuneluri, vorbim de viaducte întregi, lucrări de artă, dar în același timp și Autostrada 1 Sibiu-Pitești va ajunge să muște din Carpații Meridionali și, automat, lucrările vor fi mai de amploare. Va intra și Autostrada 13 Sibiu-Făgăraș în execuție, inclusiv drumul expres, de la Oradea spre Arad, alternativa Techirghiol și salba de drumuri expres inclusiv din zona noastră, a Moldovei. Toate vor alerga pe același culoar și vor consuma resurse din bugetul de stat. E posibil, la un moment dat, în 2026 spre 2027 să ajungem în situația în care se va prioritiza.  Și atunci prioritizarea asta trebuie făcută pe niște criterii clare de convergență economică, de respectare a master planului și aici mă refer la angajamentele noastre ca țară față de Comisia Europeană, care ne finanțează aceste proiecte și de respectare a coridoarelor, pentru că avem și un avantaj, chiar dacă suntem cumva periferici, totuși suntem avantajați că suntem pe coridoarele europene. Deci, automat, suntem prioritari și trebuie să respecte inclusiv statul român această prioritizare, inclusiv investițională.

Horia Daraban: În ideea prioritizării investițiilor, lucrărilor, ce rol are, ce rol își poate asuma mediul asociativ, mediul de afaceri din zona Moldovei în a oferi justificări, motive, guvernanților să susțină financiar proiectele?

Adrian Covăsnianu: Noi vom face ce am făcut și până acum: vom veni cu soluții, cu know-how. Chiar am promovat, de-a lungul timpului, dacă vă aduceți aminte, inițiativa cu introducerea capetelor A8 în PNRR aparține Asociației Moldova Vrea Autostradă. Acum, fiind în etapa de execuție, în principiu, noi vom monitoriza din aer și din de la sol. Dar dacă simțim derapaje, în sensul că nu vom vedea alocate resurse considerabile pentru implementarea autostrăzii A8, dacă vom vedea că prioritățile se schimbă în timpul jocului, atunci vom avea reacții în acest sens. Vom atrage atenția dacă simțim că proiectul Autostrăzii 8 este tras pe o linie moartă sau e, cumva, secundar, că nu mai este o prioritate pentru ei. Momentan, nu avem motive să spunem acest lucru, dar veghem periodic la implementarea proiectului.

Horia Daraban: Așadar, în perioada următoare….

Adrian Covăsnianu: Ne uităm atent pe proiecția de buget. Din câte am înțeles, undeva pe la 27 ianuarie ar trebui să avem o primă proiecție pe bugetul acesta, să vedem ce sume avem alocate. Și aici mă refer la credite bugetare, nu credite de angajament, care sunt, să spunem, sume mai certe pentru autostrăzi și nu doar pentru autostrăzi. O să ne uităm atent și pe partea de infrastructură feroviară, care, mai nou, devine mult mai importantă în contextul dat și, de ce nu, în contextul eventual al reconstrucției Ucrainei.

Horia Daraban: Legat de infrastructura feroviară, un element pe ce ar trebui să se meargă?

Adrian Covăsnianu: Ar trebui să vedem și aici lansate licitațiile pentru sectorul de la Roman – Iași-frontieră, pentru că, recent, am avut inclusiv obținerea acordului de mediu pentru studiul de fezabilitate. În același timp, Magistrala 500, de la Ploiești până la Suceava, are toate studiile de fezabilitate finalizate și așteptăm licitațiile de proiectare și execuție. Chiar a fost lansată o mică bucățică, zona de frontieră Dărmănești spre Vicșani, unde vedem lansată o licitație recent de către Compania de Căi Ferate, pe partea de electrificare, adică vedem eforturi în acest sens și sperăm că aceste eforturi să se multiplice.

Horia Daraban: De ce importante aceste modernizări?

Adrian Covăsnianu: Sunt foarte importante, pentru că suntem în urmă cu viteza comercială, suntem în urmă cu transportul de mărfuri, avem altă capacitate de rezolvat, adică transportăm mai mult, mai mult și chiar mai ieftin față de autostrăzi. Suntem și pe un sector important, pentru că Ucraina chiar dacă are un război în interiorul statului său, totuși, sectorul feroviar nu este neglijat, au investit în același timp și au o viteză comercială destul de bună. Sperăm și noi să venim cu aceste viteze, să fim competitivi atât față de ei, cât și față de Occident, dar e nevoie de investiții majore, concrete.

Varianta audio a interviului:

Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie și infrastructură: prin oprirea gazului în Transnistria, ”Kremlinul încearcă să creeze o mare problemă socială și umanitară, cu speranța că asta va duce în Republica Moldova la niște rezultate bune electorale pentru partidele proruse la alegerile parlamentare”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (12.01.2025)

Publicat de hdaraban, 14 ianuarie 2025, 13:02 / actualizat: 15 ianuarie 2025, 9:30

În urma rezultatelor unui audit internațional, autoritățile transnistrene, care pun criza pe seama guvernului moldovean, imputându-i că nu a soluționat litigiul cu consorțiul rus, au refuzat până în prezent ajutorul propus de Chișinău. Să mai spunem că din volumele de gaz rusesc era acoperit necesarul de consum al regiunii transnistrene și era produsă energie electrică pentru ambele maluri ale Nistrului.

De altfel, după oprirea livrărilor de gaze, consumatorii casnici din stânga Nistrului au început să se încălzească cu echipamente electrice. Începând cu 3 ianuarie, în Transnistria au loc întreruperi zilnice de energie electrice, în contextul în care locuitorii consumă mai mult curent decât produce sistemul energetic. Din cauza aprovizionării reduse, autoritățile separatiste au fost nevoite să suspende activitățile tuturor întreprinderilor, cu excepția industriei alimentare.

În emisiunea ”Weekend cu prieteni”, Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie și infrastructură în cadrul think-tank-ului Expert Forum, a subliniat că situația populației din drepata Nistrului este una mult mai bună, având în vedere interconectările transfrontaliere cu Ucraina și România, care s-au realizat în ultimii ani.

Invitata lui Horia Daraban a explicat de ce decizia Gazprom de a opri furnizarea de gaz  în stânga Nistrului este un gest exclusiv geopolitic, ce riscă să creeze o criză umanitară în regiunea separatistă.

În această situație, rolul României în furnizarea de energie  Republicii Moldova este unul important. Otilia Nuțu spune că ”o bună parte de timp, Republica Moldova a beneficiat de același regim de subvenționare pe care l-au avut și consumatorii din România și asta se întâmplă și acum. Deci apropierea de România înseamnă, pur și simplu, disponibilitatea gazului și a energiei electrice.”

Una dintre concluziile expertului este că și la capitolul energie, ”odată ce Republica Moldova se apropie din ce în ce mai tare de Uniunea Europeană, trebuie să se apropie din ce în ce mai mult de regulile europene. Și asta înseamnă inclusiv reglementator independent, companii care să fie bine guvernate, reducerea corupției.”

Horia Daraban: Cum se traduce criza energetică? Cu ce efecte în rândul populației? Poate ne oferiți și niște repere. Mă gândesc aici la prețuri.

Otilia Nuțu: În primul rând, e foarte important de înțeles faptul că, pe malul drept, nu există întreruperi de energie electrică și de gaze. Și asta este o mare reușită a guvernării actuale, care a și reușit să accelereze proiectele de interconectare și reușește să negocieze cu furnizori din România cantități de energie electrică și de gaze care acoperă. Practic, malul drept nu mai este dependent de livrările de gaze din 2022, de la sfârșitul anului. Sigur că prețurile pentru energia electrică sunt ceva mai mari decât erau de la Cuciurgan, însă, totuși, una este să plătești un preț cu 30-40% mai mare, alta este să nu ai energie deloc. Ceea ce se întâmplă pe malul stâng, însă, este o situație care se îndreaptă spre o criză umanitară, pentru că acolo, într-adevăr, nu mai există practic nici energie electrică, nici gaz.

Gazul a fost întrerupt pe 1 ianuarie, la ora 7:00. Centrala de la Cuciurgan poate să funcționeze și pe cărbune și pe păcură și există rezerve de cărbune, care mai asigură funcționarea centralei pentru câteva săptămâni, depinde cât de mare este consumul. Și asta a însemnat evident că nu mai există gaz pentru încălzire deloc și locuitorii încearcă să se încălzească cu ce altceva mai există: cu energie electrică. Și-au cumpărat mulți diferite încălzitoare, calorifere sau generatoare, în ultimele săptămâni. Sigur că, în momentul în care folosești un reșou sau un calorifer electric, asta înseamnă că crește consumul de energie electrică. Și există acum problema și legată de faptul că sursa de energie este destul de limitată, dar și rețelele nu fac față foarte bine la această cerere suplimentară. Deci, în Transnistria consumul de energie scade foarte rapid din cauză că se epuizează aceste rezerve.
Pe de altă parte, există ajutorul oferit de Chișinău, dar și de Kiev, pentru a acoperi o parte din energia care ar fi necesară pentru regiunea transnistreană. Chișinăul a oferit ajutorul pentru ca cei din Tiraspol să poată să achiziționeze energie electrică și gaze din România. Asta înseamnă că trebuie să fie plătite sumele respective, pentru că niciun furnizor, în afară de Gazprom, nu-și poate permite să livreze energie pe gratis, iar Kievul a oferit la rândul său posibilitatea de a alimenta cu cărbune centrala de la Cuciurgan. Tot așa, pentru a ajuta în această situație excepțională.

Ceea ce trebuie reținut însă este faptul că toată această criză este una artificială, care a fost creată de Gazprom și care a continuat să livreze până la sfârșitul anului trecut exclusiv pentru că intenționa să forțeze Chișinăul să pună presiune pe Ucraina pentru prelungirea tranzitului de gaze prin Ucraina, ceea ce nu are nicio legătură cu întreruperea livrărilor din Transnistria, care ar fi putut să continue foarte bine pe cealaltă rută alternativă, respectiv prin Turkstream și, după aceea, pe TransBalkan Pipeline, adică vechea rută prin care se importa în România și în Bulgaria de la Gazprom acum 5-10 ani. Însă, din cauză că nu au reușit să prelungească acest tranzit, practic, acum, Kremlinul încearcă să creeze o mare problemă socială și umanitară în Republica Moldova, cu speranța că asta va duce la niște rezultate bune electorale pentru partidele proruse la alegerile parlamentare, care vor fi în iunie sau iulie.

Horia Daraban: Deci, măsura întreruperii furnizării gazului către Transnistria poate fi văzută doar în cheie geopolitică. Plecând de la situația din Transnistria, Republica Moldova, se desprind, ies în evidență anumite slăbiciuni ale Republicii Moldova în ceea ce privește acest capitol, energia? Și în acest sens, care ar putea fi răspunsurile la aceste probleme?

Otilia Nuțu: În primul rând, aș vrea să spun ceva legat de aceasta pârghie geopolitică. Gazprom spune că a încetat livrările din cauza unei datorii ipotetice a Chișinăului de 709 milioane de dolari. Asta, în condițiile în care niciodată nu a ridicat nicio pretenție cu privire la datoriile de 11 miliarde de dolari pe care le are în regiunea transnistreană. Deci lucrurile n-au nicio noimă, din altă perspectivă, nu există vreun sens economic. În ceea ce privește securitatea energetică a Republicii Moldova, totuși, trebuie să vedem că, în ciuda a ceea ce se întâmplă zilele acestea, Republica Moldova este într-o situație de securitate energetică mult mai bună decât era acum 3 ani. Dacă aceeași criză s-ar fi produs în urmă cu 3 ani, atunci toată Republica Moldova ar fi fost exact în situația în care este Transnistria astăzi. Între timp, lucrurile s-au schimbat foarte mult.

S-a finalizat și interconectarea pe gaze, care a fost finalizată, cu chiu cu vai, abia în 2021. Pe partea românească au fost cele mai mari întârzieri. Odată cu conectarea Ucrainei și Moldovei la rețeaua europeană de energie electrică, există posibilitatea cumpărării de energie electrică din Uniunea Europeană și fizic, nu doar comercial. Și lucrurile astea schimbă major datele problemei. Deci, în acest moment, pentru malul drept nu există alt deranj decât faptul că este într-adevăr un preț mai mare la energia electrică. Însă,  în niciun caz nu se pune problema unei crize la fel de mari cum vedem acum în regiunea transnistreană. Și asta, cel puțin văzut din exterior, mi se pare că arată foarte clar niște lucruri: ești cu Europa, o duci bine, ții cu Rusia, vezi că te aruncă la gunoi, în momentul în care are un alt interes.

În regiunea transnistreană, sunt foarte mulți oameni care au cetățenie rusă și asta nu a fost niciun impediment pentru Kremlin să îi lase în frig și în beznă în mijlocul iernii, doar din cauză că încearcă să influențeze prin asta alegerile parlamentare în Republica Moldova și să reobțină un control politic asupra Republicii Moldova.

Horia Daraban: Ar putea fi aprofundate relațiile pe acest palier energetic, relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și în special cu România? Dincolo de realizările pe care le-ați enumerat dumneavoastră.

Otilia Nuțu: Sigur, se va finaliza acea linie directă, care duce din România până la Chișinău energie electrică și nu va mai trece pe la Cuciurgan. Mai există linia Suceava – Bălți, care urmează să fie și ea construită în următorii doi ani. Sigur că proiectele astea durează ceva timp și e o mare problemă faptul că guvernele anterioare au întârziat foarte mult aceste interconectări. Sigur, existau diferite motive la momentul respectiv și faptul că pe vremea aceea Republica Moldova și Ucraina erau conectate la sistemul rusesc de energie electrică și atunci ar fi fost nevoie de investiții mai mari în niște echipamente suplimentare. Însă, multe lucruri au fost întârziate, pur și simplu, nepermis de mult. Lucrurile au început să se schimbe radical în urmă cu trei ani, când, într-adevăr, toate aceste proiecte au început să fie accelerate.

Și e foarte important, în primul rând, intrarea Moldovei în piața europeană de energie înseamnă că nu mai depinzi de un singur furnizor care îți poate pune în niște condiții care nu au nicio legătură cu capacitatea ta de plată, ci doar cu orientarea ta geopolitică. Nu depinzi de unul, ci poți să cumperi de la unul sau de la altul, pentru că piața europeană este o piață competitivă și deja interconectările care s-au făcut, mai ales în ultimii ani, înseamnă că gazul poate să vină din foarte multe surse, energia electrică poate să vină iarăși de la mai mulți producători și de la mai mulți furnizori și este o piață concurențială. Dar evident, că energia trebuie să fie și plătită și în timp ce pe malul drept lucrurile astea sigur că înseamnă un disconfort și, într-adevăr, este greu, mai ales într-un an electoral, ca lumea să vadă că prețurile cresc, însă practic ce se întâmplă în Transnistria, în acest moment devine o bucată de stat eșuat, pentru simplul motiv că este evident că regimul separatist este o ficțiune care a fost întreținut ani de zile cu gaz dat gratis de Gazprom. În momentul în care acest gaz a fost întrerupt, nu există nicio alternativă și toată Transnistria se prăbușește și economic, și social.

Horia Daraban: Aș vrea să facem referire și la România. În acest context, reprezentanții ministerului de profil de la București au ieșit cu mai multe informații, inclusiv ministrul Sebastian Burduja. Aceste declarații au fost legate de furnizarea de energie electrică, dar și de gaze către Republica Moldova. Și în acest context, ce rol își asumă Bucureștiul în sprijinirea Republicii Moldova? Până unde poate merge acest sprijin?

