Dialog intercultural / Mașina visului – realizator Lucian Merișca – 04 noiembrie 2022, ora 20.30

Publicat de Iuliana Bubuianu, 4 noiembrie 2022, 12:03 / actualizat: 4 noiembrie 2022, 13:16

Vă propunem așadar, pentru seara aceasta, o întâlnire cu aromânii sau vlahii din satele Kalyvi (Colibe) și din Hligiala Trihona, în Munții Pindului, din Grecia Centrală. Participă la discuții localnicii, adunați la platanul din piața centrală a așezării, la un pahar de tsipura – și etno-geograful Dorin Lozovanu și cu mine, ca reprezentant al Radio România Iași.

…Cocoțat ca un cuib de vultur pe latura de nord-vest a muntelui zeilor, Olimp, la o altitudine de 1250 de metri, este construit Kokkinopilos, cel mai mare sat vlah din Olimp. Este de asemenea satul situat la cea mai mare altitudine, de pe Muntele Olimp. De acolo, se trag și cei care au înființat satul Kalyvi (Colibe), pe care îl vizităm astăzi.

În această așezare din regiunea Greciei Centrale trăiesc 467 de suflete. Ca de obicei, Dorin Lozovanu intră în discuție cu un localnic pe care îl întâlnim în cale, și tot ca de obicei papii satului, adică bătrânii, se joacă între degete cu mătăniile – cărora ei le spun cubuloaie – și al căror zgomot îl veți auzi constant în timpul dialogului…

Ce sfânt are biserica? Aghios Tanasos. Ăștia sunt vlahi? întreabă copii. De unde sunt? Din România, le spune bunicul. Duchești? adică „Înțelegi?” îi întreabă Dorin, pe copii. Ei adukescu, zburăscu = ei înțeleg și vorbesc limba – răspunde bunicul. Cei mai mulți, înțeleg… Gionii = înseamnă: tinerii, copiii, feciorii…

Kalivia – e parte a comunei Kokkinopilos, de acolo am venit noi aicea în hoară, în sat. După război am venit la colibele noastre de aici, de asta se cheamă Colibe sau Kalivi. Kokkinopilu este tot sus pe munte, ca și satul Livada, în care am fost deja… Și orașul Caterinis are mulți vlahi, care provin de aici – spune interlocutorul nostru. Păi noi stăm chiar la Paralia Katerinis, plaja orașului Katerini, la mare… – adaugăm noi.

Sfantul Gheorghe – este hramul celei de-a doua biserici… Sâmbătă, duminică, avem hramul satului… Numai să nu avem vreo belea, să vină vreo ploaie… Aveți muzică epirotica? Di tuti! Avem de toate felurile! De unde sunteți, din România? Din care hoară, din ce loc?… Noi ne înrudim cu românii – mai zice vlahul întâlnit în Kalivia. Nu sunt toate cuvintele la fel, dar aduchim, înțelegem. Și acum, unde vă duceți? Ne vom duce spre Meteora…

…În mașină, etno-geograful Dorin Lozovanu trage o concluzie despre vizitele noastre, de mai înainte în Livadi, și acum în Kalivi.

În drum spre Meteora, găsim un proprietar de local care la început ne vorbește în grecește, pentru ca apoi să o dea pe vlăhește… Localitatea – s-ar numi Struja/ Hligiali Trigona ? Kutufliani? Nu prea e clar, oricum pe hartă nu am găsit… Struja. Dar, cândva, numele era Generalis, Generades… sau Hligiala Trihona… Oamenii de aici au venit din Metzovo sau Aminciu, cum se spune în aromână…

Din România sunteți? Din Moldova… Și acolo zburîți vlăchești… Aua tuți zburăsc vlăchești? Toți vorbesc limba, aici? Noi, vechii sau bătrânii… Tinerii sau junii – nu vor să învețe… Tinere, știi să zburăști vlăhești?… Ce lucrează oamenii aici? Nu mai lucră… S-au dus cu toții… În Germania, sau la Atena, ori Larisa.

Și de aici, începe să vorbească într-o limbă foarte apropiată de a noastră! Are școală, Struja? N-ari ficiori, nu are elevi care să meargă la scoală!… Vreți să vedeți Muzeul? Da, vrem să-l vedem, dacă se poate. Multu bunu = foarte bine. După ce ne servește cu ce dorim din magazinul lui – telefonează la profesorul care răspunde de muzeul din sat – să vină să ne deschidă ușa muzeului aromânilor sau vlahilor… La urmă, ne prezentam și noi, cum ne cheamă…

Bani, se spune aici paradzi, parale… Proprietarul magazinului sătesc ne spune că a fost șofer de autobuz, în Atena. Îl întrebăm dacă de aici se poate pleca sau veni, cu autobuzul. Da, pentru Katerini este autobuz. Kalabaka e mai aproape, 30 de km, la poalele acelor stânci imense, pe care le cunoaștem drept Meteora. Aici sunt Munții Pindului, cel mai lung lanț muntos din Grecia – iar aromânii din aceste sate, inclusiv din zona Meteora, se numesc, pindeni. Aliura, ohi = înseamnă: alții, nu mai sunt. Mono aua = înseamnă: numai aici.

…Toati hoarili astea, până la Aminciu – sau Metzovo – sunt hoari di vlahi…

Apoi, avem o discuție pe teme geografico-istorice și referitoare la populație… Și despre locurile turistice din Grecia, în care vin românii. Dar ei de aici de la munte nu le vizitează, pentru că sunt ocupați cu munca. Vin turiști din multe țări – vin și scopioți. Ei așa le zic la vecinii lor din Nord, nu le zic macedoneni… Dar sunt acum și mulți ucraineni, veniți aici din cauza lui Putin…

Aromânii de pe aici ascultă muzică ndopi, locală – așadar, epirotică… cu clarinet și cu dairea. La noi în sat se ține panaghia – hramul – se face hora…

Vocabular nou, aromân-român…: picsari = un arbore local, prun. Are lemnul tare, din el își fac ciobanii toiagul specific, numit cârlig. Araci = înseamnă rece. Alargu = departe. Ciobanos, picurar = cioban, de la stână. Tsipura = bautură alcoolică locală. A-u = struguri – cu care sătenii de altfel ne-au servit, din producția lor proprie. Spun că au și un moldovean în sat. Din România, au fost lucrători, înainte. Acum nu mai au. Sunt în schimb din Albania – nu ciobani, ci argați.

Tora iuvacetzi?… Acum, unde vă duceți? La Aminciu = numele armânesc pentru Metzovo. Torna = ne întoarcem. Papu, bunicul unuia dintre comeseni – a lucrat în România, cu mulți ani în urmă, pe la 1918, la o fermă, făcea pâine. Avea de lucru atunci, România… Oamenii de la noi se duceau, fie în Romania, fie în America…

Apoi discutăm și despre alte localități. Ni se spune că aici în zonă, doar 2-3 sate, știu, vlăhește. La Generalis, știau vlăhește, pe vremuri, dar apoi au venit acolo turci. Sunt „venituri”… Ne, înseamnă Da…

Vă mulțumește pentru atenție – Lucian Merișca!

Dialog intercultural / Mașina visului – În satul lui Iordache Olimpiotul – realizator, Lucian Merișca – 21 octombrie 2022, ora 20.30

Publicat de Iuliana Bubuianu, 21 octombrie 2022, 15:09

Să re-amintim: “creierul” acestei expediții a fost Dorin Lozovanu, etno-geograf din Chișinău; fotografiile și filmările au fost făcute de Dragoș-Sebastian Merișca, student român din Stuttgart (inclusiv cele expuse aici); și “Dacia” noastră a fost condusă, pe un traseu anevoios de 4000 de km, de către matematicianul și cartograful Călin Pantea din Oradea. Iar realizatorul emisiunii e cel care s-a întors acasă cu această “comoară” lingvistică și radiofonică – înregistrări de care vă puteți bucura și dumneavoastră, în seara aceasta…

După o bronzare obligatorie la patruzeci de grade, în cunoscuta stațiune Katerinis Paralia, nimic nu mi s-a părut mai minunat decât să ajungem într-un loc răcoros și cu aer curat, un sat de munte la 1200 de metri altitudine, numit Livadi sau pur și simplu Livada, pentru că acolo locuiesc aromâni – iar acest nume înseamnă, ca și la noi, fie livadă de pomi fructiferi, fie pajiște înverzită…

…Pe următorii noștri interlocutori, îi întâlnim la un atelier, reparau ceva afară… Zburâți armânești? …Vlaho, zișe? = Vorbiți aromână? A, sunteți vlahi?… Ne = insemamna da, cuvânt preluat de la greci. Voi duchiți vlăhești? = Voi înțelegeți limba noastră? Când o vinit? Tora = acum. Tora vini di Livada = Acum ați venit la Livada. Cârlicu = toiagul specific al aromânilor. Elenicata cerde? Ohi! Numa vlahica = Vorbiți și grecește? Nu. Numai română…

Cioari = înseamnă picioare. Vă duceți pe jos, cu piciorele, că aftochina, mașina nu are loc. Lăsați-o aici, nu pățește nimic. Aeste nu duchescu? = Ceilalți nu vorbesc armânește? Giuni duchesc? Tinerii vorbesc limba? Aftochina lăsați aua = mașina să o lăsați aici. Vă duț cu țoari = vă duceți pe jos, cu picioarele. Sî zburâți cu papili în bisericî = să vorbiți cu bătrânii la biserică.

Alti hoarî di armâni aua? Alte sate de aromâni mai sunt pe aici? Ohi = nu, nu mai sunt. Sunt viniți. Numai noi am rămas pe aici. Alți li duchescu, alți nu duchescu = unii vorbesc, alții nu vorbesc armânește; bunăoarî cum hiți voi tora = așa cum sunteți voi, acum. Kalimera = bună dimineața, în grecește – ne salutăm cu un trecător. Aidi, Iorgo – zburăscu vlăchești = Haide, Iorgu, ăștia știu să vorbească limba noastră. Tora vinit? = acum ați venit? Vrem sî videm Livadia. Bunî hoarî! = sat bun, mușat, frumos…

În așezarea de munte Livadia ne simțim mult mai bine decât pe litoralul de la Marea Egee, de unde tocmai venim… Un localnic ne spune că de aici a plecat Iordache Olimpiotul, eroul grec aromân, implicat în mișcarea de eliberare a Greciei, dar care are o altă legendă, mai sumbră, în România – unde are și o placă memorială, pusă de comunitatea elenă din Iași, în exteriorul Mănăstirii Secu din Neamț… Acolo iasti unu de-al nostru, vătămat du Rumanii, ni ducim noi la mânăstiri la Munitu Secu… Acela al nostru, Iordache Olimpiotul, are acolo pozî. Vin eu du Rumanii, eu vinu = eu am fost în România… Ari loc bun Romania… Ci hiți voi acolo? Ceva dascăli, ci hiți? = Ce profesie aveți voi, acolo, în România?

În continuare nu trebuie să vă mai explic ce se vorbește, veți înțelege și singuri!…

Ce mâncare armânească este tradițională? Au vlahii altă mâncare decât grecii, sau nu? Ndopi înseamnă local, tradițional. Itzci ci vreți ari! Au tot ce vreți. Vreți pitî? Vreți cucureațî? Adică: Vreți plăcintă? Vreți gustări de carne friptă?… Iuvas oili? = Unde vă sunt oile? Nu le vedem…

Oamenii satului ne întreabă despre situația noastră familială, apoi spun: Noi aici la greci muriră di foami. Și chiar vom întâlni mai târziu un profesor grec care nu exclude să se mute în România, pentru a avea un salariu mai bun… Apoi localnicii ne îndeamnă unde e bine să mergem să mâncăm, în Livada. Ari di tuti, a mâncați ghini, și ohi scumpu = Are de toate acolo, o să mâncați bine – și nu e scump… Are magazii istu platon sî luaț brânzî-brânzî ci vreț = Este un magazin la platanul din centrul satului și au acolo brânză toate felurile, de care vreți!… Pârcari iana aua = parcare este aici. Aftochina = înseamnă mașină.

Toți ne vorbesc, în continuare, despre eroul lor din sat, Giorgakis Olympios. Doar că mai fac confuzii, chiar dacă statuia acestuia e înălțată falnic în parcul satului de munte. Iordache Olimpu iasti rumân, de-acolo iera. Nu de-acolo, de-aua iara – îl corectează un alt papi (bătrân) – sî duci acolo ș-acolo muari – Acesta e răspunsul corect!… Di la platin vî duceți = Vă duceți de la platan încolo, e un parc… Acolo e arâboju = acolo scrie despre Iordache Olimpu.

Au câmpu bun, în România. E bine acolo… Ne!… ceea ce înseamnă Da!

Vă viceți = vă duceți. După ce ne explică unde să mergem la Iorgos la restaurant, care are și parcare, interlocutorul nostru aromân din Livadi ne arată unde e biserica, lângă pădure: bisiarica. La ristauranu acila, mâncați ci vreți. Siara undi durniti? Seara unde dormiți? Alargu = departe. Noi ni ducim aliurea = noi ne ducem în altă parte.

Livadi, înseamnă în aromână și livadă, dar și pajiște. Prânzaru = masă de prânz. Nu scumpu = nu este scump. Cum vă viceti, esti un platon = Mergeți încolo și găsiți un platan. Mâyâzii= magazin. Blani = brânză sărată. Aua = aici. Tora = acum. Schiți cristini? Sunteți creștini? Ne întreabă și ce face tora, acum, Ucrania cu Roșia? Esti mec cupil = E copil mic. Nu deoaam, nu vindoa = Nu dăm, nu vindem. Sî vindu = se vând. Scolie vlăhească = școală românească. Papili dimultu știu = Bătrânii știau demult. Hiți bunu lumi = sunteți oameni buni, în România. Și noi aua, greții, bunî lumi = și noi suntem oameni buni, aici în Grecia – nu ca aiurea. Grecu apî șî pâni viț da. Mântzi vitz da sâ mânci = Grecul îți dă pâine și apă, îți dă mâncare să mănânci. Tzâci voi apî = Spui că vrei apă. Dzâci vrei șî mânci? = și el te întreabă dacă vrei să mănânci…

Hitzi virtoși, giuni = să fiți puternic și tineri – le urăm noi. Și discutăm apoi despre ce se bea și cât se bea, în România și în Grecia… Tsipouro, bineînțeles!…”Dacă vă duceți acolo unde v-am spus eu, o să vă dea și să mâncați și să beți răchie… tsipuro, vin, bere, ce vreți.” Tsipuro iashti di la comunî aua = tsipuro e făcut aici în comună, în Livadi. O că de-a voastrî, a voastrî iaști – sî lai cameșa = Nu ca a voastră, a voastră e colorată de trebuie să speli cămașa… Di au = de struguri. Buti = înseamnă butoi.

Tora, Ceaușescu aveți acolo? Ohi. Aveț celu gherman… Îl aveți pe acela, neamțu… Unul din papi își aduce aminte că a văzut fântânile arteziene din București și spune că e lume bună și multă în România. Buni și răi, ca peste tot, adaugă Dorin. Ai 4-5 degete, nu toate sunt la fel, unul e mai scurt, altul e mai lung… spune alt papi. Ne mai întreabă despre ciobani, despre euro = care în Grecia se pronunță evro. Sî nu băcați euro, cî murițdi foami… Noi murim di foami aua = aici… glumește altul. Au avut ciobani de prin România, cu vacile sus pe muntele Olimp… Mai vorbim apoi despre iarnă, frig, nea și foc în sobă… Dar acum nu mai sunt ierni ca altădată, mai ales la câmpie, acolo unde își țin oile în acea perioadă a anului.

Eu știu românește bine, pentru că am avut cioban din România, la oile mele. Ăla bea multă răchie. Răchia noastră, de la comuna noastră, e sănătoasă… Noi adăugăm apă în ea, voi nu adăugați apă. Pirjalu = înseamnă friptură. Ne îndreptăm spre taverna ținută tot de un aromân de-al nostru, dar cam scump, după cum aveam să aflăm în curând – și ne luăm rămas-bun, de la papii satului de munte Livadi sau Livada, frații noștri de lângă Muntele Olimp…

Dialog intercultural / Mașina visului… – o ediție specială, vineri 25 martie 2022, ora 20:30-21:00. Realizator: Lucian Merișca

Publicat de Iuliana Bubuianu, 25 martie 2022, 10:00

Redăm în continuare introducerea la cartea “Tragedia Pitești” – Costin Merișca – ce a stat, alături de alte mărturii, la baza documentării pentru realizarea scenariului. Acest prim film artistic, realizat cu cu multă trudă și pasiune de Victoria Baltag,  scoate din umbră acel prim laborator al perioadei comuniste în România, în care s-a încercat crearea, prin manipularea deținutilor-cobai încarcerați la Pitești, a “omului de tip nou”, desprins de natura și cultura sa umană…

“Tragedia Pitesti” (C. M.): “N-am intenţionat să oferim, în  prima parte a lucrării, decît un ghid sinoptic, un instrument de lucru, o cronică a aşa-zisei reeducări comuniste din penitenciarele româneşti, avînd în centru Piteştiul. Fenomenul e urmărit concomitent, în timp (pe ani şi luni) şi în spaţiu (pe locuri de detenţie şi camere), cu nume de torţionari şi victime – ca un proces unic şi dirijat, cum a fost; motiv pentru care nu am compartimentat faptele pe închisori, ci le-am înregistrat laolaltă, cronologic şi paralel. De aici, dezavantajele inerente pentru cititorul neavizat: stilul e sec, telegrafic, riguros, fără suculenţa memorialistică, deranjantă fiind probabil şi întreruperea permanentă a continuităţii faptelor din acelaşi loc de detenţie. Sinteza de faţă este oricum perfectibilă în privinţa aspectelor, datelor şi numelor, iar structura ei poate fi primenită de alţii, care vor dispune în viitor şi de mai multe informaţii. Teoretic, trebuia, eventual, să fie o lucrare colectivă, dar în practică o asemenea operaţie nu mai pare posibilă. Nu am considerat oportune în text trimiterile la surse, întrucît volumele memorialistice nu reprezintă, în opinia noastră, documente integral şi riguros ştiinţifice, iar declaraţiile înserate în  Memorialul ororii au fost smulse sub presiune şi redactate de anchetatori, doar datele calendaristice şi numele de persoane fiind, în mare, utilizabile. De aceea, toate izvoarele documentare scrise, de pînă acum, au fost confruntate între ele, iar informaţiile desprinse le-am triat apoi cu circumspecţie, inclusiv prin depoziţiile verbale ale unor martori. Semnele de întrebare dintre paranteze marchează unele dubii, ceea ce nu înseamnă că în rest datele sînt de neclintit. Se ştie de pildă că aceeaşi persoană a fost mutată de către reeducatori dintr-o cameră în alta, ceea ce poate provoca nedumeriri cititorului.

În a doua parte a lucrării, ne-am permis o discuţie concluzivă asupra cîtorva aspect esenţiale: în ce constă unicitatea „fenomenului Piteşti”, originea directivelor, cum se desfăşurau în general „demascările”, evoluţia lor, pe ce criterii erau alcătuite „seriile”, treptele de vinovăţie ale conducătorilor, gradul de implicare a victimelor, supliciile, ce urmărea experimentul, explicaţii ale fenomenului, cîteva dintre balivernele mîrşave din procesele înscenate, concluzii finale, urmările în timp pentru fiecare dintre noi. Opinia deschizătorului de drumuri în labirintul reeducării de la Piteşti, Dumitru Bacu, nu ni se pare demoralizatoare pentru viitorii cercetători, ci, dimpotrivă, stimulatoare: „Experienţa de la Piteşti, ca şi derivatele ei, nu vor putea fi explorate exhaustiv niciodată”. (Autorul)

CV COSTIN MERISCA (Constantin-Matei Merisca) (din revista “Omnigraphies”):

Nascut in 21 martie 1927, in satul Miclauseni din actualul judet Iasi, acolo unde părinții săi erau învățători. Cursurile secundare le face la Liceul Internat din Iași, Liceul “Roman-Vodă” din Roman, iar în refugiu, la Caracal și la Liceul “Sf. Sava” din capitală. După ce a făcut jumătate din Facultatea de Litere și Filosofie (la Litere având ca obiect principal “Istoria literaturii române moderne”, catedra lui G. Călinescu iar la Filosofie, “Estetica”, sub conducerea lui T. Vianu), este arestat, alături de mii de alti studenți arestați în 1948, și condamnat pentru activitate anticomunistă (5 ani temniță grea și 3 ani degradare civică pentru ”crimă de organizare și participare” și 5 ani închisoare corecțională pentru instigare publică). În realitate, împreună cu alți adolescenți, ca rezistență împotriva comunismului ateist adus de trupele sovietice, îndrăznise să înalțe o cruce de lemn pe Muntele Rarău. Deținutul politic Merișca va executa sentința la: Ministerul de Interne, Suceava, Jilava, Pitești (unde este coleg de celulă cu Gheorghe Calciu-Dumitreasa), Gherla și Canal (Peninsula), iar după 5 ani și 3 luni este pus în libertate. Mai primește 2 ani de “domiciliu obligator” în satul natal. Monstruozitățile experimentului de la Pitești îl vor marca sufletește pentru o lungă perioadă. Soția, Lucia, și ea membră A.F.D.P.R., își amintește de faptul că a trebuit să-l reînvețe să mănânce cu tacâmurile, sau de coșmarurile teribile care i-au bântuit mulți ani nopțile. Reia de la capat Facultatea la fără frecvență (Româna și Istoria – ambele ca specialități principale), la București, pregătindu-și examenele la lampa cu gaz.

A reprezentat în familie a treia generație de cadre didactice și a patra, cunoscută, de intelectuali (pe la 1850, străbunicul său, Teodorescu, era protopop de Iași). A fost un cunoscut și apreciat profesor de Limba si literatura română timp de 34 de ani (5 ani la Butea, 17 ani la Tg. Frumos si 14 ani la Iasi). În tot acest interval a fost metodist voluntar și, mulți ani, conducător de cerc pedagogic. Toate cursurile de perfecționare și gradele didactice și le-a susținut luând doar note maxime. La concursul de intrare în municipiul Iași a obținut cel mai mare punctaj realizat în învățământul ieșean (20 de puncte, adică punctajul maxim) – cu toate acestea, nu a putut să-și aleagă liceul în care să predea. Până în 1989, posibil și după, a fost suspectat și marginalizat prin mașinațiunile Securității; în anii ’60, cand și-a depus candidatura la Facultatea de Filologie a Universității din Iași, “dosarul” i-a fost respins din motive politice (după cum i-a spus Profesorul I. D. Lăudat si alții). Peste 25 dintre elevii săi au devenit la rândul lor profesori de Limba română, iar câțiva, scriitori.

Din punct de vedere literar, Costin Merișca a debutat la vârsta de 12 ani, în 1939, în revista “Lumea copiilor”. La 17 ani, in 1945, e redactor la revista literara caracaleana “Haralamb Lecca” și colaborator la revistele umoristice bucureștene “Veselia” și “Humorul”.

În decursul vieții, a publicat circa o sută de articole și studii, tipărite sau difuzate la Radio Iași. A colaborat la periodice ca: Națiunea, Gazeta învățământului, Cronica, Tribuna școlii, Radioteleșcoala, Limbă și literatură pentru elevi, Învățământul liceal, Filatelia, Magazin istoric, Revista Mitropoliei Moldovei, Cercetări istorice, Transilvania, Anuarul Institutului de Istorie “A. D. Xenopol”, Pur și simplu, Convorbiri literare (Seria veche și Seria nouă).

Este cunoscut pentru cărțile sale de istorie (nobiliară românească și a închisorilor comuniste), istorie literară, proză. A scris și poezii sau maxime.

Debutul editorial avea să vină abia după ieșirea la pensie și după schimbarea de regim din 1989. A publicat în 1992 romanul “Tărâmul Gheenei”, notații memorialistice și istorice pe care decenii le-a ținut ascunse cu mare grijă de ochii, urechile și mai ales mâinile vigilente ale Securității. Romanul a fost prefațat de Paul Goma și premiat deja în 1990 de către Uniunea Cineaștilor, Studioul “Pro film”, la Concursul “Cel mai bun scenariu de film” (în urma contractului încheiat, cartea urma să fie ecranizată). (Există și un volum II și un volum III, ale romanului, aflate înca în manuscris.)

Volumul de documente și fotografii inedite de Istorie literară, înscris în planul Editurii Junimea din anii ‘70, i-a fost interzis de la publicare de către fosta Securitate pentru refuzul de a deveni colaborator al acesteia. [Tot așa s-a întâmplat cu propunerea Decanului Ion Coteanu de la Facultatea de Filologie din București, de a ocupa un post universitar, ca și cu dosarele întocmite de Universitatea “Al. I . Cuza” din Iași (de către Prorectorul de atunci, D. Berlescu și Șeful de catedră, Profesorul C. Ciopraga), ca și cu cel al Institutului de Perfecționare a Cadrelor Didactice Iași, ambele pentru a accede la un post de cadru universitar.]

Sever dar iubit, cu un “șarm” aparte – așa și-l amintesc nenumăratele generații de elevi – profesorul și omul Costin Merișca a fost, cu riscurile verticalității, un exemplu de principialitate și obiectivitate, de pasiune profesională și în munca de cercetare, de limpezime logică, de corectitudine, cinste, conștiinciozitate, sinceritate și modestie. Aceste trăsături, în general, l-au dezavantajat în viață, având puțini prieteni și trăind modest. Spirit iscoditor, meticulos, cu preocupări diverse, nu s-a limitat la un anumit teritoriu, ci și-a canalizat pasiunea în varii domenii: de la filatelie, arheologie, bibliofilie (o colecție extrem de prețioasă) – și până la colecționarea de folclor românesc din Caucaz și literatură umoristică și memorialistică. A scris roman, studii pedagogico-metodice, studii de lingvistică și etnologie (morfologia limbii țigănești – un prim “vocabular”, publicat în colaborare cu un elev de-al său de etnie rromă, în anii ’60, de asemenea cercetări antroponimice la ceangăi), genealogii boierești și nu numai, studii istorice de interes local sau național (încoronarea lui Ștefan cel Mare, reconstituirea celebrei Biblioteci Miclăușene și a drumurilor medievale moldovenești, descoperirea și descifrarea celui de-al doilea, ca vechime, polmelnic-triptic domnesc de la noi), s-a ocupat de documente inedite de istorie literară (despre Gr. Alexandrescu, C. Negruzzi, D. Bolintineanu, S. Bărnuțiu, V. Alecsandri, I. Ghica, P. Cîmpeanu, D. Petrino, D. Barnoschi etc.)

A decedat în Iași, în anul 2003. Mărturisea, în ultimii ani, că nu spera să prindă apropierea țării de NATO și UE, și nu ar fi crezut că va prinde anul 2000…

A publicat în: “Lumea copiilor” (1939), “Rarăul” (1943), “Veselia”, “Humorul”, “Gazeta învățământului”, “Cronica”, “Tribuna școlii”, “Limbă și literatură pentru elevi”, “Lumina”, “Săptămâna”, Învățământul liceal”, “Cercetări istorice”, “Flacăra”, “Convorbiri literare”, “Magazin istoric”, “Revista Mitropoliei Moldovei și Sucevei”, “Radioteleșcoală”, “Filatelia”, “Orizonturi”, “Transilvania”, “Încotro”, “Pur și simplu”, “Strict secret” etc. În 1946, George Calinescu îi comentează o poezie în pagina literară a ziarului “Națiunea”. A editat revista “Miorița” (1968, 1969, Liceul Teoretic Tg. Frumos), remarcată în “România literară” (1969). A fost publicat cu poezie erotică în antologia “Pro patria”, cercetări istorice și culturale în almanahurile “Convorbiri literare” și “Almanahul filatelic”, Anuarul Institutului de Istorie “A. D. Xenopol” și altele.

