Ascultă Radio România Iași Live

Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava

(FOTO) Suceava: Incendiu la mansarda unui bloc din Gura Humorului

(FOTO) Suceava: Incendiu la mansarda unui bloc din Gura Humorului

Publicat de , 13 aprilie 2017, 05:23 / actualizat: 13 aprilie 2017, 7:36

Potrivit sursei citate, pompierii militari din Gura Humorului, sprijiniți de colegii de la subunitățile din Suceava, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Solca au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului izbucnit la un apartament, situat la mansarda unui bloc din centrul orașului Gura Humorului.

Pompierii au fost ajutați de colegii de la ISU Botoșani și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Cornu Luncii.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat în apartament și exista pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga construcție, dar și la blocurile învecinate, Catedrala Ortodoxă, dar și o gospodărie privată, ultima aflată în imediata apropiere.

Salvatorii au evacuat de urgență toate persoanele aflate pe nivel, după care și pe cele aflate la etajele inferioare și în scara învecinată a blocului.

Cinci persoane, conștiente, au ajuns la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Trei dintre acestea, respectiv o familie cu un copil în vârstă de 4 ani, au fost intoxicate cu fum și au fost transportate de către echipajul SMURD, iar celelalte două persoane au fost preluate de către Serviciul de Ambulanță Județean.

Totodată, el a spus că învelitoarea din tablă a acoperișului, care acoperea ca o cochilie materialele combustibile, nu a permis salvatorilor să acționeze direct cu apă asupra flăcărilor.

La fața locului au fost mobilizate, pe rând, 16 autospeciale, din care patru autoscări pentru lucru la înălțimi și o ambulanță SMURD.

Pompierii au desfășurat dispozitive de intervenție pe toate laturile blocului și au refulat apă în permanență pentru a bloca flăcările să se propage la vecinătăți și la apartamentele de la etajele inferioare.

Intervenția s-a desfășurat atât din exterior, de pe autospecialele pentru lucru la înălțimi, cât și din interior, în locurile unde salvatorii au putut pătrunde în siguranță deasupra blocului.

Incendiul a fost localizat la nivelul mansardei și astfel au fost salvate o casa P+1, cu anexele aferente, Catedrala Ortodoxă și blocurile învecinate.

Au ars toate apartamentele situate la mansardă, cu bunurile din interior, pe o suprafață desfășurată de aproximativ 800 de metri pătrați.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de cercetare.

Pompierii militari lucrează, în prezent, pentru lichidarea ultimelor focare ascunse și pentru îndepărtarea elementelor de construcție afectate de foc.

(agerpres/ FOTO pagina Facebook ISU Bucovina Suceava)

Prezidenţiale R. Moldova: S-a finalizat numărarea voturilor
Prim plan luni, 21 octombrie 2024, 18:51

Prezidenţiale R. Moldova: S-a finalizat numărarea voturilor

UPDATE – Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chişinău a finalizat, luni seară, numărarea voturilor în toate cele 2.219 secţii de...

Prezidenţiale R. Moldova: S-a finalizat numărarea voturilor
Bacău: Bărbat rănit grav în coliziunea dintre o cisternă cu substanţe chimice şi o autoutilitară cu butelii, pe DN2
Prim plan luni, 21 octombrie 2024, 17:40

Bacău: Bărbat rănit grav în coliziunea dintre o cisternă cu substanţe chimice şi o autoutilitară cu butelii, pe DN2

Un bărbat a fost rănit grav, luni, în urma coliziunii dintre o cisternă care transporta substanţe chimice şi o autoutilitară încărcată cu...

Bacău: Bărbat rănit grav în coliziunea dintre o cisternă cu substanţe chimice şi o autoutilitară cu butelii, pe DN2
(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași marchează împlinierea a 164 de ani de la înființare
Prim plan luni, 21 octombrie 2024, 17:26

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași marchează împlinierea a 164 de ani de la înființare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași marchează împlinierea a 164 de ani de la înființare printr-o suită de evenimente academice....

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași marchează împlinierea a 164 de ani de la înființare
(AUDIO) Forum investițional organizat de Banca Națională a României la Iași
Prim plan luni, 21 octombrie 2024, 16:55

(AUDIO) Forum investițional organizat de Banca Națională a României la Iași

La Iași se desfășoară un Forum investițional organizat de Banca Națională a României în colaborare cu Patronatul Proiectanților în...

(AUDIO) Forum investițional organizat de Banca Națională a României la Iași
Prim plan duminică, 20 octombrie 2024, 07:00

Alegeri prezidenţiale şi referendum în Republica Moldova

Cetăţenii Republicii Moldova îşi aleg duminică, 20 octombrie 2024, preşedintele şi decid viitorul statului prin referendumul asupra aderării...

Alegeri prezidenţiale şi referendum în Republica Moldova
Prim plan duminică, 20 octombrie 2024, 06:24

Cod galben de ceață în mai multe localități

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Data emiterii : 20-10-2024 ora 7:44 Nr. mesajului : 1 Valabil de la : 20-10-2024...

Cod galben de ceață în mai multe localități
Prim plan sâmbătă, 19 octombrie 2024, 11:56

Alegeri Republica Moldova/Mii de persoane de peste Prut sunt aşteptate să voteze la Iaşi

Cetățenii Republicii Moldova îşi aleg duminică, 20 octombrie 2024, preşedintele şi decid viitorul ţării prin referendumul asupra aderării...

Alegeri Republica Moldova/Mii de persoane de peste Prut sunt aşteptate să voteze la Iaşi
Prim plan sâmbătă, 19 octombrie 2024, 07:49

(AUDIO) Aviz de oportunitate pentru construirea viitorului Institut al Inimii de la Iași

Directorul Institutului Regional de Boli Cardio-Vasculare Iași, Grigore Tinică își dorește ca avizul de oportunitate emis pentru construirea...

(AUDIO) Aviz de oportunitate pentru construirea viitorului Institut al Inimii de la Iași