MAE/Atenţionare de călătorie pentru Spania: Cod roşu de fenomene meteorologice pentru sudul litoralului provinciei Valencia
MAE/Atenţionare de călătorie pentru Spania: Cod roşu de fenomene meteorologice pentru sudul litoralului provinciei Valencia
Publicat de Andreea Drilea, 4 noiembrie 2024, 05:16 / actualizat: 4 noiembrie 2024, 6:21
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Comunitatea Valenciană că Agenţia Meteorologică de Stat spaniolă (AEMET) şi Centrul de Coordonare a Urgenţelor (CCE) au emis, în cursul serii de duminică, o avertizare de cod roşu de fenomene meteorologice pentru sudul litoralului provinciei Valencia.
Astfel, se estimează că precipitaţiile pot acumula până la 90 – 100 mm în 12 ore în anumite zone, precizează MAE.
Avertizarea de cod portocaliu continuă în sudul litoralului provinciilor Valencia şi Castellon, în nordul litoralului provinciei Castellon, precum şi în nordul provinciei Castellon.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Consulatului României la Castellon de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Consulatului României la Castellon de la Plana: +34 677 842 467. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă