,,Locuri incredibile, povești de împărtășit”. Jurnal de călătorie
Publicat de nicolaetomescu, 19 noiembrie 2020, 11:31 / actualizat: 20 noiembrie 2020, 9:15
© Nicolae Tomescu
Într-un soi de ,,extaz al şocului şi al meditaţiei”, jurnalul ,,Locuri incredibile, povești de împărtășit”/episodul 2-8 noiembrie 2020/ merge (oarecum) paralel cu desfăşurarea vieţii mele, cred că îmbogățește – prin autenticitatea comunicării directe a experiențelor și sentimentelor…
Cum poți trece de la ,,extaz” la ,,agonie”? Ai parcurs 600 de km, prin județele Suceava, Maramureș , ajungi în Satu Mare, vremea pare stabilă, dar începe să plouă, înspre Carei chiar vijelios, înțelegi rostul fotografiilor aeriene, pe beznă, cu pământ arat, mocirlos (de la șosea către ,,Biserica din pustietate”), cu multe ,,lacrimi ale Cerului”…
Bătaia de inimă a călătorului nu poate fi domolită pe drumul Carei-Zalău, dar dimineața de 3 noiembrie 2020 aducea ritmul pur al Naturii; lângă Jibou (județul Sălaj), mi s-a înfățișat ,,Grădina Zmeilor”, ,,autoarea” autentică a unui ,,album” care tinde să capete coerenţă şi semnificaţie…
Iar monumentul ridicat în comuna Ip (județul Bihor), cinstind memoria victimelor masacrului horthyst, nu reprezenta pretextul pentru alt stil al literaturii de călătorie, ci ocazia de a introduce istorii şi portrete memorabile…
Am descoperit, în și prin ,,Eutopia Gardens”, ce înseamnă atingerea speranței; grădină de flori, rapsodie de parfumuri și de culori, imagine vie (chiar în realitatea tomnatică, eu având ,,datoria” să revin pe timpul valului spectaculos de înflorire), adăpostul ,,rozariului” se află aproape de Arad, lângă Mândruloc…
Oțelul Roșu mi-a dăruit amintiri de neșters, inclusiv Răsărit(ul) din 4 noiembrie…
În contrapartidă, filmasem un fost obiectiv (turistic) creat, în mod natural, de vegetație, dar spulberat de indiferența, incompetența, indolența oamenilor…
Ca jurnalist, nu pot pleca – pur și simplu – dintr-un loc în care nu mă simt bine; știu, totodată, că voi ajunge în altele, unde încă există recunoștință pentru trecut.
Am ales (pentru zilele de 5 și 6 noiembrie) acel tip de călătorie aventuroasă, lungă, efectuată /pe jos, peste 30 de km/ în zone unde mijloacele de transport nu sunt disponibile – ba chiar presupun și trasee de gradul III, pentru imortalizarea câtorva cadre naturale ale Parcului Național ,,Cheile Nerei-Beușnița” (județul Caraș-Severin), inclusiv pentru a privi, cu uimire, cu încântare, cum apa se scurge lin sau năvalnic, aproape hipnotizant, pe stânci acoperite, deseori, de un strat de mușchi… Două întinderi de apă stătătoare (închisă între maluri) /Lacul ,,Dracului” – cel mai întins lac carstic din România + Lacul ,,Ochiul Beiului” /desemnau, și ele, un fel de meditație despre tărâmuri fermecate… Nu am ratat Rezervaţia mulinologică de la ,,Rudăria” (fosta denumire a comunei „Eftimie Murgu”), unică în Europa de Est,
deopotrivă cel mai mare pod natural din România, al doilea ca mărime din Europa, singurul din lume deschis traficului rutier /de scris pe ecran: „Podul lui Dumnezeu” (județul Mehedinți)/
În adevăr, nu m-am detaşat, complet, de sensibilităţile mele atunci când am încercat să descriu sau să evoc. Nici pe ultima parte a traseului convenit, nici pe lungul drum al întoarcerii grăbite…
Urmează, în completarea Jurnal(ului), filmulețe care vor „defragmenta” călătoria…
Cu speranță în ceea ce privește viitorul!
Galerie FOTO
© Nicolae Tomescu
