Botoşani: Femeie de 87 de ani, decedată într-un incendiu la Vârfu Câmpului
Publicat de , 13 decembrie 2020, 08:06 / actualizat: 13 decembrie 2020, 13:06
Potrivit sursei citate, victima este o femeie în vârstă de 87 de ani care nu a mai putut să iasă din casă şi care a fost găsită decedată în holul locuinţei.
‘Femeia locuia singură. Familia care o îngrijea a venit să îi aducă de mâncare, iar când a deschis uşa casei a observat flăcările şi a sunat după ajutor. Trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, s-au deplasat la faţa locului. Întrucât existau informaţii că proprietara nu a reuşit să iasă din locuinţă, pompierii au început căutările, concomitent cu acţiunea de stingere. Din nefericire, bătrâna a fost găsită decedată, în holul casei’, a afirmat oficialul ISU.
Pompierii susţin că incendiul a fost cauzat de jarul căzut din sobă.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)