Otilia Nuțu: În primul rând, există contracte care au fost încheiate de companiile din subordinea Ministerului Energiei, ca Nuclearelectrica, Hidroelectrica, direct cu Energocom și se livrează energie. În al doilea rând, Energocom poate să cumpere de pe bursa românească energie, deci practic noi putem furniza energie la prețuri care sunt de piață. O bună parte de timp, Republica Moldova a beneficiat de același regim de subvenționare pe care l-au avut și consumatorii din România și asta se întâmplă și acum. Într-adevăr, prețurile subvenționate din România sunt totuși mai mari decât cele care erau la Cuciurgan. Însă, acele prețuri de la Cuciurgan însemnau gaz dat gratis de la Gazprom către Transnistria și lucrurile astea la un moment dat aveau să se sfârșească. Adică, de fapt, această criză nu este o surpriză pentru nimeni. Deci apropierea de România înseamnă pur și simplu disponibilitatea gazului și a energiei electrice. Și asta este un lucru foarte important.

Sigur că, odată ce Republica Moldova se apropie din ce în ce mai tare de Uniunea Europeană, trebuie să se apropie din ce în ce mai mult de regulile europene. Și asta înseamnă inclusiv reglementator independent, companii care să fie bine guvernate, reducerea corupției. Deci astea sunt niște beneficii de care nu prea ținem cont. Însă, să ne uităm la marile scheme de corupție care se întâmplau acum 5-10 ani în legătură cu energia în Republica Moldova, cu Transnistria primind gaz gratis de la Gazprom, care producea energie electrică și acea energie electrică se vindea consumatorilor de pe malul drept la prețuri, care, la momentul respectiv, erau mai mari decât în România și banii respectivi nu se duceau pentru consumul de gaze, ci la niște firme offshore în care erau implicați regimul Plahotniuc și cei de la Tiraspol. Deci lucrurile astea nu se mai pot întâmpla și astea erau furturi care se făceau din buzunarul cetățeanului moldovean. Lucrurile astea nu se mai pot întâmpla de acum înainte.

Varianta audio a intervului:

#InfoEconomic: profesor universitar doctor Cristian Popescu, prodecan al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor: ”pentru a ajunge la ținta de deficit bugetar pe care Comisia Europeană a recomandat-o Guvernului României, va fi nevoie de măsuri drastice în ceea ce privește fiscalitatea și în ceea ce privește limitarea cheltuielilor publice”

Publicat de hdaraban, 27 noiembrie 2024, 20:03

Unde se află România la nivel macroeconomic și în ce direcție se îndreaptă au fost subiecte de dialog cu domnul Cristian Popescu, profesor universitar doctor, prodecan al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași.

Invitatul a vorbit despre măsurile care ar putea fi implementate pentru atingerea țintelor de deficit și efectele acestora pentru populație și mediul de business. Deciziile, spune profesorul, vor depinde foarte mult de ceea ce se va întâmpla în plan politic.

Dincolo de aceasta, interlocutorul a scos în evidență faptul că problema realizării bugetului anual este una structurală: ”el a fost conceput din start pe cheltuieli mai mari decât veniturile și pe estimări mult prea optimiste în ceea ce privește veniturile care ar putea fi realizate și atrase.”

În deschiderea dialogului, a fost invocată și o statistică: la nivel național, numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de peste 13 480, în creștere cu 19,2% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Sunt date publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Cristian Popescu: Ați făcut referire la câteva aspecte foarte interesante și ați punctat o analiză care trebuie să ne dea de gândit. Ați pomenit de numărul firmelor care și-au încetat activitatea în anul curent și acesta este un indicator de trend foarte important pentru macroeconomiști, pentru că arată atât starea de optimism sau pesimism a economiei, cât și problemele, dificultățile care se pot ivi. Acestea arată că preocuparea pentru viitor este sub semnul pesimismului și treaba aceasta trebuie să ne dea de gândit.

Horia Daraban: Vom mai discuta despre acest plan. Aș vrea să adaug la cele spuse în introducerea noastră: conform unui proiect de hotărâre de guvern aflat în dezbatere, Ministerul Educației solicită suplimentarea bugetului cu aproape 500 de milioane de lei pentru a plăti salariile profesorilor și bursele elevilor pe luna noiembrie. Desigur, la acest capitol se adaugă și alte cheltuieli. Putem găsi o explicație și care să aibă legătură și cu datele din deschiderea dialogului nostru? Nu sunt bani în buget și care să acopere astfel de cheltuieli?

Cristian Popescu: Explicația ține în primul rând de modul structural în care este conceput bugetul României, adică finanțarea mult prea redusă pe care o are educația, în jur de 3%, nici măcar 3% din PIB. Și asta arată din start că vor fi probleme în anul de execuție bugetar, în anul în curs. Prin urmare, era de aștepta ca, în condițiile în care salariile profesorilor totuși au crescut pe perioada acestui an, era de așteptat ca bugetul Ministerul Educației să se epuizeze și să fie probleme pe final de an. Așadar, aici este un aspect. Ar mai fi un alt aspect: execuția bugetară, partea de venituri la bugetul de stat, așa cum mai transpare în presă din când în când și cum ne mai raportează guvernul trunchiat. Partea aceasta are mari probleme acum, mai ales spre sfârșit de an, veniturile la bugetul de stat nu au fost pe măsura previziunilor.  Și atunci, probabil că aici apare un al doilea aspect cu mare semn de întrebare: despre ce se va întâmpla pe sfârșit de an.

Așadar, avem cel puțin două explicații pentru care Ministerul Educației, dar probabil și celelalte ministere vor cere în curând bani, pentru că pe sfârșit de an vor rămâne fără bani de salarii, în principal. Și Sănătatea are aceeași problemă și, în general, ministerele care sunt problematice și, de fapt, ministerele care n-ar trebui să fie deloc problematice, pentru că, dacă într-o țară nu ai educație și sănătate, atunci toate celelalte sunt de prisos pe termen lung. Aici este motorul dezvoltării unei țări, în modul în care gândești educația și sănătatea țării respective.

Horia Daraban: Care este problema României, dacă e să vorbim despre ideea de buget, de bani ajunși la stat? Este vorba despre această ineficiență în strângerea taxelor și pe care o invocă foarte multă lume?

Cristian Popescu: Ca să citez un coleg care lucrează la Ministerul Finanțelor, problema este structurală. Problema a început în momentul în care a fost conceput bugetul. El a fost conceput din start pe cheltuieli mai mari decât veniturile și pe estimări mult prea optimiste în ceea ce privește veniturile care ar putea fi realizate și atrase la bugetul de stat. Așadar, avem din start gândit un buget deficitar și apoi execuția bugetară, dar nu este nimic surprinzător. An de an, execuția bugetară în România este deficitară. Avem o economie care funcționează destul de mult în zona gri. Avem foarte multe firme care au probleme de cash-flow, au probleme legate de aprovizionare, care au probleme legate de exporturi ș.a.m.d. și, prin urmare, nu-și pot onora obligațiile la bugetul de stat. Dar asta, repet, se întâmplă an de an, așa încât Guvernul, în previziunile sale de buget, ar trebui ca pentru anii următori se ia în considerare aceste aspecte.

Horia Daraban: De ce măsurile legate de digitalizarea strângerii taxelor, a impozitelor nu au avut efectul scontat?

Cristian Popescu: Pentru că nu au fost implementate cum trebuie. Asta o poate spune orice agent economic care are de-a face cu sistemul de plăți electronice, cu sistemul de raportări electronice. Asta o poate spune orice funcționar de la Ministerul Finanțelor, care se ocupă de control și evidența acestor încasări și plăți prin sistemul e-factura, în special. Așadar, e un lucru făcut cu jumătate de măsură, așa cum se fac în ultimul timp lucrurile pe la noi când vine vorba mai ales de aspectul financiar al execuției bugetului de stat.

Horia Daraban: Situația actuală, și dumneavoastră ați făcut o referire în deschidere a dialogului nostru, pune presiune pe mediul privat. Dacă, da, cum anume?

