Matache: Continuarea investiţiilor începute şi creşterea absorbţiei, printre priorităţile mandatului meu
Publicat de Lucian Bălănuţă,
17 iulie 2015, 06:06 / actualizat: 17 iulie 2015, 9:57
‘Priorităţile sunt continuarea investiţiilor începute, implementarea Master Planului, care a fost aprobat săptămâna trecută odată cu semnarea Programului Operaţional Infrastructură Mare. De asemenea, creşterea absorbţiei, pentru că, din păcate, ştim cu toţii, situaţia nu e foarte roz, absorbţia este destul de scăzută. În momentul ăsta, una dintre priorităţile importante ale ministerului este creşterea absorbţiei. De asemenea, reducerea arieratelor la companiile care au activitate’, a spus Matache.
El a precizat că după depunerea jurământului de învestitură a fost felicitat de preşedintele Klaus Iohannis.
Noul ministru al Transporturilor, Iulian Matache, a depus vineri, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură.
La ceremonie au participat vicepremierul Gabriel Oprea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, consilieri prezidenţiali şi membri ai Cabinetului. Nu au fost prezenţi la depunerea jurământului de învestitură premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Noul ministru al Transporturilor, Iulian Matache, va depune vineri, la ora 9,00, jurământul de învestitură în funcţie.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind numirea lui Iulian Matache la conducerea Ministerului Transporturilor.
Fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Matache a fost a doua propunere a premierului Victor Ponta pentru acest portofoliu, după ce preşedintele Klaus Iohannis a respins numirea lui Mihai-Viorel Fifor în această funcţie, pe motiv că nu are expertiza şi experienţa managerială necesare gestionării domeniului complex al transporturilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul prin care se ia act de demisia lui Ioan Rus, ministru al Transporturilor, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului.
Rus a demisionat din funcţie după o serie de declaraţii referitoare la românii din străinătate. ”România are 3 milioane de oameni să zicem, din forţa activă, în acest moment în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, declara Ioan Rus.
Ulterior, ministrul Rus a transmis un comunicat de presă în care şi-a cerut scuze şi a susţinut că formularea folosită era o ”generalizare artistică, o licenţă”.
Premierul Victor Ponta i-a acceptat demisia lui Ioan Rus pe 11 iunie.
(Radio Iaşi/ FOTO adevarul.ro)