În total, peste 300 de tineri au participat la acest proiect, care şi-a propus să ghideze elevii din anii terminali, astfel încât, aceştia să se poată angaja într-un termen scurt după absolvirea studiilor.
Inspectorul general al Inspectoratului şcolar Judeţean Iaşi, Genoveva Farcaş:
Managerul proiectului, Cecilia Foia a declarat că cei mai mulţi dintre tinerii angajați au ales meserii mecanice, deoarece şi piaţa forţei de muncă din judeţ solicita absolvenţi cu pregătiri din acest domeniu.
El a spus că agenţii economici din judeţ au transmis IŞJ Suceava, prin intermediul unităţilor şcolare cu care colaborează, 1.903 solicitări pentru 27 de calificări profesionale, fiind avizate 1.636 de locuri, dintre care 180 alocate învăţământului special, pentru 20 de calificări.
Potrivit lui Gheorghe Lazăr, criteriile avute în vedere pentru stabilirea unităţilor de învăţământ cărora le-au fost repartizate în anul şcolar viitor cele 1.636 locuri au fost existenţa autorizării de funcţionare provizorie/acreditare pentru calificarea profesională solicitată de agentul economic, existenţa resursei umane calificate pentru fiecare domeniu profesional, existenţa resurselor materiale necesare organizării activităţilor în laboratorul tehnologic şi instruirii practice săptămânale, existenţa parteneriatelor de colaborare cu agenţii economici.
Şeful IŞJ Suceava a afirmat că, din cauza solicitării unui număr mic de locuri pentru unele calificări, cum ar fi morar, frigotehnist, lucrător hotelier, operator în industria malţului şi a berii, nu s-au putut constitui clase.
Gheorghe Lazăr a precizat că unităţile şcolare şi agenţii economici vor fi informaţi cu privire la cifrele/calificările alocate, pentru a încheia contractele-cadru, în conformitate cu metodologia din domeniu. (Agerpres/FOTO editie.ro)