Cristian Popescu: Cu siguranță, mediul privat este primul afectat și am și văzut prin numărul mare de suspendări de activitate sau de falimente. Așadar, în momentul în care execuția bugetară intră pe deficit, în momentul acela, evident că se pune problema și apare presiunea găsirii resurselor. Cea mai la îndemână, probabil, și anume împrumutul devine din ce în ce mai costisitor. Probabil că, în anii următori, atât pe fondul creșterii dobânzilor, în condițiile în care inflația sau politicile antinflaționiste nu au răspuns pe măsura așteptărilor, în condițiile în care, iată, se produc niște efecte care țin de poziția geostrategică, care țin de riscurile politice ș.a.m.d., asta va duce cu certitudine la mărirea riscului de țară pentru România. În aceste condiții, finanțările vor fi mai scumpe. Așadar, probabil o a doua șansă de a recupera puțin din deficit ar fi creșterea fiscalității interne, adică creșterea impozitelor și taxelor pe care românii de rând, firmele și românii le vor plăti pe muncă și pe venituri.

Firmele vor avea, probabil, de plătit impozite mai mari pe profitul obținut, salariații vor avea probabil impozite mai mari de plătit pe muncă, pe salariu, în special. Probabil că impozitele indirecte vor crește. Unul din scenariile de recuperare a acestui deficit major la bugetul de stat este creșterea TVA-ului. Nu știu dacă se va întâmpla, e doar un scenariu agreat. Vedem că depinde foarte mult și de cursul pe care vor lua alegerile din perioada ulterioare discuției noastre. Dar, oricum ar fi, pentru a ajunge la ținta de deficit bugetar pe care Comisia Europeană a recomandat-o Guvernului României, adică undeva în jur de 2% în perioada următorilor ani, pentru acest lucru va fi nevoie de măsuri drastice în ceea ce privește fiscalitate, pe de o parte și pe de altă parte, în ceea ce privește limitarea cheltuielilor publice.

Horia Daraban: De ce suferă România din cauza lipsei eficienței strângerii de taxe și impozite? Din câte îmi amintesc, România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la această strângere a taxelor și impozitelor. De ce nu se lucrează în această zonă?

Cristian Popescu: E un proces dificil, adică, eficientizare a sistemului de colectare a impozitelor, ține atât de legislația care guvernează problema, dar și de nivelul de pregătire al sistemului de a implementa această legislație, adică de a duce până la capăt măsurile care poate sunt gândite bine, dar lipsa de punere în practică a acestor măsuri, iată, ”e-factura”, alte măsuri care, fundamental, sunt bune, dar trebuie să stăruim în a duce la bun sfârșit proiectul în așa fel încât să ajungem la o colectare cât mai completă; 100% nu vom ajunge niciodată și nu există niciun stat care să reușească această performanță. Dar se poate mult mai bine luând măsuri adecvate și dorindu-se din punct de vedere politic.

Adică, în momentul în care tot dăm scutiri fiscale, în momentul în care, iată, se scutesc de impozitul pe venit, tranzacțiile cu criptomonede, până la anul, până la mijlocul anului viitor. Este, probabil, una dintre cele mai speculative activități pe care o putem avea în mediul economic. Atunci, cei care derulează activități de comerț, de industrie, de servicii, obișnuite, privesc spre această facilitate fiscală și spun ”da, dacă la ei se poate, la mine de ce n-ar trebui? Că eu am angajați, eu creez locuri de muncă, eu creez valoarea adăugată, eu creez PIB-ul acestei țări. De ce li s-a dat ăstora o asemenea scutire și nu s-a dat mie?” Și atunci, psihologic, probabil, apare încă un prag în plata impozitelor și taxelor. O să-mi spun eu, ca antreprenor, și, pe bună dreptate, ”nu pot să mai amân și eu, dacă ăstora li s-a dat facilitate asta?”

Mai e o facilitate foarte bună și foarte bine primită, aceea de scutire la penalități ș.a.m.d. Dar dacă, an de an, se știe că între luna august și luna decembrie apare o asemenea facilitate, atunci eu de ce mi-aș plăti impozitele și de ce m-aș teme de penalități, pentru că știu că l-un moment dat voi fi scutit de ele? Toate astea creează un trend, creează un comportament bazat pe niște espectative legate de compromisuri pe care le realizează guvernul și care, ulterior, se transformă, vedeți foarte bine, în neseriozitate.

Horia Daraban: În ceea ce privește execuția bugetară, de actualitate în cadrul discuției noastre, este și Planul bugetar structural național pe termen mediu 2025-2031, care prevede asigurarea unei traiectorii de ajustare deficitului bugetar pentru o perioadă de 7 ani, având ca punct de pornire un deficit bugetar estimat de 7,9% pentru anul acesta și ca punct de sfârșit anul 2031, un deficit bugetar de 2,5% din PIB. În ce măsură, realizabilă atingerea acestei ținte, în cazul nostru? 2,5% din PIB, plecând de la aproape 8% deficit la sfârșitul acestui an.

Cristian Popescu: Ținând cont de ceea ce am spus mai înainte, că a diminua deficitul bugetar înseamnă a diminua cheltuielile, o parte din cheltuieli, ok, sunt cheltuieli curente care pot fi diminuate, dar, probabil, se va întâmpla lucrul acesta, vor fi diminuate și cheltuielile de investiții.

Deja s-au diminuat substanțial cheltuielile de investiții începând de anul acesta, comparativ cu anul trecut. Acest aspect, în momentul în care diminuezi cheltuielile de investiții, atunci, printr-un efect de multiplicare, se va produce o curbă descendentă a produsului intern brut și acest lucru va afecta substanțial creștere economică. De aceea eu nu văd cum sunt compatibile cele două proiecții, adică, diminuarea deficitului bugetar până la două procente în următorii ani și o creștere economică care este prognozată să ajungă undeva la patru spre 5% în aceeași perioadă de timp.

Lucrurile se bat cap în cap, ar însemna ca sectorul privat să prindă un având extraordinar, dar, din păcate, la nivel global, vedem că se cam ivesc zorii, hai să spunem, unei recesiuni sau cel puțin ai unei stagnări economice, normale, de altfel, ciclică, firească, pentru macroeconomiști. Ei, în contextul în care trendul global este descrescător, nu poți să emiți o previziune atât de optimistă și să spui că, în perioada următoare, atingi cele două obiective foarte importante: diminuezi deficitul public și induci creștere economică. Un economist ar spune că nu se poate treaba asta. Prin urmare, ceva nu cade bine în această prognoză realizată. Asta ne de dă gândit asupra seriozității cu care este abordată problema de către cei în măsură să gestioneze problemele bugetare ale țării.

Horia Daraban: Făcând totuși apel la cifrele pe care le avem la dispoziție și încercând să oferim o concluzie dialogului nostru, domnule profesor, în perspectiva lui 2025, având la bază și ceea ce ați menționat dumneavoastră până acum, care sunt pericolele pentru anul viitor?

Cristian Popescu: Ar putea fi mai multe scenarii, în primul rând, care sunt legate de alegeri. Depinde care va fi direcția în care, din punct de vedere politic, o va lua România în perioada următoare. Dacă mergem pe calea populistă, atunci, probabil că preocuparea pentru deficitul bugetar nu va fi atât de mare și vor continua cheltuielile astfel încât să nu existe un șoc foarte puternic fiscal pentru anul următor. Dacă mergem pe calea rigorii și a preocupării pentru termen lung, pentru că, vedeți dumneavoastră, există promisiuni populiste pe termen scurt, care par să ne aducă bunăstare. Dar viziunea unui guvern și a liderilor noștri trebuie să fie pe termen lung. Preocuparea nu este doar pentru ce se întâmplă la anul, preocuparea este pentru direcția pe care o ia țara aceasta pe termen lung, cel puțin pe 10 – 15 ani. Eu nu spun că un guvern trebuie să facă planuri cincinale, așa cum se făceau înainte, dar niște proiecții trebuie făcute.

Așadar, revin, în funcție de rezultatul alegerilor, sigur că vor exista direcții diferite în care se va merge în perioada următoare, așa încât orice prognoză acum poate fi infirmată de rezultatul alegerilor. E normal. Probabil ca la anul, în condițiile în care s-ar dori scăderea cheltuielilor bugetare, e probabil să crească rata șomajului, în condițiile în care se iau măsuri legate de înfrânarea consumului. Și acestea se iau indirect prin creșterea TVA-ului, spre exemplu, atunci și inflația să fie ținută în frâu și să coboare sub 5% să se ducă acolo unde ar fi normal să fie, adică sub 3%; dar sunt doar presupuneri. Iarăși, există acest vector care înseamnă alegerile. Dacă rezultatul va fi în zona populismului, atunci la anul vom avea inflație la fel de ridicată. Cel puțin taxele probabil nu vor crește, acumulând deficite bugetare din ce în ce mai ridicate și mergând până la sancționare din partea Comisiei Europene.

Dacă se va merge pe calea alternativă, atunci, probabil, vom avea o rigoare fiscală mai ridicată, ceea ce va însemna o inflație mai scăzută, un șomaj ușor în crește, dar nu foarte puternic, pentru că, din fericire, economia românească încă este atractivă pentru investiții străine, în condițiile în care, iarăși, repet, rămânem în stabilitate politică. Așadar, lucrurile sunt sub semnul întrebări. Nimeni sau cineva care judecă lucrurile corect nu vă poate da un răspuns aproximativ în această perioadă de timp. Peste o lună de zile mai vedem.

Varianta audio a dilogului:

Documente de epocă, medalii, piese de arhivă, în expoziția ”Istorie fracturată. 250 de ani de la anexarea nordului Moldovei”, deschisă la Muzeul Național al Bucovinei. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (17.11.2024)

Publicat de hdaraban, 21 noiembrie 2024, 15:32 / actualizat: 22 noiembrie 2024, 8:58

Repere ale evenimentului istoric, trimiteri la implicațiile ulterioare ale acestui eveniment istoric se regăsesc în expoziția ce a fost vernisată, deci poate fi vizitată.

Punerea la punct, organizarea au însemnat un efort interinstituțional care a plecat de la Muzeul Național al Bucovinei și a implicat colaborări cu Serviciul Județean Suceava al Arhivelor Naționale și cu Muzeul Fălticenilor.

Într-un interviu la ”Weekend cu prieteni”, directorul muzeului de la Suceava, Emil Ursu, a vorbit despre rolul pe care și l-a asumat instituția prin pregătirea expoziției. De altfel, interlocutorul precizează că însuși titlul are menirea de a scoate în evidență ruptura bruscă a teritoriului; pe acest fundal, ”se întâmplă un lucru absolut interesant, important: marea nobilime, cu o singură excepție, cu excepția lui Vasile Balș, se retrage, firesc, la Iași, în capitala Moldovei”.

Emil Ursu mai spune că stăpânirea austriacă aduce și o administrare foarte eficientă, cu investiții, cum este Universitatea de la Cernăuți, dar mai ales în ceea ce înseamnă exploatarea resurselor naturale pe care le oferea Bucovina. În alt plan, se observă și schimbări demografice, prin venirea rutenilor, a polonezilor și a altor etnii, fenomen care constituie model pentru ceea ce mai târziu s-a numit ”Europa națiunilor”.

Horia Daraban: Să spunem, în deschiderea dialogului, pe afișul oficial al expoziției, un portret, iar, pe fundal, înscrisul dintr-un document de epocă?

Emil Ursu: Instituția noastră este poate cea mai în măsură să găzduiască o astfel de expoziție, având în vedere faptul că ceea ce mai târziu s-a numit Bucovina are, astăzi, câteva instituții reprezentative muzeale, un muzeu la Suceava și un alt muzeu la Cernăuți. Evident, firesc, până la un punct, cernăuțenii nu sunt neapărat interesați de acest moment, având în vedere războiul cu care se confruntă, fapt pentru care muzeul sucevean este singura instituție care s-a gândit și a hotărât să prezinte publicului, nu doar sucevean, ci și celor care vor fi prezenți ca turiști în zonă un moment istoric foarte important, până la urmă, pentru întreaga țară. Este vorba de 1774, momentul la care Bucovina este de facto ocupată de trupele austriece. Ocupația s-a făcut grație unei înțelegeri girată, până la urmă, de Rusia, unei înțelegeri a austriecilor cu turcii.

În urma războiului ruso-turc, Austria a ales să stea neutră, iar pentru neutralitatea sa a fost răsplătită cu nordul Moldovei istorice. Afișul prezintă un document otoman legat de această situație, să spun așa, și, în același timp, un portret. Este vorba de Iosif al II-lea, care era împreună cu mama sa, Maria Teresa, pe tronul Imperiului Austriac.

Horia Daraban: Revenind la expoziție, ce oferă ea vizitatorilor, cum este structurată?

Emil Ursu: Oferă, pe de o parte, foarte multe documente și piese legate de evoluția acestui teritoriu începând cu 1774. Primul document este chiar din acest an, un document prin care Gabriel von Spleny, primul guvernator militar austriac, îi spune episcopului de Rădăuți că, din acel moment, toate deciziile le va lua Aulica împărăție austriacă. Și continuă cu tot ce înseamnă istoria Bucovinei până aproape de 1918. Sunt documente legate de învățământ, legate, desigur, de administrație, legate de biserică, legate și de cultură, într-o oarecare măsură, legată de nobilime. Ați amintit colaborarea noastră cu Muzeul de la Făticieni, de acolo avem o diplomă de înnobilare a familiei Pruncu, o familie armenească foarte, foarte importantă în Bucovina. De asemenea, avem o reconfirmare la sfârșitul secolului  al XIX-lea, după 1850, a acelui titlu de înnobilare, document care, de data aceasta, aparține Muzeului din Suceava.

Horia Daraban: Să spunem ascultătorilor, titlul expoziției este ”Istorie fracturată. 250 de ani de la anexarea nordului Moldovei”. Putem sublinia care au fost efectele acestei alipiri a nordului Moldovei la Imperiul Habsburgic? Mă gândesc, în acest sens, pentru acest teritoriu, pentru populația autohtonă, poate și încheie demografică.

Emil Ursu: Nu întâmplător expoziția se numește ”Istorie fracturată”. Practic, o evoluție care începea din Evul Mediu timpuri, vorbesc de locuitorii Principatului moldav, sunt brusc rupți de țara mamă, intră în componența unui alt imperiu. Se întâmplă un lucru absolut interesant, important: marea nobilime, cu o singură excepție, cu excepția lui Vasile Balș, se retrage firesc la Iași, în capitala Moldovei. Ei bine, este șansa micii nobilimi să devină mare, mică nobilime care, ușor-ușor, după ce învață limba germană, intră efectiv în administrația austriacă, intră în Parlamentul Imperial, este înnobilată și devine o nobilime central europeană. Mai mult decât atât, Austria deschide universitate la Cernăuți, o universitate foarte importantă, în care investește foarte mulți bani, universitate care, după ce era urmată de tinerii bucovineni mai ales, aceștia puteau să meargă la Viena sau la Berlin sau la Munchen, să se înscrie la doctorat, ceea ce nu se întâmpla cu absolvenții universităților din România. Întotdeauna mai existau diferențe, ș.a.m.d.

Din punctul meu de vedere, Austria a constatat că Bucovina este o provincie mică, ușor de administrat, vitrină la Rusia și, atunci, a folosit toate aceste atuuri, uneori în favoarea populației locale, alteori nu. Însă per total, eu cred că această administrație a fost un câștig, pentru că a adus cadastru, a adus o administrație foarte eficientă. Bineînțeles, a exploatat foarte eficient în favoarea imperiului, se înțelege, resursele din Bucovina, iar pentru toate acestea a fost nevoie de populație. Mereu, mereu, s-a spus că austriecii au deznaționalizat zona. Nu este chiar real. Populația era destul de restrânsă ca oriunde pe glob. La o ocupație, o parte a populației se retrage. La fel s-a întâmplat și în Bucovina și, atunci, austriecii au oferit tot felul de facilități fiscale și de altă natură pentru cei care voiau să vină să lucreze, să se stabilească aici, ceea ce s-a și întâmplat.

Au venit foarte mulți ruteni. Oricum, la 1774, erau destul de mulți ruteni, mai ales în partea de nord a Bucovinei. Aceștia au venit și în partea de sud ca forță de muncă. Au venit din polonezi foarte mulți, mai ales pentru zona minieră. De asemenea, țipțeri din zona Zips. Tot pentru minerit au venit cehi, au venit slovaci, au venit italieni, bineînțeles, au venit austrieci și evrei. Erau evrei în Bucovina, însă au venit mult mai mulți, mai ales pentru diverse funcții administrative. Ca atare, această provincie, tolerantă și ușor de gestionat grație unei populații, mă refer la populația românească, foarte, foarte tolerantă la acel moment, a devenit un model pentru ceea ce mai târziu s-a numit ”Europa națiunilor”. Prima semnalarea acestei noțiuni de ”Europa națiunilor”, foarte interesant, apare în Imperiul Austriac cu referire la Bucovina.

Horia Daraban: În cheie personală, domnule director, care este cel mai atractiv exponat al expoziției ”Istorie fracturată. 250 de ani de la anexarea nordului Moldovei”?

Emil Ursu: Vorbeam de acel document de la 1774. Sunt documente destul, destul de rare ca valoare estetică, diploma de înnobilare a familiei Pruncu și, bineînțeles, diploma de reconfirmare a titlului. Sunt medalii foarte interesante pentru numismați. Sunt piese rare și, de asemenea, frumoase estetic și interesante din punct de vedere științific și din punct de vedere numismatic. Bineînțeles, expoziția cuprinde și o serie de panouri care încearcă să prezinte publicului, succint, istoria Bucovinei până aproape de 1918, zic eu, informații utile și bine structurate.

Varianta udio a interviului:

Despre frumusețile naturale ale Moldovei, profesor universitar doctor inginer Cătălin Roibu: ”Codrul Secular de la Slătioara, Suceava, este oglinda din trecut a pădurilor din Carpați”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (17.11.2024)

E locul unde arborii se nasc, ating vârste matusalemice, de sute de ani, și unde mor fără ca omul să își lase amprenta. Este zonă de cercetare și studiu științific în domeniul silviculturii. Deși poate mai puțin cunoscut pe hărțile turistice, spațiul, spun studiile de specialitate, are caracter de unicitate pentru România.

Publicat de hdaraban, 21 noiembrie 2024, 09:45

Este vorba despre Rezervația Naturală Codrul Secular Slătioara, situată în partea de sud-vest a județului Suceava și care se întinde pe o suprafață de peste 1050 de hectare.

La ”Weekend cu prieteni”, unul din invitației ediției a fost profesor universitar doctor inginer Cătălin Roibu de la Facultatea de Silvicultură a Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava.

În dialogul cu Horia Daraban, interlocutorul a prezentat elementele care oferă caracterul de unicitate al Codrului Secular de la Slătioara. Unul dintre ele ține de complexitatea ecosistemelor pe care natura le-a dezvoltat de-a lungul miilor de ani, în cele peste 1000 de hectare ale pădurii.

Specialistul în silvicultură mai spune că cercetările realizate au arătat că arborii din pădurea de Slătioara, care trăiesc în condiții optime din punct de vedere al umidității, din punct de vedere al temperaturii, sunt mai vulnerabili față de cei care au fost supuși unor condiții climatice extreme pe o perioadă mult mai lungă de timp.

Horia Daraban: Spun eu, din studioul Radio Iași, impresionant la adresa Codrului Secular de la Slătioara și poate dumneavoastră ne oferiți justificările…

Cătălin Roibu: Este impresionant prin natura ecosistemelor care se găsesc acolo, pentru că este o pădure neatinsă de om de sute de ani. Adică, nu există un management silvic așa cum îl înțelegem noi. România are o tradiție importantă în silvicultură, peste 120 de ani de cultură a pădurii, o cultură veche a pădurii la nivel european. Dar la nivelul Codrului Secular de la Slătioara, acest management al pădurii nu a fost niciodată aplicat. S-a încercat în 1940. S-a încercat, la un moment dat, ca zona respectivă să fie supusă culturii pădurilor, dar un ceh, Frank Opletal   la vremea respectivă, a mers la rege și a spus: ”Sire, nu interveniți în această pădure pentru că este prea frumoasă, este prea importantă pentru zona Carpaților Orientali.” Atunci, se dădea în schimb Codrul Secular de la Giumalău. Iar regele României a spus ”o să aveți două rezervații naturale” și atunci au rămas și Giumalău, și Slătioara.

De ce este importantă Slătioara? Pentru că acolo arborii sunt în toate fazele lor de dezvoltare, de la puieți până la arbori aflați la vârsta longevității fiziologice, adică patru-cinci sute de ani. Arbori de brad, de fag și de molid. Este unic, pentru că avem această combinație destul de rară să ai brad, fag și molid la un loc. În general, pădurile naturale din Carpați au brad și fag, mai puțin molid, dar aici molidul este natural. Este o pădure în care găsești arbori cu înălțimi peste 50 de metri, arbori cu dimensiuni impresionante. La diametre, peste un metru, la fag și la brad. Este o pădure unică, în care, când intri, simți că intri în rai.

Horia Daraban: Există o evidență, domnule profesor, în ceea ce privește cel mai bătrân arbore din această pădure?

Cătălin Roibu: Greu de spus. Cu siguranță sunt arbori care au peste 400 de ani. Atât eu, cât și colegul meu Gabriel Duduman, am prelevat probe din această pădure naturală, am identificat și fagi și brazi cu vârste peste 400 de ani.

Horia Daraban: Spuneam și ați punctat și dumneavoastră legat de unicitatea pentru România, mai exact în ce constă ea? Diversitatea speciilor sau simplul fapt că pădurea a rămas neatinsă de om?

Cătălin Roibu: O parte ca a rămas neatinsă de om pe o suprafață atât de mare; faptul că sunt anumite specii care sunt endemice în Slătioara, atât specii de plante cât și specii de insecte. Are o structură deosebită pădurea respectivă, modul în care sunt organizați arborii; o foarte mare cantitate  de lemn mort, toate aceste aspecte au dus la introducerea acestei rezervații naturale în patrimoniu universal UNESCO.

Horia Daraban: Mai există ceva asemănător în Europa?

Cătălin Roibu: În Europa nu, dar în România da. Mai sunt Codrii de la Șinca Veche din Brașov, din Făgăraș, și Iauna – Craiova. Este o rezervație în zona Băilor Herculane.

Horia Daraban: Codrul Secular de la Slătioara este o oglindă a ceea ce era acum câteva sute de ani în Moldova istorică?

Cătălin Roibu: Este oglinda pădurilor naturale ale Carpaților. Acesta este modelul pe care Slătioara ni-l oferă, o oglindă din trecut a pădurilor din Carpați, înainte de a începe un management silvic pe care l-a introdus stăpânirea austriacă, după răpirea Bucovinei în 1775. Atunci, au transformat toate pădurile care erau asemănătoare Slătioarei în păduri gospodărite și au introdus molidul în locul fagului și au transformat mai mult arborete pure de molid pe care le avem, în momentul de față, în județul Suceava. Iar modelul natural al pădurilor din Carpați este modelul pe care îl oferă Rezervația Codrul Secular de la Slătioara.

Horia Daraban: Cu siguranță, putem vorbi despre echilibru în ceea ce privește ecosistemele din Codrul Slătioarei. Cineva ar putea spune că, fără intervențiile de curățare, pădurea ar putea intra în declin. Puteți contrazice o astfel de afirmație?