A participat la un film documentar realizat de doi cineasti francezi: “De la chute” / “Treptele caderii”, in românește

[http://www2.cfwb.be/av/archive/Filmer%2098/produc/pg005.htm]

30 – Jean Lefaux/ Anca Hirțe – De la chute/ Despre cădere, un film despre „experimentul Pitești”, TV 5, 1998

Volumele publicate:

TRAGEDIA PITEȘTI (O CRONICĂ A REEDUCĂRII DIN ÎNCHISORILE COMUNISTE) 1997;

TĂRÎMUL GHEENEI 1993 – cu Prefață de Paul Goma;

CASTELUL MICLĂUȘENI ÎN CULTURA ROMÂNĂ; O PERSONALITATE UITATĂ…; AMALIA ȘI ALTE POVESTIRI s.a.m.d.

Despre legătura simbolică între Societatea de Medici și Naturaliști din Iași – și Unirea Principatelor Române, precum și despre alte “blazoane” ale Capitalei Moldovei istorice – în ediția de astăzi a emisiunii „Dialog intercultural / Mașina visului” – realizată de Lucian Merișca

Publicat de Iuliana Bubuianu, 28 ianuarie 2022, 11:07

Este știut că stabilirea candidaturii lui Alexandru Ioan Cuza la domnie a fost decisă de deputații Partidei Naționale în noaptea de 3 sau 15 ianuarie 1859 în sala de ședințe a Societății de Medici și Naturaliști din Iași…

Societatea de Medici și Naturaliști – cea mai veche Instituție Academică de pe teritoriile locuite de români – a reunit, încă de la început, membri din toate provinciile românești, de toate naționalitățile și, de asemenea, membri de onoare din alte țări ale Europei. Iar unul dintre principiile fondatoare a fost Unirea, alături de propășirea altor idealuri moderne ale timpului. Întemeietorii săi au fost: Iacob Cristian Stanislau Cihac (de origine cehă și germană, dar dedicat trup și suflet idealurilor nației române), Mihai Zotta (Zota fiind nume albanez), Eustatie Rolla, de origine greacă. Apar nume franțuzești precum Jumette, Metz, ori însuși Consulul Franței, Victor Place, care era un membru foarte activ al Asociației. Printre membrii fondatori, găsim nume de germani, ca: Huber, Kornhofer, Binder, Kraus, Winkler, italo-grecul Samurcas, polonezul Wolanski, dar au fost și unguri (Iosif Szabo), sau ruși precum Generalul Kiselef. A fost membru al Societății și un sas, făcut celebru de către Mircea Eliade, Doctorul Honigberger, cel care și-a petrecut jumătate de secol în lungi călătorii prin Europa și Asia, în special în India… Societatea de Medici și Naturaliști din Iași a avut faimoși membri corespondenți străini, precum Berzelius, Koch, Alexander von Humboldt și alti cercetători germani, austrieci sau elvețieni. O asociație în același timp cosmopolită, dar și militând pentru idealurile unității Principatelor Românești…

De Ziua Unirii, 24 ianuarie 2022, în sediul Societății de Medici și Naturaliști de pe Bd. Independenței, i-am ascultat pe D-l Dr. Eugen Târcoveanu, Membru al Academiei de Științe Medicale – și pe doamna Profesor Doctor Dana Baran, Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa” din Iași…

Antares 40 – sau 40 de ani de science fiction în centrul tării, la Brașov. Valentin Flandorfer, un sas din România și un român din Munchen – și fantasmele lui literare… Muzică orientală, balcanică și SF!…

Publicat de Iuliana Bubuianu, 5 noiembrie 2021, 11:15

Iată mai întâi Programul manifestării, în care am fost incluși și noi, reprezentanții Radio România Iași…

AntareSFest 2021, ediția a 5-a. 40 de ani de la înființarea clubului Antares. Locul de desfășurare: Secția pentru Copii și Tineret, Centru de Excelență a Bibliotecii Județene ”George Barițiu” Brașov, strada Iuliu Maniu nr. 6.

Vineri, 1 octombrie 2021: (17.00 – 20.00) Jucărioteca

17.00 – 17.30: Deschiderea oficială – Nic Dobre, GheorgheTănase, Anamaria Borlan

17.30 – 17.45: Cuvântul d-nei Melania Butnariu, Centrul de Excelență, Secția pentru Copii și Tineret

17.45 – 18.00: Cuvântulul d-nei Ruxandra Moașa Nazare, Biblioteca Județeană ”George Barițiu” Brașov

18.00 – 18.20: Film documentar despre 40 de ani de club Antares – Gheorghe Tănase

18.20 – 18.50: Lucian Merișca, Radio România Iași – IT = Isteria Tehnofilă

18.50 – 19.00: Colecția de povestiri science-fiction pentru Nevăzători, ediția a 5-a

19.00 – 19.30: Cristina Ghidoveanu – Steaua Polară: o propunere de cenaclu online

19.30 – 19.40: Marius Bucur – Știință, ficțiune și viitor

19.40 – 20.00: Valentin Flandorfer – Gore

Sâmbătă, 2 octombrie 2021 (10:00 – 20:00)

10.20 – 10.40: Lansare Tritonic – Teodora Matei, Daniel Timariu, Dănuț Ungureanu

10.40 – 11.00: Sigma și Antares – Dan Popescu

11.00 – 11.20: Gheorghe Tănase – Constelații și OZN-uri

11.20 – 11.40: Teodora Matei – 40 de cărți în 40 de ani

11.40 – 12.00: Dănuț Ungureanu – SF-ul și sărbătoarea scrisului

Alexandru Mironov – Universuri conectate

12.00 – 12.20: prof. Violeta Nedelcu – Călătoria spre sine, apelând la Poezie

12.20 – 12.40: Alexandru Mironov – Universuri conectate

12.40 – 13.00: Bodgan Mihăilescu – Cineanimația SF

13.00 – 13.20: Lansare Pavcon – Boris Velimorovici, Sergiu Someșan, Antonela Lungu + Alexandra Gold, Anamaria Borlan, Revista CSF

13.20 – 13.40: Antonela Lungu – Semnificația numărului 40 și 4 ani de Antares

15:00 – 15.20: Vernisajul expoziției AntareSFest – Adrian Barbu

15.20 – 15.40: BD SF RO – Mihai Grăjdeanu: expoziția de bandă desenată science fiction românească: perioada 1960-1989, prezentare virtuală

15.40 – 16.00: Lansarea antologiei Metamorfozele basmului – Karin Zall, Ramona Pap, Ada-Lorena Muntean și Anamaria Borlan; premierea câștigătorilor concursului literar

16.00 – 16.20: Dănuț Ivănescu – Despre Palimpsetul de la Colina cu Apendice

16.20 – 16.40: Gheorghe Tănase – Antares la 40 de ani

16.40 – 16.50: Lansarea Colecției de povestiri SFF pentru Nevăzători – Anamaria Borlan

16.50 – 17.00: Balogh Lászlo – Esoterica sculpturilor în lemn

17.00 – 17.20: Quiz SFF pe echipe, cu premiu

17.20 – 17.40: Gabriel Sîrbu – cenaclul ArtZone SF Brăila

17.40 – 17.50: Andrei Coșuțchi – prezentare volum de proză scurtă SF ”A fost odată un asteriod”

17.50 – 18.20: Dănuț Ungureanu, Teodora Matei și alții – Despre SF

18.20– 18.40: Lucian Merișca – Cenaclul Quasar

18.40 – 19.00: Alexandru Lamba – 10 invenții sovietice sărbătorite prea devreme

19.00 – 19.30: Remember – 40 de ani de Antares – Călin Giurgiu, Paul Gusbeth-Tatomir, Anca Rențea-Diaconu, Valentin Flandorfer și alții

19:30 – 19.50: Paul Gusbeth-Tatomir – Medicina viitorului și Viitorul medicinei

19.50 – 19.20: Liviu Surugiu – Sărbătoarea literaturii SF

19.20 – 20.00: Paul Pantea – Săbătoare prin dansul piticilor

Ioana Medrea – Sărbătoare în ritm de gimnastică ritmică

20.00: Decernarea premiilor AntareSFest 2021, ediția a V-a

Duminică, 3 octombrie 2021 (10:00 – 13:00) Sala de împrumut

10.00 – 12.50: mese rotunde, discuții, dezbateri cu mai mulți participanți

12.50 – 13.00: Închiderea oficială AntreSFest 2021, ediția a V-a.

Cum toată lumea bună online e obișnuită cu cookies… vă oferim și noi un cookie! Proza “Gore” de Valentin Flandorfer!

Gore

de Conan Reed, Lord of Glencoe

Era trecut bine de ceasul prânzului, în seceta verii din anul ăla cu cutremurul când fusasă și eclipsa de soare după aia. Că atunci a început totul. Soarele îi dogorea pe picioare, dar Gore nu și-ar fi schimbat poziția pentru nimic în lume. Pe de o parte nimerise cu capu și pieptu in umbra unui salcâm si tare bine era, pe de alta parte îl luase o moleșeala plăcută dinspre picioare si nici biciul nu l-ai mai fi clintit de pe căpița pe care se tolănise după cosit. Din drumul pietruit spre sat se ridicau fuioare de căldură, spre cerul albastru unde un vultur dădea cercuri, de bună seamă ca să se mai răcorească și el.

Gore ar fi adormit el de mult, dacă n-ar fi fost musca aia nesimțită. „Dar șașa-i bine, cu clopul de paie peste ochi se face economie de privire”, își zise el și se moleși așa, cu totu, până când ceva îl gâdilă pe talpă.

–           Gore.

Gore se ridică în vine și o văzu pe aleasa inimii lui.

–           Ce-ai, fă Mărie. Nu vezi ca dorm?

–           Bă Gore, zise Măria, o brunetă frumoasă, rujată strident, îmbrăcată modest.

–           Au.

–           Tu ai crescut, mă.

–           Da, sunt mare acum, zise Gore rânjind. Hai fă-n fân, să-ți arăt eu cât.

–           Lasă-mă, bă io vorbesc serios. Dă-te jos că ne-apucă seara. Hai să te vezi.

Îl urni cu greu, mai mult cu forța. Gore se lăsă în picioare și, să vezi comedie, avea dreptate mândra. Măria, draga de ea, ii venea pana la piept.

–           Băi să fie, zise Gore năuc. Ai scăzut cu o palmă, fă. Îmi veneai până la umeri.

–           Ba tu ai crescut, zise Maria și îl înghionti nervoasă. Ia uite-ți papucii.

Gore își descălțase tenișii când se lăsase la gândit în căpiță. Acum nu mai era chip să îi încalțe, 3-4 numere mai mici. Gore înjură nervos.

–           Ei, ho. Ușurel. Nu-ți pierde cumpătul, măi, încercă Măria să îl liniștească. Hai la mine.

Dădu să îl îmbrățișeze dar nici să îl cuprindă nu mai putu, și îi venea până la burtă acum.  Îi dădu drumul de parcă ar fi curentat-o.

–           Mă, tu nu ești bine, te-o deochiat vaca aia de Sorina.

Gore creștea încet dar vizibil, și hainele de pe el odată cu el. Clopul de paie îi căzuse în timpul somnului și rămăsese ca și tenișii la dimensiuni normale, dar el, Gore se înălța neîncetat cu tot ce avea pe el.

–           Ce are Sorina cu asta? Am ieșit o singură dată cu ea, anul trecut! O dată!

–           O dată, îl îngână Măria. Și iaca na ce ți-a făcut, văcuța ta dragă. Stai să îți fac dedeochi, tot io, după ce cine știe ce ai lăsat-o pe vaca vaca aia să-ți facă… stai odată locului.

Măria se concentră și murmură o rugă după care făcu o cruce și alte câteva gesturi decise în cele 4 vânturi. Gore răbdase cuminte până la final, dar rezultatul lăsă de dorit. Se înălțase de Maria nu- i mai ajungea decât până la genunchi și deochiul nu dădea încă semne de înfrângere. Măria îl contemplă o vreme, apoi trase concluzia într-un sfârșit:

–           Vaca naibii. Uită-te la tine, ce ți-a făcut. E mai tare decât mine asta. Trebuie să mergem numaidecât la coana Safta, aia face de toate: cu ghiocu, cu sorocu, cu norocu.

–           Ba mai bine la dispensar, zise Gore hotărât. Mi-e să nu fie o infecție.

–           Hai, zise Măria, și o luară la picior, spre sat, pe drumul pietruit. Da ai pățit ceva, sau ce, de ce infecție?

–           Am mâncat ieri un borș vechi cu spanac și mi-a fost rău, așa, nu știu cum, dar am ras o răchie și m-o mai lăsat.

–           La cine, zise Măria. Cine te-o otrăvit, bărbate?

–           Ce zici, făi? strigă Gore. Măria îi ajungea până la glezne acum și îi era din ce în ce greu să mai nimerească drumeagul. Călcase de câteva ori in tufe și mai și rupsasă un salcâm cu piciorul.

–           Io rămân aici. Cheamă tu ajutor, Mărie!

–           Aduc ajutor, stai locului și nu te mai înalța!

Măria o luă la fugă spre sat. „Fată bună”, își zise Gore, „da se va face o muiere aprigă. Poate totuși, Sorina. E mai blândă și ascultătoare, da prea îi plac bărbații.” Oftă. „Nici așa nu-i bine, nici așa. Să scap eu cu bine din asta și vedem noi, cum care ce.”

S-ar fi așezat nițel, dar pădurea, care îi venea până la genunchi l-ar fi înțepat. Și atunci l-a apucat panica, în momentul în care a simțit că nu va mai fi vreodată un om normal. Trebuia să facă ceva! O luă la fugă prin pădure, lovindu-se in copaci până când crescu destul de mare ca să îi calce în picioare. Era mare acum, suficient de înalt cât să vadă satul și o sumedenie de oameni mărunței apropiindu-se în goană. Se aplecă spre ei și o văzu pe Măria, care îi adusese pe coana Safta, primarul, popa Dan și pe asistenta de la dispensar, se vede treabă că doctorul era la oraș.

–           Vezi, fiule, vezi? îl dojeni popa Dan. Dacă n-ai mai dat pe la slujbe… vezi?

–           Iartă-mă, zise Gore spășit. Aș face orice, orice, doar să mi se ia blestemul creșterii.

–           Că bine zici, Gore puiule, blăstăm mare, aprobă coana Safta. E argintul viu pe sub prag la tine, cineva care a făcut cu cel rău farmece, cu argint viu pe cărțile de joc că tu ești dă verde la drum dă seara și se prinde de tine vrăjitoriea la lună plină, famecul dă magie neagră, e ăl mai oleleu. Da io nu fac așa, io fac numa magie albă, și aia-i mai tare dar trebuie să dai tu lui mama niște bani, ce ai tu în buzunar ca să îi descânte mama cu cărbunii nestinși că e treabă urâtă și e mult de lucru mamă să îți scoatem argintul viu dă sub limbă trebuie tăiat un pic că altfel nu poate mama să te ajute. Așa că scoate tu banii că îi descântă mama. Banii, zise ea, hotărâtă.

Gore căută prin buzunare si găsi o hârtie de 20 pe care o făcu sul si o infipse în pământ, lângă un copac înalt care era mult mai mic decât bancnota.

–           Aveți temperatură, zise sora, care-i apăsase o vreme un termometru pe pielea călcâiului. 38 cu 6. Vă doare ceva?

–           Tălpile, de la înțepături, zise Gore.

–           V-aș da antibiotice dar nu e doctoru’ să semneze. Ăăă și n-am atâta unguent pentru tălpi, mai avem doar 3 tuburi. Vă recomand să vă odihniți și ăă aer curat.

Gore auzise destul. „Nimeni nu mă mai poate ajuta”, trase el concluzia și cu un „Rămăi cu bine, Mărie” se îndreptă din șale. O luă spre răsărit și merse toată noaptea, încercând să facă pagube cât mai puține în drumul lui. Între timp se împăcase cu soarta. Îl luase așa, o lehamite și o nepăsare, ce ți-e scris în palmă, în frunte ți-e pus, sau așa ceva. O vreme l-a călăuzit un elicopter militar, dar după ce capul lui Gore a străpuns cel de-al treilea plafon de nori, elicopterul n-a mai putut să țină pasul cu el. Gore în zori de ziuă in sfârșit la mare, că nu mai fusase de mulți ani că-i prea scump. Intră câțiva zeci de pași în apa călduță, așa, până la brâu, bucurându-se de scăldat. Un balon roșu se inălță până la el, purtând un aparat micuț de emisie recepție.

–           Domnul Grigore?, se auzi o voce clară, puternică din balon.

–           Eu sunt, răspunse Gore emoționat.

–           Suntem comandamentul operativ de urgență, zise vocea. Suntem aici ca să vă ajutăm.

–           Bun așa. Ia zi!, strigă Gore fericit. Zi, ce să fac, ca să scad iară în înălțime?

–           Nu avem un remediu. Încă. Depinde de cauza. Avem diverse teorii despre ce se întâmplă cu d-voastră. Una dintre teoriile cele mai populare este ca ați intrat în contact cu gene extraterestre. În formă de spori, cel mai probabil.

–           Spanacu, gemu Gore. Am mâncat un borș cu spanac și mi-o fo rău, am avut așa, un jigărău.

–           Unde? E foarte important să vă amintiți, unde?

–           La Sorina, recunoscu spășit Gore. Dar să nu-i zici Măriei, că mă spurcă. Nu gătește bine Sorina, da nu de aia merg la ea.

–           Dialogul nostru e transmis în direct pe tot Pământul. Îmi pare rău. Dar aveți deja milioane de fani, chiar s-a propus ca ziua de azi să fie zi liberă, Gore day. Spuneți-ne, aveți probleme de respirație? Vă e frig?

–           Nu, zise Gore. Chiar mi-e bine.

–           Intre capul si picioarele dumneavoastră e o diferență de 86 de grade Celsius, iar presiunea aerului este foarte scăzută, aici, în stratosferă.

–           Asta e rău? se sperie Gore.

–           Dimpotrivă! veni răspunsul fericit. Se pare că cei dintre noi care au pariat pe cauza unei aberații cuantice vor ajunge bogați. Și e semn că sunteți într-un fel defazat, atât aerul de respirat, căldura corporală cât și materia de creștere sunt furnizate probabil dintr-o dimensiune paralelă. Vă rugăm pe moment până vom termina calculele dacă se poate să nu vă ușurați încă, masa planetară…

Lui Gore asta cu defazarea nu-i sună prea bine.

–           Bă, mă lași? Și cum mă fac eu bine acum?

–           Păi nu ești bolnav, zise vocea de la comandament. Noi credem că ești următorul pas în evoluție omenirii, Homo Stelaris.

–           Homo ești tu și cu tactu, zise Gore supărat. Auzi, acum mă mai și faci de panaramă, după ce necaz am.

Balonul rămase undeva jos, la înălțimea pieptului, dar Gore îl luă in căușul palmei și îl ridică la ureche.

–           Nu am vrut să vă jignim. N-are de face cu sexul. Credem că în curând veți părăsi planeta, ba chiar vrem să vă rugăm să faceți asta pentru a nu destabiliza orbita planetei. Încă ne aflăm la perigeu, însă mareele deja…

–           Să plec? Unde? zise Gore, sfârșit.

–           Spre stele, răspunse vocea după o scurtă pauză. Alfa Centauri nu-i foarte departe. Sau Antares, din constelația Scorpionului.

În jurul frunții lui Gore se lăsă întunericul. Lumina scădea pe măsură ce se înălța, de la lumina soarelui care îi strălucea pe tot corpul până la bezna nopții de pe părul lui.

–           Mi-e frică, recunoscu Gore.

–           Curaj, domnule Grigore. Înainte să se întrerupă dialogul nostru datorită aerului din ce în ce mai rarefiat, vă roagă domnișoara Maria să repetați următoarele cuvinte: Am băut multă Cola, și vezi ce mare am ajuns? Deci: Am băut…

–           Mărie, zise Gore și i se umeziră ochii. Fă, Mărie.

–           Domnișoara Maria zice că e important, că i s-au oferit niște bani frumoși. Deci: Am băut multă Cola.

–           Da, am băut ce vrei tu, Măriucă, strigă uriașul disperat.

–           Pe măsură ce… rarefiat… sunetul nu se va mai… cu bine…

Radioul murise. Gore îi azvârli din mână cu balon cu tot, printre fărâme mici de metal care pluteau în jurul lui. Simți cum capul și umerii deveniră ușori, ca atunci când înoți sub apă. Îl trăgeau parcă în sus, spre stelele care se aprinseră ca la comandă pe întreaga boltă.

–           Mi-e frică, repetă Gore și propria-i voce i se păru ciudată.

–           Nu-ți fie frică, auzi Gore o voce venind de undeva de sus. Suna cunoscută, de parcă ar fi fost a mamei lui?

Gore simți o căldură trecându-i prin tot corpul și se hotărî.

–           Vin, Mamă, zise el și își dădu drumul spre stele.

Gore părăsi pământul fără tristeți sau remușcări, în direcția soarelui, la exact 13:53 GMT și cauză prin juxtapunerea sa peste soare o eclipsă solară extraordinară, vizibilă mai ales în emisfera nordică până în jurul orei 15. Apropierea finală de soare într-un unghi propice îl propulsă și îl acceleră pe o traiectorie în jurul astrului, tipică manevrei „slingshot”. Energia cinetică recoltată astfel îi crescu rata accelerării, înscriindu-l pe Gore în jurul planetei Jupiter într-un moment angular orbital similar celui anterior, de data aceasta pe un vector de fugă extrasistemic. El atinse astfel o viteza de 0,1 din viteza luminii și părăsi in zona centurii Kuiper planul orbital a sistemul nostru solar.

Gore este în continuare vizibil în constelația Scorpionului chiar și cu ochiul liber în nopțile senine, obiectul sau mai bine zis subiectul păstrând dimensiunile subiectiv constante, dat fiind efectul „vertigo” respectiv „zoom de călătorie”, compus din creșterea corporală a lui Gore proporțională cu pătratul accelerării sale constante.

Mai multe lucruri s-au întâmplat simultan în clipa în care Gore și-a pornit călătoria cosmică:

–           un cutremur de 6,1 grade a zgâlțâit Balcanii cu epicentrul la 3,6 kilometri adâncime pe falia tectonica din Vrancea. Nu s-au înregistrat pagube.

–           furtuna din Marea Neagră declanșată de golul produs la ieșirea tălpilor lui Gore din apă a rezultat într-o serie de micro tsunami-uri, care s-au anulat pe rând reciproc.

–           un japonez care nu a vrut să i se divulge identitate a cumpărat resturile borșului cu spanac pentru suma de 5 milioane de lei noi de la domnișoara Sorina Balș

Dar Gore lăsase deja în urmă problemele lumii sale. „Tare bine e”, gândi el, plutind prin spațiul cosmic. Era din ce în ce mai greu să își miște mâinile sau picioarele, dar de ce să o fi făcut? „În sfârșit, puțină liniște.” Se întinse într-o poziție confortabilă, ca pe căpiță, cum făcuse cu o zi mai devreme. Curând, îl luă somnul și odată cu el, visele, care încă îl mai poartă pe Gore al nostru în călătoria sa către ceva minunat.

…

…Si ne intoarcem, din Cosmos, la Brașov! Premiile decernate cu ocazia AntareSFest 2021, ediția a 5-a, au fost, conform organizatorilor:

Premiile votate de public:

Cristian Vicol – Premiul pentru cea mai bună povestire SFFH, primă apariția 2020: ”Ultima zi din viața Karinei Ivanov”

Robert Gion – Premiul pentru cel mai bun debut în volum propriu SFFH, 2020, titlul volumului: ”Elisa”

Allex Trușcă – Premiul pentru cel mai bun roman SFFH, 2020, ”I Put a Spell on You”

Trofeele Antares Club:

Daniel Timariu – Trofeul clubului Antares, 2021, pentru implicarea continuă în promovarea și susținerea SFFH românesc: Revista online Galaxia 42

Dan Popescu, Piatra Neamț – Trofeul clubului Antares, 2021, pentru contribuția excepțională privind promvarea și susținerea AntareSFest 2021, ediția a 5-a: Fanzinul Sigma-Antares

Melania-Luana Butrnariu – bibliotecară la Secția pentru Copii și Tineret, Centru de Excelență a Bibliotecii Județene ”George Barițiu” Brașov: Diploma de onoare pentru implicare în organizarea AntareSFest 2021, ediția a 5-a.

Să ne vedem sănătoşi şi depandemizaţi la anul, în 2022! – scriu, în final, sefiștii brașoveni.

Iar noi încheiem cu o piesă a unui multivalent sefist ieșean, Alexander Grimmus!…

Dialog intercultural / Mașina visului cu Lucian Merișca, 29 octombrie, 20.30 -21.00: Filit 2021 – Umanism, Trans-umanism, Post-umanism. Isorie, Literatură, Știință și Science-Fiction

Publicat de Iuliana Bubuianu, 29 octombrie 2021, 09:14

O emisiune realizată de Lucian Merișca.

Omul – o minoritate între alte periferice tehnologice, construite de el-însuși. Umanism, Trans-umanism, Post-umanism – o prezentare a lumii Viitorului așa cum se vede ea din Prezent, făcută de prof. Daniel Nazare.

…Unul dintre invitații FILIT 2021 a fost Daniel Nazare, Directorul Bibliotecii Județene din Brașov, pe care publicul, cât a fost în sală, l-a ascultat cu sufletul la gură.

Umanism, Trans-umanism, Post-umanism. Isorie, Literatură, Știință și Science-Fiction. De fapt, relația milenară dintre Umanitate și Tehnologie. Sau povești despre prezent și despre viitorul extrem de îndepărtat… În secolul al 19-lea, România europeană a lui Cuza oferea Japoniei emergente, modele de manuale pentru învățământul primar! Istoria subiectivă nu este cu nimic inferioară: este o istorie asumată, de care poți răspunde tu personal – și asta o spune chiar un istoric.

Daniel Nazare a luat în vizor Transumanismul și Lebăda Neagră a Covidului, făcând comparația cu alte crize majore ale Secolului. Vaccinul – spune el – este o augmentare, ameliorare de tip transumanist a omului și a umanității în ansamblu. Dar și Viagra, de altfel. Lumea actuală, a Noii Normalități, este deja o lume post-umană, pentru că nu lasă lucrurile să se desfășoare de la sine, iar Natura să își ia marele tribut în morți… – ci s-a luat decizia, la nivel mondial, de a se interveni, individual și societal. O lume post-umană cu care unii nu s-au obișnuit încă.

„Virusul există, e periculos, dar se exagerează, din punct de vedere mediatic și administrativ” se spunea, la începutul Pandemiei de Coronavirus… La Pandemia de Gripă de Hong Kong din 1968-1969 nu s-a exagerat cu nimic – mediatic, administrativ, medical… – și lucrurile au fost lăsate să meargă de la sine: adică NU a fost panicată populația prin media și guvernele NU au introdus nici o măsură obligatorie… Consecința, în acel an: s-au infectat 1 miliard(!) de oameni, din cei 3,53 miliarde pe care îi număra planeta – și au fost 4 milioane de decese la nivel global. Dar fără valuri în presă! Deși au fost un milion de decese în prima lună! Activitățile obișnuite nu s-au întrerupt, însă 31.000 de oameni au murit atunci numai în Franța – fără vaccin pe moment și fără proteste anti-vaccin…

60-70.000 de germani au murit, tot în acest episod pandemic. Din lipsă de spații frigorifice / pentru că morgile nu mai făceau față, trupurile erau depozitate pentru a fi la răcoare în tunelurile de metrou din Berlin. Dar NU a existat nici un titlu publicat cu majuscule în ziarele din epocă, nici o măsură guvernamentală, nici măcar o alertă medicală – libertatea individuală nu a fost afectată.

Deci aceasta a fost paralela noastră cuprinzând cealaltă pandemie ucigașă nu prea îndepărtată, cea din 68-69… Chiar dacă acum se intervine, mediatic și administrativ – și e într-adevăr o politică nouă – aceasta nu este nicidecum în contradicție cu preceptele Umanismului – pentru că viața fiecărui om – pierdută sau păstrată – contează acum.

…Dar în țările civilizate ale Vestului, protestele, unele exagerate, să ne aducem aminte, nu au fost numai anti-mască, ci și de tip cancel-culture, dărâmarea statuilor la propriu și la figurat, revanșa istorică a negrului contra albului – a minorităților de gen contra majorității „cis-gender”, cisgen – toate acestea par exagerări pentru cel puțin 2/3 din omenirea de pe planetă, care are cu totul și cu totul alte probleme de rezolvat mai stringent(!), pentru viața de zi cu zi. Cel puțin 2/3 dintre oameni nu sunt băgați pur și simplu în seamă, sunt măcinați de griji materiale și atunci și ei consideră că toate aceste „mofturi” ideologice, medicale, mediatice sau pur și simplu de „fashion” nu țin cont de realele probleme ale Umanității.

Deconstructivismul, și în general Post-modernitatea, au deconstruit bineînțeles și omul și vechile lui valori umane – și atunci, intrând în post-umanism – omul, care a greșit cu natura și cu multe altele…, trebuie să se căiască, să plătească – nicidecum să se mândrească! Biologic, Uman, Digital – toate regnurile își cer, acum, toate drepturile! Pe când Noile dar mult așteptatele Drepturi ale animalelor și plantelor, ale roboților, poate și ale microbilor și ale virușilor?…

Invitatul, Daniel Nazare, remarca pe buna dreptate: Codurile Etice nu apar în zona inginerească – în plină dezvoltare explozivă astăzi – tocmai aici ar fi cazul să fie gândite măcar niste reguli etice, pentru că suntem invadați pur și simplu de aparate, mașini și gadgeturi, și nici nu ne dăm seama când devenim… minoritari în propria noastră lume!… Dar este ea, a noastră?…

Dialog intercultural / Mașina visului, redactor Lucian Merișca: Un dialog inter-cultural, inter-confesional, trans-disciplinar și inter-generațional la Ștefănești, Botoșani

Publicat de Iuliana Bubuianu, 17 septembrie 2021, 11:17

Moldova noastră și colțul de Nord-Est al ei, județul Botoșani – ne-a oferit unele dintre cele mai mari personalități care au marcat cultura României: Mihai Eminescu, George Enescu, Ștefan Luchian, Nicolae Iorga, …Grigore Antipa, cu origini aromâne sau Octav Onicescu, având origini macedonene, Alexandru Graur, de origine evreiască și Mihail Sorbul, de origine poloneză, romancierul Max Blecher, și el provenind dintr-o familie evreiască, ori Auxențiu Vărzărescu, primul episcop catolic de rit armean, de Gherla…

În cuprinsul ediției va fi o vizită ghidată la Muzeul “Ștefan Luchian” din localitatea în care s-a născut marele pictor…

Supranumit poetul plastic al florilor, Ștefan Luchian a văzut lumina zilei la 1 februarie 1868, în târgul Ștefăneștilor din județul Botoșani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. Tatăl său, un apropiat al Domnitorului Cuza, este cel legat mai mult de aceste locuri. Căsătoria părinților lui Ștefan Luchian a fost ca un simbol al Primei Uniri a Românilor: un moldovean înstărit, căsătorit cu o munteancă, de origine din Grecia.

Ne amintim așadar de un mare artist, care a studiat pictura la Munchen și Paris, dar a realizat nemuritoare tablouri ilustrând comunități și locuri de pe la noi, pe care le considera mai frumoase decât oriunde, inclusiv pictând, la Moinești, portrete de inspirație etnică, așa cum ar fi pastelul “Cap de evreu”, în care se poate observa expresia plină de voioșie și bunătate a personajului, ori “Hahamul din Moinești” cu o atitudine gravă și interiorizată… În luna august 1909, Ștefan Luchian pleca în ținutul Bacăului, unde a executat o serie de peisaje în tehnica uleiului: Pe valea Hânganilor, După ploaie, Lunca de la Poduri, Priveliștea Moineștilor și altele. Lumina mătăsoasă și aerul curat, ca și vibrația deosebită a peisajului local l-au făcut să declare: „Tu o să râzi, dar simt că locurile astea mă iubesc. Au trecut trei săptămâni de când mă aflu aici și abia am făcut vreo cinci-șase pînzișoare. Și ce lucruri frumoase sînt prin partea locului.  E un biet cuvînt searbăd și neînsemnat care nu spune nimic de splendoarea scînteietoare a peisajului din Moinești. Am colindat și eu multe ținuturi din țara noastră și chiar din alte țări, dar nu se potrivesc cu ce am găsit aici.” —Virgil Cioflec: Vorbele unui pictor, Calendarul Minervei 1.

Să mai spunem că viața artistului a fost, în 1981, subiect al filmului “Ștefan Luchian”, al regizorului Nicolae Mărgineanu, în care rolul principal a fost interpretat de către Ion Caramitru.

Ștefan Luchian a fost considerat de către critica de artă ca un continuator al lui Nicolae Grigorescu. Prin comparație, artistul s-a individualizat față de mentorul său printr-un realism al tratării tematicii sociale și printr-o cromatică plină de strălucire, precum și prin modernitatea rezultată din experimentarea tehnicilor grafice de care a dat dovadă. El și-a echilibrat lucrările din punct de vedere cromatic și, prin exactitatea cu care și-a definit precizia planurilor compoziționale, a ajuns la o foarte modernă simplificare a formelor.

Surprinzătoare rămâne capacitatea cu care Ștefan Luchian, de-a lungul întregii sale cariere artistice, a trecut de la o tehnică la alta, a schimbat suportul stratului pictural și a plasat astfel experimentul grafic în prim-planul modernității românești. Experimentele tehnice și cromatice, curajul demersului artistic, l-au plasat pe cea mai înaltă treaptă a artei moderne.

Muzeul ,,Ștefan Luchian” Ștefănești este singurul muzeu la nivel național dedicat marelui pictor și este o substructură a muzeului județean Botoșani. Acesta este al 9-lea muzeu înființat sub tutela Consiliului Județean și face parte din inițiativele de dezvoltare și promovare a valorilor culturale botoșănene. Muzeul cuprinde 2 încăperi sub formă de camere de expoziție dar și săli în  care președintele asociației ,,Ștefan Luchian” și-a arătat dorința ca tinerii să poată participa la simpozioane și ateliere de creație.

Domna Carmen Munteanu, muzeograf și profesor, cea alături de care am realizat interviul ce va fi difuzat în această ediție,  ne anunța, pe data de 12 septembrie: “Astăzi , o activitate deosebită, cu copiii de etnie rroma din Stefanesti , care s-au dovedit  a avea real talent la desen.”

Despre elevii de etnie rromă care reușesc în viață și despre munca depusă de cadrele didactice la Liceul Teoretic “Ștefan D. Luchian”, tot în aceasta ediție, într-un dialog cu directoarea instituției de învățământ, prof. Veronica Chiaburu.

Tot în Stefanesti, am întâlnit un artist vizual care propune o altă abordare artistică a amprentei lăsate de Ștefan Luchian, un Dialog Inter-cultural, trans-disciplinar și, mai ales, inter-generaţional… Victor Foca rămâne fidel propriei firi artistice, ideii care l-a consacrat, dezvoltând un discurs cromatic extrem de abstract, căruia îi împrumută nota personală, amprenta coloristică inepuizabilă şi remarcabilă. Născut pe 25 ianuarie 1944, la Bucureşti. A fost elev al Liceului „Octav Băncilă” din Iaşi, parcursul artistic purtându-l, în acelaşi Iaşi al culturii româneşti, prin atelierele Facultăţii de Arte Plastice (promoţia 1966), la clasa ilustrului pictor şi profesor Dan Hatmanu. Se stabileşte la Botoşani, unde activează ca profesor de desen. Victor Foca este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania și al International Association of Art. Organizează zeci de ediţii expoziţionale şcolare „Cu ochii copilăriei”, având lucrări abstracte, la Botoşani, Zürich, Budapesta, precum şi Expoziția itinerantă „Porni Luceafărul”, pe 10 ianuarie 1999, la Botoșani, respectiv 5 martie 1999, la București. În 2015, Muzeul Judeţean Botoşani a organizat, în spaţiul Galeriilor de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani, expoziţia „EMINESCU – viziuni grafice între clasic şi modern: Ligia Macovei -Victor Foca”. Iubitorii artei s-au delectat, de asemenea, cu lucrările expoziței „Tandem”, artistul Victor Foca poposind în galerii alături de pictoriţa Eugenia Boteanu, formată la Liceul de artă şi Facultatea de arte plastice din Timişoara, scriitoare şi poetă. Materialul de lucru al lui Victor Foca, „lutul” din care îşi modelează conceptul artistic, nu este culoarea în sine, ci capacitatea ei, a culorii, de a se descompune geometric, dar nu în formele clasice ale rigorii, ci ca percepţie raţională asupra unei idei, a unei semnificaţii profunde.

…Actualmente rromii, în trecut evreii – constituie minorități etnice ce nu pot fi trecute cu vederea în peisajul social al acestui târg botoșănean în care ne-am oprit astăzi.

Iom Kipur (יום כפור yom kippùr, Ziua ispășirii) – este cea mai însemnată dintre cele trei mari Sărbători evreiești. Este o sărbătoare deosebit de sobră și austeră, care cuprinde un post absolut de 25 de ore care marchează Ziua Ispășirii. Despre Iom Kipur -16 septembrie, în anul 2021 și “Iaşul celor 199 de sinagogi” am scris în “Observator cultural” – https://www.observatorcultural.ro/articol/s-y-agnon-despre-iasul-lui-goldfaden/ – un articol pe care l-am prezentat și la o ediție internațională a Festivalului Goldfaden.

Amintesc despre această sărbătoare sfântă a evreilor pentru că vom merge, în această ediție, și la un loc sfânt al lor, situat undeva între Iași și Botoșani…

…”În anul 1834 ţadicul Nahum Friedman creează “Curtea rabinică din Ştefăneşti”, care va deveni centrul hasidismului din Moldova şi va orienta comunitatea evreiască spre Ştefăneşti, astfel încât, de exemplu, în 1859 în Ştefăneşti erau 1457 de evrei.” – găsim scris tot pe site-ul Liceului din Stefanesti.

„Shtefanesht” (în ebraica: שטפנשט) a fost o dinastie hasidică numită după târgul Ștefănești, România, foarte important și astăzi în Israel și în lume . A fost una dintre ramurile dinastiei Ruzhiner, împreună cu Bohush, Boyan, Chortkov, Husiatyn și Sadigura. Dinastia a durat între 1851 și 1933 și a avut doar doi Rebbe: rabinul Menachem Nochum Friedman, fiu al lui Rebei Ruzhiner și rabinul Avrohom Mattisyohu Friedman, singurul fiu al rabinului Menachem Nochum. În timpul conducerii acestuia din urmă, Ștefănești a devenit unul dintre cele mai importante centre hasidice din Europa de Est. Abraham Matitiahu Friedman (n. 10/22 decembrie 1847, Sadagura, Bucovina – d. 1933, Iași, România) a fost așadar un rabin hasidic din România, țadicul sau omul sfânt de la Ștefănești, supranumit „der Molech“ (Îngerul).

Abraham Matitiahu Friedman a început să păstorească evreii din Ștefănești când avea numai 21 de ani și a condus obștea timp de 64 de ani, adunând mii de adepți. Se povestea despre el că era făcător de minuni și mulți oameni, nu numai evrei, veneau să se sfătuiască cu el în problemele lor.

Cel mai important centru religios din Europa al evreilor ultra-ortodocşi a devenit aşadar oraşul Ştefăneşti, din judeţul Botoşani. Sute de aderenţi ai cultului din toată lumea vin anual în pelerinaj la cimitirul evreiesc din Ştefăneşti, la mormântul rabinului sfânt. În fiecare an, la sfârşitul lunii noiembrie, viaţa tihnită, patriarhală a Ştefăneştiului prinde culoare, odată ce un uriaş autocar parchează pe o stradă lăturalnică în apropierea cimitirului evreiesc. Coboară zeci de rabini şi credincioşi evrei din facţiunea hasidică, exotici prin port şi grai. Vorbesc doar în ivrit şi poartă straiele facţiunii ultra-ortodoxe, cu o tradiţie milenară, cu zulufi care se iţesc de sub pălării sau căciuliţe numite kippa. La Ştefăneşti, localnicii sunt obişnuiţi cu ei. Bătrânii, fiindcă i-au văzut încă din copilărie, ceilalţi – fiindcă îi văd anual. Evreii ultra-ortodocşi sunt asemuiţi de Moshe Idel, un mare specialist al istoriei religiilor, pe care l-am avut și noi prezent în emisiunea noastră, cu isihaştii creştinismului ortodox. Urmează doar calea credinţei şi a vechilor tradiţii, fără nicio abatere. Trăiesc prin şi pentru credinţele lor, iar călătoria lor la Ştefăneşti este una spirituală şi iniţiatică. Vin din toată lumea, doar pentru un singur lucru: binecuvântarea lui „der Molech“. Iar ruralul Ştefăneşti devine, cel puţin pentru o săptămână, centrul lumii religioase hasidice.

Avrohom Mattisyohu Friedman a trăit între 1847 şi 1933 şi este considerat un părinte al hasidicilor. A fost şi este unul dintre cei mai mari rabini din toate timpurile. Încă din timpul vieţii, toată lumea care avea probleme, şi evrei, şi creştini, ceea ce era un lucru rar, veneau la rabin să ceară binecuvântare pentru că era înţelept şi vedea lucrurile aşa cum erau. Rabinul de la Ştefăneşti era apreciat de toată lumea, nu doar de evrei.

