Ascultă Radio România Iași Live

infractiuni Emilian Eva

Procurorul ieșean Emilian Eva, pus sub control judiciar; trei tablouri, trimise în Marea Britanie

Publicat de , 26 iunie 2015, 09:34

Emilian Eva este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia; executarea de falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate, în scopuri comerciale sau dacă au fost expuse în public; tăinuire; folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unui persoane neautorizate la aceste informaţii.

Potrivit documentelor de la dosar, Emilian Eva a achiziţionat, în intervalul noiembrie 2014 – aprilie 2015, de la diverse persoane fizice, 94 de tablouri, unele semnate de pictori români sau străini bine cotaţi pe piaţa de artă din România, pe care, în mod direct sau prin intermediari, le-a lăsat în custodie spre evaluare la Casa de licitaţie ‘ARA ART’ din Bucureşti.

Dintre acestea, 16 tablouri, semnate de pictorii Ziffer Sandor, Nicu Enea, Constantin Piliuţă, A. Popp, Oszkar Nagy, Thorma Janos, Aurel Ciupe, au fost evaluate la suma totală de 81.600 de euro.

În perioada ianuarie – februarie, procurorul Emilian Eva a postat prin intermediari, spre vânzare, pe site-ul OLX (cu menţiunea ‘tablouri originale/expertizate’) 34 de tablouri (presupus a fi semnate sau executate de către pictorii Octav Băncilă, Tibor Erno, Lucian Grigorescu, Alexandru Ciucurencu, Samuel Mutzner, Jean Cheller, Sion Theodorescu, Ludovic Basarab, Ştefan Pelmuş, Otto Briese, Hentia Sava, Ion Musceleanu, Aurel Bordenache, Ştefan Popescu, Constantin Piliuţă, Mircea Ciobanu, Ligia Macovei, Sever Frentiu, Adam Bălţatu, Constantin Stahi, Max Herman Maxy, M.H. Georgescu, Sirato Francis, Sabin Bălaşa, Jean Steriadi), solicitând suma totală de 51.800 de euro.

Ulterior, în perioada 4 februarie – 22 iunie 2015, procurorul a achiziţionat sau a dus tratative în vederea achiziţionării de la diverse persoane fizice sau galerii de artă, a cerut evaluări de la persoane cu expertiză în domeniu, a restaurat, apelând la diverşi pictori/restauratori, şi a valorificat sau a încercat să valorifice aproximativ 97 de tablouri, dintre care 12 tablouri (semnate sau presupus a fi executate de către pictorii Alexandru Ciucurencu, Jean Steriadi, Jean Cheller, Radu Dărânga, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Dărăscu, Szaba Vilmos, Corneliu Baba, Dan Hatmanu, Karoly Ferencz şi Nicu Enea) au fost evaluate de către Emilian Eva şi intermediari, la sumele de 84.500 de euro, 95.000 de lire sterline şi 7.500 de lei.

În data de 12 ianuarie, prin intermediul fiicei sale, Bianca Eva, a obţinut de la Ministerul Culturii – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi un certificat de export şi a trimis 3 tablouri în Marea Britanie, semnate Dimitrie Berea, spre a fi valorificate prin intermediul unei case de licitaţii.

Potrivit DNA, Emilian Eva a tranzacţionat sau a intermediat tranzacţionarea a peste 200 de picturi, cu o valoare de piaţă de aproximativ 300.000 de euro, deşi calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerţ.

DNA i-a identificat pe principalii furnizori ai procurorului Eva, în persoana lui Dan Nicolae Tesloianu, doctor la Spitalul Judeţean ‘Sfântul Spiridon’ din Iaşi, cunoscut colecţionar de artă de pe raza municipiului Iaşi, precum şi pe Tegzes Gabor, samsar de opere de artă, care îşi desfăşoară activitatea preponderent în zona Transilvaniei.

Procurorul a mai fost sprijinit de nepotul său, Ioan Eva, asistent medical în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase ‘Sfânta Parascheva’ din Iaşi; de fiica sa, Bianca Eva, studentă, precum şi de fostul prieten al acesteia Alexandru Creţu. (Agerpres/ FOTO tv-net.ro)

Decizii adoptate în şedinţa de Guvern
Prim plan miercuri, 23 octombrie 2024, 16:20

Decizii adoptate în şedinţa de Guvern

Peste 400.000 de copiii care provin din medii defavorizate vor primi tichete sociale în valoare de 500 de lei, în vederea cumpărării de rechizite...

Decizii adoptate în şedinţa de Guvern
(AUDIO) La Iași se desfășoară Festivalul Internațional de Literatură și Traducere – FILIT (23 – 27 octombrie)
Prim plan miercuri, 23 octombrie 2024, 12:46

(AUDIO) La Iași se desfășoară Festivalul Internațional de Literatură și Traducere – FILIT (23 – 27 octombrie)

De astăzi, timp de cinci zile, la Iași, se desfășoară Festivalul Internațional de Literatură și Traducere – FILIT. Manifestarea a ajuns...

(AUDIO) La Iași se desfășoară Festivalul Internațional de Literatură și Traducere – FILIT (23 – 27 octombrie)
Opera eminesciană, promovată în baza unui parteneriat între Memorialul Ipotești și Ministerul Afacerilor Externe
Prim plan miercuri, 23 octombrie 2024, 12:45

Opera eminesciană, promovată în baza unui parteneriat între Memorialul Ipotești și Ministerul Afacerilor Externe

Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” – Memorialul Ipoteşti va încheia un acord de parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe...

Opera eminesciană, promovată în baza unui parteneriat între Memorialul Ipotești și Ministerul Afacerilor Externe
Specialiştii din bănci recomandă românilor să facă economii
Prim plan miercuri, 23 octombrie 2024, 11:49

Specialiştii din bănci recomandă românilor să facă economii

Specialiştii din bănci recomandă românilor să faca economii, să aiba un grad de îndatorare scăzut şi să păstreze un dialog permanent cu...

Specialiştii din bănci recomandă românilor să facă economii
Prim plan miercuri, 23 octombrie 2024, 10:07

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”

Asociaţia Energia Inteligentă lansează astăzi cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”, care îşi propune să vină...

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”
Prim plan miercuri, 23 octombrie 2024, 10:02

(AUDIO) Prima ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru la Iași. Octavian Jighirgiu, invitat în Bună Dimineața cu Adina Șuhan

Prima ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru reunește spectacolele celor mai tineri artiști din România. În perioada 𝟐𝟖...

(AUDIO) Prima ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru la Iași. Octavian Jighirgiu, invitat în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
Prim plan miercuri, 23 octombrie 2024, 08:25

Festivalul de Teatru „Aurel Luca” începe vineri, la Iasi! Coordonatorul festivalului, Andrei Ciobanu, s-a auzit în matinalul Radio România Iași

În perioada 25-27 octombrie 2024, Iașul este gazda celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului de Teatru „Aurel Luca”, eveniment organizat de...

Festivalul de Teatru „Aurel Luca” începe vineri, la Iasi! Coordonatorul festivalului, Andrei Ciobanu, s-a auzit în matinalul Radio România Iași
Prim plan miercuri, 23 octombrie 2024, 07:08

Companiile de asigurări au achitat despăgubiri în valoare de un milion de euro în urma inundaţiilor

Firmele de asigurări au achitat până acum despăgubiri în valoare de un milion de euro în dosarele de daună deschise în urma inundaţiilor...

Companiile de asigurări au achitat despăgubiri în valoare de un milion de euro în urma inundaţiilor