Ascultă Radio România Iași Live

Inaugurarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență

LIVE VIDEO: Inaugurarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență

Publicat de , 31 mai 2021, 17:40

‘Îmi face o deosebită plăcere să particip la inaugurarea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, instituţie constituită în subordinea Ministerului de Externe, instituţie care, vă asigur, că va beneficia de sprijinul deplin al Guvernului, dar şi al meu personal. Înfiinţarea Centrului este urmarea firească a importanţei pe care problematica rezilienţei a acumulat-o în ultimii ani, o problematică deosebit de complexă ce trebuie urmărită îndeaproape ca urmare a impactului pe care îl are în societate, în general, dar şi asupra instituţiilor statului, în particular’, a afirmat premierul, la ceremonia de inaugurare a sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă (E-ARC) de la Bucureşti.

El a spus că Centrul va beneficia de un ‘bagaj solid şi variat de expertiză’.

‘Împărtăşesc opinia conform căreia rezilienţa trebuie conceptualizată dintr-o perspectivă care să permită concluzii operaţionale. Consolidarea rezilienţei a devenit un imperativ pe plan naţional, în perspectiva NATO şi UE. Centrul va beneficia de un bagaj solid şi variat de expertiză care nu mă îndoiesc că va produce valoare adăugată reală, benefică pentru România şi pentru partenerii noştri’, a mai menţionat premierul.

Preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, au inaugurat sediul Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă.

La ceremonie au participat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, şi vicepreşedintele Comisiei Europene pentru relaţii interinstituţionale şi prognoză, Maros Sefcovic.

În 19 mai, Guvernul a adoptat hotărârea privind organizarea şi funcţionarea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă.


UPDATE – Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, în cadrul ceremoniei de inaugurare a sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă (E-ARC), că acesta reprezintă un ‘instrument absolut necesar’, exprimându-şi convingerea că va aduce valoare adăugată în contextul geopolitic actual.

Iohannis a arătat că Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă reprezintă o iniţiativă a României implementată ‘cu energie şi eficienţă’.

‘Am încredere că acest proiect, care se bucură deja de aprecierea şi interesul Alianţei Nord-Atlantice, al Uniunii Europene şi al partenerilor noştri la nivel internaţional, va aduce valoare adăugată în contextul geopolitic actual. Zilnic observăm că provocările şi ameninţările, inclusiv din registrul neconvenţional, la adresa statelor şi societăţilor care fac parte din comunitatea europeană şi euroatlantică de valori se diversifică şi devin din ce în ce mai greu de combătut. Este, aşadar, necesar ca vigilenţa noastră, pe toate palierele, să crească. Şi avem nevoie, prin urmare, de conceptele şi instrumentele de acţiune adecvate pentru a răspunde pe măsură. Rezilienţa este un astfel de concept esenţial, iar Centrul inaugurat astăzi este, fără îndoială, un astfel de instrument absolut necesar’, a arătat preşedintele în alocuţiunea sa.

Potrivit acestuia, din ce în ce mai des, situaţii noi şi ‘extrem de complexe’ demonstrează că efortul de consolidare a rezilienţei faţă de provocări trebuie să implice niveluri multiple ale administraţiei şi societăţii. Iohannis a adăugat că democraţiile ‘sunt vizate în special de astfel de ameninţări’, dar că, pe termen lung, tot acestea sunt şi ‘cel mai bine echipate’ pentru a le răspunde.

‘Rezilienţa societală, pe care tocmai am evocat-o, este doar o parte a problematicii mai complexe a rezilienţei şi un indicator în sine al complexităţii activităţii pe care Centrul inaugurat astăzi va trebui să o desfăşoare. Contextul pandemic a evidenţiat şi mai pregnant realitatea că rezilienţa trebuie să fie un obiectiv central al demersurilor noastre, la nivel naţional, dar şi în cadrul organizaţiilor internaţionale din care facem parte. Fără doar şi poate, orice eveniment disruptiv accelerează anumite tendinţe, dar un context inedit şi defavorabil reclamă raţiune şi fapte. Aşa a început acţiunea României de creare a Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă’, a precizat preşedintele.

El a adăugat că E-ARC răspunde contextului actual, dar şi unui ‘set întreg de provocări şi ameninţări care se manifestau deja’ la nivel internaţional: provocările generate de tehnologiile emergente şi disruptive, provocările la adresa sistemelor de comunicaţii sau a infrastructurii de transporturi, necesitatea unui răspuns eficient la crize sau asigurarea post-criză a continuităţii guvernării şi a serviciilor esenţiale.

‘Crearea acestui Centru reprezintă încă un exemplu al angajamentului ferm al României pentru securitatea europeană şi euroatlantică şi al capacităţii noastre de a promova iniţiative care aduc valoare adăugată în acest scop. Prin decizia de a internaţionaliza acest Centru, vom promova obiectivele României, ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene în domeniul rezilienţei. Dorim ca această instituţie să devină un pol de excelenţă şi furnizor de expertiză pentru NATO şi Uniunea Europeană, respectiv pentru statele membre şi partenere ale celor două organizaţii’, a spus el.

Iohannis a mai precizat că România demonstrează în acest fel că îşi îndeplineşte angajamentele şi că ‘nu mai este doar un beneficiar, ci şi un furnizor de securitate’.

La ceremonia de inaugurare sunt prezenţi: ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, şi vicepreşedintele Comisiei Europene pentru relaţii interinstituţionale şi prognoză, Maros Sefcovic.

(Agerpres)


LIVE VIDEO: Președintele Klaus Iohannis, alocuțiune susținută la inaugurarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență

Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă este inaugurat, în această după-amiază, la Bucureşti.

Potrivit ministurului de externe, Bogdan Aurescu, este vorba de un proiect la care România lucrează de nouă luni.

Activitatea Centrului se va concentra asupra unor domenii specifice, printre care răspunsul la tehnologii emergente şi perturbatoare, dar şi comunicaţii sau transport, iar România îşi doreşte să implice nu doar pe cei mai buni specialişti din ţară, dar şi experţi din statele membre ale UE şi NATO, precum şi din ţările partenere din regiune.

(Rador/captură video)

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 10:07

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”

Asociaţia Energia Inteligentă lansează astăzi cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”, care îşi propune să vină...

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 06:56

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim

Camera Deputaţilor a adoptat în calitate de for decizional proiectul de lege privind salariul minim adecvat prin care se transpune o directivă...

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind stabilirea salariului minim adecvat
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 13:30

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind stabilirea salariului minim adecvat

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care se asigură un nou mecanism de stabilire a nivelului salariului minim,...

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind stabilirea salariului minim adecvat
Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională din cauza reţelelor de socializare
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 12:28

Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională din cauza reţelelor de socializare

Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională, în ultimii 2 ani, din cauza reţelelor de socializare. Conform datelor...

Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională din cauza reţelelor de socializare
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 11:39

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege potrivit căruia nu se recuperează sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie,...

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 10:15

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU...

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 07:42

Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe

Circulaţia se desfăşoară în condiţii de ceaţă, marţi dimineaţă, pe şosele din mai multe judeţe, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul...

Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 07:23

Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei

Valoarea unui gram de aur a depăşit, ieri, pragul de 400 de lei, ajungând la peste 403 lei, în creştere cu aproape un procent faţă de valoarea...

Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei