(AUDIO) Județele Moldovei sunt fruntaşe în ceea ce privește numărul de copii rămași singuri acasă
Publicat de gabrielarotaru, 2 decembrie 2021, 19:32
Pe primul loc se află Suceava cu peste 7.000 de copii ai căror părinţi au plecat, în ultima jumătate de an, la muncă în străinătate.
Reprezentanții Salvați Copiii România au precizat că o parte dintre acești copii, alături de minori din județele Iași, Vaslui, Mureș și Hunedoara, vor fi integrați în programe complexe de sprijin psiho-socio-educațional.
În ce constă aceste programe ne-a spus mai multe Anca Stamin, director de programe a Organizației Salvați Copiii.
Anca Stamin: Programul despre care vorbim constă în oferirea de suport copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, fie unul, fie ambii părinți și este vorba despre sprijin emoțional, sprijin social și sprijin educațional. Dificultățile cu care copiii se confruntă în urma plecării părinților la muncă în străinătate au fost accentuate de perioada pandemică, de aceea în această perioadă întărim aceste servicii de suport în cinci județe. Este vorba despre județele Suceava, Iași, Vaslui, Mureș și Hunedoara în care vom sprijini cu servicii de intervenție directă peste 690 de copii care au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Este vorba atât despre copii din mediul urban, dar și din mediul rural unde vom merge prin intermediul unor echipe mobile. Statisticile naționale arată că 75.800 de copii au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Este de remarcat că pe primul loc sunt județele din regiunea Moldova, în ordine Suceava, Botoțani, Iași, Bacău și Neamț. Suceava înregistrează cel mai mare număr de copii în această situație – 7.216 copii.
(Radio Iași/ Andreea Postolache/ FOTO radioiasi.ro)