BABELE…
Publicat de nicolaetomescu,
4 martie 2015, 22:40 / actualizat: 11 martie 2015, 19:10
Calendaristic, astronomic şi tradiţional, martie este luna începutului de primăvară, desemnează momentul propice pentru previziuni asupra anului agricol. Sunt examinate aspecte ale lunilor semnificative în calendarul muncilor câmpului sau ale recoltării cerealelor. Literatura ne introduce în atmosfera unui sat cu economie pastorală, în care conflictele dintre soacră şi noră fac trimitere la confruntarea dintre anul vechi şi anul nou, dintre iarnă şi vară, dintre frig şi căldură, dintre sterilitate şi fecunditate…
Se spune că Baba Dochia a fost una din cele mai răutăcioase soacre, ea trimiţându-şi nora să culeagă fragi din vârful muntelui, într-o zi de 1 martie. Norocul face ca, pe drum, fata să întâlnească un moşneag care i-a dat o gramăjoară de fragi. Surprinsă de apariţia fetei cu fragii, Dochia se hotărăşte să plece cu oile la munte. Baba Dochia îmbracă cele nouă cojoace, fiind convinsă că iarna a cedat în faţa primăverii. Vremea prietenoasă o determină, în cele din urmă, să lepede, treptat, toate cojoacele, rămânând descoperită în lupta cu gerul şi ploaia, iar vestita babă şi turma de oi se transformă în sloiuri de gheaţă, care, cu timpul, ajung să fie împietrite. Aşa s-ar fi format „Babele” din Munţii Bucegi. O alta variantă a legendei vorbeşte despre intenţia Babei Dochia de a urca pe munte, alături de fiul său, Dragobete. Din cauza ploii de 9 (nouă) zile, planurile le-au fost zădărnicite; Dochia se hotărăreşte să dea jos, pe rând, cojoacele a căror greutate crescuse. Astfel, se spune că zilele schimbătoare de la începutul lui martie se datorează exclusiv Babei Dochia, care îşi scutură cojoacele de ploaie; ciobanii încearcă să o prevină asupra faptului că a trecut timpul urcării oilor la munte, însă Dochia refuză orice sfat; mai mult, se ceartă şi cu Marte, căruia îi adresează câteva cuvinte încărcate. Furios, Marte decide să împrumute de la fratele său mai mic, Februarie, câteva zile geroase. În acest fel, Baba Dochia îşi găseşte sfârşitul… Într-o altă variantă se spune că Baba Dochia a avut un fiu care s-a căsătorit împotriva dorinţei ei. Pentru a-şi necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră şi a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se mai întoarcă până când lâna nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea acesteia rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soţul iubit, a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Isus Cristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Acesta nu este un fapt neobişnuit, întrucât, în legendele românilor, Isus, însoţit de Sfantul Petre, apare des în vieţile oamenilor pentru a-i ajuta la nevoie. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat-o şi a văzut, cu uimire, că lâna s-a albit. Fericită că a reuşit să ducă la bun sfârşit sarcina grea, şi-a îndreptat paşii spre casă, unde nu a fost primită cu bucurie de soacra sa; auzind povestea fetei, a pretins că îi ceruse ajutorul iubitului ei. După întâmplare, Dochia a pornit, împreună cu turma sa, spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel persoana care i-a ajutat nora nu ar fi găsit florile. Pe parcursul călătoriei, şi-a scos, rând pe rând, cele douăsprezece cojoace pe care le purta, până când a rămas fără niciunul. Dar vremea s-a schimbat. Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră.
Mitul „Dochia şi Traian” reprezintă o altă variantă a legendei legate de numele Dochiei, despre formarea poporului român: unirea dacilor cu romanii. În legendă, Dochia este frumoasa fată a conducătorului dacilor, Decebal. După ce romanii au cucerit Dacia, Traian a dorit să o ia de soţie pe fata regelui dac; exemplul său trebuia să fie urmat de cât mai mulţi romani, asigurându-se asimilarea populaţiei dacice. Iubind un alt bărbat, Dochia s-a refugiat în munţi. Traian a urmărit-o, iar ea îi cere lui Zamolxis să o transforme în stană de piatră pentru a nu cădea în mâinile duşmanilor. Zeul i-a îndeplinit dorinţa…
Literatura are în centrul său provenienţa numelui şi legendele existente despre Dochia. Astfel, literatura ne oferă posibilitatea de a face cunoştinţă cu trecutul şi de a afla că Dochia, în spiritualitatea populară bucovineană, este divinitatea agrară care, la 1 martie, ajunsă la vârsta senectuţii, începe o ascensiune cu valenţe magice pentru a muri şi renaşte simbolic la 9 ale lunii. Perioada 1-9 martie reprezintă intervalul de timp în care Dochia îşi împlineşte destinul urcând muntele, împreună cu turma sa de oi, pentru a muri înspre renaştere. Aspectul instabil al vremii din această perioadă se datorează, chipurile, caracterului capricios al Babei Dochia. O altă caracteristică a domeniului constă în rezumarea unor legende despre Baba Dochia, cât şi despre peripeţiile îndurate, ce ne transpun într-o societate de tip autarhic – în care confruntarea dintre anotimpul rece, reprezentat prin Dochia, şi cel cald, reprezentat prin nora sa, se leagă de unul dintre cele mai frumoase şi populare obiceiuri de primăvară din spaţiul carpatin. După unele legende, Dochia şi-ar avea originea în Bucovina sau în zonă limitrofă dintre Bucovina şi tinutul Neamţului.
Cel de-al doilea domeniu este geografia; aceasta face trimitere la minunăţiile naturii, fiind unicul domeniu în care omul încă nu a pătruns (şi nici nu va ajunge) să deturneze anotimpurile. BABELE sunt deschizătoarele unui nou an, an care se referă la agricultură. De atunci, femeile, în general, fetele în special, îşi aleg în secret o zi de BABĂ, iar dacă ziua este cu soare înseamnă că anul va fi fericit; se mai spunea că, în funcţie de soare, ploaie, vânt sau chiar zăpadă, devine posibilă caracterizarea omului.
Sărbătoarea Dochiei deschide, în spiritualitatea populară, şirul unor bogate manifestări ce sunt departajate de câte 9 zile (Mucenicii, Alexiile, Blagovistenia), cifra 9 având sens magic şi fiind frecvent întâlnită în vechiul calendar lunar carpatin. În prezent, tradiţia se păstrează sub forma alegerii babelor, adică se repartizează cele nouă sau douăsprezece zile ale ciclului persoanelor de sex feminin din grupul social (famile, serviciu, şcoală etc). Cum va fi ziua de Babe (frumoasă, urâtă, întunecoasă, însorită) aşa va fi firea şi sufletul persoanei respective. Un alt obicei susţine că noul an va fi similar cu baba aleasă de fiecare. O „babă” senină, călduroasă şi luminoasă va aduce celui ce a ales-o un an bun, plin de impliniri şi un suflet curat. Dimpotrivă, o babă mohorâtă, urâtă şi ploioasă va aduce un an rău şi o inimă îngheţată. Cel de-al doilea domeniu principal al temei se referă la punctele turistice cunoscute sub numele de „Babele”. Astfel, se poate menţiona faptul că, pe teritoriul întregului lanţ carpatic, se aflau numeroase coloane de piatră impozante; din depărtare, acestea semănau cu figuri omeneşti, numite în tradiţia populară „Babele”. În popor, se crede că ar fi reprezentarea unor personalităţi mitice. Imaginile primitive sunt numai pe vârfurile munţilor, ale dealurilor, pe văi, în apropiere de drumuri, de unde se deschide o vastă perspectivă. Istoricii spun că „Babele”, au fost, odată, simulacrele unor divinităţi montane numite de romani Deae veteres. Spre exemplu, Baba Dochia din Munţii Ceahlău, o stâncă înaltă înconjurată de circa 20 de formaţiuni mai mici. În locul numit Valea Rea, de la obârşia râului Doamnei (judeţul Argeş) se văd figuri de piatră în formă de femei. Legenda spune că erau nouă bătrâne care au plecat cu caprele la munte, dar, din cauza gerului, s-au transformat în stane de piatră. În apropiere de Vama Buzăului, în valea Urlătoarea, se găseşte chipul de piatră al unei femei, numite Baba Dochia, de unde izvorăşte o apă limpede…
Nicolae Tomescu
Redactor Şef