Conform învăţăturilor sale, hasidismul a fost o reacţie la iudaismul intelectualizat  şi legalizat. Hasidismul presupune un stil de viaţă care pune accent pe abilitatea fiecărui credincios de a se apropia de Dumnezeu prin orice face, vorbeşte sau gândeşte. Spre deosebire de stilul intelectual al iudaismului oficial, care prioritizează studierea Torei, hasidicii se concentrează mai mult pe un ataşament constant faţă de Dumnezeu.

Iată și un gând înțelept atribuit rabinului Menachem Nochum Friedman: „Dacă am putea să ne agățăm toate durerile de cuie și am fi lăsați să le alegem pe cele care ne-au plăcut cel mai mult, fiecare dintre noi le-ar lua pe ale sale, pentru că toate celelalte ar părea și mai greu de suportat”.

Așadar, cel mai important loc de pelerinaj din Europa pentru evreii hasidici se află în România, la Ştefăneşti – Botoșani. Aceştia vin anual să se roage la mormântul celui supranumit „Îngerul“…

Ascultăm o scurtă introducere, făcută chiar la locul central al pelerinajului anual, de către prof. Oltea Neagu, căreia îi mulțumim pentru colaborare…

Dialog intercultural cu Lucian Merișca – Peisaj sonor. Jurnal multicultural în India. Audio-clipuri de călătorie (vineri, 23 aprilie 2021, ora 20.30)

Publicat de Iuliana Bubuianu, 23 aprilie 2021, 10:08

Cămin al civilizației Văii Indului, centru a importante drumuri comerciale și vaste imperii, India a jucat un rol major în istoria umanității. Religii precum Hinduismul, Sikhismul, Budismul și Jainismul își au originea în India, în timp ce Islamul și Creștinismul se bucură de o bogată tradiție aici. Colonizată ca parte a Imperiului Britanic în secolul nouăsprezece, India și-a câștigat independența în 1947 ca națiune unificată după un efort susținut depus în această direcție. Atât populația țării, cât și flora și fauna, aspectul geografic și sistemul climatic sunt printre cele mai diversificate din întreaga lume.

Recensământul oficial din India nu recunoaște comunități etnice sau grupări rasiale, dar cataloghează castele și triburile. În plus, se știe că în India trăiesc nu mai puțin de 700.000 de americani și până la un million de anglo-indieni.

Populația actuală a subcontinentului este formată din 2 mari grupe: în sud populații Dravidiene, iar în nord Indo-Europene (care au venit aici acum 3500 de ani).

Trebuie spus că aici se vorbesc 447 de limbi. Limbile predominante în India sunt cele de origine indo-ariană (Hindi-Urdu, Bengali, Punjabi, Marathi, Gujarati, Rajasthani, Bhojpuri, Odia, Maithili, Sindhi, Nepali, Assamese și Chhattisgarhi. Limbile dravidiene (vorbite de aproximativ 24% din populație) sunt Telugu, Tamil, Kannada și Malayalam. Celelalte provin din familiile limbilor austroasiatice și sino-tibetane. India nu are însă o limbă națională. Hindi are cel mai mare număr vorbitori, ca urmare este limba oficială a guvernului. Engleza este folosită în domeniile businessului, ale administrației și are statutul de limbă oficială auxiliară, având un rol important în ceea ce privește educația, mai ales în cadrul studiilor superioare. Fiecare stat și regiune are una sau mai multe limbi oficiale.

În ceea ce privește religia, recensământul din anul 2011 a arătat că în India, religia cu cel mai mare număr de adepți este hinduismul (79,80% din populație), urmată de islam (14,23%). Restul religiilor erau reprezentate de un procent mic din locuitorii statului: creștinism (2,30%), sikhism (1,72%), budism (0,70%), jainism (0,36%) și alte religii (0,9%). India are cea mai mare populație din lume de adepți ai Hindu, Sikh, Jain, Zoroastrian și Bahá’í. Este a treia în ceea ce privește populația musulmană, în același timp fiind cea mai mare țară non-musulmană cu un număr atât de mare de adepți ai acestei religii.

…Peisaj urban, peisaj natural, peisaj uman… peisaj sonor!…

Vom pune astăzi în undă un jurnal audio, despre o călătorie multiculturală în India, un jurnal format din audio-clipuri, realizate la puțin timp după încheierea ei și, de asemenea, la momentul diferitelor opriri sub soarele necruțător… O lungă călătorie de neuitat la Jaipur – Rajastan, Mathura și Taj Mahal – Uttar Pradesh.

Vom începe cu Delhi, New Delhi – o capitală cât o țară!… Lângă Agra, suntem invitați să pășim în, probabil, cea mai celebră construcție a Asiei – Taj Mahal! Urmează Fort Amer – o ascensiune cu elefanți pe culmile uscate ale Munților Aravali. Apoi, în oraș, o lume pestriță, oameni mulți, dormind pe trotuare, ziua sau noaptea…

O lume imensă și nouă, pentru ochii și urechile noastre, un peisaj uman cât se poate de colorat!…

…În final, ghidul ne invită la Jantar Mantar, Jaipur – un vechi observator astronomic construit de Maharajahul din Rajasthan. Cadranul solar, având o înălțime de 27 de m, cel mai mare din lume, permite și acum stabilirea orei cu o precizie de o jumătate de secundă… Din anul, 2010, complexul, este pe lista Patrimoniului mondial, al UNESCO.

Dialog Intercultural cu Lucian Merișca, vineri, 2 aprilie 2021, ora 20:30

Publicat de Iuliana Bubuianu, 2 aprilie 2021, 11:07

În ultimul deceniu, populația României a scăzut cu aproximativ 5%, iar forța de muncă este deja mai redusă cu 10 procente. Trebuie spus că aceste procente sunt printre cele mai ridicate din U.E. Declinul accentuat al forței de muncă, alături de creșterea deficitului pe piața muncii din diferite sectoare economice, au contribuit și contribuie, în mod natural, la creșterea cererii de muncitori străini.

“MIRAGE” – sau „Integrarea migranților pentru creștere economică în Europa” – este un proiect în care sunt implicate 8 țări europene: Bulgaria, Suedia, Italia, Franța, Austria, Cipru, România și Ungaria.

În cadrul acestui mare program, Asociația Novapolis ne-a adresat invitația de a participa la două evenimente de informare și training, privind recrutarea și angajarea cetățenilor străini în România, organizate la Iași. Primul curs s-a adresat străinilor rezidenți în zona Moldovei, cărora li s-a explicat ce poate însemna să fii anreprenor migrant în România. Ce elemente de interculturalitate și management al diversității pot să ajute afacerea ta? Pe de altă parte, angajatorii români din toate sectoarele au fost încurajați să participe pentru a dezbate asupra recrutării și angajării de lucrători străini, incluziunea la locul de muncă a lucrătorilor provenind din alte culturi decât cea europeană – în fine, integrarea imigranților pe piața muncii din România.

Vom auzi și ce proiecte de afaceri și-au imaginat beneficiarii prezenți la acest training – este vorba, de exemplu, de cetățeni din țările arabe, din Ucraina sau din R. Moldova, dar și din Chile sau unele țări africane…

La această întâlnire între ONG-uri, cetățeni străini din România, autorități și angajatori, a fost prezentă și o firmă specializată în recrutarea și plasarea în câmpul muncii a lucrătorilor extra-comunitari –  o companie, pusă la dispoziția clienților care se confruntă cu penuria actuală de forță de muncă din România. Echipa, reprezentata de Alin Cauneac și Sorin Pârlog, după cum ne spun ei, se află permanent la curent cu evoluțiile cadrului legal dar și cu cele ale piețelor muncii din țara noastră și din țările furnizoare de forță de muncă, în principal din Asia sau din Estul Continentului European.

…Să mai adaugăm, câteva informații. Principalele domenii în care activează muncitorii străini, în Romania, sunt: construcții, infrastructură și șantiere navale, industria ospitalității, industria textilă, sectorul domestic și îngrijirea copiilor, comerț și alimentație publica. Cetățenii străini din țările terțe care au deja reședință legală în România și care sunt membrii de familie ai unui cetățean român, UE sau Spațiul Economic European, nu au nevoie de permis de muncă pentru angajare. În ceea ce privește studenții străini, ei au voie să muncească jumătate de normă. Străinii care beneficiază de o formă de protecție din partea statului pot accesa și participa la piața muncii din România în aceleași condiții ca și cetățenii romani.

Vom discuta desigur și cu organizatoarea principală a acestei întâlniri. Doamna Iris Alexe este consultant independent și colaboratoare la mai multe instituții și organizații naționale și internaționale. A studiat cercetare de marketing la Academia de Studii Economice și a terminat Masterul de Gen și Politici Publice. Deține o experiență profesională extinsă, în același timp coordonând o serie de studii și cercetări care acoperă domenii cum sunt: migrație și dezvoltare, emigrarea românilor pentru muncă, integrarea imigranților în România, fenomenul traficului de persoane și integrarea persoanelor traficate, repatrierea voluntară, incluziunea socială și participarea grupurilor vulnerabile la piața muncii. Este expert migrație și piața muncii, reprezentând România în cadrul unui grup de lucru al Organizației Mondiale a Migrației.

Emisiunea „Dialog intercultural” – vineri 20.30-21.00. Redactor, Lucian Merișca

Publicat de Iuliana Bubuianu, 27 noiembrie 2020, 10:38

Corespondențe de sezon și experiențe de viață din New Jersey (USA), Örebro (Suedia) și dintr-o Bucovină multiculturală. Centenar Paul Celan. Acestea ar fi, succint, punctele ediției de față.

Într-un stat american mic, ca New Jersey, cu doar 9 milioane de locuitori, au fost înregistrate 318.000 cazuri de infectări covid-19 și 15000 de decese. În privința opțiunilor politice, majoritatea locuitorilor l-au preferat pe Joe Biden, de la Partidul Democrat. New Jersey este unul dintre cele mai diverse, din punct de vedere etnic și religios, state nord-americane. De fapt, mai mult de jumătate dintre copiii născuți aici, aparțin unui grup rasial sau etnic, altul decât cel alb și de moștenire britanică. Se întâlnește o populație procentual mare de evrei dar și de musulmani, hispanici, asiatici, italieni, germani și polonezi. Acestea fiind datele seci, să amintesc faptul că am fost invitat cândva acolo, la Princeton, la Congresul Diasporei românești. O vom asculta în această ediție pe corespondenta noastră din zona de NE a SUA , Ramona Costache, originară din Tecuci…

Un reprezentant ilustru al inter-culturalismului, revendicat de cel puțin 3 culturi, este Paul Celan. El a fost un poet, traducător și eseist de limba germană, originar din România, născut la Cernăuți într-o familie germanofonă de evrei ortodocși. Tatăl său, sionist, și-a înscris fiul la școala de limbă ebraică. Mama sa, în schimb, era o avidă cititoare de literatură germană și a insistat ca această limbă să fie limba vorbită în familie. După ceremonia de Bar Mitzvah din 1933, Paul Celan a abandonat sionismul și și-a încheiat educația ebraică, devenind un membru activ al mișcării socialiste. A trăit în Austria, România și apoi în Franța.

Cu prilejul aniversării a 100 de ani de la nașterea poetului și traducătorului Paul Celan, Centrul Cultural German i-a dedicat un eveniment online, prezentat de directorul Alexander Rubel. Cel care va urma, în această ediție, este universitarul Andrei Corbea-Hoișie…

Revenind la prezent, revista americană „NewsWeek” îl citează pe Prim-Ministrul Suediei,Stefan Löfven,   declarând în noiembrie: ”Situația este foarte gravă în Suedia”, din punctul de vedere al pandemiei. El anunță și recomandări mai stricte pentru încă 3 regiuni, incusiv Örebro, din care avem corespondența de astăzi. 7 din 10 suedezi sunt vizați acum de recomandările mai stricte, decretate de guvernul țării nordice.

Dar Suedia este o țară aparte din toate punctele de vedere, și care mi-a plăcut, de la prima vizită… Puțini însă pot urma, “modelul suedez”, fie și în privința problemei care ne stresează pe fiecare, mai puțin pe ei…, din câte spune invitatul nostru pe care îl vom auzi, în această ediție. Mario Castro Navarete, are, lingvistic si cultural, trei patrii: a trăit cam 30 de ani în Chile, 28 în România și 12 ani în Suedia… El este un chilian care a cerut azil politic în România anului 1974, odată cu schimbarea regimului politic din statul sud-american. Se stabilește la Iași, urmează Facultatea de Filosofie, apoi, după schimbarea de regim din România de data aceasta, va crea un centru cultural chilian și va fi atașat cultural al Republicii Chile.

Mario ne va spune cum arată fenomenele epidemiologice din țările ale cărui cetățean este: experiența de viață chiliană și respectiv suedeză, văzută din interior, mai precis din casa liniștită a familiei sale din Örebro, Centrul Suediei – și din punctul său de vedere… Comitatul Örebro se spune că are climatul cel mai blând, cel mai primitor, din Țările Nordice – iar dacă ne referim la mozaicul etnic al acestei tolerante țări scandinave, se știe că un sfert dintre cei care locuiesc aici au un alt “background” decât cel pur-suedez… Dacă îi cuprindem aici și pe cei care au un singur părinte de origine străină, ajungem la un procentaj de chiar 33% din populație.

Personaj popular în boema culturală ieșeană și nu numai, Mario Castro Navarrete este poet și traducător, autor a numeroase studii și materiale legate de literatura hispano-americană și română. Adesea m-am întâlnit cu el în Copou sau în Alexandru cel Bun, dar o dată și în centrul pustiu, din punctul nostru de vedere, al Stockholmului…

Întorcându-ne la invitatul nostru, M. C. N., el ne spune că abia așteaptă să revină la Iași – îi este dor de România și de zona Moldovei… Am încheiat conversația online cu vechiul meu prieten, întrebându-l dacă e adevărat că suedezii sunt cei mai toleranți oameni? – La care el mi-a răspuns: Pe bune… Sunt foarte calmi – Tu degeaba te cerți cu ei, că ei nu se ceartă cu tine! Chiar e o pace desăvârșită …lucrez fără nici o problemă – încheie Mario – și îl lăsăm și noi în pace, un timp, urându-i să aibă inspirație – nu și calm!… – pentru poeziile sale… Spun asta pentru că el rămâne un nonconformist și un revoluționar, după cum veți auzi, atât în opiniile sale, cât mai ales în poeziile sale, pe cât de inter-culturale, pe atât de in-comode…

Ce itinerar de vis vă propune Lucian Merișca, în emisiunea „Dialog intercultural / Mașina visului”? – vineri, ora 20.30-21.00

Publicat de Iuliana Bubuianu, 3 iulie 2020, 10:00

Așadar, două întâlniri consecutive cu româno-americani: în Statul florii soarelui și în Statul american în care totul e mare, inclusiv mândria locuitorilor născuți pe acest pământ îmbibat de petrol… un stat care actualmente se dezvoltă cu o viteză dublă față de restul Statelor Unite ale Americii…

…Insule nord-atlantice care se modifică tot timpul și cimitirul mondial al vapoarelor – cele mai multe epave fiind rămase de pe urma ciocnirii dintre cele 2 mari imperii maritime: cel al Spaniei și cel al Angliei…

Un preot ortodox care adună enoriașii de pe Coasta de Est – este… originar din Iași…

Ce au în comun – Carolina de Nord și România? Floarea Soarelui, care ar putea fi un simbol pentru ambele state… De fapt, cultura ei provine din acest stat est-american. În plus, este și planta favorită a invitatului nostru de astăzi, Doru Crăciun – care este legat de radioul public prin memoria familiei sale din România!

…O altă invitată, ieșeano-americană – Liana Vrajitoru-Andreasen, vine din McAllen, Texas – supranumit și Orașul Palmierilor, aflat pe un vârf ascuțit al hărții Statelor Unite, care întră în Mexicul vecin…

Ca să vă dați seama de dimensiunile Statului Texas, vom spune doar că întâlnim acolo 10 regiuni climatice – printre care: oceanică, tropicală umedă sau chiar de deșert. Iar imaginile pe care vi le amintiți din filmele Western sunt de fapt mai toate… filmate în Texas.

Ne aflăm, așadar, în Sudul Sudului SUA – în schimbare, inclusiv etnică, multi și inter-culturală – unul dintre locurile cele mai dinamice, având cea mai efervescentă schimbare din America…

…Sunteți invitați, săptămână de săptămână, în lumea tărâmurilor și comunităților îndepărtate de noi și totuși atât de familiare… Emisiunea “Dialog intercultural”, ca o adevărată “Mașină a visului” – vă așteaptă la bord și vinerea viitoare…

…Și un alt subiect, în ediția din seara aceasta: o insulă, numită odinioară Melita, în care Sfântul Apostol Pavel a ajuns când vasul său a naufragiat, în drum spre Roma și în care locuitorii i-au arătat acestuia o “neobișnuită bunătate”… O blândețe, pe care insularii o acordă și astăzi, turiștilor…

O familie: Cezar și Daniela Filote, reuniți de pasiunea comună pentru călătorie. Astăzi, ei ne invită, pe urmele Sfântului Pavel, într-un strop de Mare Mediterană, ori un ciob de civilizație mediteraneană, sud-europeană, cu toate influențele și intersecțiile istoriei și geografiei focalizate aici, în țărișoara cu cea mai mare densitate a populației din Europa:  Malta.

Un gând pios pentru memoria colegului meu, Cezar…

Călătorie în Timp… la a XX-a Convenție Națională de Science Fiction. Emisiunea Dialog intercultural / Mașina visului – vineri,19 iunie, 20.30–21.00. Redactor, Lucian Merișca

Publicat de Iuliana Bubuianu, 19 iunie 2020, 08:10

Fandomul și scriitorii de gen, în vizorul Securității. Cenaclul „Quasar”, care ieșea din tiparele politic admise…

După cum știți, emisiunea noastră, ca o adevărată “Mașină a visului”, s-a ocupat și se ocupă de adevăratul Dialog între culturi, dialog între Cunosteri… Cunoașterea Științifică și Cunoașterea Artistică – ambele având în zona lor de intersecție, desigur, genul Science Fiction.

Vom face un salt în Timp, la o Convenție de gen, imediat după evenimentele istorice din decembrie ‘89, ca să auzim ce probleme își puneau pe atunci anticipatorii – creatorii și receptorii acestui domeniu de graniță a Culturilor și a Cunoașterilor…

Care e diferența între – propaganda dictaturii și influențarea socială, soft, prin “Public Relations”?… Dintre cenzură și auto-cenzură? Spovedania sau cum ar fi zis Dan Merișca, dezengramarea lui Ioan Eremia Albescu… O înregistrare făcută în 1990, cu Redactorul-șef al revistelor „Știință și tehnică” și „Tehnium”, dar in același timp activist în CC al UTC, organ al propagandei ideologice de dinainte de 1989…

Vom încheia ediția cu un interviu pe care l-am realizat, la vremea respectivă, cu același personaj implicat în cultura științifică a vremurilor pre-decembriste, dar și în încercarea nereușită de “păstorire” ideologică a Fandomului de Science-fiction – I. E. A. – prin apartenența lui la conducerea structurii de tineret a nomenclaturii propagandistice din anii ’80…

O exclusivitate și o premieră, o mărturie de acum 3 decenii… atunci când publicațiile ieșene ale Cenaclului Quasar explicitau sigla “SF”, de până atunci, nu prin “science-fiction”, ci prin… “subversiv fiction”…

… Ascultați, diseară, o dezvăluire de după cortină a modului în care PCR, UTC și Securitatea supravegheau mișcarea SF din România, care își permitea libertăți de gândire și de manifestare neobișnuite pentru acele vremuri ale dictaturii. În context, Ioan Eremia Albescu, amintește că ieșenii de la Cenaclul Quasar au fost, din acest punct de vedere, tot timpul în vizorul Securității…

Radio România Iași, emisiunea DIALOG INTERCULTURAL – vineri 20:30-21:00. Redactor realizator, Lucian Merișca

Publicat de Iuliana Bubuianu, 29 mai 2020, 18:00

Într-o lume în care toate, bune sau rele, se globalizează, aproape că nu găsești un loc de pe Terra care să nu fie atins de noile trenduri, ori de noile virusuri… Relativismul sau relativizarea identității, face parte dintre aceste noi… trenduri… fie la nivel de mase, prin emigrare și imigrare… fie la nivel de elite, prin workshop-uri și, mai nou, webinare sau webinarii…

Una dintre conferințele inter-disciplinare la care am fost invitat, și unde Radio Iași a fost Partener Media, s-a intitulat “IDENTITĂȚI FLUIDE ÎN SPAȚIILE ROMÂNIEI MARI, Istoricitate, interculturalitate, normativitate”… – în Seria de conferințe “Teoria României, patru secole de autoscopie, națională”…

Despre Întruparea națiunii din naționalitatea majoritară sau comunitatea majoră, în „secolul naționalităților” și naționalismul văzut ca factor de progres; și despre cristalizarea națiunilor, pe baze etice și etnice, ca realitate deja existentă dar neglijată, ori ca dorință de unitate și putere – în această ediție… Profesor universitar doctor Alexandru-Florin Platon a prezentat în acest context o teorie personală, sub titlul: „Imaginarul identitãții etno-naționale în România modernã” – sau, adăugăm noi: Identitatea etno-națională și imaginarul colectiv, românesc și European…

Nelipsit pe baricadele… culturale… a fost și Profesor universitar doctor Nicolae Crețu, care a vorbit din cealaltă perpectivă, necesară echilibrului. Vechi și noi interpretări, ai termenilor de național, naționalist, naționalism – în contextul Secolului XXI…

…Așadar, poți fi în același timp, român și European, naționalist și globalist, patriot și open-minded… Dincolo de teoriile elitiste, fie ele cu miză culturală, ori politică – identitatea este ceea ce se simte, sau nu se simte – spunem noi – și de aceea, nu poate fi impusă din afară – să existe, ori să nu existe…

Indonezia, a cărui Motto, Unitate în diversitate, este identic cu cel al Uniunii Europene – este o țară pe cât de mare, pe atât de variată, din punct de vedere etnic, lingvistic și religios… Aici am avut ocazia să particip la Anul Nou Chinezesc sau Imlek, sărbătorit și de către majoritarii “Pribumi”. Hari Raya Nyepi (Ziua Tăcerii) este o sărbătoare națională, respectând minoritatea Hindu. Paștele (Paskah) sau Crăciunul (Natal) sunt de asemenea Sărbători Naționale, chiar dacă majoritatea locuitorilor sunt musulmani. Dar și Waisak Day, nașterea lui Buddha. De asemenea Înălțarea Domnului, dar și marea sărbătoare Islamică Idul Fitri sau Lebaran, care încheie Luna Ramadanului – sunt zile libere, de sărbătoare și de bucurie pentru toată lumea, indiferent de confesiune. De aceea ni s-a părut interesant să vă prezentăm un cântec interpretat de un grup de măicuțe catolice din Jakarta, dedicat acestei Mari Sărbători Islamice… Și nu trebuie să vă mire, pentru că, trecând de Crăciun pe lângă o mare moschee, am auzit o cântare religioasă dedicată tocmai lui Isus sau Isa, cum îi spun musulmanii…

În seara aceasta, Suster Tres Wini, din Ende, Insula Flores și Roman, județul Neamț… ne va cânta un cântec religios care ei, îi este familiar, în limba ei de acasă, dar care nouă ni se va părea, paradoxal, fiind un cântec Catolic în care se folosește numele de Allah, pentru Dumnezeu, așa cum veți auzi în această emisiune. Dar la fel spun și găgăuzii, care aparțin de comunitatea Ortodoxă din Moldova de peste Prut…

Acum, în avanpremiera ediției, vă invităm să ascultăm împreună, cum spuneam, acea frumoasă cântare a unor măicuțe catolice din Jakarta, dedicată Zilei de Lebaran, cea mai importantă Sărbătoare Islamică din Indonezia, care tocmai a avut loc, între 23 și 25 mai, anul acesta…

Emisiunea DIALOG INTERCULTURAL / MAȘINA VISULUI, ediția de vineri, 22 mai 2020, ora 20.30 – realizată de Lucian Merișca

Publicat de Iuliana Bubuianu, 21 mai 2020, 23:10

Erevan – este unul dintre cele mai vechi orașe din lume, locuite continuu⁠, istoria sa datând din secolul 8 înainte de Hristos. Mai mult de o treime din populația Armeniei trăiește aici – și trebuie spus că țara are 3 milioane de locuitori, în timp ce diaspora armenească numără 7 sau 8 milioane de oameni… Erevanul a fost numit în 2012 Capitală Mondială a Cărții⁠ de către UNESCO. Unul dintre reperele notabile ale Erevanului este ceea ce se cheamă “Cascada Erevan” – un complex de relief și creație antropică, asemantor cu ceea ce constituie și specificul municipiului Pașcani, de exemplu, acele trepte monumentale spre Centru – dar la o scară grandioasă, din punct de vedere architectural și artistic. Din periodicul ARARAT al Uniunii Armenilor din România, va citi colaboratorul nostru, Emanuil Marinescu.

Vom avea în această ediție și o întâlnire cu un inventator preocupat de un domeniu mereu în vogă: biomasa și energia – care s-ar putea obține din acest subprodus agricol…

Revista Americană Forbes, dedicată oamenilor de afaceri și tranzacțiilor financiare – a publicat un articol intitulat: “Bine ați venit în următorul Centru Tehnologic al lumii: Armenia”. Țara de la granița dintre Europa și Asia este prezentată ca având o creștere foarte puternică în domeniul Tehnologiei Informației, “o țară care crede în viitorul său”, după Revoluția de catifea din 2018. Forbes scrie că, doar într-un an, sectorul IT a înregistrat aici o creștere de 33%! Giganții în domeniu: Microsoft, Google, Intel, IBM, Cisco și Synopsys sunt deja instalați în Armenia – scrie revista americană. Forbes dă exemplul companiei de renume internațional PicsArt, care a fost un strart-up armenesc acum câțiva ani – și care în prezent are birouri în Erevan, San Francisco, Beijing, Moscova, Tokio și Los Angeles. Revista mai menționează că societățile din domeniul tehnologiei informației înființate în Armenia, beneficiază de un sistem fiscal avantajos instituit de guvernul armean…

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a organizat, împreună cu academicianul Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, o nouă ediție din seria conferințelor „Moștenirea lui Asachi”. În această perioadă specială în care trăim cu toții, mai mult în lumea virtuală sau, oricum, intangibilă – Varujan Pambuccian, doctor în matematică, vicepreședinte al Uniunii Armenilor din România, a vorbit despre „A treia revoluție agrară”, în Era Digitală, conferința desfășurându-se în mediul online, prin aplicația ZOOM.

