(INTERVIU) Florin Lăzărescu, co-scenaristul Aferim!: „Filmul spune mult mai multe românilor. Este un scenariu foarte literar, în care folosim foarte mult folclor din literatura vremii. Am vrut să aducem şi un elogiu limbii române.”

Publicat de Lucian Bălănuţă, 15 martie 2015, 10:58 / actualizat: 15 martie 2015, 21:35

Diana Prodan: Cum vă aşteptaţi să fie primit filmul la Iaşi?

Florin Lăzărescu: Ne aşteptăm să fie primit bine, nu ştiu, sunt curios şi eu. Eu am văzut filmul la Berlin. Dacă am văzut reacţii entuziasmate de la străini, mă aştept acasă să fie cu atât mai bine primit în România pentru că filmul spune mult mai multe românilor. Noi chiar l-am gândit, ne-am asumat asta. Este un scenariu foarte literar vreau să spun, în care folosim foarte mult folclor din literatura vremii. Am vrut să aducem şi un elogiu limbii române, lucru care se pierde la traducere. Ei, dacă filmul mi-a plăcut în străinătate, deja nu ştiu, l-am văzut într-o sală cu 1600 de oameni la Berlin. Mă aştept ca acasă să placă şi mai mult. În primul rând cred că va intriga, e un film care intrigă, chiar, şi, celor care nu or să le placă vor avea o părere, sunt dornici să-l vadă pentru că este un film despre noi, despre români, aşa cum eram în secolul al XIX-lea cu multe rădăcini de acolo şi cu multe mentalităţi care cred că le avem şi astăzi.

Diana Prodan: Spuneţi că este şi un elogiu la adresa limbii române.

Florin Lăzărescu: Asta am spus din start, asumat, în sensul că personajul principal de exemplu, Zapciu Constantin, e o aşa colecţie ambulantă de zicători, proverbe, de ziceri de duh din folclorul românesc, deşi, acţiunea se petrece în sud, chiar am ţinut la asta să folosim nişte zicale, este foarte mult Creangă de exemplu. Nu este o chestie fundamentală a filmului, dar noi am mizat, inclusiv, ne-am gândit şi la detaliul acesta.

Diana Prodan: Deci, publicul român va fi stimulat…

Florin Lăzărescu: Sunt foarte curios şi eu să văd dacă e așa, am văzut câteva reacţii ale unor oameni din presă care au văzut deja filmul la Bucureşti, şi, au remarcat acest lucru, ceea ce m-au bucurat.

Diana Prodan: Spuneţi-mi de ce nu este prezentă întreaga echipă de actori de la premiera de la Iaşi?

Florin Lăzărescu: Pentru că sunt în paralel foarte multe premiere în ţară, la Sibiu, la Cluj şi ne-am împărţit. Noi fiind din Iaşi, ne-a fost mai la îndemână. Eu şi Teo (n.r. Teodor Corban) am pregătit un tur de forţă, a doua zi mergem la Bacău de exemplu. Venind de la Cluj, ne-am împărţit şi noi, a fost mai eficient în privinţa timpului. Radu (n.r. Radu Jude) lucrează la un nou film, la un proiect care are deja finanţare şi este foarte prins şi cu asta. O să vină la un moment dat la Iaşi şi o să facem o proiecţie chiar dacă nu va mai fi atunci filmul centrat pe atenţie. Dar explicaţia asta este, foarte multe premiere, asta e natura lucrurilor, nu poţi lansa filmul mai întâi la Cluj, apoi la Timişoara, în decurs de 4-5 zile, sunt 20 – 25 de premiere şi, atunci, ne-am împărţit fiecare care cum am putut. Nici la Bucureşti nu a fost prezentă toată echipa.

Diana Prodan: Haideţi să ne întoarcem la film. De ce „Aferim”? Cum aţi ales subiectul?

Florin Lăzărescu: Când ne-am documentat, am început să ne documentăm despre epocă, la începutul secolului al XIX-lea. Ne-am dus foarte mulţi la literatura de atunci şi ne-am dat seama că era un cuvânt foarte folosit, e un cuvânt din limba turcă şi înseamnă „BRAVO”. Mulţi îl mai ştiu şi astăzi, chiar şi foarte mulţi oameni îl mai foloseşte şi ştiu ce înseamnă „Aferim”. Îmi aduc aminte cum am început cu Radu, discutam despre un nou proiect, Radu avea vro 3-4 idei, dar idei la nivelul de două rânduri şi ştiu că şi el a remarcat asta, este un film de epocă şi ideea este de a face altceva. S-au făcut foarte multe filme româneşti, filme foarte bune de altfel din punctul meu de vedere, şi Radu a făcut foarte multe filme care au stârnit emoţii, aşa zise filme de apartament. Este o provocare, a fost cu totul inedit, nu prea sunt multe filme româneşti după 90 cu aşa desfăşurare de forţă. Eu am fost şi la filmări, am văzut 30 – 40 de maşini pe un câmp în care se construieşte un han, în care ai 100 – 150 de figuranţi în care ai făcut casting cu oameni din 2 – 3 sate, au venit cu căţel, purcel cu căruţe, e o provocare. Eu îi spuneam asta lui Radu, zic na, tu eşti obişnuit, eram fascinat în timpul filmărilor, şi pentru mine e imediat. Nu am avut niciodată să lucrez aşa la „grande”. A fost o provocare şi a fost şi ideea lui de a ieşi din aşa zisul „minimalist” românesc pe care eu nu îl înjur, mie îmi place foarte mult, dar e nevoie de a face şi altceva, la un moment dat vrei să faci alt exerciţiu.

[youtube height=”380″ width=”580″]https://www.youtube.com/watch?v=mmTYOY_jQWc[/youtube]

Florin Lăzărescu: Am schimbat centrul de greutate la vreo lună după ce am început să citim despre epocă, când, mi-a atras atenţia drama asta a romilor, practic, ştiam cumva, dar nu conştientizam că romii erau pur şi simplu sclavi la fel ca în vest şi chiar aşa mi-a şi venit ideea, structura, ca un fel de „western” autohton, nu e o parodie, dar ne-am dat seama că aşa se întâmpla şi la noi. Citind, imediat am schimbat povestea, scheletul ăsta „the read movie”. Cred că durat vreo 2 ani per total. Au fost foarte multe etape, la un moment dat noi am făcut structura filmului, ne-am documentat, am scris foarte mult, am şi câştigat o mică parte din finanţare de la CNC-ul românesc (Centrul Naţional al Cinematografiei) după care ne-a ajutat foarte mult un istoric, specialist de epocă din Constanţa, Vintilă Ghiţulescu, din Bucureşti, ne-a ajutat foarte mult. Plus, Radu a mers în comisii la filologi, l-au verificat foarte mulţi oameni. Noi, nu am vrut să facem un film neapărat realist, filmul este bazat foarte mult pe documente şi chiar sunt scene care pornesc de la documente scrise. De exemplu, una dintre scene, chiar am găsit eu, cum o familie – existau şi romi liberi – pe lângă cei mănăstireşti, ai boierului, şi ai statului care aveau un regim cumva semi liber – plăteau o taxă – şi am găsit un document care era scris chiar şi textual cum romii liberi se vindeau la iarmaroc, se vindeau, de aici o întreagă scenă. Se vindeau pentru că mureau de foame şi era aşa un univers, nu aveau cum trăi. Sunt secvenţe din astea. Filmul cap – coadă este o ficţiune despre mentalităţi. Din punctul nostru de vedere este despre România, culmea, spun chiar şi cea de astăzi, adică filmul nu e chiar lupt de realitate. Un alt exemplu, chiar am găsit într-un document, o discuţie în care se vorbea despre cum se tăiau pădurile în Ţara Românească, un lucru extrem de actual și în zilele noastre. Noi am folosit şi lucrurile astea care au corespondenţă cu lumea noastră.

Diana Prodan: Criticii l-au numit un film istoric, dar după cum îmi povestiţi, este un film antropologic.

Florin Lăzărescu: Eu cred că e în primul rând un film antropologic, dar cum să spun, vine mai la îndemână. Ca filozofie, e un film antropologic. Filozofia lui Radu, ştiu ceea ce a urmărit, în primul rând cum am scris conceptul filmului, conceptul regizoral, cum am scris cu Radu, când nici nu era dezvoltat scenariul, vorbea de un film despre mentalităţi, despre cum privim altfel, cum ne raportăm la mentalităţi, despre zapciul nostru din film – care este un soi de poliţai al vremii, foarte corect din punct de vedere al legilor vremii, dar pe de altă parte existau legi care spuneau cum trebuie să baţi femeia, adică, era ilegal să o bați cu parul (cu pumnul, în schimb, e cod de lege) ei cum te raportezi la lucrurile astea? Şi, în ideea de a stârni foarte multe întrebări cum ne raportăm noi astăzi, poate peste o sută de ani cum bine spunea Radu, cineva ne va privi pe noi ca pe nişte monştri, pentru că nu ştiu – căsăpim găini şi vaci și le mâncăm – poate lumea va evalua în cu totul altceva. Din punctul nostru de vedere este perfect moral. Conform legilor vremii de azi, suntem foarte OK cu asta, nu avem nici o problemă. La fel, din epocă, e un sens antropologic, nu păstrăm doar o perspectivă a mentalităţilor vremii de atunci şi este o întrebare a mentalităţilor noastre de azi, cum se formează, de ce se formează şi cum se transmit, structura de bază, tatăl şi fiul – zapciul pleacă în căutarea unui rob rom fugar, prilej, care se circulă prin întreaga Ţară Românească. Este o acţiune în Ţara Românească, în anul 1835, clasat. Tatăl, chiar m-am gândit şi la învăţăturile lui Neagoe Basarab, adică tot timpul caută să-l instruiască, iar copilul de 14 -15 ani, caută să-i predea viaţa, să-l înveţe să devină bărbat. Zapciul e puţin bolnav, se gândeşte că i se apropie moartea şi vrea să-i transmită fiului tot ceea ce a învăţat el, că e valabil în viaţă, că funcţionează în viaţă, şi, culmea că îi predă foarte multe lecţii care par corecte, despre ce crede el că e corect de altfel şi multe întâmplări de acolo par groteşti, traumatizante, înspăimântătoare. Dar, filmul nu e atât de complicat cum poate suna acum din discuţia noastră, nu ştiu, atât de filozofic, el are şi o dimensiune în care poţi să-l vezi şi să-ţi placă, să-ţi dai cu părerea.

Diana Prodan: Poate e privit ca un film de aventură….

Florin Lăzărescu: Da, da, da. Are mai multe straturi. Poate fi văzut şi ca un film exotic, oameni cu costume frumoase, uite ce costume frumoase, uite cum era România şi cred că poate să placă doar la dimensiunea asta.

Diana Prodan: Cât a costat producţia filmului?

Florin Lăzărescu: Bugetul, a fost undeva la un milion şi 300 de mii de euro. Cei mai mulţi bani nu sunt din România, doar o mică parte. Chiar eu cu Ada Solomon am fost la mai multe festivaluri, am făcut pieching, e o producţie cu Bulgaria, deci au participat mai multe ţări.

Citeşte şi alte interviuri din colecţia Aferim! – Ada Solomon – producător – AICI şi Teo Corban – actor nominalizat la Ursul de Argint- AICI.

Diana Prodan: Pentru cariera dvs. a fost cea mai provocare încercare de până acum?

Florin Lăzărescu: Nu, eu sunt scriitor, numai că literatura nu beneficiază de acelaşi interes. Am luat, spre exemplu,  la cel mai mare târg de carte de la Frankfurt, unul dintre marile premii de literatură din lume. (n.r. râde) M-au sunat foarte puţini oameni, sunt tradus în 10 limbi, eu mă revendic ca scriitor. Sincer, mă şi amuză, mă şi bucură, fiind un prilej de notorietate, dar o notorietate care mă interesează doar în perspectiva în care oamenii care aud de mine, vor fi curioşi să citească ceva de mine, din cele 4 cărţi pe care le-am publicat, în rest, sincer, nu-mi place. Am fost la Berlin, pe covorul roşu, lucrurile astea mă… Eu sunt moldovean, îmi place intimitatea. Nu am mulţi fani, să mă recunoască lumea pe stradă, să facă selfie cu mine (n.r. râde), adică sunt scriitor şi m-aş bucura mult mai mult să aibă impact o carte de-a mea. Mă bucur enorm pentru Radu Jude, în primul rând e realizarea lui şi, mă bucur pentru întreaga echipă, pentru că la un film de genul acesta e o echipă incredibilă. Nu vă puteţi închipui, de exemplu, ce înseamnă să fii costumier la filmul acesta, cât de profesionist trebuie să fii, cât de mult trebuie să studiezi ca să-ţi dai seama cum se îmbrăcau oamenii la vremea respectivă, cât de mult trebuie să stai în bibliotecă, ce experienţă de viaţă ca să reconstruieşti numai costumele. Eu sunt mai norocos, aşa, cât de cât, sunt cunoscut ca şi scriitor, dar sunt oameni care au contribuit enorm la filmul acesta.  De asta privesc cumva cu bucurie, dar nu mă dă afară din casă, adică, aş prefera să fiu ….. aş prefera să am un turneu în România cu cărţile mele. De multe ori mi s-a întâmplat, nu ştiu, în străinătate, să am 200 – 300 de oameni în sală, să mă duc să am o lectură publică, sau să merg până la Cluj şi să vină 7 – 8 oameni să mă vadă. E mult mai uşor pentru un film, decât să citeşti o carte. O carte, nu ştiu, îţi trebuie intimitate, îşi trebuie puţină tihnă, un film îl vezi şi seara, rupt de oboseală, chiar numai asta vrei să vezi, dar eu îmi asum chestia asta, că dacă visam la glorie, mă făceam regizor sau poate chiar fotbalist, nu ştiu, chiar, este o chestie asumată. Mă mai plâng eu, mai alint lucruri legate de scris, dar asta e condiţia de scriitor şi îmi place. Mai mult, să fiu corect, eu am fost foarte norocos, sunt scriitori traduşi, luaţi în seamă, băgaţi în seamă, deci, nu aş avea atât de multe motive să mă plâng.

Interviu realizat de Diana Prodan

Tehnoredactare: Andreea Drîlea

***

De marti, 13 martie, spectatorii ieșeni, precum și cei din alte 29 de orașe din țară vor putea viziona lungmetrajul proaspăt premiat la Festivalul Internațional de la Berlin cu Ursul de Argint pentru cea mai bună regie, trofeu acordat lui Radu Jude. Filmul va rula la Botoşani, Focșani, Iași, Onești, Odobești, Panciu. De asemenea, Aferim! va avea o premieră de Gală şi la Bacău, marţi, 17 martie, de la ora 19,00 la Cinema City.

(FOTO florinlazarescu.com)