Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Plângeri penale în urma pelerinajului Sfintei Cuvioase Parascheva

Iaşi: Plângeri penale în urma pelerinajului Sfintei Cuvioase Parascheva

Iaşi: Plângeri penale în urma pelerinajului Sfintei Cuvioase Parascheva

Publicat de Andreea Drilea, 15 octombrie 2020, 13:52 / actualizat: 15 octombrie 2020, 17:56

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Mihaela Apostol, a confirmat pentru AGERPRES că a înregistrat un dosar penal după ce au fost primite 25 de sesizări prin care se reclamă zădărnicirea combaterii bolilor, solicitându-se tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi, fiind indicate şi persoane din cadrul Jandarmeriei.

După slujba liturgică de pe 14 octombrie, pelerini veniţi din alte oraşe sau zone ale ţării au forţat porţile de acces în curtea mitropolitană şi cordonul de jandarmi, pentru a se închina la racla Sfintei Cuvioase Parascheva. Forţele de intervenţie s-au retras, la raclă ajungând pentru câteva ore şi persoanele venite din afara Iaşiului. Astfel, au fost încălcate măsurile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă potrivit cărora participarea credincioşilor la sărbătorile religioase este permisă doar celor care au domiciliul în localitatea respectivă.

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană miercuri dimineaţă şi a fost aşezată într-un baldachin special amenajat în curtea Mitropoliei. În acest baldachin, pe parcursul întregii zile credincioşii au putut să intre, să se roage, să se închine şi să sărute moaştele Sfintei Cuvioase. Racla a fost reintrodusă în catedrală în jurul orei 22,00.

Conform estimărilor jandarmilor, în cursul zilei de miercuri prin faţa raclei au trecut peste 9.500 de credincioşi. 


Asociaţia Platforma Reset a informat, pe pagina de Facebook, că în cursul zilei de joi au fost depuse două denunţuri cu privire la zădărnicirea combaterii bolilor şi abuz în serviciu cu ocazia pelerinajului care a avut loc pe 14 octombrie, zi în care se prăznuieşte hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.

‘Prima sesizare vizează încălcarea de către autorităţi şi organizatori ai Pelerinajului la Sfânta Parascheva a dispoziţiilor Hotărârii 35/06.10.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, printre care se dispune în sarcina Arhiepiscopiei Iaşilor să stabilească un perimetru delimitat, (…), perimetru în care este permis accesul doar pentru pelerinii care au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Iaşi. Intrarea persoanelor în zonă va fi permisă pe baza verificării actelor de identitate. În perimetrul respectiv, organizatorii, cu sprijinul organelor de ordine, vor lua măsuri pentru păstrarea unei distanţări fizice de minim 1,5 metri între persoane. Este instituită obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice închise şi deschise de pe întreg teritoriul judeţului Iaşi. Arhiepiscopia Iaşilor are obligaţia delimitării raclei cu Moaştele Sfintei Parascheva, astfel încât pelerinii să nu aibă contact direct cu aceasta’, se menţionează în postarea de pe pagina de Facebook a Reset.

Potrivit sursei citate, cea de-a doua sesizare a fost făcută forţelor de ordine care nu au respectat decizia CNSU.

‘A doua sesizare îl vizează pe agentul care nu procedează la legitimarea a două persoane pe care le escortează apoi către raclă, cu încălcarea măsurii privind interzicerea accesului la raclă a persoanelor din afara Iaşului. În dialogul dintre poliţist şi una dintre cele două persoane, este menţionat un anume (…), care ar fi intermediat toată acţiunea. Înainte de toate, autorităţile trebuie să ofere lămuriri cu privire la identitatea poliţistului şi calitatea/funcţia respectivului’, se menţionează în postarea Reset.

Sesizările au fost făcute la o zi de când creştinii ortodocşi au sărbătorit hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. După slujba liturgică, pelerini veniţi din alte oraşe sau zone ale ţării au forţat porţile de acces în curtea mitropolitană şi cordonul de jandarmi, pentru a se închina la racla Sfintei Cuvioase Parascheva. Forţele de intervenţie s-au retras, la raclă ajungând pentru câteva ore şi persoanele venite din afara Iaşiului. Astfel au fost ignorate măsurile Consiliului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă prin care se stipulează ca participarea credincioşilor la sărbătorile religioase să fie permisă doar celor care au domiciliul în localitatea respectivă.

Racla a fost scoasă din catedrala mitropolitană în cursul dimineţii de miercuri, la ora 6,30, şi aşezată într-un baldachin special amenajat în curtea Mitropoliei. În acest baldachin, credincioşii au putut să intre, să se roage, să se închine şi să sărute moaştele Sfintei Cuvioase. Racla a fost reintrodusă în catedrala mitropolitană în cursul serii de miercuri, în jurul orei 22,00.

Conform estimărilor jandarmilor, în cursul zilei de miercuri prin faţa raclei au trecut peste 9.500 de credincioşi.

Numită în popor şi Sfânta Vineri, Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei şi a celor săraci. Ea a fost canonizată în şedinţa din 28 februarie 1950 a Sfântului Sinod al BOR. Atunci s-a stabilit şi ca în data de 14 octombrie să fie organizat hramul acesteia.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

(FOTO) Incendiu în interiorul fabricii Moldomobila din mun. Iași
Prim plan sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 08:47

(FOTO) Incendiu în interiorul fabricii Moldomobila din mun. Iași

Pompierii ieșeni au stins incendiul care a cuprins deşeuri lemnoase în interiorul fabricii Moldomobila din municipiul Iaşi. Au ars aproximativ 50...

(FOTO) Incendiu în interiorul fabricii Moldomobila din mun. Iași
DNA: Foşti comisari-şefi în IGPR, acuzaţi de fals şi instigare la fals şi la abuz – acord de recunoaştere cu procurorii
Prim plan sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 07:27

DNA: Foşti comisari-şefi în IGPR, acuzaţi de fals şi instigare la fals şi la abuz – acord de recunoaştere cu procurorii

Fostul comisar-şef din cadrul IGPR Marius Badea, acuzat de mai multe fapte, între care instigare la fals în declaraţii şi la abuz în serviciu,...

DNA: Foşti comisari-şefi în IGPR, acuzaţi de fals şi instigare la fals şi la abuz – acord de recunoaştere cu procurorii
AFM organizează sesiune de înscriere a dealerilor în Programul Rabla pentru Tractoare, în perioada 22-28 noiembrie
Prim plan sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 07:15

AFM organizează sesiune de înscriere a dealerilor în Programul Rabla pentru Tractoare, în perioada 22-28 noiembrie

Administraţia Fondului pentru Mediu organizează sesiune de înscriere în vederea validării dealerilor, în cadrul Programului de stimulare a...

AFM organizează sesiune de înscriere a dealerilor în Programul Rabla pentru Tractoare, în perioada 22-28 noiembrie
MAE: Încă doi români daţi dispăruţi în urma inundaţiilor din Valencia au fost găsiţi decedaţi
Prim plan sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 06:33

MAE: Încă doi români daţi dispăruţi în urma inundaţiilor din Valencia au fost găsiţi decedaţi

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, potrivit informaţiilor transmise de către autorităţile spaniole, alţi doi cetăţeni...

MAE: Încă doi români daţi dispăruţi în urma inundaţiilor din Valencia au fost găsiţi decedaţi
Prim plan vineri, 8 noiembrie 2024, 16:05

Neamţ: Incendiu cu degajare mare de fum la subsolul unui bloc din Piatra-Neamţ

Un incendiu cu degajare mare de fum s-a produs, vineri, la subsolul unui bloc cu 10 etaje din municipiul Piatra-Neamţ, a informat Inspectoratul...

Neamţ: Incendiu cu degajare mare de fum la subsolul unui bloc din Piatra-Neamţ
Prim plan vineri, 8 noiembrie 2024, 11:52

Botoșani: Percheziții la persoane bănuite de braconaj – 3 reținuți

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au desfășurat o acțiune de amploare pentru descurajarea și combaterea braconajului...

Botoșani: Percheziții la persoane bănuite de braconaj – 3 reținuți
Prim plan vineri, 8 noiembrie 2024, 10:58

Antibiotice Iași, locul 1 în clasamentul celor mai competitive firme din România de peste 20 de ani

Compania Antibiotice Iași a obținut Premiul Național – locul 1 în cadrul celei de-a XXXI-a ediții a Galei Topul Național al Firmelor,...

Antibiotice Iași, locul 1 în clasamentul celor mai competitive firme din România de peste 20 de ani
Prim plan vineri, 8 noiembrie 2024, 10:43

(AUDIO) Festivalul Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie ”Toamnă la Voroneț”, ediția 2024

Festivalul Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie ”Toamnă la Voroneț” se desfășoară în acest final de săptămână la Gura...

(AUDIO) Festivalul Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie ”Toamnă la Voroneț”, ediția 2024