Varujan Pambuccian este liderul Grupului parlamentar al minorităților naționale din România, grup din care nu face parte și UDMR. Din anul 2000, domnia sa conduce Comisia pentru Tehnologia Informației și Comunicații din cadrul Camerei Deputaților. El ne va vorbi despre un fenomen, ce poate fi identificat drept a Treia revoluție agrară, – una dintre componentele majore ale Erei Digitale în care omenirea a intrat de curând.
Accesul în sala virtuală în care s-a desfasutat conferința… ne-a fost permis, prin invitația adresată de jurnalistul și universitarul, Daniel Condurache.
Era Digitală, cu picioarele pe pământ… Ne temem de modificările genetice ale plantelor, dar aceste operațiuni se făceau și acum 12.000 de ani – ne spune Varujan Pambuccian… care, IT-ist fiind, consideră că suntem deja într-o eră Post-IT…
Au apărut deja fermieri -roboți, tractoristi – roboți, spune el… Culturile de asparagus vor fi salvate, cu sau fără forță de muncă umană… Dar și roboți- bucătari, sau chelneri bucătari care, bănuiesc, nu vor avea nevoie de bacșiș… Să-l ascultăm, în avanpremiera prelegerii sale susținute online:

DIALOG INTERCULTURAL / MAȘINA VISULUI, vineri 14 februarie 2020, ora 20.30. Realizator, Lucian Merișca

Publicat de Iuliana Bubuianu, 14 februarie 2020, 14:34 / actualizat: 14 februarie 2020, 15:36

…Cele mai minunate frontiere, sunt frontierele străbătute de dragoste… între oameni cât se poate de diferiți, peste țări și continente, peste vulcani, mări și oceane… peste granițe spirituale și prejudecăți inter-etnice!…

Ne vom întâlni astăzi cu trei cupluri, care, la timpuri diferite, au străbătut asemenea granițe…

În timp ce o țară precum România se situează în topul țărilor cu riscurile cele mai reduse pentru viață – o țară complet diferită și situată la 10.000 de km distanță- Indonezia – este în topul țărilor în care locuitorii sunt satisfăcuți de propria lor viață…

România are mai puțin de 20 de milioane de locuitori și, probabil, 12 milioane în diaspora… Indonezia, a patra țară din lume ca populație, are 268 de milioane de locuitori și doar 8 milioane în afara granițelor…

Indonezienii din România, cu tot cu cei aflați în misiune diplomatică sau la studii, nu sunt mai mulți de 200, în timp ce cuplurile mixte (indo) ar fi actualmente vreo 50… Pe de altă parte, oficial în Indonezia trăiesc circa 50 de români, dar, în realitate, din câte am aflat la fața locului, numai în Insula Bali lucrează în turism mai mult de 40 de cetățeni ai României și ai Republicii Moldova…

Cu cine ne vom întâlni astăzi? Tocmai cu 3 dintre aceste 8 cupluri, atât de exotic melanjate…

Un pastor neo-protestant din Sulawesi și o rusoaică din Basarabia își învață copilul să vorbească românește…

O dansatoare hindu din Insula Bali și un muzician de la Radio România – din București – își fac planuri de viitor, legate, bineînțeles, de muzică și de dans…

Un catolic din Celebes, fost student la Petrol și Gaze, a întemeiat prima familie indo din România, în urmă cu multe decenii, iar acum are doi copii mari, care au două cetățenii diferite: unul este român și unul este… indonezian!

Străzi si străzi / jalan-jalan… Asemănări și diferențe, de Sf. Valentin, între România și Indonezia?… Într-una dintre aceste două țări, nu e voie să rupi o floare de pe stradă, ca să i-o dai iubitei, dar poți să o săruți în public… În cealaltă țară, este exact pe dos! Ai voie să rupi o floare din oraș, dar nu e voie să dai iubitei un sărut pe stradă… Ghiciți în care?…

Va așteptăm diseară să fiți pe recepția emisiunii „Dialog intercultural”, Radio România Iași – redactor, Lucian Merișca… – dincolo de granițele țărilor, blocurilor militare și economice, dincolo de prejudecăți și frontiere culturale !…

DIALOG INTERCULTURAL / MAȘINA VISULUI, vineri 22 noiembrie 2019, ora 20.30. Realizator, Lucian Merișca

Publicat de Iuliana Bubuianu, 22 noiembrie 2019, 11:10

În număr mare, chiar în grupuri compacte, ei au venit începând cu secolul al XVIII-lea și mai ales de la jumătatea secolului al XIX-lea, emigrând în Transilvania, Bucovina, Banat și Basarabia. Motivul a fost în principal cel economic, la fel ca al românilor care emigrează astăzi în Italia…

Interesați de frumos, sub toate aspectele lui, italienii, inclusiv cei care au locuit în zonele noastre, au dat meseriași cioplitori în piatră sau pictori, sculptori, arhitecți, constructori… Un tânăr talent este și Andrei Pennazio, născut în 2005 în Alba, Nord-Vestul Italiei, și care acum locuiește la Iași. A avut deja expoziții în Italia natală, dar și la Onești, Bacău, Roman, Galați, Fălticeni, Piatra Neamț, Botoșani, Iași, precum și peste hotare, așa cum ne va spune conf. univ. dr. Cristian Ungureanu, de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, care ne va vorbi însă, în introducere, și despre ceea ce înseamnă, azi, Dialogul, inter-cultural și Trans-disciplinaritatea… Vă invităm așadar la Expoziția de pictură a unui adolescent de 14 ani – Andrei Pennazio e numele său – și el este jumătate român, jumătate italian… Expoziția, intitulată “Liberta = Libertate”, va fi deschisă până pe 30 noiembrie, la Palatul Culturii din Iași, pe holul Muzeului Științei și Tehnicii…

Pe d-na Silvia Garmacea – am cunoscut-o din organizarea “FILIT 2019”, Festivalul Internațional dedicat scriitorilor și traducătorilor, unde am fost și eu invitat anul acesta. Ea este mama tânărului pictor Andrei Pennazio – și ei doi au locuit mult timp în Alba, Cuneo, Piemonte, acolo unde tânărul artist s-a și născut… S-o ascultăm, introducându-ne în specificul acelor locuri, care, după cum aflăm – sunt deja familiare pentru diaspora română din Italia…

Ascultați în seara aceasta o emisiune dedicată italienilor din România …și românilor din Italia!

Toleranţă, respect, globalizare – Dialog Intercultural cu Lucian Merişca (17.04.2015)

Publicat de Lucian Bălănuţă, 17 aprilie 2015, 12:56 / actualizat: 17 aprilie 2015, 18:25

Un târg botoşănean de pe malul Prutului, Ştefăneşti, este locul în care a trăit unul dintre cei mai importanţi rabini ai Hasidismului; de fapt “Shtefanesht” dă chiar numele oficial al acestei Dinastii Hasidice. Un savant al religiilor precum Moshe Idel, pe care l-am avut la microfonul emisiunii noastre, compară Hasidismul cu Isihasmul specific Creştinismului Ortodox. Menahem Nahum Fridman, Marele Rabin despre care vom vorbi în această ediţie, a murit în 1933; supranumit „Îngerul”, el a fost şi este considerat un om Sfânt, nu doar de către comunitatea evreiască, dar şi de către românii care vin acum şi îi lasă bileţele cu năzuinţele lor – ne spune profesoara Oltea Neagu, cea care ne-a condus sa vizităm cimitirul evreiesc.
În partea a doua a ediţiei – caricatură / satiră extremă, faţă în faţă cu extremismul religios.

În cadrul atacurilor islamiste săvârşite în Franţa la începutul anului 2015, evenimentele tragice petrecute în redacţia jurnalului satiric “Charlie Hebdo” au zguduit profund familia europeană, până nu demult complet dezinteresată de propria religiozitate… Şi au pus câteva mari întrebări:

Bisericile creştine din Vest care nu mai atrag aderenţi, lasă locul instalării altor culte având un sânge mai tânăr?… Este libertatea de expresie a agnosticilor mai presus de sensibilitatea celor care cred şi respectă valorile religioase? În numele religiei, poate cineva să răspundă cu gloanţe, unei idei schiţate cu creionul pe o hârtie? Un desen publicat într-o ţară eminamente secularizată, Franţa, poate jigni oameni care, deşi francezi, nu se simt defel integraţi în civilizaţia occidentală? – Întrebări grave, pe care şi le-au pus şi participanţii la o întâlnire organizată de către Centrul Cultural Oriental din Iaşi, împreună cu Universitatea “Petre Andrei”.

Cert este că, după atacul armat fundamentalist, numărul abonaţilor francezi ai revistei, care satirizează de altfel nu numai islamismul, ci şi creştinismul, a crescut, de la 10.000, la, 220.000…
La întâlnirea de la “Petre Andrei”, doctorul ieşean Izak Zaharias, spune că nimeni nu poate ucide în numele unei religii, pentru că atunci îi împroaşcă cu noroi pe toţi cei care îşi afirmă acea religie,… iar nou-veniţii într-o ţară, trebuie să fie recunoscători ţării care i-a primit şi să-i dea aceeaşi iubire cu care au fost întâmpinaţi. Mai adaugă el: Dacă Profetul musulmanilor ar fi asistat la crimele săvârşite la Paris, aşa-zis în numele lui, i-ar fi condamnat el însuşi pe asasini…

Sirianul Ahmed Al Deiri, om de afaceri ieşean de mult timp, a vorbit, la puţină vreme după tragicele evenimente petrecute la revista “Charlie Hebdo” din Paris, despre toleranţă şi respect reciproc între creştini, musulmani, mozaici şi atei. El a amintit modul în care vechii creştini, pe atunci locuitori ai Medinei, l-au primit şi l-au ajutat, după cum se ştie, pe Profetul Mohamed…

Cum poţi să spui ”Pace tututor”… şi să apeşi apoi pe trăgaci?… – am citat cuvintele doctorului Mohamed Awad, care a continuat: Generaţia noastră, care a venit aici pe când aveam 17-18 ani, a făcut o adevărată contopire între civilizaţia arabo-musulmană şi cea creştină-română. Am învăţat să respectăm şi am fost la rândul nostru respectaţi. Comunismul a ridicat un zid psihologic între oameni de diferite naţionalităţi, dar eu nu l-am băgat în seamă… Contează încrederea pe care o ai, în tine şi în ceilalţi.

Am găsit bun-simţ şi respect în România. Mă consider român arab. Dar – atenţie!… Mass-media a devenit un factor de instabilitate… mă refer la cele care aruncă ştiri neverificate şi mesaje de instigare… Dar nu trebuie să îi punem pe toţi în aceeaşi oală – a încheiat doctorul Awad.

În finalul discuţiilor, a vorbit şi decanul Sorin Bocancea, gazda întâlnirii de la “UPA”. Globalizarea nu înseamnă numai circulaţia mărfurilor şi a banilor, ci şi a modelelor culturale – …şi atunci, putem vorbi de o globalizare a fast-food-urilor sau de o globalizare sau încercare de răspândire a preceptelor religioase, de ce nu?… Fiecare pune pe masa planetară ce are, ce poate, ce simte. Dar nu poţi, pentru fapta unui om, să acuzi o întreagă religie sau cultură… În esenţă, libertatea de exprimare nu poate fi legiferată, ea ţine de înţelepciunea fiecărui om…

Radio România Iaşi, vineri 17 aprilie 2015, ora 20,30-21, emisiunea Dialog intercultural, redactor: Lucian Merişca.

Maşina visului cu Lucian Merişca – Succes şi putere, 7 sfaturi (1.09.2014)

Publicat de Lucian Bălănuţă, 1 septembrie 2014, 17:39

Sintetizăm, în speranța că vă pot fi de folos, 7 obiceiuri pe care le au persoanele, dotate cu o forță și o rezistenţă mentală, excepționale – așa după cum scrie ARNAUD LEFEBVRE în revistă belgiană „Express”. Este vorba îndeobște de persoanele care, se spune, emană „energie pozitivă”.

Trecând peste faptul că termeni precum „forță”, „rezistentă”, „energie”, „putere”, sunt preluați, formal, din științele exacte, mai precis din Fizică, „Rezistenţa mentală” ar fi „abilitatea de a depăși eșecurile și obstacolele, de a persevera în atingerea obiectivelor pe termen lung.” Această capacitate este caracteristică oamenilor care reușesc ceea ce vor, celor care au succes în viață, cum se spune. Dar dacă nu te-ai născut sub o asemenea zodie, vestea bună este că poți să te schimbi și mai târziu, pe parcursul vieții, adică să-ți faci noi obiceiuri!

Iată așadar cele 7 sfaturi de bază:

1. Acționează întotdeauna ca și cum ai avea totul sub control. Mulți cred că succesul depinde în mare măsură de noroc. Dar oamenii de succes, forțează norocul și astfel își controlează propriul destin. Iar dacă obțin sau nu ceea ce își doresc în final, nu au de dat cont decât propriei persoane…
2. Lasă deoparte lucrurile pe care nu le poți schimba, nu le poți influența. Nimeni, chiar nimeni, nu are o putere mentală inepuizabilă, așa că nu îți cheltui timpul și energia, preocupându-te de lucruri pe care nu le poți influența. Sigur, nu trebuie să stai cu mâinile în sân, dar nici să te lupți cu morile de vânt nu ajută la nimic.
3. Trebuie să vezi Trecutul, pur și simplu, ca pe un antrenament. Nimic altceva. Ceea ce a fost, are valoare, are importantă, pentru că poți învăţa din greșelile tale (și din greșelile altora, desigur!). Dar Trecutul nu e o ștampilă pe Viitorul tău. Privește înainte și vezi care sunt ușile și ferestrele deschise. Eșecul este calea, nu întotdeauna ușoară, spre Succes.
4. Bucură-te de succesul altora. Asta e mai greu, atunci când capra vecinului e grasă, frumoasă și zburdalnică – și țopăie taman lângă, curtea ta… Unii tind să vadă succesul că pe un joc, în care unii câștigă, iar alții pierd. Ei bine, nu e așa. Succesul are tendința de a se propaga – ca și în Economia globală, de la țară la țară.
5. Nu te mai plânge. Obiceiul acesta îți crează o stare  proastă, face riduri și îți consumă timpul în mod inutil. Mai bine vezi ce se poate face, pentru a ameliora situația. Prietenii adevărați nu sunt cei care îți spun: „Da, ai dreptate, situația e fără ieșire”, ci aceia care te ajută să întreprinzi ceva.
6. Impresionează-te pe ține-însuți, nu pe alții! Muncește din greu, și selectează, din cunoștințele întâmplătoare sau virtuale pe care le ai, numai pe adevărații prieteni: cei care te respectă, în care poți avea încredere și care te ajută la nevoie.
7. Fii recunoscător, pentru ce ai, pentru ce ai făcut… Înainte de culcare, nu te mai tot gândi la ce NU ai reușit să faci… Atenția ta, mai bine să se focalizeze pe ceea ce ai realizat, pe ceea ce dorești să realizezi… și atunci, visul tău de noapte s-ar putea transformă într-o speranță, constructivă, pentru a două zi!…  (Lucian Merişca/ FOTO mocanitaacuidei.ro)