Vaslui: Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a primit 18 paturi ATI de înaltă performanță
Publicat de , 27 august 2021, 15:38
Despre ce este vorba aflăm de la corespondenta RRA, Alina Darie:
Reporter: Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad este unitatea medicală care în cea mai grea perioadă a pandemiei a fost transformată în unitatea suport COVID în care aproape şapte mii de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus au fost trataţi. Dificultăţile cu care s-au confruntat cadrele medicale în acea perioadă au făcut ca acum achiziţionarea de echipamente medicale să devină o prioritate. Astfel, la spitalul din Bârlad au fost adusă recent 18 paturi ATI de înaltă performanţă, cu acţiune electrică, achiziţionate din fonduri europene, opt ecografe cu ultrasunete şi Doppler performante.
De asemenea, spitalul a primit şi un dispozitiv medical extrem de necesar pacienţilor hipertensivi sau cu insuficienţă cardiacă. Aparatul a fost donat de către asociaţia „Doctor pentru Sănătate”. Freddy Abramovici preşedintele asociaţiei:
Freddy Abramovici: Ar fi păcat ca să deţinem un echipament şi să nu-l folosim la capacitatea maximă, mai ales ca aceste investigaţii vă sunt decontate şi de Casa de Asigurări.
Reporter: Adresabilitatea la Spitalul din Bârlad este una care presupune o populaţie de peste 200.000 de locuitori din zona Bârladului, dar şi din judeţul Bacău. Medicul Oana Balbuzan, purtător de cuvânt:
Oana Balbuzan: Spitalul Bârlad preia un număr foarte mare de pacienţi arondaţi zonei noastre. Noi avem arondaţi şi o parte din judeţul Bacău.
Reporter: În prezent, în spitalul din Bârlad sunt internate 30 de persoane cu COVID-19, dintre care 14 depistate numai în ultimele 24 de ore. Autorităţile speră ca populaţia să se vaccineze şi să respecte regulile sanitare pentru a scădea riscul îmbolnăvirilor, aflate acum pe o curbă ascendentă.
RADOR