DNA cere urmărirea penală şi arestarea lui Vâlcov pentru fapte săvârşite ca ministru
Publicat de , 24 martie 2015, 12:45
‘În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – doamna Laura Codruţa Kovesi – a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru obţinerea avizului necesar efectuării în continuare a urmăririi penale a inculpatului Vâlcov Darius Bogdan pentru săvârşirea, în exerciţiul funcţiei de senator şi ministru în Guvernul României, a infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale şi pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării inculpatului pentru săvârşirea, în exerciţiul funcţiei de senator şi ministru în Guvernul României, a infracţiunii sus menţionate’, se arată într-un comunicat al DNA. (Agerpres/ FOTO rfi.ro)