Cătălin Roibu: O pădure care a luat naștere prin propriile forțe și s-a gospodărit prin propriile forțe, fără ca omul să intervină, pe parcursul a miilor de ani este o pădure foarte stabilă. Dar asta nu înseamnă că acum pădurea gospodărită de om, dacă o lași să urmeze ciclul natural va arăta fix la fel. Nu, pentru că, uneori, natura are niște reguli care s-ar putea să nu ne placă. S-ar putea să fie uscări în mască, s-ar putea să avem incendii de pădure. Reglajele astea fine, care sunt în Codrul Secular de la Slătioara și în alte păduri asemănătoare, s-au obținut în urma unei dinamici pe mii și mii de ani. E bine să avem modelul pe care ni-l oferă natura tot timpul. Este un model în care, dacă noi nu intervenim, vedem natura, ce specii promovează, în ce direcție natura își dorește să meargă.

Iar noi, pe baza acestor modele, acestor laboratoare vii, putem să ajustăm management-ul pădurilor astfel încât să fim apropiați de dorința naturii.

Horia Daraban: Din ceea ce spuneți dumneavoastră, rezultă concluzia că e greu de replicat. pentru generațiile viitoare, ceea ce este Codrul Secular de la Slătioara.

Cătălin Roibu: Este greu de replicat. Ca să ajung la nivelul de complexitate și de organizare a pădurii de la Slătioara, mi-ar trebui mii și mii de ani în spate. Dar suntem norocoși, pentru că România are și cea mai mare suprafață cu păduri naturale, aceste laboratoare vii, cea mai are suprafață din Europa, exceptând țările nordice. Silvicultura românească se bazează pe un concept apropiat de natură; ”close to nature silviculture” se numește, în care noi folosim mecanisme de conducere și gospodărire a pădurii bazate pe mecanismele naturii.

Horia Daraban: Spuneam de cercetări, în introducerea noastră, de studii științifice și, în acest sens, domnule profesor Roibu, vă invit să dați un exemplu de cercetare științifică, care să fie legată, inclusiv prin concluzii, de ceea ce este, de ceea ce oferă spre descoperire Codrul Secular Slătioara.

Cătălin Roibu: Facultatea noastră are o rețea de monitorizare a structurii și dinamicii pădurii în Codrul Secular de la Slătioara, pe o suprafață de probă de 500m² pe fiecare hectar de pădure. Este o rețea unică în Europa în momentul acesta, în care noi, o dată la zece ani, venim și reinventariem să vedem și procese de mortalitate și procese de regenerare și procesele de creștere și dezvoltare ale arborilor. Astfel, putem transmite către colegii practicieni unele informații pentru gospodărirea durabilă a resursei forestiere din România. Slătioara este un obiectiv foarte dorit de cercetători din întreaga Europă. Colegii de la Padova au o suprafață de patru hectare aici, pe care o monitorizează împreună cu noi de la Facultatea de Silvicultură din Suceava.

Noi, de exemplu, în cadrul laboratorului de biometrie a Facultății de Silvicultură, am scos probe din arbori de fag de la Slătioara și le-am testat reziliența la evenimentele extreme. Surprinzător, a ieșit faptul că fagul care trăiește la Slătioara e mai sensibil decât un fag care trăiește în condiții mai de limită. Ar părea foarte ciudată concluzia noastră, dar am aliniat-o cu cercetările la nivel european și concluzia cercetărilor noastre se bazează pe faptul că arborii care trăiesc în condiții optime din punct de vedere al umidității, din punct de vedere al temperaturii, sunt mai vulnerabili, pentru că ei nu au știut ce înseamnă aceste evenimente extreme de-a lungul timpului. Așadar, un eveniment extrem îl afectează mai mult decât pe un arbore care a trăit în condiții de extrem o perioadă mult mai lungă de timp.

Horia Daraban: Mergeți cu studenții în Codrul Secular de la Slătioara?

Cătălin Roibu: Studenții noștri participă, an de an, în Codrul Secular de la Slătioara la discipline atât de ciclul de licență, ciclu de masterat. Și studenții de la doctorat participă și își culeg datele de acolo.

Horia Daraban: Putem, prin prisma celor precizate până acum, să spunem, Codrul Secular de la Slătioara merită vizitat, merită văzut și în această cheie turistică?

Cătălin Roibu: Merită văzut și în această cheie turistică. Este un punct obligatoriu pe harta Bucovinei. Orice turist care ajunge în județul Suceava trebuie să viziteze Codrul Secular de la Slătioara, pentru că este unic în lume, face parte din patrimoniul universal UNESCO. Colegii de la Direcția Silvică Suceava au realizat trasee tematice, au folosit foarte multe informații prin care chiar și un necunoscător în tainele pădurii poate să se informeze corect.

Varianta audio a dialogului:

sursa foto: facebook/ Facultatea de Silvicultură/ cătălin roibu

#InfoEconomic: Horia Popa, CEO Singularity9, companie de IT din SUA: pentru ca Iașiul să urce în clasamente de profil, ”firmele din oraș ar trebui să se ducă în zona de excelență, să facă mai vizibilă zona de performanță în tehnologia informației”

Publicat de hdaraban, 19 noiembrie 2024, 23:59 / actualizat: 20 noiembrie 2024, 13:02

Mai mult decât atât, compania lui Horia Popa are și o filială în expansiune la Iași, tocmai pentru că așteptările partenerilor americani legate de pregătirea profesională și etica muncii au corespondențe cu ceea ce oferă  specialiștii în IT care activează în oraș.

La #InfoEconomic, plecând de la statistici legate de locurile pe care le ocupă Iașiul la nivel național prin industria tehnologiei informației (poziționări  pe treapta a treia sau a patra), interlocutorul lui Horia Daraban  spune că importante pentru urcarea în astfel de topuri sunt volumele de proiecte, dar mai ales activitatea companiilor în cheia excelenței, a inovării.

Horia Popa consideră că ”principala piedică în dezvoltarea industriei IT de la Iași este lipsa de investitori în companii care să fie autohtone 100% sau să activeze în principal în Iași.”

El adaugă: ”din păcate, companiile mari au absorbit din piața de muncă crema și e dificil să duci pe cineva dintr-un context confortabil la o companie mare și să-i spui ”trebuie să riscăm puțin. Nu știm ce o să fie peste un an. Hai să vedem, poate câștigi mai puțini bani o perioadă. Hai să vedem, poate ne iese, poate nu ne iese”. Cred că această întâlnire nefericită a celor două condiții face ca lucrurile să nu fie atât de bune pe cât ar putea.”

Horia Daraban: Ce domeniu acoperă compania pe care o conduci?

Horia Popa: Noi suntem specializați în domeniul de media și entertainment, mai ales pe zona de streaming, să spunem așa.

Horia Daraban: De ce un ieșean cu o companie în Statele Unite și cu filială la Iași? Nu se putea invers?

Horia Popa: Desigur, orice este posibil. Noi am ales să deschidem compania în Statele Unite, pentru că era mai ușor din punctul de vedere al relației comerciale pe care preconizam că o s-o avem și pe care o avem acum, și anume cu o companie mare din Statele Unite. Din punct de vedere legal, era mai ușor să avem toate, să zicem, ”asset-urile” și proprietatea intelectuală în Statele Unite.

Horia Daraban: Este o rețetă ieșită din comun, companie deschisă de români în Statele Unite și cu filiale în țară?

Horia Popa: N-aș spune că  e ieșit din comun, dar nu este nici foarte des întâlnită.

Horia Daraban: Interesul de a deschide o filială la Iași ține cu siguranță de anumite avantaje?

Horia Popa: Absolut, avantaje și afinități. Avantajele țin de forța de muncă din oraș și faptul că eu fiind ieșean, o cunosc foarte bine, iar, să zicem, afinitățile, prin prisma faptului că locuiesc aici, era mult mai simplu pentru mine să deschid o filială în Iași decât în alt oraș.

Horia Daraban: Referitor la forța de muncă, răspunde ea exigențelor de peste ocean?

