Iaşi: Recompensat de poliţişti după ce a găsit într-un bancomat peste 5.000 de euro şi i-a returnat
Publicat de Andreea Drilea, 4 februarie 2021, 14:35
Întâmplarea a avut loc în data de 2 ianuarie, când bărbatul în cauză a mers la un bancomat din municipiul Iaşi pentru a retrage o sumă de bani şi a observat în fanta de eliberare a a banilor peste 5.000 de euro.
Ieşeanul nu s-a gândit nicio clipă să îşi însuşească banii respectivi, ci a sunat de îndată la Poliţie, după care a informat reprezentanţii unităţii bancare despre acest fapt.
‘În urma verificărilor efectuate de poliţişti, a rezultat faptul că la acel bancomat, în urmă cu puţin timp, se prezentase un bărbat, care a depus o sumă mai mare decât cea acceptată de aparat, transferul fiind respins, iar tranzacţia anulată. Acesta nu a observat că operaţiunea nu a fost finalizată, uitând şi cardul în bancomat. Ulterior, după constatarea lipsei cardului, a revenit la unitatea bancară, situaţia fiind clarificată’, menţionează IPJ.
Poliţiştii au apreciat gestul ieşeanului, iar conducerea Secţiei 3 Poliţie Iaşi i-a înmânat o scrisoare de mulţumire pentru spiritul civic de care a dat dovadă.
(Agerpres/FOTO arhivă)