Parcul Copou Iași: In memoriam: „Eminescu să ne judece”
Publicat de gabrielarotaru, 15 iunie 2022, 07:40
Manifestarea ce va avea loc miercuri, 15 iunie, în Parcul Copou, începând cu ora 10:00, va debuta cu ceremonia de depunere de coroanela bustul poetului, ceremonie la care vor participa reprezentanţii administraţiei locale, ai societăţii civile, precum şi reprezentanţii instituţiilor de cultură şi în văţământ ieşean.
Totodată, cu acest prilej, în Parcul Copou va avea loc un spectacol de muzică şi poezie, susţinut de cantautorul Cristi Lazăr-Lăută şi actorii Doru Aftanasiu, Laura Bilic, Georgeta Burdujan, Radu Homiceanu şi Cosmin Maxim. Evenimentul dedicat poetului naţional, Mihai Eminescu, va fi moderat de poetul Adi Cristi, managerul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi.
În data de 15 iunie 1889 a încetat din viață, la doar 39 de ani, cel considerat de critici “Luceafărul poeziei românești”, poetul Mihai Eminescu. Născut Mihail Eminovici, poetul este considerat cel mai important reprezentant al literaturii din România.
Poetul Mihai Eminescu s-a stins din viaţă la 15 iunie 1889, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, şi a fost înmormântat sub „teiul sfânt” din cimitirul Bellu, Bucureşti: „Astfel se stinse … cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale” spune despre moartea poetului, criticul şi istoricul literar George Călinescu.
Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14 mii de file, au fost dăruite de Titu Maiorescu în 1902 Academiei Române, iar în 1948 Eminescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române. (Comunicat)