Horia Popa: Aș spune că da, dar cu un asterisc, și anume, cei care sunt profesioniști în domeniul nostru și nu mă refer doar la media și entertaiment, în general, în domeniul IT, sunt nu doar bine văzuți, dar performează bine în contexte, să zicem, transatlantice. Pentru noi, excelența este foarte importantă și am construit relațiile de business în Statele Unite pe baza acestei excelențe. Cei din State apreciază destul de mult modul în care lucrăm: o dată la mână, abilitățile, dar mai mult decât abilitățile este, cred, acest ”work ethic” (etica muncii), care se mulează bine pe calapodul celor din Statele Unite.

Horia Daraban: Nu a existat o concurență cu ceea ce oferea sud-estul Asiei, spre exemplu?

Horia Popa: Concurența cu Asia este, să spunem, este din ce în ce mai ascuțită, mai ales în condițiile economice curente, când toată lumea vrea să reducă din costuri. A apărut și AI-ul (inteligența artificială), care trage mult în anumite direcții. Noi, datorită faptului că suntem într-o zonă de nișă, nu avem, să zicem, luxul volumului. Noi avem luxul performanței. Și atunci, la capitol performanță, din punctul meu de vedere, stăm foarte bine.

Horia Daraban: Plecând de la compania ta, care sunt provocările legate de desfășurarea afacerii? Până la urmă, spre exemplu, în anii trecuți, se vorbea despre cererea foarte mare de specialiști în IT, dacă e să vorbim la modul general, se cerea forță de muncă. Acum, sunt alte provocări sau se păstrează această piedică?

Horia Popa: Cred că în anumite zone da, dar, în general, nu. A fost o mică bulă legată de pandemie și perioada imediat după pandemie. Acum, cred că economia, cel puțin în zona IT, se reașază și ajung lucrurile într-o zonă pe care eu o consider mai corectă. Adică, performanța să fie valorizată, volumul valorizat, dar la adevărat a lui valoare. Probabil că piedica cea mai mare este lipsa de investitori în companii care să fie autohtone 100% sau să activeze, în principal, în Iași. Investitorii, în zona asta, nu prea există și dacă sunt, nu prea au unde să investească. Din păcate, companiile mari au absorbit din piața de muncă crema și e dificil să duci pe cineva dintr-un context confortabil la o companie mare și să-i spui ”trebuie să riscăm puțin. Nu știm ce o să fie peste un an. Hai să vedem, poate câștigi mai puțini bani o perioadă. Hai să vedem, poate ne iese, poate nu ne iese”. Cred că această întâlnire nefericită a celor două condiții face ca lucrurile să nu fie atât de bune pe cât ar putea.

Horia Daraban: Cum se vede Iașiul și ceea ce oferă el în acest domeniu pe plan internațional?

Horia Popa: Iașiul de mult timp se vede bine. Colaboratorii noștri din Statele Unite vin aici cam o dată pe an și din ce în ce mai mulți și cu mai mult drag. Este clar că există o simpatie și o conexiune între ce putem noi oferi și ceea ce își doresc dânșii să primească. Și asta se reflectă în relațiile de business, în modul în care se face parteneriatul..

Horia Daraban: Pentru că am avut în introducerea dialogului nostru câteva cifre, câteva statistici, ce împiedică Iașiul să urce în clasamente care monitorizează dezvoltarea industriei de IT?

Horia Popa: Dacă ne referim strict la numere, atunci cred că lucrurile ar trebui puțin nuanțate. Numerele reflectă o dimensiune de volum. După cum am spus, anumite lucruri se bazează și pe excelență și atunci eu cred că ar trebui ca mai multe companii, nu neapărat înființate în Iași, companii care activează în Iași, să se ducă în zona asta de excelență, să facă puțin mai vizibilă zona asta de performanță mare și apoi zona de volum să fie secundară, adică să vină ca o completare a lucrurilor ăstora. Deocamdată sunt câteva companii care fac asta, dar sunt puține și în statisticile pe care le-ai prezentat nu sunt așa de semnificative.

Horia Daraban: Inovația are loc în acest tablou pe care l-ai creionat?

Horia Popa: Noi suntem o firmă care face multă inovație, îi ajutăm pe partenerii noștri din State să dezvolte tehnologii inovatoare în domeniul în care activăm. Dar în afară de noi, desigur, mai sunt câteva companii mari în Iași care fac inovație. Din păcate, nu sunt așa de multe și, într-adevăr, n-ar strica să facem mai mult în direcția asta.

Horia Daraban: Deci ideile inovatoare pleacă de la Iași și sunt patentate în Statele Unite.

Horia Popa: În cazul nostru, așa este, avem până acum o mână de patente deja aprobate, mai sunt câteva în lucru. Pentru noi a fost o realizare foarte mare să vedem primul patent publicat și apoi și pe următoarele.

Horia Daraban: În ideea ceea ce am discutat până acuma și tu ai menționat la un moment dat, ia inteligență artificială locul programatorului, omului care scrie, concepe în zona de tehnologie a informației?

Horia Popa: Din punctul meu de vedere, cel puțin deocamdată, nu este cazul. Cu siguranță, pentru, să zicem, lucruri mai puțin complexe, ea poate fi un ajutor bun în direcția asta, dar pentru lucruri mai ample, cel puțin deocamdată, nu este cazul. Noi, ca o glumă, mai spuneam că abia așteptăm un proiect mare, care să fie făcut masiv cu AI (inteligența artificială) și care, la un moment dat, să aibă probleme. Atunci, lucrurile o să degenereze puțin, pentru că o să trebuiască să vină cineva să facă mentenanță peste o arhitectură concepută, să zicem, sau emisă de un AI. Acolo va fi o situație crâncenă.

Horia Daraban: Se observă deosebiri, diferențe la nivel antreprenorial, în ideea de business, a modului de a gândi afaceri în industria IT, ceea ce se întâmplă în țara noastră, în Europa și ceea ce se întâmplă în Statele Unite ale Americii, diferențe de la cer la Pământ?

Horia Popa: Foarte mare, dar nu neapărat Statele Unite versus Iași, România, ci Statele Unite versus Europa, în general.

Horia Daraban: În ce constau aceste diferențe?

Horia Popa: În primul rând, din punct de vedere personal, am avut de-a face, în Statele Unite, întotdeauna, cu valorizarea performanței. ”Ai făcut ceva? Poftim rezultatul muncii tale”.

În Europa, experiența mea spune că lucrurile sunt evaluate a priori. Adică, ai un anumit nivel de experiență, ai să fii plătit, atât. Nu ești, să zicem, recompensat procentual cu aportul la succesul unui proiect sau al unei organizații. În Statele Unite, se pune mai mult accent pe valoarea adusă efectiv business-ului. Din punctul meu de vedere, o economie de piață coerentă există în Statele Unite, în sensul în care este foarte dinamică. Noi avem mult de adus de acolo. Aici avem și noi avantajele noastre, și anume, am menționat acest ”work ethic”, care este foarte bine pliat pe ceea ce se întâmplă în Statele Unite, dar ar trebui să aducem mai mult aici zona asta de a ne asuma riscuri, de a face anumite lucruri cu pasiune, dar cu un plan. Cam în zona asta cred că ar trebui punctat.

Horia Daraban: Ce planuri sunt pentru anul 2025 pentru compania americană și care are filială la Iași? Numele companiei?

Horia Popa: Singularity9. Planurile noastre sunt destul de ample, în sensul în care tocmai ce am deschis niște oportunități de colaborare mai mari. Sperăm să reușim să găsim și colegii care să ni se alăture. Nu cred în Făt-Frumos, o companie să crească într-un an cât altele în șapte, dar, cu siguranță, e o cale de mijloc, să creștem într-un an cât alții, poate, în doi, asta cred că este fezabil.

Horia Daraban: Pe ce se bazează proiecția?

Horia Popa: Pe experiență și pe planurile pe care le avem și care sunt deja în mișcare. Se pare că anumite lucruri funcționează. Oricum, economia Statelor Unite ale Americii merge mult mai bine decât ceea ce se întâmplă în zona europeană și noi suntem aici gata să-i ajutăm.

Varianta audio a interviului: