Din cauza vântului puternic, porturile de la Marea Neagră au fost închise.
Ne-a oferit detalii Dalia State, de la Centrul Infotrafic al Poliţiei Române: Se circulă în condiţii de ploaie pe mai multe artere rutiere din sudul ţării, carosabilul fiind umed, iar în zonele înalte de munte ninge, fără însă a fi impuse restricţii de trafic. Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A0, A1, A2, A3 sau A7, circulaţia rutieră se desfăşoară pe un carosabil umed, cu precipitaţii sub formă de ploaie, însă valorile de trafic sunt reduse la această oră. Dar, din cauza vântului puternic, sunt închise în prezent porturile de la Marea Neagră.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat, sâmbătă, că la ora 7,00 erau semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Neamţ şi Suceava.
Nu sunt impuse restricţii de trafic din cauza condiţiilor meteorologice şi se acţionează cu utilaje pentru curăţarea carosabilului şi împrăştierea de material antiderapant, a precizat sursa citată.
În alte judeţe din ţară plouă şi se circulă pe un carosabil umed, fiind semnalată pe alocuri formarea de polei.
Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 Bucureşti – Piteşti, A2 Bucureşti – Constanţa şi A3 Bucureşti – Braşov, se circulă preponderent pe un carosabil uscat, nefiind semnalate precipitaţii.
Din cauza ninsorii a fost oprită circulaţia trenurilor pe Magistrala CF 502, pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, între kilometrii feroviari 20+020 metri şi 46+200 metri, respectiv între staţiile CF Ilva Mare şi Grădiniţa.
‘În contextul condiţiilor meteorologice nefavorabile în mai multe zone din ţară, carosabil umed sau acoperit cu zăpadă sau gheaţă, viscol, ninsori, intensificări puternice ale vântului, este foarte important să adaptaţi viteza la condiţiile de trafic şi de drum, să măriţi distanţa de siguranţă între vehicule, luând în considerare faptul că distanţa de frânare creşte pe un carosabil umed sau alunecos, să vă asiguraţi o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă şi geamuri laterale şi să evitaţi bruscarea comenzilor autovehiculului, efectuând orice manevră numai după o temeinică asigurare.
Reamintim că pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă’, a transmis Centrul Infotrafic. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro