„Dalida” /„Audio Feature” în „Pulsul Zilei” din 17 ianuarie 2022/…

Publicat de nicolaetomescu, 16 ianuarie 2022, 10:21

Concept și „voice over”: Nicolae Tomescu

postprocesare sunet: Alexandru Iurea

Născută, pe 17 ianuarie 1933, din părinți italieni, în Cairo/Egipt – a murit pe 3 mai 1987, Paris, Île-de-France), Iolanda Cristina Gigliotti și-a petrecut o mare parte a vieții în „L’Hexagone”, unde, după ce a primit cetățenia, a preluat numele Yolanda Gigliotti…

În adolescență, „Dalida”  își dorea o carieră de secretară; mai mult, intrase, cu secretomania vârstei, la un concurs de frumusețe (în 1951); trei ani mai târziu, participa și câștiga „Miss Egipt”; ca reacție rapidă a lumii care i-a grăbit sfârșitul, era angajată, ca actriță, pentru câteva filme realizate în Cairo, pe atunci „Hollywood-ul” acelei părți de lume; remarcată de un regizor francez, în ciuda reticenței din familie, se îndrepta către Paris (24 decembrie 1954)…

În vremuri complicate („cinematografia franceză nu avea loc pentru toată lumea”), a luat lecții de canto, fiind angajată într-un cabaret pe „Champs Elysées”, mai târziu la „Villa d’Este” – înfățișată acolo drept „Revelația cântecului francez”; 1956 a reprezentat pentru „Dalida”  anul „tuturor succeselor posibile”, inclusiv primii pași ai colaborării cu Charles Aznavour – „Bambino” o propulsează și publicul o întâmpină cu entuziasm (apare și pe copertele revistelor, iar, pe 17 septembrie 1957, primește primul „disc de aur”)…

În total, a obținut 55 de discuri de aur, fiind și prima cântăreață care a câștigat un disc de diamant… 90.000.000 de discuri vândute în lumea întreagă, o voce şi o imagine întipărite în memoria unuia ca mine (nu tocmai tandru cu fenomenul muzical de esență franțuzească)… Să-i redescoperim, cu „Nostalgie”, accentul care a umplut mulți oameni de încântare, într-o perioadă când exotismul începuse să se transforme în flacără…

Deși nu sunt autoritate publică, ocrotesc – prin scrisul meu și evoluția în mediul clasic al radioului – viața intimă, familială, privată… Îmi cer iertare pentru ceea ce urmează… Poată că Dalida” a  înțeles, prea curând, că viaţa publică este copleșitoare, nu găsești timp să te întrebi ce anume ar putea să te bucura în intimitate; personalitate furtunoasă, dublată de condiția omului care muncește fără preget, între viața confortabilă oferită de unii și aventuri confundate cu iubirea, între dorința de a fi mamă și renunțarea la copii nedoriți, se reîntâlnește cu Alain Delon, „un prieten de o viață” (împărtășiseră o aventură pasională, în anii 60 ai secolului trecut); „site-ul oficial DALIDA”  susține că nu uitaseră nimic din povestea lor amoroasă și legătura părea consolidată; au cântat, împreună, în 1973, „Paroles, paroles”; titlul a devenit, în câteva săptămâni, numărul unu în top-urile din Franța, Europa, Japonia…

În cei 37 (treizeci și șapte) de ani de succes (aproape) neîntrerupt, a găsit și timp să filmeze, dar va trebui să aștepte, până în 1986, pentru a-și găsi un rol real în compoziție (eroina filmului lui Youssef Chahine, „A șasea zi”); tocmai atunci când criticii i-au lăudat performanța, și-a amintit că multe legende se hrănesc cu destine tragice excepționale; anii de muncă au obosit-o și i-au pus la încercare singurătatea (inclusiv sau mai ales cea trăită alături de alții); credea că dacă a reușit în viața ei de artistă, i-a lipsit viața de femeie; nu mai era nici în stare să păstreze silueta fascinantă, înfăşurată în voaluri şi paiete (adevărat, în mijlocul unor decoruri ultra-kitsch), nu mai găsea puterea de a ține pasul cu atâtea spectacole; a decis să adoarmă pentru totdeauna în noaptea de 2 spre 3 mai 1987… Dalida s-a sinucis cu barbiturice; „înscenată cu un gust estetic, de parcă n-ar mai fi rămas din ea însăşi decât o imagine de salvat”, cu pudoare și eleganță, în biletul de adio își cerea scuze, hotărârea fiind luată deoarece viața i se părea insuportabilă…

Nicolae Tomescu

redactor-șef