Galaţi: Investiţii în infrastructură
Publicat de , 28 februarie 2019, 15:17
Cele patru proiecte presupun modernizarea a peste 70 de km de drumuri județene, respectiv, 10.5 km din Centura ocolitoare a municipiului Galați (care se va extinde la patru benzi și va beneficia de construcția unui pod hobanat) și alți 66 de km ai trei drumuri județene, respectiv DJ 251 A, DJ 255 și DJ 254.
La semnarea contractelor, vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu s-a referit și la Programul Național de Dezvoltare Locală, catalogându-l drept “cel mai de succes program din România“.
Potrivit vicepremierului, până în 2020, în România se vor încheia 12.000 de investiții locale derulate prin PNDL în valoare totală de 47 de miliarde de lei.
(Maria Măndiţa/FOTO viata-libera.ro)