Iaşi: Peste 2.000 de specialişti, aşteptaţi în martie la manifestările ocazionate de ‘Zilele Spitalului Clinic de Recuperare’

Publicat de Andreea Drilea, 19 februarie 2025, 10:48
Managerul Spitalului de Recuperare, Camelia Cumpăt, a declarat, miercuri, că în cadrul ‘Zilelor Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi 2025’ vor vor fi organizate atât sesiuni teoretice, cât şi practice, conferinţe, cursuri preconferinţă şi workshopuri, în format on-site, dar şi on-line, care va fi evaluat cu numeroase credite EMC (educaţie medicală continuă).
‘Programul de activităţi ştiinţifice este unul impresionant şi, pe lângă promisiunile îndeplinite în anii anteriori, au apărut noi oportunităţi de dezvoltare socio-profesională’, a declarat, pentru AGERPRES, Carmen Cumpăt.
Astfel, cursurile ‘Provocări etice în medicina actuală: de la relaţia medic – pacient la managementul calităţii serviciilor medicale’, dar şi ‘Dileme juridice în practica medicală’ vin să completeze o colecţie de teme ştiinţifice şi subiecte medicale de mare actualitate din disciplinele cardiologie, reumatologie, neurologie, medicina muncii, medicină fizică şi reabilitare medicală, audiologie, ortopedie, fizioterapie, ORL, recuperare respiratorie, dintre care amintim: ‘Hipertensiunea arterială esenţială – abordare multidisciplinară’, ‘Aplicaţiile clinice ale laser -chirurgiei în laringe’, ‘Boala Still – de la patogenie la complicaţii severe, o provocare multidimensională’, ‘Provocări şi oportunităţi în bolile reumatice cu determinism imun’, ‘Noţiuni introductive în artroscopia genunchiului’.
La cea de a XXIII-a ediţie, au fost invitaţi să participe specialişti recunoscuţi la nivel mondial, dintre care putem menţiona pe Sue Archbold (Marea Britanie), Eliana Cristofari (Italia), Antonio Della Volpe (Italia), Gerry O’Donoghue (Marea Britanie), Manuel Manrique (Spania), Thomas Lenarz (Germania), Erwin Offeciers (Belgia), Andrzej Zarowski (Belgia) din zona otologiei, dar şi pe Dan Arvinte (Marea Britanie), Rath Bjorn (Austria), Dragoş Pencu (Franţa), Cedric Bouquet (Franţa), Jean-Florin Ciornohac (Belgia), Loren-Betuel Popa (Franţa) din domeniul ortopediei, David Kickinger (Austria) şi Ariane Herrick (Mrea Britanie) în programul disciplinei de reumatologie.
Ca şi în anii trecuţi, vor onora, de asemenea, invitaţiile Wilhelm Friedl (Germania), Dan Constantin Putineanu (Belgia), Florin Ramadani (Austria), reputaţi chirurgi ortopezi cu îndelungate colaborări cu Spitalul Clinic de Recuperare din Iaşi.
‘Iaşul este o capitală a excelenţei în Sănătate, iar astfel de evenimente confirmă acest onorant statut. Manifestarea a devenit una de mare prestigiu care atrage la Iaşi atâtea personalităţi din domeniul medical din ţară şi străinătate. Noi ştim că medicii sunt oameni minunaţi care merită cele mai bune condiţii pentru a-şi exercita această nobilă misiune, dar ne dorim ca şi pacienţii să se bucure de condiţii asemănătoare cu cele din occident. Taxele pentru sănătate sunt mari, iar românii trebuie să găsească îngrijirea pe care o doresc, pe care o merită, ori de câte ori boala îi face să ajungă în spitalele româneşti. Pentru mine, Spitalul de Recuperare este un model care trebuie generalizat’, a declarat primarul Mihai Chirica. AGERPRES/FOTO afiș eveniment